Recalculare pensii. Decizia 6768/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 5395/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6768R
Ședința publică de la 23 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nadia Raluca Ilie
JUDECĂTOR 2: Adela Cosmina Bodea
JUDECĂTOR - - A
GREFIER -
Pe rol, soluționarea recursului formulat de către recurenta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.5565 din data de 24.06.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect "recalculare pensie".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata, prin avocat I, cu împuternicire avocațială nr.-/26.10.2009, aflată la fila 15 dosar, lipsind intimata Casa de Pensii a Municipiului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură, s-a depus la dosar la data de 16.11.2009, de către intimata, prin avocat, întâmpinare, în dublu exemplar, la care a atașat împuternicire avocațială, chitanța nr.225/26.10.2009 însoțită de factura cu același număr, reprezentând plata onorariu de avocat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă avocatului intimatei cuvântul în combaterea recursului.
Intimata, prin avocat, solicită respingerea recursului declarat de Casa de Pensii a Municipiului, ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, conform motivelor expuse în cuprinsul întâmpinării, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.5565/24.06.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea precizată și completată formulata de reclamanta in contradictoriu cu parata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B; a fost obligată pârâta sa emită o decizie prin care sa recalculeze pensia reclamantei, retroactiv, incepand cu data de 01.12.2005 cu luarea in considerare si a veniturilor-suplimentare atestate de adeverința nr. 1102/1932/09.10.2008 emisă de SA; a fost obligată parata la plata diferenței dintre pensia cuvenita potrivit sentinței pronunțate si cea efectiv încasata începând cu 01.12.2005 la zi; a fost obligată pârâta la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta este beneficiară a pensiei pentru limita de vârsta din anul 2000, conform deciziei nr. -/30.11.2005 emisa de Casa Locala de Pensii sector 6 B, prin care i s-a recalculat pensia in baza OUG nr. 4/2005.
Parata nu soluționat favorabil cererea reclamantului de recalculare a pensiei pe baza veniturilor suplimentare retribuției tarifare de încadrare, atestate de adeverința nr.1102/1932/09.10.2008 emisa SA,acordate de angajator reclamantului cu titlu de acord si prime, desi la data de 13.10.2008 a înregistrat cererea de recalculare a pensiei,depusa de reclamantă, ci i-a emis răspuns administrativ negativ la data de 11.03.2009.
Veniturile obținute de la angajator conform adeverinței, pentru care s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale de stat, trebuie luate in considerare la recalcularea drepturilor de pensie, conform art. 7 alin. 5 din OUG nr.4/2005 de la data de 01.12.2005, pentru următoarele considerente:
Legea nr.27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat. Prin art. 1 Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat se dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat. Se observa, așadar, ca pentru toate aceste sume angajatorii calculau si virau contribuții de asigurări sociale, aspect confirmat si de emitentul adeverinței din cauza. Mai mult art. 5 alin. 2 din Decretul nr.389/1972 a prevăzut că " Nedepunerea contribuției pentru asigurările sociale de stat nu afectează plata drepturilor de asigurări sociale cuvenite celor asigurați."
Odată reținut aceste aspecte, se cuvin a fi precizate dispozițiile art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora "sistemul public se organizează si funcționează având ca baza principiul contributivitatii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice si juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite".
Acest principiu este dezvoltat in dispozițiile următoare din același act normativ, in secțiunile referitoare la modul de calcul al drepturilor de pensie. Astfel, potrivit art. 78 alin.1 din Legea nr. 19/2000 punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, în termenul legal, recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Sentința instanței de fond este criticabilă sub aspectul analizării probelor administrate, al aplicării greșite a prevederilor legale în ceea ce privește luarea în calcul a veniturilor temporare în acord, premii, menționate în adeverința.
