Recalculare pensii. Decizia 5881/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-(4443/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.5881/

Ședința publică din data de 22 octombrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș

JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea

JUDECĂTOR 3: Liviu

GREFIER -

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă -, moștenitoarea lui, împotriva sentinței civile nr. 802 din 05 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 27337/3/AS/2007, în contradictoriu cu intimații-pârâți MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE, CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect - recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta reclamantă, prin avocat, cu delegație de substituire a avocatului titular, atașată la fila 10 dosar, intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii D, prin consilier juridic, cu delegație atașată la fila 11 dosar, lipsind intimații pârâți MINISTERUL PUBLIC Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, Casa Județeană de Pensii D, Ministerul Finanțelor Publice.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Avocatul recurentei reclamante, susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea acestuia, casarea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru efectuarea unei expertize contabile.

Consilierul juridic al intimatei pârâte Casa Județeană de Pensii D, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Constată că prin sentința civilă nr. 802/05.02.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale.

Totodată, s-au respins ca neîntemeiate acțiunea principală și cererile de chemare în judecată a altor persoane prin care reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, precum și cu intervenienții Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, Casa Județeană de Pensii D și Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat să se dispună actualizarea retroactivă a pensiei de serviciu pe perioada iulie 2004 la zi, prin includerea în calculul veniturilor lunare brute lunare ale funcției din care s-a pensionat a sporului de vechime în muncă și a sporului de combatere a faptelor de corupție și la plata drepturilor bănești nete pe care nu le-a primit, actualizate în raport de rata inflației de la data scadenței fiecăreia până la achitarea efectivă.

Reclamantul a declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:

- interpretând greșit actul juridic dedus judecății, instanța a reținut incorect că obiectul acțiunii nu este și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor bănești ce i se cuvin, ci doar la întocmirea documentației prealabile și înaintarea ei la CNPAS în vederea reactualizării pensiei de serviciu;

- cu acest argument, care schimbă înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al obiectului acțiunii principale, Tribunalul - fără temei legal, cu aplicarea greșită a legii - a respins-o ca neîntemeiată și la fel a respins în prealabil, ca inutilă, proba cu expertiză contabilă, cerută tocmai pentru a se stabili valoarea certă a prejudiciului bănesc pe care l-a provocat pârâtul și pe care acesta urma a fi obligat a-l repara;

- din cauza acestei interpretări eronate s-au respins și cererile de chemare în judecată a celor trei intervenienți, care în opinia Tribunalului nu ar avea obligația de a reactualiza pensia de serviciu a reclamantului;

- deși demonstrată și dovedită răspunderea pârâtului, inclusiv prin cele două decizii invocate, pronunțate de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în Secții Unite, decizii obligatorii pentru instanțe, Tribunalul a considerat că pentru neplata de bunăvoie a celor două sporuri în discuție, trebuie ca magistrații în activitate să promoveze o acțiune în despăgubiri și să obțină un titlu executoriu, în absența căruia ele nu pot fi luate în calcul la reactualizarea pensiei de serviciu;

- or, este de bun simț că, indiferent de atitudinea activă sau pasivă în această chestiune a procurorului în activitate, în funcția din care s-a pensionat, ca magistrat pensionar păgubit în mod direct din vina exclusivă a pârâtului la actualizările anterioare ale pensiei sale de serviciu, reclamantul are vocație legală și a promovat acțiunea în despăgubiri împotriva pârâtului, iar pentru stabilirea prejudiciului suferit și a cărui reparare se refuză este utilă efectuarea probei cu expertiză contabilă;

- în raport cu recalcularea cum ar fi trebuit și comunicarea bazei de calcul, pentru reactualizarea corectă a pensiei de serviciu aflată în plată, pentru viitor, trebuiau admise și cererile de chemare în judecată a intervenienților, astfel încât hotărârea să le fie opozabilă;

- de asemenea, era necesară și obligarea pârâtului la întocmirea și comunicarea către CNPAS a documentației prealabile, cu toate elementele de calcul necesare pentru reactualizarea pensiei de serviciu la zi.

Intimații MINISTERUL PUBLIC și CNPAS au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului.

Nu s-au propus noi dovezi în cauză.

De menționat faptul că pe parcursul judecării recursului a intervenit decesul recurentului-reclamant (produs la data de 30.04.2008, așa cum rezultă din copia certificatului de deces aflat la dosar), procedându-se conform art. 243. proc. civ. la introducerea în cauză a moștenitoarei acestuia, în calitate de soție supraviețuitoare, ținându-se seama în acest sens de mențiunile cuprinse în certificatul de moștenitor nr. 205/08.10.2008 emis de notar public.

Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Criticile exprimate prin motivele de recurs nu pot fi primite, Tribunalul procedând corect atunci când a respins ca neîntemeiate pretențiile deduse judecății.

