Recalculare pensii. Decizia 673/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MURE

SECȚIA CIVIL, DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

Decizie nr. 673/

Ședința public din 25 aprilie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judector

- Judector

Grefier -

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județean de Pensii M, cu sediul în Târgu-M,-, județul M, împotriva sentinței civile nr.1464 din 6 noiembrie 2007, pronunțat de Tribunalul Mure ș în dosarul nr-.

La apelul nominal fcut în ședinț public, se constat lipsa prților.

S-a fcut referatul cauzei, constatându-se c recursul a fost declarat în termenul prevzut de lege, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Având în vedere împrejurarea c s-a solicitat judecarea cauzei în lips, instanța, în raport de actele și lucrrile dosarului, reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civil nr. 1464 din 6 noiembrie 2007, pronunțat de Tribunalul Mure ș, în dosarul nr-, s-a admis acțiunea civil formulat de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Casa Județean de Pensii M și, drept consecinț:

- a obligat pârâta la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantului cu luarea în considerare a drepturilor salariale cuprinse în adeverința nr. 135/24.08.2005 emis de Compania pentru Servicii B;

- a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a drepturilor de pensie recalculate începând cu data de 01.08.2007.

În considerentele hotrârii, instanța a reținut urmtoarele:

Așadar, se reține c pentru perioada 01.01.1958 - 10.04.1960 la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantului s-a luat în considerare salariul minim pe economie (buletinul de calcul). Ori, din adeverința nr.135/24.08.2005 depus de pârât, a rezultat c în perioada 01.01.1958 - 01.01.1959 reclamantul a realizat un salariu brut de 800 lei, iar în perioada 01.01.1959 - 01.04.1960 a realizat un salariu brut de 900 lei.

Procedând în mod greșit la luarea în calcul a salariului minim pe economie pentru perioada menționat pârâta a înclcat prevederile art.78 alin.1 din Legea nr.19/2000 potrivit crora numrul de puncte realizat în fiecare lun se calculeaz prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile la salariul mediu brut lunar din luna respectiv. Salariul minim pe economie poate fi luat în considerare pentru recalcularea pensiei doar în situația prevzut de art.7 alin.1 și 2 din nr.HG1550/2004 respectiv dac în termen de 30 de zile din momentul la care pârâta a comunicat reclamantului în scris ca în carnetul su de munc sunt înscrise perioade care constituie vechime în munc fr a exista și date referitoare la salariile avute, reclamantul nu a prezentat acte prin care s dovedeasc salariile avute. S-a constatat c aceste condiții nu sunt îndeplinite în speț, pârâta nu a informat în nici un fel pe reclamant c documentația din dosarul su de pensionare nu conține salariile realizate în perioada 01.01.1958 - 01.04.1960.

Faț de cele constatate, prima instanț a admis acțiunea și a obligat pârâta la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantului cu luarea în considerare a drepturilor salariale cuprinse în adeverința nr.135/24.08.2005, precum și la plata drepturilor de pensie recalculate începând cu data de 01.08.2007.

Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs Casa Județean de Pensii M, pe care o consider nelegal și netemeinic, întemeindu-și recursul pe dispozițiile art. 304 pct.4, 8 și 9 Cod procedur civil, și arat c petentul este beneficiarul unei pensii pentru munc depus și limit de vârst stabilite prin decizia nr. - din 6 iulie 1992 Casei Județene de Pensii M, conform prevederilor nr.HG1550/2004 și ale nr.OUG 4/2005 și a legii nr. 19/2000 în etapa a III-a, respectiv în luna septembrie 2005.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Casa Județean de Pensii M, pe care o consider nelegal și netemeinic, întemeindu-și recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 4, 8 și 9 Cod procedur civil, și arat c petentul este beneficiarul unei pensii pentru munc depus și limit de vârst stabilite prin Decizia nr. - din 6 iulie 1992 Case Județene de Pensii M, conform prevederilor nr.HG 1550/2004 și ale nr.OUG 4/2005 și a Legii nr. 19/2000, în etapa a III-a, respectiv septembrie 2005.

De asemenea, arat c pensia a fost stabilit anterior intrrii în vigoare a Legii nr. 19/2000 și au fost aplicate prevederile art. 180 alin.2, totodat la evaluarea pensiei s-a avut în vedere o creștere a punctajului pentru contribuția la Fondul pentru pensie suplimentar cu 2%, 3%, cu respectarea prevederilor art. 165 din Legea nr. 19/2000 și astfel, la determinarea punctajului anual de 30 de ani a rezultat un punctaj mediu anual de 2,27591.

Astfel c dup efectuarea recalculrii punctajului mediu anual, calculat potrivit art. 4 se va compara cu punctajul mediu anual cuvenit.

Se mai arat c adeverința nr. 135/24 august 2005 - menționat, nu a fost depus la dosarul de pensionare și astfel, nu putea fi luat în calcul la stabilirea pensiei.

Analizând actele și lucrrile dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, în limitele prevzute de art. 3041și art.306 alin.2 Cod procedur civil, instanța constat c recursul declarat este nefondat, din urmtoarele considerente:

Faț de lucrrile dosarului, instanța constat c, pe perioada 01.01.1958 - 10.04.1960 a fost luat în considerare salariul minim pe economie, conform buletinului de calcul.

Din adeverința depus de pârât nr. 135/24.08.2005, rezult c pe perioada 01.01.1958 - 01.01.1959, reclamantul a avut un salariu brut de 800 lei; iar pentru perioada 01.01.1959 - 01.04.1960 - a avut un salariu brut de 900 lei, astfel se constat c pârâta nu a avut în vedere prevederile art. 78 alin.1 din Legea nr.19/2000.

Faț de documentația prezentat, instanța de fond a stabilit în mod corect hotrârea, astfel c pârâta nu a luat în considerare și drepturile salariale ale petentului cuprinse în adeverința nr. 135/24.08.2005 și nici nu a informat corect c la calculul pensiei sa ținut cont de perioada trecut în adeverința artat.

În concluzie, nu este întemeiat recursul declarat de pârâta Casa Județean de Pensii M,în baza art. 304 pct. 4, 8 și 9 Cod procedur civil.

Faț de cele ce preced, pentru considerentele artate, instanța de recurs reține c, recursul pârâtei este nefondat și în consecinț, în temeiul art. 312 Cod procedur civil, acesta urmeaz a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa Județean de Pensii M, cu sediul în Târgu-M,-, județul M, împotriva sentinței civile nr. 1464/06 noiembrie 2007, pronunțat de Tribunalul Mure ș în dosarul nr-.

Irevocabil.

Pronunțat în ședinț public, azi 25 aprilie 2008.

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judector,

Judector,

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 exemplare

26.05.2008

Jud.fond.;

Asist. jud.;

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 673/2008. Curtea de Apel Tg Mures