Referitor la cererea reclamantei-intimate de a i se emite o noua decizie prin care să-i fie luate în considerare sporurile prevăzute în adeverință, menționăm următoarele:
Se solicită respingerea capătului de cerere, pentru ca, potrivit art. 164 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a acestei legi, se utilizează salariile brute sau nete, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă. Astfel, până la data de 1 iulie 1977, se înscriau salariile brute, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991, se înscriau salariile nete, iar de la data de 1 ianuarie 1991 salariile brute. De asemenea, a statuat legiuitorul că la determinarea punctajelor medii anuale, pe lângă salarii, se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă.
Din cele menționate anterior rezultă că la determinarea punctajelor anuale, este imperios necesar să se valorifice pe lângă salarii și sporurile cu caracter permanent, care după data de 1 aprilie 1992 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități conform legislației în vigoare.
Veniturile în acord global și premiile, obținute de reclamanta-intimată nu reprezintă sporuri cu caracter permanent ci o formă de remunerare, în funcție de realizarea indicatorilor, de predarea lucrărilor de cercetare științifică pentru care își asumau răspunderea de finalizare și realizare, etc. reglementată de legislația în vigoare la acea dată, în speță art. 12 din Legea nr. 57/1974, privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii, în timp ce sporurile reprezintă sume de bani acordate prin raportare la retribuția tarifară.
Această diferențiere rezultă foarte clar din dispozițiile Legii nr. 57/1974 care definește retribuția tarifară și enumără indemnizațiile, majorările și sporurile care includ și retribuția tarifară de încadrare, precum și din dispozițiile Decretului nr. 92/1976 care reglementează datele ce se înscriu în carnetul de muncă, coroborat cu Ordinul nr. 136/1976, pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare și evidență a carnetului de muncă, norme legale din care rezultă că veniturile realizate în acord global, primele ocazionale și premiile, nu se înscriau în carnetul de muncă și prin urmare nu se utilizau la determinarea punctajelor anuale potrivit art. 164 alin.1 din Legea nr. 19/2000.
Privitor la veniturile realizate in acord global, se învedereaza instanței că, potrivit art. 4 si art. 5 din Legea nr. 2/1983, care reglementa sistemul de retribuire în acord global, aceste venituri suplimentau retribuția tarifară, elementul principal al salarizării, ca parte variabilă a retribuției, condiționate de realizarea sau nerealizarea proiectelor pentru care se angajau.
Astfel, conform art. 4, sistemul de retribuire asigura cointeresarea materială a celor ce muncesc la creșterea producției, a productivității muncii și a eficienței economice precum și repartizarea echitabilă a veniturilor provenite din muncă, un raport corespunzător între veniturile individuale minime și maxime. Forma de retribuire în acord global se extinde și se generalizează în toate unitățile economice.
Pe lângă retribuția tarifară, personalul muncitor beneficiază, ca parte variabila a retribuției, de venituri suplimentare, pe calea adaosului de acord, a participării la beneficii, premiilor și a altor stimulente, sporurilor, indemnizațiilor și a compensațiilor prevăzute de lege.
Conform art. 5, oamenii muncii sunt retribuiți în raport cu munca prestată și cu rezultatele obținute.
În cazul depășirii producției planificate, veniturile cresc în mod corespunzător și nu sunt plafonate.
În situația nerealizării producției sau a neîndeplinirii obligațiilor de la locul de munca, retribuția se diminuează în mod corespunzător, fără a se asigura venit garantat. La calculul drepturilor de pensie, întotdeauna s-a avut în vedere respectarea principiului egalității atât pentru persoanele care prin munca lor au depășit producția planificată,cât și pentru situația nerealizării producției planificate (în acest caz retribuția diminuându-se) astfel că, la calculul pensiei s-a avut în vedere numai retribuția stabilită prin contractul de muncă.
Acesta este și motivul avut în vedere de către legiuitor când nu a încadrat veniturile suplimentare obținute, în sistem de acord global în categoria sporurilor cu caracter permanent.
Mai mult, in situația reclamantei din adeverința menționată, rezultă că a beneficiat de plata în acord și de prime, doar câteva luni pe an, probabil, la predarea obiectivelor de cercetare științifică, pentru care își asumase răspunderea de realizare si finalizare.
