Recalculare pensii. Decizia 730/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
(6841/2008)
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.730R
Ședința publică din 06.02.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Ceaușescu Maria
JUDECĂTOR 3: Zuluf
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.5275 din data de 25.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.14252/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata personal, lipsind recurenta.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Se învederează faptul că la dosar intimata a depus prin serviciul registratură la data de 23.01.2009 întâmpinare în 2 exemplare.
Curtea procedează la legitimarea intimatei cu CI seria - nr.-.
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
Intimata, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței civile ca temeinică și legală, pentru motivele arătate în întâmpinare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5275 din data de 25.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.14252/3/AS/2008, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, și a fost obligată pârâta să emită o decizie, prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantei, retroactiv, începând cu data de 1.12.2005, cu luarea în considerare a veniturilor atestate de adeverința nr.624/12.09.2007, emisă de SA.
Prin aceeași sentință, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea privind recalcularea pensiei cu luarea în considerare a perioadei de șomaj.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, otrivit p. buletinului de calcul nr.-/24.08.2005, reclamantei i-a fost recalculată pensia pentru limita de vârsta, începând cu 01.12.2005.
La determinarea drepturilor de pensie, parata nu a valorificat veniturile prevăzute în adeverința nr.624/12.09.2007, emisa de SC SA, ce face dovada sumelor suplimentare primite în perioada 1963-1989, pentru aceste venituri (acorduri si prime) plătindu-se lunar cotele, încălcând astfel principiul contributivității, prevăzut de art.2 lit. e din Legea nr.19/2000.
S-a apreciat că, potrivit art.78 alin.1 din Legea nr.19/2000 punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.
Cererea privind recalcularea pensiei cu luarea în considerare a perioadei de șomaj, a fost respinsă, având în vedere dispozițiile art.48 alin.1 din Legea nr.76/2002, reținându-se că din analiza buletinului de calcul rezultă că, la stabilirea drepturilor de pensie pârâta a aluat în considerare și veniturile realizate în perioada în care reclamanta a beneficiat de indemnizație de șomaj.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, intimata Casa de Pensii a Municipiului
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041pr.civ. recurenta a făcut o enumerare a prevederilor art.4 și 5 din Legea nr.2/1983, și a mai arătat că, sporurile cu caracter permanent care se au în vedere la calcularea drepturilor de pensie sunt cele prevăzute de Legea nr.49/1992 și de OUG nr.4/2005, sumele prevăzute la art.26 din Legea nr.19/2000, neluându-se în considerare la stabilirea cuantumului prestațiilor de asigurări sociale.
De asemenea, recurenta a făcut referire la dispozițiile pct.VI din anexa OUG nr.4/2005, arătând că formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale, nu fac parte din sporurile cu caracter permanent și nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01.04.2001, nefiind înscrise în carnetul de muncă.
Recurenta a invocat și decizia nr.736/24.10.2006 a Curții Constituționale.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:
Adeverința nr.624/12.09.2007, emisă de SA, atestă veniturile suplimentare realizate de intimata reclamantă, cuprinzând și salariile incluzând acorduri și prime, sume pentru care, potrivit legislației în vigoare la momentul respectiv, s-au reținut cotele de CAS .
În mod corect s-a dat eficiență de către prima instanță principiului contributivității, reglementat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, potrivit cu care se impune ca toate veniturile obținute de contestatoare, pentru care s-a calculat și achitat contribuția de asigurări sociale, să fie avute în vedere la calcularea drepturilor de pensie.
Principiul sus menționat trebuie aplicat cu prioritate, iar dispozițiile OUG nr.4/2005, care prevăd că sumele reprezentând acord nu se iau în calculul drepturilor de pensie, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor Legii nr.19/2000.
Acest act normativ cu forță juridică superioară, care reglementează principiile pe baza cărora funcționează sistemul public de asigurări sociale se aplică cu preeminență, împrejurarea că prin decizia nr.736/24.10.2006, a Curții Constituționale, a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mențiunii de la pct.VI din anexa la OUG nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, nefiind de natură să conducă la pronunțarea unei alte soluții.
În raport de cele mai sus reținute, Curtea apreciază că este inadmisibilă situația în care la determinarea cuantumului pensiei nu s-ar lua în considerare sume care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.5275 din data de 25.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.14252/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
18.02.2009
Jud. fond:;
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Ceaușescu Maria, Zuluf