Recalculare pensii. Decizia 808/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA Nr. 808/
Ședința publică de la 10 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 3: Anca Pîrvulescu
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr.566/19.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 3 2008, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 10 2008.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 566/19.03.2008 a Tribunalului Brașov intimata Casa Județeană de Pensii B, a fost obligată să emită o nouă decizie de pensionare pe numele contestatorului procedând la luarea în considerare a sporurilor cu caracter permanent cuprinse în adeverința nr. 1261/26.11.2007 emisă de fostul angajator SA B și realizate în perioada 1971-1991 și 1969-1970
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit mențiunilor din adeverința nr. 1351/19.02.2008 emisă de SC SA B, veniturile suplimentare trecute în adeverința nr. 1261/26.11.2007, col "Acord global" au avut caracter permanent în înțelesul Legii nr. 49/1002 și al Legii nr. 57/1974. Din această adeverință mai rezultă că pe toată durata angajării s-au achitat lunar cotele de CAS.
Conform art. 1 din Decretul 389/1972 angajatorii au fost obligați să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri.
Potrivit art. 2 lit e din Legea 19/2000 drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, pe cale de consecință, întrucât veniturile obținute de contestatoare, indicate mai sus, au fost avute în vedere atunci când s-a calculat și achitat contribuția de asigurări sociale, se impune, în raport de celelalte considerente de fapt și de drept reținute, admiterea acțiunii întrucât soluția contrară ar determina încălcarea flagrantă a principiului proporționalității.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B, iar prin motivele de recurs se arată că instanța de fond a reținut greșit faptul că veniturile suplimentare prevăzute în adeverințele menționate au avut un caracter permanent în înțelesul Legii nr.49/1992 și al Legii nr. 57/1974, iar pe de altă parte, au fost ignorate și prevederile OUG nr.4/2005 potrivit cărora nu se iau în calcul la stabilirea pensiei formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale.
Recursul este nefondat.
Astfel cum a stabilit și Curtea Constituțională prin decizia nr. 736/24.2006 în aprecierea constituționalității mențiunii de la punctul VI din anexa la OUG nr. 4/2005, instanțele de judecată au competența exclusivă de a verifica împrejurările dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții la asigurările sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor, aceste aspecte constituind probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete, individuale.
În speță, contestatorul a dovedit în mod neechivoc faptul că veniturile suplimentare la retribuția tarifară au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale, conform art.1 din 389/1972 conform căruia angajatorii au fost obligați să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat, indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri, decret abrogat prin legea 19/2000.
Într-adevăr, adeverințele nr.1261/26.11.07 și nr. 1351/19.02.2008 emise de SC SA și avute în vedere de instanța de fond, menționează în mod expres faptul că pentru veniturile suplimentare înscrise în adeverință s-au achitat lunar cotele la CAS și au făcut parte din baza de calcul a pensiei. Această dovadă este suficientă pentru ca în cauză să nu se aplice excepția prevăzută de mențiunea de la pct. VI din anexa la OUG nr. 4/2005, prima instanță făcând corecta aplicare a dispozițiilor legale în cauză.
În concluzie, mențiunea de la punctul VI din anexa la OUG nr. 4/2005 trebuie interpretată în sensul că nu se iau în calcul la stabilirea punctajului anual formele de retribuire în acord care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1.04.2001. În situația în care se face dovada contrară, cum este cazul în speța dedusă judecății, textul legal arătat devine inaplicabil.
Față de aceste considerente, recursul Casei Județene de Pensii B va fi respins, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta CJP B împotriva sentinței civile 566/19.03.2008 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 200 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 10 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red: CȘ/29.09.2008
Dact: MD/30.09.2008 - 2 ex.
Jud.fond: /
Președinte:Cristina ȘtefănițăJudecători:Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu, Anca Pîrvulescu