Totodată, sporurile cu caracter permanent prevăzute de art. 3 alin.1, din Legea nr. 49/1992 pentru modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale, ce se utilizează la stabilirea pensiei sunt după cum urmează: sporul de vechime în muncă; sporul pentru lucrul in subteran, precum și pentru lucrul pe platformele marine de foraj și extracție; sporul pentru condiții grele de muncă; sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal; sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare; alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractele individuale de muncă potrivit legii.
În concluzie, învederăm instanței că nu pot fi reținute hotărârile pronunțate în spețe similare, în sensul de admitere a cererii, întrucât nu au relevanță juridică în cauză, deoarece în sistemul nostru de drept precedentul judiciar nu constituie izvor de drept, pentru că așa cum a reliefat și literatura de specialitate, organele judecătorești aplică legea, nu creează legea ( a se vedea Decizia civilă nr. 139/22.01.2007 a CA A- lulia, Decizia civilă nr. 1086/14.11.2007 a CA P, Decizia nr. 324/15.05.2006 a CA G)
Privitor la cheltuielile de judecată, având în vedere faptul că această cauză s-a judecat la primul termen, se solicităm instanței de recurs aplicarea art. 274 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
In drept, s-au invocat dispozițiile art. 299, art. 304, pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, dispozițiile Legii nr. 49/1992 privind modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale și ale Legii nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu completările și modificările ulterioare.
Intimata a formulat intampinare, solicitand respingerea recursului declarat de Casa de Pensii a Municipiului B, ca nefondat, și menținerea, ca temeinică și legală, a sentinței recurate, cu obligarea recurentei Casa de Pensii a Municipiului B la plata cheltuielilor de judecată
S-a arătat ca, n conformitate cu prevederile art. 7 alin.3 din OUG 4/2005, decizia de recalculare a drepturilor de pensie poate fi modificată la cerere, în baza actelor doveditoare prezentate de pensionar, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare referitoare la drepturi cu caracter salarial, care conform Legii nr. 19/2000 se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate până la data de 01.04.2001.
Art. 4 alin.3 din nr.OUG 4/2005 prevede că sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare prevăzute la alin. (2) se dovedesc prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverințe întocmite conform legii, eliberate de angajatori.
De asemenea, în același sens, art. 1 din nr.HG1550/2004 prevede că evaluarea pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, se efectuează pe baza prevederilor Legii nr. 19/2000.
Art. 23 și 78 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 prevăd că în baza de calcul sunt incluse și sporurile și adaosurile reglementate prin Lege, respectiv că [.] numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile [.] care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă.
In plus, art. 1 din Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuția de asigurări sociale de stat prevedea că unitățile socialiste. [.] orice alte persoane juridice [.] sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat [.].
Dispozițiile Legii nr. 19/2000 nu pot aduce atingere drepturilor de pensie și nu pot fi interpretate restrictiv, în caz contrar aducându-se atingere unui principiu esențial pe care se bazează sistemul public de pensii, respectiv principiul contributivității, consacrat de art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000 potrivit căruia, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și persoanele juridice participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
Nu are nici o relevanță neînregistrarea în carnetul de muncă a sporurilor respective - altele decât sporul de vechime (adaos de acord, beneficii etc.) - atâta vreme cât s-a făcut dovada existenței acestora și a calculării contribuției de asigurări sociale prin raportare la câștigul brut realizat, conform Decretului nr.389/1972, care include toate elementele sistemului de retribuire prevăzute de art. 9 al Legii nr. 57/1974.
Ordinul nr. 340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii 19/2000, stabilește că baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale o constituie salariile individuale brute, realizate lunar, inclusiv sporurile și faptul că printre actele la care se face referire la art.82 alin.2 din lege este adeverința privind sporurile și adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate în cererea de recurs, conform dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul recurentei-pârâte Casa de Pensii a Municipiului B este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
La stabilirea drepturilor de pensie cuvenite intimatei reclamante, recurenta parata nu a valorificat sumele încasate ca urmare a salarizării în acord global înscrise în adeverința nr. 1102/1932/09.10.2008 emisă de SA.
