Recalculare pensii. Decizia 7225/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.5655/2009

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.7225/

Ședința publică de la 09 decembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Uță Lucia

JUDECĂTOR 2: Dragomir Florentina

JUDECĂTOR 3: Cristescu Simona

GREFIER - - -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta Casa de Pensii a Municipiului B împotriva sentinței civile nr.4291 din data de 20 mai 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.27575/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect:"recalculare pensie."

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurenta Casa de Pensii a Municipiului și intimata.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea, având în vedere împrejurarea că recurenta Casa de Pensii a Municipiului B, prin cererea de recurs dedusă judecății, a solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 cod proc. civilă și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil dedus judecății, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.4291 din data de 20.05.2009, pronunțată în dosarul nr.27575/3/AS/2008, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea restrânsă și precizată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B; a anulat decizia nr.- din 27.03.2008 și a dispus restituirea sumelor reținute în baza deciziei anulate.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Potrivit art.86 alin.2 din Legea nr.19/2000, decizia Casei de Pensii a Municipiului B trebuia să cuprindă motivele de fapt și de drept avute în vedere în stabilirea debitului imputat reclamantei. Decizia casei de pensii are valoarea unui act administrativ special, supus controlului jurisdicțional și ca atare motivarea sa este obligatorie, tocmai pentru a se putea verifica legalitatea și temeinicia măsurilor dispuse.

Astfel, a reținut prima instanță, potrivit deciziei de debit contestate, debitul reprezintă pensie încasată necuvenit în perioada 01.12.2005-30.04.2008, fără a se preciza însă în ce a constat eroarea ce a determinat calculul eronat al cuantumului pensiei.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs motivat, în termenul legal, recurenta Casa de Pensii a Municipiului B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 și 304/1 din Codul d e procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat, în esență, că sentința instanței de fond este criticabila sub aspectul analizării probelor administrate și al aplicării greșite a prevederilor legale.

Totodată, a mai susținut recurenta, hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, în sensul că, deși instanța de fond a reținut, în considerentele sentinței civile recurate, că decizia casei de pensii are valoarea unui act administrativ special, supus controlului jurisdicțional și ca atare motivarea este obligatorie, n mod greșit, și părtinitor, acesta, fără o motivare clară, a ajuns la concluzia că decizia contestată nu este motivată în fapt de către Casa Locală de Pensii Sector 4. Acest motiv de recurs poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 7 din Codul d e procedură civilă.

A mai arătat recurenta că în decizia de debit sunt expuse temeiurile de fapt care au stat la baza constituirii acestuia, fiind menționat faptul că se constituie debit în sumă de 236 lei pentru perioada 01.12.2005 - 30.04. 2008, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie in urma revizuirii deciziei de evaluare.

În acest sens, recurenta arată că a învederat instanței de-a lungul procesului că debitul provine din valorificarea eronată a unor sporuri de 2 ori (adică acestea au fost incluse în salariu și defalcat au fost luate în calcul și la rubrica "alte sporuri"), însă, în încheierile de ședință aceste concluzii nu apar, instanța de fond ignorându-le cu desăvârșire.

S-a mai arătat că debitul se recuperează conform art.187 alin.4 din Legea nr.19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, acesta fiind constituit din umele încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale, ce se recuperează de la beneficiari în termenul de prescripție de 3 anii.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, recurenta a avut în vedere depășirea de către judecători a atribuțiilor conferite prin legi, incursiunea lor în domeniul altor puteri constituite, în dauna ordinii constituționale si a interesului public.

În recurs intimata nu a formulat întâmpinare și nu au fost administrate probe.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

În mod corect instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 86 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, decizia casei teritoriale de pensii trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept pe care se sprijină. Curtea constată că simpla mențiune generică, în sensul că debitul este urmarea revizuirii deciziei de evaluare, care a evidențiat faptul că, pentru perioada 1.12.2005-30.04.2008, a fost încasată necuvenit suma de 236 lei, fără a se indica în concret în ce a constat eroarea și elementele pe baza cărora s-a stabilit cuantumul debitului, nu poate fi considerată a reprezenta motivarea deciziei, cu respectarea exigențelor textului legal anterior evocat.

acestei concluzii rezultă din chiar motivele de recurs formulate, în cuprinsul cărora au fost necesare explicații suplimentare pentru a face posibilă verificarea existenței debitului și a cuantumului sumei datorate, întrucât elementele necesare în acest sens nu rezultau din chiar cuprinsul deciziei de debit ce constituie titlu executoriu.