Nu se poate reține împrejurarea că instanța de fond ar fi interpretat greșit actul juridic dedus judecății ori că ar fi schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al obiectului acțiunii principale. Dimpotrivă, în motivarea hotărârii recurate s-au prezentat pe larg argumentele logico-juridice care conduc la concluzia inexistenței obligației intimatului-pârât MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție de a proceda la actualizarea retroactivă a pensiei de serviciu a autorului recurentei-reclamante pe perioada iulie 2004 la zi, prin includerea în calculul veniturilor lunare brute lunare ale funcției din care s-a pensionat a sporului de vechime în muncă și a sporului de combatere a faptelor de corupție, adică exact obiectul pretenției principale.

Sub acest aspect, Tribunalul a reținut că respectivele sporuri nu pot fi luate în considerare în cazul autorului acțiunii deoarece, fie nu mai exista temei legal în acest sens (cazul sporului de vechime), fie de el nu au beneficiat toți magistrații în activitate, ci doar anumite categorii (situația sporului anticorupție), categorii din care, prin funcția pe care a avut-o la data pensionării, autorului recurentei nu făcea parte, el nebeneficiind niciodată de acest spor.

În plus, acesta nu se poate prevala de Decizia nr. XXXVI din 07.05.2007 pronunțată de ÎCCJ în Secții Unite ori de Decizia nr. VI din 15.01.2007 a aceleiași instanțe, prima referitoare la sporul de vechime, iar cea de-a doua la sporul anticorupție, întrucât ele produc doar efecte relative, respectiv doar cu privire la cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată în care magistrații au pretins despăgubiri pentru neacordarea celor două sporuri. Or, autorul recursului nu se găsea într-o asemenea situație, neexistând nici o dovadă în sensul că ar fi formulat o astfel de acțiune.

Este adevărat că deciziile în interesul legii sunt obligatorii conform art. 329. proc. civ. pentru instanțele judecătorești, dar aceasta nu înseamnă că produc efecte "erga omnes", întocmai ca și legea, adică în toate procesele, ci doar în acele pricini în care se dezbate problema de drept rezolvată prin deciziile respective. Aceste decizii nu înlocuiesc legea și nu pot suplini lipsa unor dispoziții legale, iar considerentele și dispozitivul lor nu pot fi extinse la toți magistrații în activitate ori pensionari, ci au consecințe doar pentru cei care, la momentul pronunțării lor ori ulterior, aveau sau au promovat acțiuni în despăgubiri (pentru neplata celor două sporuri respectiv pentru neluarea lor în considerare la actualizarea pensiei de serviciu) pe rolul instanțelor judecătorești.

Câtă vreme cele două sporuri nu au fost recunoscute prin prevederi legale exprese ca făcând parte din venitul brut lunar al tuturor magistraților în activitate, ele nu puteau fi luate în calcul pentru actualizarea pensiilor de serviciu ale celor care au avut calitatea de judecători sau procurori.

Nu trebuie omis nici faptul că sumele de bani acordate magistraților în activitate pentru neplata sporurilor salariale au caracterul unor despăgubiri (sens în care sunt dispozițiile art. 161 alineatul ultim din Codul Muncii ). Acesta constituie un motiv în plus în sprijinul tezei că ele nu puteau fi incluse în baza de calcul în raport de care se efectua actualizarea pensiei de serviciu pentru magistrați, tocmai pentru că nu sunt venituri salariale, ci au caracterul unor daune interese materiale.

Cât privește criticile din recurs referitoare la greșita respingere a solicitării de administrare în cauză a probei cu expertiză contabilă, nici acestea nu sunt fondate, întrucât o atare dovadă ar fi fost necesară (pertinentă, concludentă și utilă) doar dacă, în prealabil, se demonstra că exista dreptul autorului recurentei la actualizarea pensiei de serviciu, drept care să fie corelativ (să corespundă) unei obligații în acest sens a intimaților-persoane juridice. Cum în speță chestiunea principală a existenței unui asemenea drept a primit un răspuns negativ (cu alte cuvinte, s-a stabilit inexistența acestui drept), dovada cu expertiză era inutil de administrat, ea având un caracter accesoriu și trebuind să urmeze soarta principalului, potrivit regulii exprimate prin adagiul latin "accesorium sequitur principalem".

Din aceleași considerente s-a impus și soluția de respingere a cererilor de chemare în judecată a altor persoane, ținându-se seama de raportul de accesorietate în care se aflau față de acțiunea principală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-reclamantă -, moștenitoarea lui, împotriva sentinței civile nr. 802 din 05 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 27337/3/AS/2007, în contradictoriu cu intimații-pârâți MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE, CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 22.10.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

TEHNORED//2 ex./10.11.2009.

Jud. fond:,

Președinte:Petrică Arbănaș
Judecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 5881/2009. Curtea de Apel Bucuresti