Veniturile realizate in sistem de acord global, precum si celelalte venituri suplimentare trebuie luate in considerare la calcularea drepturilor de pensie, pentru următoarele considerente:
Retribuirea în acord global presupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale, ceea ce însemna că lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.
Legea nr. 27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat. Prin art. 1 Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat se dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupracâștigului brut realizat de personalul lor salariat.Se observa, așadar, ca pentru toate aceste sume angajatorii calculau si virau contribuții de asigurări sociale, aspect confirmat si de către angajatorul emitent al adeverinței din cauza de fata.
O data reținut acest aspect, se cuvin a fi precizate dispozițiile art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora "sistemul public se organizează si funcționează având ca baza principiul contributivitatii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice si juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite".
Acest principiu este dezvoltat in dispozitiile urmatoare din acelasi act normativ, in sectiunile referitoare la modul de calcul al drepturilor de pensie. Astfel, potrivit art. 78 alin.1 din Legea nr. 19/2000 punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportareasalariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile,sau, după caz, avenitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.
Prin art. 4 alin. 2 și 3 din OUG nr. 4/2005 legiuitorul se abate de la principiul contributivitatii pe care îl afirmase categoric in Legea nr.19/2000 si precizează că sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioarei datei de 1.04.2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajelorsunt enumerate în anexele ordonanței.Acesteapot fi dovedite prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverințe întocmite conform legii de către foștii angajatori.
În privința formelor de retribuire în acord, în anexa 1 OUG nr. 4/2005 se menționează că nu vor fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, pentru că nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare. Aceeași soluție este menționata pentru "alte sporuri care nu au avut caracter permanent".
In aceeași Anexa a OUG nr. 4/2005, la pct. IV, legiuitorul optează pentruluarea in calcula oricăror sporuri acordate de către ministerele de resort, conform actelor normative in vigoare in diverse perioade, evidențiate împreuna cu salariile aferente in statele de plata si pentru cares-a datorat si s-a virat contributia de asigurari sociale.
Apreciem că în speță au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu, adica cele de la art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000, fata de cele care decurg din acesta dar nu-l respectă, pentru că soluția contrară presupune încălcarea principiului contributivității, cu consecința nerealizării scopului avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia.
Formele de retribuire in acord si celelalte venituri menționate in adeverinta in cauza nu au făcut parte, într-adevăr, din baza de calcul a pensiilor care, conform art. 10 din Legea nr. 3/1977, era constituită din retribuții tarifare, însă conform reglementărilor aceluiași act normativ dreptul la pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră asigurări sociale, or acestea se stabileau si se achitau în raport de câștigul brut realizat, iar nu de cel tarifar.
Sintetizand, noua reglementare privind calculul drepturilor de pensie, instituita prin Legea nr. 19/2000, este construita in jurul acestui principiu fundamental, si anume ca orice element salarial efectiv incasat pe parcursul intregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul si/sau angajatorul (in functie de reglementarea in vigoare) au achitat statului contributii de asigurari sociale, trebuie sa se reflecte in cuantumul pensiei.
Pentru stagiile de cotizare realizate ulterior datei de 01.04.2001, data intrarii in vigoare a Legii nr. 19/2000, acest principiu este respectat. Pentru stagiile de cotizare realizate sub imperiul reglementarilor anterioare, solutia trebuie sa fie aceeasi, conform principiului "ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet".
diferite asupra chestiunii in discutie intre casele de pensii si instantele judecatoresti sunt generate de inconsecventa legiuitorului.
Pe de o parte, se afirma in art. 2 al legii cadru principiul contributivitatii, mai sus mentionat.
