Recalculare pensii. Decizia 3432/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 815/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 3432R

Ședința publică de la 18 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Enache Daniela Georgeta

JUDECĂTOR 2: Silvia Georgiana Ignat

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurenta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.7105 din data de 18.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul,având ca obiect "recalculare pensie".

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul prin avocat ce depune împuternicire avocațială nr.46204/03.03.2009, lipsind recurenta Casa de Pensii a Municipiului

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură s-a depus la dosar la data de 13.05.2009, de către intimat, întâmpinare în dublu exemplar.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă intimatului, prin avocat, cuvântul în combaterea recursului.

Intimatul, prin avocat, solicită respingerea recursului declarat de Casa de Pensii a Municipiului B, ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, conform motivelor expuse în cuprinsul întâmpinării, cu cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin sentința civilă nr. 7105 din data de 18.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- a fost admisa in parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu parata Casa de Pensii a Municipiului B și a obligat parata să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului conform OUG nr.4/2005 prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani si. Pe cale de consecinta, instanta a obligat parata sa achite diferenta dintre pensia cuvenita in urma recalcularii si pensia efectiv incasata de la data de 1.09.2005 la zi si la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata. A fost respinsa actiunea sub celelalte aspecte ca neintemeiata.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut ca prin decizia din data de 12.11.2008 au fost recalculate, in temeiul dispozitiilor OUG nr.4/2005, incepand cu 01.12.2005, drepturile de pensie pentru limita de varsta cuvenite reclamantului, a determinarea punctajului mediu anual a fost utilizat de parata un stagiu complet de cotizare de 30 ani, prevazut de art. 8 din Legea nr 3/1977.

Tribunalul mai retine din decizia de stabilire initiala a drepturilor de pensie ca la data deschiderii dreptului la pensie in temeiul Legii nr.3/1977, reclamantul a avut vechime de 27 ani, 5 luni si 13 zile in grupa I de munca.

Instanta de fond a apreciat ca in mod eronat parata a utilizat la determinarea punctajului mediu anual un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, în loc de 20 de ani, deoarece, potrivit art.2 alin 3 din HG nr. 1550/2004, pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de legea nr. 3/1977. Or, retine prima instanta ca Legea nr. 3/1977 nu cuprindea notiunea de "stagiu complet de cotizare", care a fost introdusa abia incepand cu Legea nr. 19/2000. Din coroborarea dispozitiilor legii nr. 19/2000, legii nr. 3/1977 si HG nr. 1550/2004, rezulta ca notiunea de "stagiu complet de cotizare" prevazuta de Legea nr. 19/2000 corespunde notiunii de "vechime in munca" prevazuta de Legea nr. 3/1977.

Împotriva acestei sentinte, la data de 8.01.2009 a declarat recurs Casa de Pensii a Municipiului B, înregistrat pe rolul Curții de Apel București Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr- la data de 28.01.2009, prin care a solicitat modificarea in tot a sentintei in sensul respingerii actiunii.

In motivare, recurenta arata ca reclamantul a iesit la pensie in baza Legii nr. 3/1977 care prevedea impatirea locurilor de munca pe grupe I si II, in raport de incadrarea in una dintre acestea, existau anumite consecinte In acest context, asiguratii care si-au desfasurat activitatea in grupe speciale de munca si ale caror drepturi de pensie s-au deschis anterior datei de 1.04.2001, au beneficiat de reducerea varstei legale de pensionare si de majorarea vechimii in munca, cf. art. 14 alin 1 din Legea nr. 3/1977. Principiul prevazut de OUG nr. 4/2005 care consacra asigurarea la conditii egale de pensionare, pensii egale, arata recurenta ca nu poate fi aplicat in cauza deoarece nu exista o prevedere legala expresa care sa stipuleze ca si persoanele pensionate anterior datei de 1.04.2001 li se aplica prevederile Legii nr. 19/2000 pentru determinarea stagiului de cotizare.

În drept, a invocat dispozițiile art.304 pct. 9 Cod procedură civilă si art. 3041.proc.civ.

Intimatul a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului si mentinerea sentintei. Totodata, a solicitat obligarea recurentei paratei la plata cheltuielilor de judecata.

