Recalculare pensii. Decizia 6571/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 4992/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 6571R

Ședința publică de la 16 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Florentina Dragomir

JUDECĂTOR 2: Adela Cosmina Bodea

JUDECĂTOR 3: Dragoș A -

GREFIER

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B împotriva sentinței civile nr.4012 din data de 13.05.2009 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

Curtea, având în vedere solicitarea de a se judeca pricina în lipsa părților, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 27.01.2009 pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr.2928/3/AS/2009, reclamantul a chemat în judecată pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, solicitând recalcularea drepturilor sale de pensie cu luarea în considerare a veniturilor atestate de adeverințele nr.459/17.10.2008, nr.460/17.10.2008 și nr.455/14.10.2005 eliberate de SA.

Prin sentința civilă nr.4012/13.05.2009, Tribunalul Bucureștia admis în parte cererea precizată a reclamantului și a obligat pârâta Casa de Pensii a Municipiului B să emită o decizie prin care să valorifice veniturile menționate în adeverințele nr.459/17.10.2008 și nr.465/21.10.2008 începând cu 01.12.2005; a respins cererea de valorificare a veniturilor menționate în celelalte adeverințe, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că veniturile menționate în adeverințele nr.459/17.10.2008 și nr.465/21.10.2008 eliberate de SA reprezintă sume încasate pentru program prelungit, prime și acord global în perioada 1963-1980, precum și faptul că salariatul a fost încadrat în grupa a II-a de muncă în procent de 100%. Aceste venituri nu au fost valorificate la stabilirea pensiei, deși pentru acestea au fost plătite contribuții de asigurări sociale, iar valorificarea se impune ca efect al dispozițiilor art.2 lit.e coroborat cu art.76 din Legea nr.19/2000.

Cât privește mențiunile din adeverințele nr.560/17.10.2008 și nr.455/14.10.2008 eliberate de SA, tribunalul a reținut că aceste sume au fost valorificate la stabilirea pensiei, reprezentând spor de conducere și spor de șantier.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 15.07.2009 pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la data 03.08.2009 sub nr-.

Prin motivele de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 și art.3041Cod pr.civilă, recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, iar pe fond respingerea cererii ca neîntemeiată.

Se precizează că deși prin cererea de chemare în judecată reclamantul a indicat obiectul cererii ca fiind valorificarea veniturilor menționate în 3 adeverințe, prin dispozitiv instanța a dispus valorificarea unei astfel de adeverință care nu a fost menționată în acțiunea (adeverința nr.465/21.10.2008).

Referitor la adeverința nr.459/17.10.2008, recurenta precizează că se referă la venituri în acord global, reglementate de art.12 din Legea nr.57/1974 drept o formă de remunerare în funcție de realizarea indicatorilor. Însă, aceste venituri în acord global nu se înscriau în carnetul de muncă și, ca atare, nu pot fi utilizate la determinarea punctajelor anuale, aspect ce rezultă din dispozițiile art.164 din Legea nr.19/2000 coroborat cu art.4 și anexa OUG nr.4/2005.

Examinând motivele de recurs față de hotărârea atacată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele invocate, după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:

O primă critică vizează pronunțarea instanței de fond asupra unui lucru care nu a fost cerut, aspect de drept care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.6 Cod pr.civilă. Situația de ultra petita ar putea fi reținută numai în măsura în care instanța încalcă principiul disponibilității în procesul civil și acordă unei părți un beneficiu pe care aceasta nu l-a cerut și nu i se cuvenea în temeiul legii.

În cauză însă, valorificarea veniturilor menționate în adeverința nr.465/21.10.2008 emisă de SA a fost solicitată instanței prin cererea precizatoare formulată la 13.04.2009, astfel încât tribunalul a fost legal investit și cu soluționarea acestei pretenții.

În concluzie, critica recurentei va fi înlăturată.

Referitor la motivul de recurs vizând nelegalitatea valorificării veniturilor în acord global la recalcularea drepturilor de pensie ale intimatului-reclamant, Curtea va avea în vedere dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, temei care permite instanței de control judiciar să cerceteze dacă instanța de fond a procedat la o corectă interpretare și aplicare a normelor juridice aplicabile litigiului.

Pornind de la faptul că intimatul-reclamant este beneficiar al unei pensii pentru limită de vârstă din data de 01.07.1998, în temeiul Legii nr.3/1977, se constată că drepturile sale de pensie au fost supuse procesului de recalculare prevăzut de OUG nr.4/2005.

Scopul acestei ordonanțe a fost acela de a se evalua toate pensiile provenite din fostul sistem de asigurări sociale de stat, adică cele stabilite anterior datei de 01.04.2001, și a se recalcula după regulile și principiile noilor reglementări în materie, Legea nr.19/2000. Concret, această operațiune a presupus determinarea punctajelor anuale prin procedura prevăzută în art.78 din Legea nr.19/2000, adică raportarea veniturilor brute realizate, inclusiv sporuri, la salariul mediu brut lunar pe economie din perioada respectivă. Însumarea punctajelor anuale determina un punctaj cumulat care se raporta la stagiul complet de cotizare de 30 de ani, rezultând punctajul mediu anual pe baza căruia se determina cuantumul pensiei.

Aspectul litigios a survenit în cauză în legătură cu determinarea noțiunii de venituri brute și sporuri ce pot fi avute în vedere la recalculare. Mai exact, recurenta susține că veniturile obținute de fostul salariat pentru munca prestată în acord global și evidențiate ca atare în adeverința nr.459/17.10.2008 nu pot fi valorificate, pentru că acordul global nu era în realitate un spor și nu era menționat în carnetul de muncă.

Argumentația recurentei va fi înlăturată de Este lipsit de relevanță dacă un venit salarial sau un spor era menționat în perioada anterioară anului 2001 în carnetul de muncă. Relevant în cauza de față este numai faptul că pentru anumite venituri salariale obținute din muncă, angajatorul a dedus și plătit contribuții de asigurări sociale. Scopul acestor contribuții reținute în epoca respectivă nu poate fi altul decât acela ca salariatul să beneficieze pentru perioada pensionării sale de contraprestația din partea statului, ceea ce reprezintă în esență o aplicație a principiului contributivității menționat în art.2 lit.e din Legea nr.19/2000.

Ori, această condiție este îndeplinită în cauză și, prin urmare, dispoziția tribunalului este corectă.

Împrejurarea că în anexa OUG nr.4/2005 se precizează expres a nu se lua în considerare la recalcularea pensiei veniturile în acord global nu poate fi reținută în cauză de instanță. Această dispoziție de excepție vine în contradicție flagrantă atât cu scopul declarat al ordonanței, cât și cu principiile generale a legii pensiilor, astfel că va fi înlăturat.

Urmează așadar ca, în temeiul art.312 al.1 Cod pr.civilă coroborat cu art.304 pct.9 Cod pr.civilă, a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B împotriva sentinței civile nr.4012 din data de 13.05.2009 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

A

GREFIER

Red.

Dact.LG/2 ex./03.12.2009

Jud.fond;;

Președinte:Florentina Dragomir
Judecători:Florentina Dragomir, Adela Cosmina Bodea, Dragoș

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 6571/2009. Curtea de Apel Bucuresti