Recalculare pensii. Decizia 29/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 29/R/2008
Ședința publică din data de 8 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Adrian Repede JUDECĂTOR 2: Gabriella Purja
JUDECĂTOR 3: Ioana Tripon vicepreședinte Curtea de Apel
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr. 1923 din 24.09.2007, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, privind și pe reclamanta intimată, având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că reclamanta intimată, la data de 27.12.2007, a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare și acte anexă, solicitând respingerea ca nefondat a recursului.
Având în vedere că prin memoriul de recurs pârâta a solicitat judecarea cauzei în condițiile art. 242.proc.civ. Curtea apreciază că prezenta cauza se află în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1923 din 24 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Sălaj, s-a dmis acțiunea reclamantei, și s-a anulat decizia nr.88994 din 30 noiembrie 2005 privind recalcularea pensiei reclamantei emisă de către pârâta Casa Județeană de Pensii
S-a dispus recalcularea pensiei reclamantei de către pârâtă, cu luarea în calcul a adeverinței nr.l063 din 7 mai 2007 emisă de către Spitalul Orășenesc Șimleu
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin cererea sa, formulată în scris și înregistrată în data de 30.08.2007, reclamanta a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii S, solicitând instanței obligarea pârâtei la recalcularea pensiei cu luarea în calcul a adeverinței nr. 1063/07.05.2007 emisă de Spitalul Șimleu-S, din care reiese în mod clar că în perioada 01.04.1998-03.06.2007 a prestat activitate în cadrul Spitalului Șimleu-S, activitate pentru care a fost retribuită și pentru care s-a reținut și virat CAS.
În perioada 01.04.1998-30.06.1999 reclamanta a fost salariată a Spitalului Orășenesc Șimleu-S, având funcția de tehnician dentar principal, perioadă pentru care Spitalul Orășenesc Șimleu-S a virat CAS-ul conform Legii nr. 49/1992. În data de 01.04.1998 Spitalul i-a desfăcut contractul de muncă urmând a avea funcția de bază la EM și cu J de normă la Spitalul Șimleu-
La data de 01.05.1999 reclamanta și-a încetat activitatea cu propunerea la pensie de limită de vârstă.
Pentru perioada 01.04.1998-01-05.1999 reclamantei i-au fost valorificate la pensie veniturile brute obținute de la S, la care s-a achitat CAS-ul, și care cuprinde și sporurile de care a beneficiat, fără a i se lua în calcul și adeverința nr. 1063/07.05.2007 emisă de Spitalul Șimleu-S, deși această unitate a achitat CAS-ul în favoarea reclamantei.
În perioada mai sus amintită, reclamanta a fost retribuită de către Spitalul Șimleu-S, retribuție pentru care s-a reținut CAS-ul aferent acestei retribuții și a fost virat către Casa Județeană de Pensii
Conform art. 1 din Legea nr. 19 din 17 martie 2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, dreptul la asigurări sociale este garantat de stat și se exercită, în condițiile prezentei legi, prin sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale".
Art. III alin. 2 din Ordonanța de Urgență nr. 9 din 27 februarie 2003, precizează faptul că "veniturile asigurate pe baza cărora s-a plătit contribuția de asigurări sociale și cuantumul indemnizațiilor de asigurări sociale de care au beneficiat persoanele prevăzute la alin. (1) se iau în calcul la stabilirea drepturilor de asigurări sociale, în condițiile legii".
Având în vedere faptul ca reclamanta a contribuit la fondul de asigurări sociale din ambele venituri se cuvine ca ea să beneficieze de măsurile de asigurări sociale proporțional cu cota contribuției plătite de aceasta.
Protecția socială este concepută pentru asigurarea unui standard de viață de bază pentru toți oamenii, indiferent de mijloacele de care aceștia dispun.
Prin art. 2 lit. e, Legea nr. 19/2000 arată în mod clar principiul contributivității, conform căruia "fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite".
Văzând aceste considerente, instanța a admis acțiunea formulată de reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii S, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate conform art.304 pct.4, 6, 8 și 9 cod proc.civ.
În motivele de recurs arată că reclamanta nu a contestat decizia de pensie nr.88994 din 30.11.2005 emisă în conformitate cu prevederile OUG nr.4/2005, coroborate cu prevederile HG nr.1550/2004, deoarece recalcularea pensiei a fost efectuată conform legii, pe baza actelor existente la acea dată la dosarul de pensie, ori adeverința nr.1063 a fost emisă în luna mai 2007.
Arată că au fost încălcate dispozițiile art.164 alin.l din Legea nr.19/ 2000 "La determinarea punctajelor medii anuale, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă.
În speța dedusă judecății este vorba despre punctaje medii anuale stabilite anterior datei de 01.04.2001.
Conform art.2 din Legea nr.2/1991, privind cumulul de funcții, persoanele care cumulează mai multe funcții sunt obligate să-și aleagă o unitate unde vor avea funcția de bază, unitate care să-i plătească contribuția de asigurări sociale și reține contribuția pentru pensie suplimentară și orice alte sume datorate potrivit legii, unitate care de asemenea ține și completează carnetul de muncă.
În speța de față unitatea de bază, de unde a primit salariul de bază a fost EM S, unitate care i-a completat carnetul de muncă și la care a fost angajată cu contract și care i-a achitat contribuțiile datorate statului.
Din moment ce la Spital nu avea contract de muncă, nu trebuia să-i rețină CAS, de fapt chiar instituția menționează în adeverință că norma de bază a fost la EM S.
Potrivit art.l0 din Legea nr.49/1992 baza de calcul la stabilirea pensiei este salariul de bază. Conform art.164 alin.1 din Legea nr.19/2000 la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare în carnetul de muncă.
Pentru perioada 01.04.1998-01.05.1999, i-au fost valorificate la pensie veniturile brute obținute de la EM S, la care s-a achitat CAS-ul și care cuprinde și sporurile de care a beneficiat.
Din aceste considerente adeverința nr.1063/2007 nu a fost valorificată la pensie. CAS-ul se percepe la salarul de bază și nefiind cu contract de muncă nu există temei legal pentru acordarea sporului de vechime, atâta timp cât acesta a fost acordat de unitatea de bază.
Reclamanta, prin întâmpinarea d ela 7, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate de pârâtă, Curtea reține următoarele:
Așa cum corect a reținut și tribunalul, potrivit dispozițiilor art.2 lit."e" din Legea 19/2000, "fondurile asigurărilor sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite".
În acest context se observă că respectând acest principiu al contributivității la asigurările sociale de stat și dovedindu-se că în perioada 1.04.1998 - 30.06.1999 reclamantul a realizat venituri de la Spitalul Orășenesc Simleu S, după care s-au reținut și virat CAS, conform Legii 49/1992 pentru modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale aplicabile la acea dată, în mod corect tribunalul a admis acțiunea reclamantului.
Așa fiind, față de cele mai sus reținute, văzând că sub aspectul tuturor criticilor ce i-au fost aduse, sentința este legală și temeinică, reținând în drept dispozițiile art.312 proc.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S împotriva sentinței civile nr. 1923 din 24.09.2007 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosarul nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 8 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - Pt.- - - -
în conc.matern.
Semnează:
Președintele instanței
Red.AR
Dact./2ex.
29.02.2008
Președinte:Adrian RepedeJudecători:Adrian Repede, Gabriella Purja, Ioana Tripon