Prin urmare, Curtea constată că, în cauză, nu subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.

Nu poate fi reținut nici motivul de modificare subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 8 din Codul d e procedură civilă, întrucât criticile aduse sentinței atacate nu se circumscriu acestui text, referindu-se la interpretarea greșită a probelor, iar nu la interpretarea greșită a vreunui act dedus judecății, care să fi fost denaturat de prima instanță.

În ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că nici acesta nu poate fi reținut, câtă vreme, în considerentele sentinței recurate, instanța de fond a expus argumentele ce i-au format convingerea, iar motivarea susține dispozitivul sentinței, cu care este în deplină concordanță.

Se reține că nu există nici o contradicție între constatarea instanței de fond în sensul că deși decizia de debit ar fi trebuit să fie motivată, în fapt, aceasta nu explică proveniența debitului, fiind emisă cu nerespectarea dispozițiilor art. 86 alin. 2 din Legea nr. 19/2000.

Cu privire la lipsa din încheierile de ședință a consemnărilor privind apărările casei de pensii referitoare la motivele stabilirii debitului, Curtea reține că, în cauză, aceasta nu a solicitat îndreptarea sau completarea vreunei încheieri de ședință. De altfel, necesitatea acestor explicații suplimentare, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, se constituie într-un argument în plus în susținerea concluziei primei instanțe potrivit căreia decizia de debit este nemotivată.

Curtea constată că, în cauză, nu subzistă nici motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă.

Astfel, în raport de dispozițiile art. 154 alin. (1) și 155 din Legea nr. 19/2000, jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel, tribunalele fiind competente a soluționa în primă instanță, litigiile privind: modul de calcul și de depunere a contribuției de asigurări sociale; modul de stabilire a majorărilor de întârziere; înregistrarea, evidența și certificarea contribuției de asigurări sociale; deciziile de pensionare; refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale; modul de stabilire și de plată a pensiilor, a indemnizațiilor și a altor drepturi de asigurări sociale; plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenții încheiate conform acestei legi;contestațiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza prezentei legi; alte drepturi și obligații de asigurări sociale născute în temeiul aceluiași act normativ.

Cum decizia de debit poate fi contestată în condițiile prevăzute de art. 87 din Legea nr. 19/2000, fiind supusă controlului instanței, nu se poate considera că operațiunile de identificare a dispozițiilor legale incidente, de interpretare a acestora și de aplicare a lor la situația de fapt stabilită pe baza materialului probator administrat constituie încălcări ale atribuțiilor constituțional recunoscute instanțelor judecătorești, incursiuni în domeniul altor puteri în stat, cu încălcarea ordinii constituționale și a interesului public, astfel cum a susținut recurenta.

În plus, recurenta nici nu a indicat modalitatea concretă în care a fost săvârșit excesul de putere al primei instanțe, respectiv actul îndeplinit de Tribunal pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl putea îndeplini.

Pentru considerentele expuse, Curtea constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, pe care o va menține, astfel încât, văzând și dispozițiile art.312 din Codul d e procedură civilă, urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului B, cu sediul n B, nr. 6, sector 3, împotriva sentinței civile nr.4291 din data de 20 mai 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.27575/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata, cu domiciliul în B, str. G-ral. nr. 123,. 2,. 3,. 1,. 81, sector 4.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 09 decembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red. /tehnored.

4 ex./7.01.2010

Jud.fond:

Președinte:Uță Lucia
Judecători:Uță Lucia, Dragomir Florentina, Cristescu Simona

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 7225/2009. Curtea de Apel Bucuresti