Recalculare pensii. Decizia 4121/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-(3205/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4121/
Ședința publică din data de 04 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, împotriva sentinței civile nr.296/F din 07 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr- (721/2009), în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul reclamant, a depus la dosar întâmpinare, prin serviciul registratură al acestei instanțe la data de 28.05.2009, precum și faptul că atât recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii I cât și intimatul reclamant, au solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.296/F/07.04.2009 pronunțată în dosarul nr- (721/2009), Tribunalul Ialomița - Secția Civilă a admis ca întemeiată cererea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii I; a obligat pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului, prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani, începând cu data de 1 decembrie 2005, precum și la plata diferențelor dintre pensia cuvenită de la data de 01.12.2005 și pensia încasată.
Pentru a pronunța această sentință,prima instanță a reținut că potrivit deciziei de pensionare nr.78337/23.01.1998, rezultă că reclamantul-contestator a avut la data pensionării o vechime în grupa I de muncă de 30 ani, 1 lună și 17 zile, determinată în baza Legii nr.3/1977.
S-a constatat de către instanța de fond că la determinarea punctajului mediu anual al reclamantului, pârâta a avut în vedere un stagiu complet de cotizare de 30 ani, conform Legii nr.19/2000.
Tribunalul a apreciat că în cauză, în raport de data la care drepturile de pensie ale contestatorului au fost stabilite, respectiv 01.02.1998, la recalculare se aplică dispozițiile art.4 alin.1 din OUG nr.4/2005, potrivit cărora, la determinarea punctajului mediu anual și cuantumul fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor HG nr.1550/2004.
S-a statuat că, potrivit art.2 alin.4 din HG nr.1550/2004 pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977. În cazul contestatorului, care a înregistrat o vechime în grupa I de muncă de 30 ani, 1 lună și 17 zile, stagiul complet de cotizare este cel prevăzut de art.14 din Legea nr.3/1977, adică de 20 ani.
De altfel, această problemă a fost tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care, soluționând recursul în interesul legii, prin Decizia nr.40/22.09.2008, pronunțată în dosarul nr.16/2008, a admis că dispozițiile art.77 alin.2 raportat la art.43 alin.1 și 2 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.
În raport de aceste considerente, tribunalul a admis cererea formulată de reclamant și a obligat pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului, prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani, începând cu data de 1 decembrie 2005, precum și la plata diferențelor dintre pensia cuvenită de la data de 01.12.2005 și cea efectiv încasată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii I, criticând-o pentru netemeinicie și ca fiind lipsită de temei legal.
Se arată în dezvoltarea recursului formulat că reclamantul este beneficiarul unei pensii pentru limită de vârstă în sistemul de stat conform Deciziei nr.78337/23.01.1998, drepturile de pensie fiind stabilite în conformitate cu prevederile Legii nr.3/1977. Prin acțiunea pendinte pe rol s-a contestat decizia de recalculare a pensiei, emisă conform prevederilor HG nr.1550/2004 și OUG nr.4/2005.
Se menționează, că în conformitate cu prevederile OUG nr.100/2008, asigurații care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă potrivit legislației anterioare, beneficiază de un număr suplimentar de puncte. De aceste prevederi beneficiază și persoanele ale căror drepturi au fost recalculate conform OUG nr.4/2005, dar și cei ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 01.04.2001-30.09.2008. Plata sumelor rezultate în urma aplicării prevederilor OUG nr.100/2008 se va realiza eșalonat, pe etape. Se invocă faptul că, atât în art.14 din Legea nr.3/1977, cât și art.42 din Legea nr.19/2000 sunt prevăzute reducerile vârstelor standard de pensionare a persoanelor care se încadrează în grupa I sau a II-a de muncă și nu a stagiului complet de cotizare care este de 30 de ani.
Ca atare, la determinarea punctajului mediu anual al reclamantului trebuie să se utilizeze stagiul complet de cotizare de 30 de ani, așa cum prevede Legea nr.19/2000.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul formulat pentru considerentele de fapt și de drept ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei decizii.
Cea mai mare parte a motivării recursului nu exprimă nemulțumiri concrete în legătură cu dispozitivul ori considerentele hotărârii atacate, neprezentându-se nici un argument logico-juridic din care să reiasă în ce constă nelegalitatea și netemeinicia sentinței, ori greșelile de judecată săvârșite de judecătorii instanței de fond. Simpla afirmație că hotărârea este netemeinică și lipsită de temei legal, are caracter pur formal și nu poate fi luată în considerare.
Se va avea în vedere că prin Decizia nr.40/22.09.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a constatat că: "Dispozițiile art.77 alin.2 raportat la art.43 alin.1și 2 din Legea nr.19/2000 - privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă, este cel reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.
Cum, această decizie este obligatorie pentru instanțe, conform art.329 alin.3 Cod pr.civilă și cum autorul acțiunii a fost pensionat pentru limită de vârstă începând cu data de 01.02.1998, având un stagiu de cotizare în grupa I de muncă de 30 ani, 1 lună și 17 zile, înseamnă că îi sunt aplicabile dispozițiile art.14 din legea nr.3/1977, în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este de 20 de ani, cum corect a reținut instanța de fond și nu 30 de ani individualizat în decizia contestată în cauză.
Astfel, din coroborarea prevederilor alin.1 cu cele ale alin.3 art.2 din Normele Metodologice cuprinse în anexa la HG nr.1550/2004, rezultă că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual al reclamantului este echivalent cu vechimea în muncă necesară, potrivit art.14 alin.3 raportat la art.14 alin.1 din Legea nr.3/1977 pentru deschiderea dreptului său la pensie. Cum, reclamantul are o vechime de peste 20 de ani în grupa I de muncă, respectiv 30 ani, 1 lună și 17 zile, evident că beneficiază de reducerea stagiului total de cotizare necesar de la 30 de ani, la 20 de ani, în temeiul dispozițiilor art.14 din Legea nr.3/1977, pentru motivele expuse anterior.
Raportat astfel la conținutul în date al deciziei pronunțată în recursul în interesul legii sus-menționat, nu pot fi primite susținerile recurentei, în sensul că în dispozițiile art.14 alin.2 lit.a și b din Legea nr.3/1977, sunt prevăzute doar reducerile vârstelor standard de pensionare a persoanelor ce se încadrează în grupa I și a II-a de muncă, nu și a stagiului complet de cotizare de 30 de ani.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată, fiind pronunțată cu respectarea normelor de drept material incidente în cauză.
PENTRU ACESTEMOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, împotriva sentinței civile nr.296/F din 07 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr- (721/2009), în contradictoriu cu intimatul-reclamant .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./26.06.2009
Jud.fond:; Al.
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena