Recalculare pensii. Decizia 5447/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-(4599/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.5447/
Ședința publică din data de 08 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta intimată CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.3729 din 05 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 44989/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul contestator, având ca obiect - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul contestator, personal și asistat de avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr. -/31.08.2009 atașată la fila 13 dosar, lipsind recurenta intimată Casa de Pensii a Municipiului
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul contestator, a depus la dosar întâmpinare, prin serviciul registratură al acestei instanțe la data de 02.10.2009, precum și faptul că recurenta intimată Casa de Pensii a Municipiului B, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat,
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe
cererea de recurs.
Avocatul intimatului contestator, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.3729/5.05.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte acțiunea formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B; a obligat intimata să emită decizie și să recalculeze drepturile de pensie ale contestatorului prin valorificarea veniturilor suplimentare reprezentând acord, prime, ore suplimentare din adeverința nr. AS 1194/05.09.2008 emisă de SA, începând cu data de 1.12.2005; a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către contestator, în valoare de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței de la dosar; a respins acțiunea sub celelalte aspecte ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Contestatorului i s-a deschis dreptul la pensie la data de 01.12.1998, conform mențiunilor din decizia de recalculare nr. -/30.03.2006 emisă de Casa de Pensii Sector 3, fiind beneficiarul procesului de recalculare reglementat de OUG nr. 4/2005, începând cu data de 1.12.2005, în raport de dispozițiile HG nr. 1456/2005.
Contestatorul a formulat cererea de recalculare a pensiei înregistrată sub nr. -/25.09.2008 la Casa de Pensii Sector 3 pentru valorificarea veniturilor suplimentare din adeverința nr. AS 1194/5.09.2008 eliberată de SC SA, însă prin răspunsul emis sub nr. 520/19.02.2009 de Casa de Pensii Sector 3, i s-a comunicat faptul că adeverința nu poate fi luată în calcul la recalcularea pensiei, conform OUG nr. 4/2005.
Instanța de fond a considerat că, independent de motivele expuse în soluționarea cererii de către intimată, în procedura de recalculare a drepturilor de pensie, veniturile suplimentare reprezentând acord, prime, ore suplimentare evidențiate în adeverința nr. AS 1194/05.09.2008 eliberată de SC SA, trebuie luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, pentru următoarele motive:
Potrivit mențiunilor din adeverința nr. AS 1194/05.09.2008 eliberată de SC SA, contestatorul a realizat venituri realizate din acord, ore suplimentare, prime, spor de vechime, precum și de indemnizații pentru concediul de odihnă, sume care au fost plătite din fondul de salarii iar societatea a calculat și a virat CAS aferentă fondului de salarii, conform art. 1 din Decretul nr. 389/1972.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 1 din OUG nr. 4/2005, determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr.1.550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.
Or, unul dintre principiile de bază ale legii, este reglementat prin dispozițiile art. 2 lit. e, respectiv principiului contributivității, în raport de care ca orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul și/sau angajatorul (în funcție de reglementarea în vigoare) au achitat statului contribuții de asigurări sociale, trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei.
Întrucât, acest principiu este respectat pentru stagiile de cotizare realizate ulterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, soluția trebuie să fie aceeași și în cazul stagiilor de cotizare realizate anterior deoarece, în caz contrar, principiul enunțat ar fi inaplicabil.
Prin urmare,valorificarea veniturilor suplimentare reprezentând acord, prime, ore suplimentare indicate în adeverință este posibilă, în temeiul art. 7 alin. 3 din OUG nr. 4/2005, și este în concordanță cu principiile instituite prin Legea nr. 19/2000.
Conform dispozițiilor art. 7 alin. 3 din OUG nr. 4/2005 aprobată și modificată prin Legea nr. 78/2005, decizia de recalculare poate fi modificată la cerere. În baza actelor doveditoare prezentate de pensionar, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial care, conform Legii nr. 19 2000, cu modificările și completările ulterioare, se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate până la data de 1 aprilie 2001.
Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 5 din OUG nr. 4/2005, în forma în vigoare la data depunerii cererii de recalculare, cererile prevăzute la alin. (3) se soluționează în termenul prevăzut la art. 86 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, drepturile modificate acordându-se, prin derogare de la prevederile art. 95 și 169 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, de la data plății drepturilor recalculate, stabilită potrivit prevederilor art. 3, cu respectarea termenului general de prescripție.
În consecință, veniturile suplimentare reprezentând acord, prime, ore suplimentare evidențiate în adeverința nr. AS 1194/05.09.2008 eliberată de SC SA, trebuie valorificate în calculul punctajului mediu anual, având în vedere că, pe de o parte, ignorarea lor ar contraveni principiului contributivității, instituit de art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000, conform căruia drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite și, pe de altă parte, conform art. 78 alin.l din Legea nr. 19/2000 numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.
Veniturile suplimentare reprezentând acord, prime, ore suplimentare menționate în adeverință trebuie avute în vedere la recalcularea drepturilor de pensie, independent de faptul că regimul juridic al contribuției de asigurări sociale din perioada în care aceste venituri au fost realizate diferă de cel din prezent, pentru că altfel, scopul declarat al procesului de recalculare, astfel cum este menționat în preambulul OUG nr.4/2005, și anume respectarea principiului "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie", nu ar mai fi realizabil iar în prestația de asigurări sociale stabilită nu s-ar reflecta prețul plătit pentru riscul asigurat.
În ceea ce privește data de la care drepturile de pensie recalculate i se cuvin contestatorului, instanța de fond a reținut că, întrucât contestatorul a intrat la recalculare cu data de 01.12.2005 iar cererea de recalculare a fost depusă la data de 25.09.2008, în intervalul de 3 ani de la data nașterii dreptului la recalculare, drepturile recalculate în baza respectivei cereri i se cuvin cu data de 1.12.2005.
