Contestație decizie pensie. Decizia 670/2008. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 670/
Ședința publică din 25 aprilie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii M, cu sediul în Târgu-M,-, județul M, împotriva sentinței civile nr.1561 din 22 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns reclamantul-intimat, lipsă fiind pârâta-recurentă Casa Județeană de Pensii M și pârâta-intimată Curtea de Apel Târgu -
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat în termenul prevăzut de lege, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Neformulându-se alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului declarat în cauză.
Reclamantul-intimat solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1561/22 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul -, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Casa Județeană de Pensii M și Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ și, drept consecință:
- s-a anulat decizia nr. -/09.03.2007 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii M;
- s-a anulat adeverința nr. 127/15.02.2007 emisă de pârâta Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ.
În considerentele hotărârii s-a reținut următoarele:
Prin decizia nr.-/9.03.2007, pârâta a stabilit pentru reclamant, în mod retroactiv, începând cu data de 1.09.2005, o pensie de serviciu în magistratură de 4.186 lei, revocând implicit decizia nr. -/6.10.2005, prin care reclamantului îi era stabilită o pensie de serviciu de 4.530 lei.
La baza emiterii deciziei contestate cu nr.-/9.03.2007 s-a aflat o adeverință de salarizare cu nr.127/15.02.2007 emisă de Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ.
Instanța a reținut că decizia nr. -/9.03.2007 este lovită de nulitate absolută pentru nesocotirea normelor imperative cuprinse în art.81 alin.1 din Legea nr.303/2004 (în forma modificată prin Legea nr.247/2005 și aflată în vigoare la data de 1.09.2005, data pensionării reclamantului). Conform acestor dispoziții legale, reclamantul avea dreptul la data pensionării la o pensie de serviciu stabilită în raport de media "veniturilor brute realizate" în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării, respectiv septembrie 2004 - august 2005.
Ca atare, legiuitorul a utilizat o noțiune legală atotcuprinzătoare, cea de "venituri brute realizate", iar nu noțiuni restrânse precum "indemnizația de încadrare brută", "sporuri permanente", etc. Deci, în mod temeinic și legal, prin adeverința nr. 4092/10.10.2005, au fost cuantificate toate "veniturile brute realizate" de reclamant în perioada septembrie 2004 - august 2005, inclusiv premiile și primele, așa cum rezultă din confruntarea acestei adeverințe cu statele de plată din acea perioadă.
S-a reținut că în baza acestei adeverințe a fost emisă în mod legal și temeinic decizia de pensionare a reclamantului nr. -/6.10.2005, cu respectarea Normelor metodologice aprobate prin nr.HG263/2005 (în vigoare din data de 12.04.2005), care nu adăugau la prevederile art.81 alin.1 din Legea nr.303/2004 în sensul excluderii din noțiunea legală de "venituri brute realizate" a unor elemente salariale, precum primele și premiile.
Este de necontestat că prin art.7 alin.3 din Normele aprobate prin nr.HG1275/2005 această excludere (pe calea unor norme inferioare legii organice) s-a produs, însă nr.HG1275/2005 a intrat în vigoare doar la data de 3.11.2005, după data pensionării reclamantului și a emiterii deciziei de stabilire a pensiei cu nr. -/6.10.2005. Din acest motiv, este inadmisibil ca, prin nesocotirea flagrantă a principiului constituțional al neretroactivității legii (art.15 alin.1 din Legea fundamentală), să i se aplice reclamantului, în mod retroactiv nr.HG1275/2005 și să fie revocată retroactiv decizia legală de pensionare, intrată în circuitul juridic și devenită definitivă, conform art.88 din Legea nr.19/2000. Ca atare, prima instanță a reținut că decizia contestată este lovită de nulitate absolută și pentru încălcarea acestui principiu constituțional cu forță superioară (potrivit art.1 alin.5 din Constituție).
S-a mai reținut că pentru aceleași considerente, este lovită de nulitate absolută și adeverința nr.127/15.02.2007 emisă de Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ, care nu respectă principiul "tempus regit actum", potrivit căruia noțiunea de "venituri brute realizate" de reclamant trebuie determinate în funcție de normele legale în vigoare la data pensionării acestuia (1.09.2005), cuprinse în nr.HG 263/2005. Ca atare este ilegală revocarea, prin această adeverință contestată, în mod retroactiv, a adeverinței nr. 4092/10.10.2005, act juridic intrat în circuitul civil, act care a produs efecte juridice definitive și consolidate în decizia de pensionare nr. -/6.10.2005, act juridic perfect valid prin raportare la normele juridice existente la data emiterii sale.
În plus, prima instanță a reținut că adeverința nr.127/15.02.2007 este lovită de nulitate, și pentru încălcarea atât a prevederilor nr.HG263/2005, cât și ale nr.HG1275/2005, deoarece nu conține sporurile cu caracter permanent de 30-40% anticorupție și de 25% de vechime, recunoscute reclamantului prin hotărâri judecătorești irevocabile, înscrise în carnetul de muncă al reclamantului conform art.160 alin.5 din Legea nr.19/2000 și pentru care s-au reținut și virat contribuțiile de asigurări sociale, potrivit art.37 din Legea nr.19/2000.
Pentru considerentele expuse, tribunalul a admis acțiunea reclamantului astfel cum aceasta a fost formulată.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termen legal pârâta Casa Județeană de Pensii M, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate și respingerea acțiunii ca nelegală și netemeinică.