Analizand actele si lucrarile dosarului din perspectiva criticilor formulate si temeiurilor de drept invocate, Curtea reține următoarele:

Drepturile de pensie ale intimatului s-au nascut in baza Legii nr. 3/1977, acesta fiind actul normativ care trebuie avut in vedere pentru determinarea stagiului complet de cotizare aplicabil.

Curtea apreciaza ca notiunea de vechime in munca utilizata de legea nr. 3/1977 este echivalenta celei de stagiu complet de cotizare reglementata de legea nr. 19/2000, avand in vedere prevederile art. 2 alin. 3 din nr.HG 1550/2004 potrivit carora "pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977" precum si prevederile art. 2 alin. 1 din HG nr. 1550/2004 se arata ca "stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezinta vechimea integrala in munca prevazuta de legislatia in vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiaza sau care i se cuvine la data inceperii operatiunilor de evaluare."

Conform art. 14 din Legea nr. 3/1977, "persoanelor care au lucrat efectiv cel putin 20 ani in locuri care, potrivit legii, se incadreaza in grupa I de munca, sau cel putin 25 ani in grupa II de munca, la stabilirea pensiei li se ia in calcul, pentru fiecare an lucrat in aceste grupe cite:

a) un an si sase luni pentru grupa I de munca;

b) un an si trei luni pentru grupa II de munca.

(2) Pe aceasta baza persoanele care au lucrat in grupele I si II de munca au dreptul, la cerere, sa fie pensionate, la implinirea virstei de:

a) 52 ani, pentru grupa I si 57 ani pentru grupa II, barbatii;

b) 50 ani pentru grupa I si 52 ani pentru grupa II, femeile.

(3) Persoanele care indeplinesc conditiile prevazute de alin. (1) sint pensionate, la cerere, si la 50 de ani, atit barbatii cit si femeile din grupa I de munca, si la 55 ani barbatii sau 50 de ani femeile, din grupa II de munca."

Prin urmare, vechimea in munca ceruta de lege pentru a putea solicita pensie pentru limita de varsta in cazul desfasurarii activitatii in grupa I de munca timp de 20 de ani, ceea ce inseamna ca acesta era stagiul complet de cotizare, dupa terminologia folosita de Legea nr. 19/2000. Or, intimatul a dovedit faptul ca indeplineste aceasta conditie.

In consecinta, prima instanta a retinut in mod corect ca legea nr. 3/1977 consacra cu titlu de principiu stagiul de cotizare de 30 de ani, dar prevedea in acelasi timp si situatii speciale, cum este cea in care intimatul reclamant se gaseste.

Argumentul recurentei in sensul ca intimatul a beneficiat de reducerea varstei de pensionare datorita conditiilor de munca nu il consideram relevant intrucat este vorba de o doua institutii diferite, care, prin specificul lor si prin finalitatea distincta, nu pot conduce la concluzia ca intimatul a beneficiat de valorificarea repetata a aceleiasi situatii.

De altfel, este solutia retinuta de Inalta C de Casatie si Justitie prin decizia nr. 40/22.09.2008 pronuntata in interesul legii, aceasta statuand ca stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 si care au desfasurat activtate in grupe speciale de munca este cel reglementat de art. 14 din legea nr. 3/1977.

Prin urmare, în mod legal și temeinic, facand o corecta aplicare a legii, prima instanță a stabilit că stagiul complet de cotizare in cazul intimatei reclamante este de 20 de ani, astfel că recursul declarat este nefondat și va fi respins ca atare, potrivit art.312 alin.1 Cod procedură civilă.

In temeiul art. 274.proc.civ. recurenta va fi obligata la plata catre intimat a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de către CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr. 7105 din data de 18.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, ca nefondat.

Obliga recurenta sa plateasca intimatului cheltuieli de judecata in valoare de 600 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.05. 2009.

PRESEDINTE JUDECATOR JUDECATOR

A

GREFIER

Red.2ex/4.06.2009

Jud.

Jud.fond:;

Președinte:Enache Daniela Georgeta
Judecători:Enache Daniela Georgeta, Silvia Georgiana Ignat

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 3432/2009. Curtea de Apel Bucuresti