Pe de alta parte, acelasi legiuitor limiteaza fara nicio justificare rezonabila aplicarea acestui principiu, in cuprinsul OUG nr. 4/2005, inlaturand din calculul pensiilor anumite venituri si sporuri obtinute anterior datei de 01.04.2001, pe motiv ca nu ar fi avut caracter permanent. Tot in OUG nr. 4/2005 se recunoaste posibilitatea valorificarii unor venituri, in masura in care pentru acestea s-au achitat contributiile de asigurari sociale.
Instanta apreciaza ca ceea ce intereseaza nu este caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri, ci faptul ca statul si-a incasat drepturile la momentul cuvenit, iar cand vine randul asiguratilor sa primeasca o contraprestatie din partea statului, aceasta trebuie sa fie corespunzatoare, pentru a nu se rupe echilibrul raportului juridic dintre parti.
Prin urmare, in prezenta acestei dualitati de reglementare, revine instantei judecatoresti sarcina de a hotari ca principiul contributivitatii afirmat in art. 2 din Legea nr. 19/2000 si dezvoltat in art. 78 alin. 1 din acelasi act normativ primeaza si ca, independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri si de faptul ca au facut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor conform legislatiei anterioare, acestea trebuie luate in considerare la stabilirea drepturilor de pensie.
In ceea ce privește Decizia nr. 736/2006 prin care Curtea Constituționala, ce produce efectepartes litigantes, a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mențiunii de la pct. VI din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, considerentele acesteia nu susțin motivele de recurs formulate de Casa de Pensii a Municipiului
Astfel, se arata in aceasta decizie ca "noua legislație privind sistemul public de pensii recunoaște ca stagiu de cotizare vechimea în muncă considerată utilă de legislația anterioară pentru determinarea dreptului la pensie. În mențiunea criticată pentru neconstituționalitate se precizează în mod expres că nu se iau în calcul la stabilirea punctajului mediu anual acele venituri care, potrivit legislației anterioare, nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor. Aceste dispoziții nu modifică, cu efect retroactiv, legislația anterioară. Verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții la asigurările sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor constituie probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, a căror soluționare intră în competența exclusivă a instanței judecătorești."
Prin aceasta interpretare Curtea Constituționala confirma faptul ca dispozițiile punctului VI din Anexa la OUG nr. 4/2005 nu exclud, de plano, posibilitatea valorificarii veniturilor enumerate in mod exhaustiv la acest punct si ca aplicabilitatea la cazul concret a acestor prevederi legale se stabileste de catre instanta de judecata, in functie de includerea sau nu a acestor venituri in baza de calcul a contribuțiilor de asigurari sociale.
Or, tocmai aceste aspecte constituie obiectul analizei si interpretarii instantei de fond, care a apreciat ca se impune valorificarea acestor venituri suplimentare, deși sunt exceptate expres de pct. VI din Anexa la OUG nr. 4/2005, întrucât angajatorul a atestat ca pentru acestea s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale.
Privitor la cheltuielile de judecată, cuantumul lor justifica activitatea aparatorului ales, care a redactat intampinare si a depus inscrisuri, sustinand concluziile, chiar daca acea cauză s-a judecat la primul termen.
Așadar, în mod legal și temeinic, cu luarea în considerare a tuturor probelor administrate în cauză, prima instanță a stabilit că și aceste venituri trebuie avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie, în aplicarea cu prioritate a dispozițiilor cu valoare de principiu în materie, astfel că recursul declarat este nefondat și va fi respins ca atare, potrivit art. 312 alin.1 din Codul d e procedură civilă.
In baza art. 276 din Codul d e procedura civila, va obliga recurenta sa plătească intimatei cheltuieli de judecata in valoare de 600 lei, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței nr. 225/26.10.2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B împotriva sentinței civile nr.5565/24.06.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă.
Obligă recurenta să plătească intimatei cheltuielile de judecată în valoare de 600 lei.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.:
Dact.:
2 ex./4.12.2009
Jud.fond:
Președinte:Nadia Raluca IlieJudecători:Nadia Raluca Ilie, Adela Cosmina Bodea