În motivarea cererii s-a arătat că în favoarea reclamantului s-a stabilit pensia de serviciu, potrivit Legii nr. 303/2004, Hotărârii nr. 263 din 31 martie 2005 și Hotărârii nr. 1275 din 18 octombrie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.
Recurenta a arătat că la data stabilirii drepturilor de pensie, reclamantul a depus dosarul de pensionare însoțit de toate actele prevăzute de nr.HG 263/31 martie 2005, care prevede la art. 16 că: "În vederea stabilirii pensiei de serviciu, dosarul de pensie trebuie sa cuprindă:
a) actele necesare stabilirii pensiei conform prevederilor <LLNK 12000 19 10 201 0 17>Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, prevăzute în normele de aplicare a acestei legi, aprobate prin <LLNK 12001 340 50BD01 0 64>Ordinul ministrului muncii și solidarității sociale nr. 340/2001, cu modificările și completările ulterioare;
b) adeverința - tip pentru pensia de serviciu, conform anexei nr.1 la prezentele norme, întocmită de ultima unitate angajatoare, care va cuprinde vechimea în magistratura și venitul brut realizat în ultima luna de activitate anterioară datei pensionării".
Adeverința în baza căreia s-a stabilit drepturile de pensie de serviciu a fost emisă de Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ, recurenta nepurtând nicio răspundere în ceea ce privește datele cuprinse în respectiva adeverință și neputând să o cenzureze. Mai mult, potrivit art. 24 din același act normativ: "Răspunderea cu privire la stabilirea venitului brut și a vechimii în magistratură revine instituției care eliberează adeverința - tip".
Modificarea deciziei de pensie inițială a survenit ca urmare a faptului că prin adresa nr. 127/2007 emisă de Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ, s-a transmis o nouă adeverință din care rezultă că vechea adeverință nr.34092/2005 emisă de aceeași instituție în care erau trecute veniturile brute realizate de reclamant în ultimele 12 luni anterioare pensionării este înlocuită de adeverința nr. 127/2007, adeverința nr. 4092/2005, fiind eronată.
Ca urmare a acestui fapt, s-a emis Decizia de pensionare de revizuire nr. - din data de 9 martie 2007, precum și decizia de stabilire a debitului, în temeiul art. 187, debit rezultat din stabilirea eronată a drepturilor de pensie inițiale, nr. - din 9 martie 2007.
Deci, s-a constatat că reclamantul a încasat pe perioada 01.09.2005 31.03.2007, drepturi de pensie în cuantum mai mare decât cel cuvenit, în acest sens fiind emisă decizia de debit.
Față de cele arătate mai sus, pârâta constată că în situația art. 89 se vor opera revizuiri și modificări legale și consideră că la stabilirea pensiei au fost respectate dispozițiile legale în vigoare, întemeindu-și recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Examinând recursul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și 306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat pentru considerentele relevate în continuare:
Din lucrările dosarului rezultă că: pentru neluarea în considerare a normelor imperative cuprinse în art. 81 alin.1 din Legea nr.303/2004 și modificată de Legea nr. 247/2005, aflată în vigoare la data pensionării reclamantului, care beneficia la data pensionării de media "veniturilor brute realizate" în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării, și anume perioada septembrie 2004 - august 2005.
Astfel, prin adeverința nr. 4092/10 octombrie 2005 au fost luate în calcul toate "veniturile brute realizate" în perioada septembrie 2004 - august 2005, față de care ulterior a fost emisă corect și legal decizia de pensionare nr. -/6 octombrie 2005, în conformitate cu Normele Metodologice, aprobate prin nr.HG 263/2005, (în vigoare din 12.04.2005 ) și la care nu adăugau prevederile art. 81 alin.1 din Legea nr. 303/2004, și la care noțiunea de "venituri brute realizate" în sensul excluderii unor drepturi salariale precum ar fi primele și premiile.
În concluzie, decizia de pensionare nr. -/06.10.2005 a intrat în circuitul juridic și devenită definitivă conform art. 88 din Legea nr. 19/2000, iar decizia atacată este lovită de nulitate absolută pentru încălcarea drepturilor constituționale prevăzute de art. 1 alin.5 din Constituție.
Totodată și adeverința nr. 127/15 februarie 2007 emisă de Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ, nu respectă principiul "tempus regit actum", și este lovită de nulitate și pentru încălcarea prevederilor nr.HG 263/2005, ale nr.HG1275/2005, deoarece aceasta nu conține și sporurile cu caracter permanent de 30-40% anticorupție și de 25% sporul de vechime, recunoscute prin hotărâri judecătorești irevocabile, înscrise în carnetul de muncă, conform art. 160 alin. 5 din Legea nr.19/2000, pentru care au fost virate și contribuțiile de asigurări sociale.
În concluzie, recursul pârâtei nu este corect întemeiat pe art. 304 pct. 4, 8 și 9 Cod procedură civilă.
Față de cele ce preced, în baza art. 312 Cod procedură civilă, urmează să se respingă recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul Casei Județene de Pensii M, cu sediul în Târgu-M,-, județul M, împotriva sentinței civile nr.1561/22 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 aprilie 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exemplare
22.05.2008
Jud.fond.;
Asist. jud.;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat