Recalculare pensii. Decizia 6190/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.5036/2009

O M NIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A - CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia Civilă Nr.6190/

Ședința publică din data de 03 noiembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Petre Magdalena

JUDECĂTOR 2: Farmathy Amelia

JUDECĂTOR 3: Zeca Dorina

GREFIER - - -

************************

Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurenta-contestatoare, împotriva sentinței civile nr.4998 din data de 09.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.39117/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului-având ca obiect "recalculare pensie".

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-contestatoare personal, lipsind intimata Casa de Pensii a Municipiului

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că, prin serviciul "Registratură" al secției, s-a depus la data de 29.10.2009, de către recurenta-contestatoare un înscris calificat ca fiind "Note scrise", într-un singur exemplar.

Curtea, în ședință publică, procedează la identificarea recurentei-contestatoare, aceasta legitimându-se cu buletinul de identitate, datele fiind consemnate în caietul de ședință.

Recurenta-contestatoare, având cuvântul, arată că în această fază procesuală înțelege să solicite proba cu înscrisuri, în susținerea motivelor de recurs formulate în cauză, respectiv cele pe care le depune la acest termen și anume: o Notă care există și în dosarul de fond, întocmită de către aceasta; o decizie de revizuire a pensiei, conform sentinței civile nr.3521/30.05.2007; decizia de pensie nr. - din data de 24.09.2009; precum și Note scrise.

Curtea, după deliberare, încuviințează pentru recurenta-contestatoare proba cu înscrisuri, în temeiul dispozițiilor art. 305 Cod proc. civilă, respectiv cele administrate la termenul de astăzi.

Recurenta-contestatoare, întrebată fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții recurente, în susținerea motivelor de recurs formulate în cauză.

Recurenta-contestatoare, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, desființarea sentinței civile pronunțate de către instanța de fond, ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât aceasta nu a ținut seama de cele două hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

Curtea declară dezbaterile închise, potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civilă și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.4998 din data de 09.06.2009, pronunțată în dosarul nr.39117/3/AS/2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a respins acțiunea formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B (), ca lipsită de interes.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că intimata a fost obligată să emită o nouă decizie, prin care să stabilească, în favoarea contestatoarei, cu începere de la data de 01.09.2004, o pensie în cuantum de 5.987.743 lei vechi, pe baza unui punctaj mediu anual de 2,08668 puncte.

Din analiza deciziei atacate, rezulta ca intimata a respectat dispozițiile sentinței de mai sus, stabilind in favoarea reclamantei cu începere din 01.09.2004, o pensie in cuantum de 5.987.743 lei vechi, pe baza unui punctaj mediu anual de 2,08668 puncte.

Instanța de fond a reținut că, împrejurarea invocata de reclamanta, precum ca intimata ar fi menținut un stagiu total de cotizare de 32 de ani si 2 luni, in loc de 35 ani si 2 luni, omițând perioada lucrata ca avocat, respectiv 27.02.1959 - 01.02.1962, nu atrage nulitatea deciziei atacate si nu prezintă nici un folos practic pentru contestatoare.

A apreciat că elementele care produc efecte concrete sunt cuantumul pensiei si punctajul mediu anual, precum si data stabilirii drepturilor, elemente respectata de către intimata

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, recurenta-intimată, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că, în speță, este vorba despre o contestație formulată în termenul legal de 45 de zile, împotriva deciziei de pensionare nr. -/25.09.2008.

Recurenta mai arată că a încălcat legea, deoarece că nu a trecut în decizie că recurenta a avut o vechime de 31 ani și 3 luni, corespunzător perioadei lucrate în intervalul 27.02.1959 - 01.06.1990.

Susține că a trecut greșit în decizie că recurenta a avut o vechime de 32 ani și 2 luni, în loc de 31 de ani și 3 luni efectiv și 4 ani stagiu asimilat, în totalitate 35 de ani și 3 luni. Ca urmare menționează că nu are vechimea de 32 de ani și 2 luni, așa cum, greșit, susținut

Precizează că nu a trecut cei 3 ani lucrați, corespunzători perioadei 27.02.1959 - 01.02.1962, perioadă care este legal stabilită ca stagiu de cotizare, prin două hotărâri judecătorești, depuse la dosarul de fond, această perioadă fiind înscrisă și în carnetul de muncă, fapt pentru care s-a ajuns la un punctaj de 2,08668.

Așadar, arată recurenta, în mod nelegal s-a admis doar stagiul de 28 de ani, 2 luni, plus 4 ani stagiul asimilat, ajungându-se la un total de 32 de ani și 2 luni.

Nu indică temeiurile de drept ale cererii sale de recurs.

Deși a fost legal citată, intimata Casa de Pensii a Municipiului B nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la instanța de recurs.

Nu s-au administrat probe noi în recurs.

Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:

Întrucât recurenta- contestatoare nu a indicat temeiurile juridice ale cererii sale de recurs, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art.306 alin.3 Cod proc.civilă, apreciază că dezvoltarea motivelor de fapt invocate, face posibilă încadrarea lor în dispozițiile art.304 pct.8 și pct.9 Cod proc.civilă, astfel că va analiza recursul prin prisma acestor temeiuri de drept.

Cât privește recursul, Curtea reține că prima instanță, soluționând cauza pe cale de excepție, respins, ca fiind lipsită de interes, acțiunea formulată de contestatoarea, însă nu a pus niciodată în discuție excepția lipsei de interes, încălcându-se, astfel, atâtprincipiul contradictorialității, cât și principiul garantării dreptului la apărare, întrucât recurenta-contestatoare nu a avut posibilitatea de a-și formula apărarea în legătură cu respectiva excepție.

Pentru aceste considerente expuse mai sus, având în vedere și dreptul la un proces echitabil statuat de prevederile art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului - al cărui fundament este garantarea dreptului la apărare, Curtea apreciază că sunt fondate criticile recurentei-contestatoare, astfel că le va primi ca atare, constatând că hotărârea fondului este criticabilă sub aspectele sus-menționate.

Ca urmare, în temeiul dispozițiilor art.312 alin. 1, alin. 2 și alin. 3 teza a 2-a din Codul d e procedură civilă, va admite recursul declarat de recurenta-contestatoare și, n consecință, va casa sentința recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Cu prilejul rejudecării, instanța de fond, exercitându-și rolul activ, va face aplicarea dispozițiilor art. 129 alin. 4 Cod proc. civilă și va pune în discuția părților toate orice excepție, cerere și chestiune prealabilă asupra căreia urmează a se pronunța, pentru a se da eficiență principiilor contradictorialității și al garantării dreptului la apărare, enunțate mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta-contestatoare, împotriva sentinței civile nr.4998 din data de 09.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.39117/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului

Casează sentința recurată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.11.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

red: / tehnored:

2 EX. / 11.12.2009

Jud. fond: ;

Președinte:Petre Magdalena
Judecători:Petre Magdalena, Farmathy Amelia, Zeca Dorina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 6190/2009. Curtea de Apel Bucuresti