Recalculare pensii. Decizia 6750/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 5024/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6750R
Ședința publică de la 20 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Enache Daniela Georgeta
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cauzei civile, privind recursul formulat de recurentul, împotriva sentinței civile nr.4512 din data de 26.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.45477/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, având ca obiect - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul personal, lipsind intimata.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se învederează faptul că la dosar recurentul a depus prin serviciul registratură la data de 17.11.2009 completarea motivelor de recurs.
Curtea interpelează recurentul cu privire la depunerea în termen a completărilor motivelor de recurs.
Recurentul arată că era în termen pentru a depune completare a motivelor de recurs.
Curtea constată decăzut recurentul din dreptul de a completa motivele de recurs, având în vedere că la data de 17.11.2009, termenul de formulare și depunere a motivelor de recurs era împlinit.
Recurentul depune la dosar set înscrisuri.
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Recurentul, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat arătând că instanța de fond a efectuat un calcul incorect deoarece trebuiau raportate veniturile nete la cele nete și veniturile brute la cele brute.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4512 din 26.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, a fost obligată pârâta să emită o noua decizie de recalculare începând cu data de 01.12.2005, prin care să se ia valorifice și toate veniturile atestate de adeverințele nr.21/21.0.2008 eliberată de SC SA, nr.1926/22.07.2008 eliberată de SC SA, nr. 1927/22.07.2008 eliberată de SC SA cu privire la sporul de vechime pe perioada 01.04.1992-01.05.1993. A fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea cu privire la valorificarea adeverinței nr. 1847/11.07.2008 eliberată de SC SA.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că petentul a ieșit la pensie în anul 1993. Prin Decizia nr.-/03.01.2005 emisa de Casa Locala de Pensii Sector 6 au fost recalculate drepturile de pensie ale reclamantului, cf. OUG nr. 4/2005, începând cu data de 01.12.2005. Potrivit adeverințelor nr.21/21.0.2008 eliberată de SC SA și nr.1926/22.07.2008 eliberată de SC SA, în perioada 1965-1967 reclamantul a realizat salarii neinscrise in carnetul sau de munca, iar in perioada octombrie 1965-decembrie 1967 și septembrie 1978-octombrie 1990 obtinut venituri suplimentare la retribuția tarifară de încadrare care au fost incluse in baza de calcul a contribuției de asigurări sociale. De asemena, potrivit adeverinței nr. 1927/22.07.2008 eliberată de SC SA, în perioada 01.04.1992-01.05.1993, reclamantul a beneficiat de un spor de vechime de 15%, respectiv de 25%. Deși la dosarul de pensionare reclamantul a depus cerere de recalculare a pensiei si in raport de aceste documente, pârâta în mod nelegal nu a procedat la recalcularea drepturilor de pensie cu luarea în considerare a acestor venituri, ceea ce constituie o încălcare a principiului contributivității consacrat de art. 2 lit e și art. 155 din Legea nr. 19/2000. Având în vedere dispoz. art. 78 din aceeasi lege, potrivit cărora "punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice", a considerat tribunalul că cererea este întemeiată.
Cat privește cererea cu privire la valorificarea adeverinței nr. 1847/11.07.2008 eliberată de SC SA, a constatat prima instanță că a rămas fără obiect întrucât pârâta a valorificat această adeverință.
Verificând cuprinsul acestor decizii si celelalte acte depuse în copie la dosar, tribunalul a constatat că la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite contestatorului, începând cu data de 1.09.2005, nu au fost respectate dispozițiile art.78 din Legea nr.19/2000 rap. la art. 2 lit. e din Legea nr.19/2000 si art.14 din Legea nr.3/1977-în baza căreia a ieșit Ia pensie contestatorul.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul.
În motivare, recurentul arată că decizia nr. -/02.04.2009 emisă de intimată nu reflectă realitatea, adeverința nr. 1847/11.07.2008 nefiind valorificată in mod corespunzător. Aceasta decizie reduce salariul realizat, iar calculul trebuie efectuat conform buletinului de calcul anexat acestei decizii. Tot astfel, trebuie procedat și cu privire la adeverința nr. 21/23.01.2008 eliberată de SC SA.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurent, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Tribunalul a fost sesizat cu o cerere prin care recurentul reclamant solicita valorificarea unor adeverințe, și anume nr.21/21.0.2008 eliberată de SC SA, nr.1926/22.07.2008 eliberată de SC SA, nr. 1927/22.07.2008 eliberată de SC SA și nr. 1847/11.07.2008 eliberată de SC SA.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 1 din OUG nr. 4/2005, determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.
Potrivit art. 78 alin.1 din Legea nr. 19/2000 punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, avenitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.
Având în vedere dispoz. art. 2 din OUG nr. 4/2005 coroborate cu cele ale Legii nr. 19/2000, la care OUG nr. 4/2005 face trimitere in mod expres, in mod corect a dispus prima instanță valorificarea si a veniturilor atestate de adeverințele nr.21/21.0.2008 eliberată de SC SA, nr.1926/22.07.2008 eliberată de SC SA, nr. 1927/22.07.2008 eliberată de SC SA cu privire la sporul de vechime pe perioada 01.04.1992-01.05.1993, pornind de la principiul contributivității.
Pe parcursul judecății a fost emisă decizia nr. -/02.04.2009 care este vizata prin recursul de fata. Aceasta valorifică adeverința nr. 1847/11.07.2008 eliberată de SC SA, precizând stagiul suplimentar de 1 an și 9 luni deoarece s-a lucrat cu J de normă. Însă veniturile precizate în documentul cuprinzând datele referitoare la activitatea în muncă corespund celor menționate în respectiva adeverință, pe întreaga perioadă, și anume 03.07.1995-31.12.1998.
Este ceea ce a constatat si prima instanta, care nu decida asupra legalitatii si temeinciei deciziei respective, avand in vedere ca nu a fost sesizata cu o astfel de cerere. Or, potrivit art. 129 alin 6 Cpc, "n toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății".
Așadar, tribunalul a soluționat cererea cu care a fost sesizată. Dacă recurentul nu este mulțumit de decizia din 02.04.2009 are posibilitatea contestării acesteia sau sa solicite recalcularea corectă a drepturilor de pensie, ori revizuirea, după caz.
Cât privește motivele de recurs depuse la dosar la data de 17.11.2009, Curtea a constatat că acestea au fost depuse după expirarea termenului legal de motivare a recursului, si anume de 15 zile de la comunicarea sentintei recurate, astfel incat nu le va putea avea in vedere.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul, împotriva sentinței civile nr.4512 din data de 26.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.45477/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
.
GREFIER
red.4ex/14.12.2009
Jud.
Jud. fond.:,
Președinte:Enache Daniela GeorgetaJudecători:Enache Daniela Georgeta, Comșa Carmen Georgiana