Deoarece obligația legală de a proceda la recalcularea drepturilor de pensie, în sensul mai sus menționat, subzistă cu data de 01.12.2005, legea obligând intimata să procedeze la recalcularea cu respectarea termenului general de prescripție, instanța de fond a admis acțiunea, a obligat intimata să emită decizie și să recalculeze drepturile de pensie ale contestatorului prin valorificarea veniturilor suplimentare reprezentând acord, prime, ore suplimentare din adeverința nr. AS 1194/05.09.2008 emisă de SA, începând cu data de 1.12.2005.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, întemeiat în drept pe dispozițiile artr.304 pct.4,9 și art.3041Cod procedură civilă, recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B,formulând asupra acesteia, următoarele critici:
Prin hotărârea pronunțata instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești (art. 304, pct. 4 Cod procedura civila), sentința civila fiind data cu incalcarea legii (art. 304, pct. 9 Cod procedura civila).
Tribunalul Bucureștia reținut in considerentele sentinței civile recurate ca in mod greșit Casa Locala de Pensii sector 3 nu a luat in considerare veniturile suplimentare evidențiate in adeverința depusa de reclamant, apreciind ca aceasta soluție ar reprezenta o încălcare a principiului contributivitatii statuat in art. 2, lit. e) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale.
In privința veniturilor obținute de cu titlu de "acord, prime si ore suplimentare", conform adeverinței menționate, invederează recurenta următoarele:
Potrivit literaturii juridice de specialitate normele juridice se clasifica, dupa sfera aplicării lor, in norme generale si norme speciale.
Normele generale se caracterizează prin aceea ca au sfera cea
mai larga de aplicabilitate intr-un domeniu sau intr-o ramura de
drept. In domeniul drepturilor de asigurări sociale Legea nr. 19/2000
reprezintă dreptul comun.
Normele speciale sunt aplicabile unei sfere restrânse de relații, ele derogând de la dreptul comun (specialia generalibus derogani). Actele normative referitoare la sporuri sunt, in domeniul drepturilor de asigurări sociale, norme cu caracter special.
Dat fiind faptul ca normele speciale sunt derogatorii, in
procesul aplicării lor ele cunosc un regim restrictiv, fiind de stricta
interpretare.
Întrucât potrivit nr.OUG4/2005, aprobata prin Legea nr.78/2005, norma juridica ce are caracter special, nu sunt luate in calcul la stabilirea punctajului mediu anual formele de retribuire care nu au avut caracter permanent, obligarea noastră la emiterea unei decizii cu luarea in calcul a veniturilor menționate in adeverințe este netemeinica si nelegala.
În concluzie, instanța de fond a încălcat principiul juridic conform căruia norma juridica speciala deroga de la cea cu caracter general si se aplica cu intaietate, motiv pentru care solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, reținerea cauzei spre rejudecare, casarea în tot a sentinței civile nr. 3.729/05.05.2009 pronunțata de Tribunalul București in dosarul nr- iar pe fondul cauzei, respingerea ca netemeinica si nelegala a acțiunii formulata de.
Prin întâmpinarea depusă la recurs, intimatul-reclamant a răspuns criticilor din recurs, reluând în parte și din considerentele sentinței recurate și solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu potrivit dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Instanța de fond a reținut corect situația de fapt și de drept și a făcut o corectă aplicare a legii.
Astfel, corect s-a reținut că, verificându-se temeinicia cererii și datele certificate prin adeverința nr. /5.09.2008 emisă de SA, din care rezultă că în perioada 1.09.1967-1.12.1998 reclamantul a lucrat în această unitate și a încasat veniturile menționate în adeverință, o parte din acestea în sistem de acord global și cu titlul de prime, s-a constatat că nu au fost luate în calcul la recalcularea pensiei cuvenite contestatorului veniturile suplimentare evidențiate în cuprinsul adeverinței.
Astfel că sumele plătite cu titlul de contribuție de asigurări sociale pentru veniturile realizate în acord global și prime, trebuie luate în calcul, și considerate că sunt venituri cu caracter permanent, motiv pentru care urmează a fi înlăturată critica.
Recurenta susține că s-a încălcat de Tribunal principiul de drept potrivit căruia normele speciale derogă de la normele cu caracter general și se aplică cu întâietate, dar raționamentul juridic al recurentei este greșit, pentru că atât Legea nr.19/2000, legea cadru a pensiilor (dreptul comun), cât și în OUG nr.4/2005 ca lege specială în materia recalculării pensiilor, prevede că principiul comun ce se are în vedere la calcularea pensiilor, este principiul contributivității (art.2 lit.e din Legea nr.19/2000 și art.2 și 7 din OUG nr.4/2005).
Tribunalul, verificând dovezile cauzei, a constatat că pentru veniturile realizate dovedite cu adeverințele certificate de fostul angajator, intimata a plătit contribuția de asigurări sociale.
Urmează a se reține, că acest motiv de recurs, nu se încadrează în niciunul din motivele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, și nu determină modificarea sau casarea sentinței recurate.
Față de cele reținute, apreciind că nu există nici un motiv din cele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, și nici motive de ordine publică, prevăzute de art.306 din același cod, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
În baza art.274 Cod procedură civilă, va fi obligată recurenta la plata sumei de 1000 lei către intimat, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat) dovedite cu chitanța nr.173/31.08.2008 atașată la fila 12 din dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.3729/5.05.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-contestator.
Obligă recurenta la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 8 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red:
Dact.:
2 ex./24.10.2009
Jud.fond:
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște