Recalculare pensii. Decizia 5321/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 4244/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 5321R

Ședința publică din data de 5 octombrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Sprînceană Camelia Mioara

JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul, împotriva sentinței civile nr.3760 din 06.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.49070/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului, având ca obiect "recalculare pensie".

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul personal, lipsă fiind intimata Casa de Pensii a Municipiului

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.

Recurentul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Cutea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr.3760 din 06.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.49070/3/AS/2008, a fost admisă excepția tardivității formulării contestației și s-a respins, ca tardiv formulată, contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului B, împotriva deciziei de pensie nr.-/23.08.2007, emisă de Casa Județeană de Pensii Sector 4.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut prin prisma excepției tardivității contestației, invocată din oficiu, că prin decizia nr.-/23.08.2007, emisă de Casa Județeană de Pensii Sector 4, drepturile de pensie ale contestatorului au fost recalculate în conformitate cu prevederile OUG nr.4/2005, începând cu data de 1.12.2005, reținându-se un punctaj mediu anual de 3.12575 puncte și un cuantum al pensiei de 924 lei.

S-a considerat că, în conformitate cu art.87 din Legea nr.19/2000, decizia casei teritoriale de pensii, privind admiterea sau respingerea cererii de pensionare poate fi contestată la instanța judecătorească competentă în a cărei rază teritorială se află domiciliul asiguratului, în termen de 45 zile de la comunicare.

În speță, contestația a fost introdusă la data de 19.12.2008, cu depășirea termenului legal de 45 zile de la data comunicării, motiv pentru care instanța a admis excepția tardivității și s-a respins contestația împotriva deciziei de pensie nr.-/23.08.2007, emisă de Casa Județeană de Pensii Sector 4, ca tardiv formulată.

S-a constatat că, otrivit p. art.88 din Legea nr.19/2000, decizia casei teritoriale de pensii, necontestată în termen, este definitivă și față de această dispoziție legală, instanța a constatat că drepturile de pensie stabilite prin decizie nu mai pot fi modificate, ceea ce înseamnă că reclamantul nu mai poate pretinde nici diferențe de pensie ce ar rezulta din recalculare.

Împotriva hotărârii judecătorești pronunțate în cauză a formulat recurs în termen legal reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.

Astfel, se susține că invocarea tardivității de către instanța de fond nu are suport legal întrucât conform dispozițiilor art.1 alin.1 coroborat cu art.3 alin.1 din decretul nr.167/1958 dreptul la acțiune se stinge prin prescripție în termen de 3 ani, iar conform art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, cererea având ca obiect plata unor drepturi bănești neacordate la termenele stabilite poate fi formulată în termen de 3 ani.

De asemenea, susține recurentul, conform prevederilor art.7 alin.3 coroborat cu alin.7 din OUG nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor, termenul în care decizia de pensionare poate fi modificată este de trei ani. Toate cererile de corectare a erorilor constatate în stabilirea punctajelor anuale și a punctajului mediu anual adresate Casei de Pensii nr.4 și Casei de Pensii a Municipiului B au fost formulate în interiorul acestui termen și, ca atare, arată recurentul instanța de fond a soluționat în mod greșit excepția tardivității.

Analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei în raport de criticile formulate cât și de dispozițiile legale incidente în materie, Curtea, reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

La data soluționării cauzei, instanța de fond l-a interpelat pe reclamant în ceea ce privește obiectul acțiunii, iar acesta a precizat că înțelege să conteste decizia emisă la data de 23.08.2007, decizie ce i-a fost comunicată în luna august 2007, aspecte menționate în practicaua hotărârii judecătorești recurate.

În aceste condiții, în mod corect, instanța a invocat, din oficiu, excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată și a aplicat corect dispozițiile art.87 din Legea nr.19/2000 ce dispun că decizia Casei teritoriale de pensii privind admiterea sau respingerea cererii de pensionare poate fi contestată la instanța judecătorească competentă în termen de 45 de zile de la comunicare.

În cauză, nu își găsesc aplicabilitatea dispozițiile legale invocate de către recurent, respectiv dispozițiile art.1 și 3 din decretul nr.167/1958, dispozițiile art.283 alin.1 lit.c Codul muncii, precum și dispozițiile art.7 alin.3 și 7 din OUG nr.4/2005, toate aceste dispoziții legale reglementând alte raporturi juridice de drept civil și al muncii.

Față de aceste considerente, Curtea în baza dispozițiilor art.312 alin.1 pr.civ. va respinge, recursul ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul, împotriva sentinței civile nr.3760 din 06.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.49070/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER,

Red:

Dact.: /2ex.

19.10.2009

Jud. fond:;

Președinte:Sprînceană Camelia Mioara
Judecători:Sprînceană Camelia Mioara, Ilie Nadia Raluca

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 5321/2009. Curtea de Apel Bucuresti