Recalculare pensii. Decizia 833/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale

pentru Minori și Familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILA NR. 833/R/2008

Ședința publică din data de 09 aprilie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș

JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Laura

-

GREFIER:

S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamantul - împotriva sentinței civile nr. 198 din 07.02.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr-, privind și pe pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent, lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și de timbrul judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței s-a depus la dosar la data de 08 aprilie 2008 întâmpinare de către pârâta intimată Casa Județeană de Pensii C din care un exemplar se comunică cu reclamantul-recurent.

Reclamantul recurent arată că nu mai are de formulat alte cereri.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.

Reclamantul recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, casarea sentinței civile nr.198/2008 ca fiind netemeinică și nelegală. Solicită să-i fie acordat punctajul corect care să-i fie stabilit printr-o expertiză întrucât au fost emise patru decizii cu punctaje diferite.

Curtea, reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând reține că prin sentința civilă nr.198 din 7 februarie 2008 Tribunalul Cluj, a respins acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C având ca obiect drepturi de asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamantul a formulat o acțiune care a fost soluționată prin sentința civilă nr.561/2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-.

Prin decizia civilă nr.1468/R/2007 a Curții de APEL CLUJ pronunțată în dosar nr- s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, iar pârâta a fost obligată să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei începând cu data de 15.03.2006 cu luarea în considerare a venitului brut, conform adeverinței nr.182/20.04.1989 emisă de MM AG C, plata diferențelor de pensie începând cu data de 15.03.2006 și respinge restul pretențiilor. Cu cheltuieli de judecată în sumă de 350 lei.

Pârâta a emis Decizia nr.-/06.09.2007 prin care s-a revizuit decizia de recalculare în conformitate cu decizia civilă nr.1468/R/2007 și s-au acordat diferențele din data de 15.03.2006 și nu decizia nr.-/25.07.2007 așa cum susține reclamantul.

Toate aspectele semnalate de reclamant au fost soluționate prin hotărârile judecătorești arătate mai sus, astfel că în ceea ce privește aceste aspecte există autoritate de lucru judecat.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, respectiv onorar expert și onorar avocat Curtea de APEL CLUJs -a pronunțat asupra acestora obligând pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 350 lei.

În prezentul dosar nu s-a efectuat expertiză și nici nu s-a depus o altă dovadă a cheltuielilor de judecată reprezentând onorar avocat.

Pârâta a emis în mod corect decizia nr.-/06.09.2007 în conformitate cu dispozițiile date de Curtea de APEL CLUJ în hotărâreea pronunțată.

Raportat la considerentele arătate mai sus, în temeiul art.155 din Legea nr.19/2000, s-a respins acțiunea reclamantului.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței civile nr.198/2008 pronunțată de Tribunalul Cluj, în sensul admiterii contestațiilor formulate și precizate.

În motivare s-a arătat că sentința civilă atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art.304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă, întrucât obiectul prezentei cauze este obligarea pârâtei ca în baza Deciziei civile nr.1468/R/2007 din 19.06.2007 a Curții de APEL CLUJ, să-i ia în considerare venitul brut atestat de Adeverința nr.182/1989, care a fost greșit calculată de pârâtă, prin aceea că aceasta în mod superficial a mai aplicat și sporul de vechime, regim 10 ore șantier, acord global, etc. (deci în plus), calculate contestate de subsemnatul, solicitând aplicarea corectă a col.2 cu plata retroactivă la 15.03.2006, drepturi care nu rezultă din sentința civilă nr.198/07.02.2008.

S-a mai invocat că deși s-au contestat ca eronate toate cele patru Decizii de pensionare emise de Casa Județeană de Pensii C în intervalul 25.07.2007-27.09.2007, care a format obiectul prezentei cauze, instanța în motivarea sentinței, nu a analizat în fond motivele din acțiune, rezumându-se a analiza numai întâmpinarea pârâtei și a deciziei nr.-/06.09.2007, care este în totalitate greșită prin aceea că: prin decizia menționată s-a stabilit de către pârâtă un punctaj de 2,71129 puncte, inferior punctajului de 2,72349 puncte, determinat ulterior de C prin Decizia nr.-/27.09.2007, punctaj mediu anual ce stă la plata pensiei și în prezent, în loc de 2,86167 punctaj mediu anual corect calculat potrivit anexei 7 de la scriptul depus în instanță la termenul de judecata de 07.02.2008.

Din cuprinsul sentinței nu rezultă că instanța ar fi analizat motivele invocate prin cererea de repunere pe rol al dosarului -, depuse la instanță în data de 13.11.2007; a precizărilor de motive depuse de subsemnatul la instanță în data de 30.11.2007 cât și precizărilor făcute împotriva întâmpinării pârâtei C depuse în instanță la ultimul termen de judecată din data de 07.02.2008 și menționate în preambulul sentinței civile nr.198/07.02.2008, situație de care nu s-a ținut seama de instanță și care a condus la respingerea acțiunii formulate de subsemnatul.

Nu se comentează diferența de punctaj stabilită în cele două variante prezentate de subsemnatul prin scriptul din 07.02.2008 și punctajul eronat stabilit de C prin Decizia nr.-/06.09.2007, pe care instanța îl apreciază corect fără ca să motiveze în ce constă corectitudinea acestui punctaj.

Obiectul dosarului repus pe rol la data de 13.11.2007, care a constituit elaborarea acestei sentințe atacate, a fost de a se acorda subsemnatului un anumit punctaj mediu anual, rezultat din documentele existente la dosarul cauzei și depuse și la.C și punctajul stabilit prin diferite decizii de pensionare, inclusiv cele 4 din prezenta cauză, fapt ce nu rezultă concret că ar fi fost analizat de instanță.

Intimata Casa județeană de Pensii Cas olicitat prin întâmpinare respingerea recursului (filele 10-11). arătând că sentința primei instanțe este legală și temeinică.

Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel constată că recursul este fondat, urmând să îl admită pentru următoarele considerente:

Hotărârea primei instanțe nu conține motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, așa cum prevede în mod expres art. 261 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă.

Astfel, deși prin cererea de chemare în judecată și completările acesteia (filele 28-30, 76) recurentul a contestat patru decizii de pensionare, respectiv -/25.07.2007, -/06.09.2007, -/29.08.2007 și -/27.09.2007 prima instanță s-a pronunțat numai asupra deciziei emisă de pârâtă în data de 06.09.2007, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului.

Contrar dispozițiilor legale menționate anterior, instanța de fond, a omis să analizeze toate petitele și motivele invocate de către reclamant și să arate motivele pentru care respinge toate petitele, astfel încât cu privire la hotărârea pronunțată nu se poate exercita un control judiciar eficient.

Sub acest aspect, este de observat că în considerentele sentinței nu s-a răspuns motivat la apărările reclamantului iar considerentele expuse în sentința atacată sunt străine de cele solicitate de către reclamant, cele expuse de către reclamant nefiind analizate.

Drept urmare, Curtea reține că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.

Prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă au fost edictate atât în interesul unei bune administrări a justiției și încrederii ce trebuie sa inspire justițiabililor cât și pentru a se da instanțelor superioare posibilitatea de realiza controlul judiciar. Obligația instanțelor de a-și motiva în mod corespunzător deciziile reprezintă și una dintre garanțiile dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că absența motivării poate impieta asupra dreptului menționat anterior mai ales în situația în care decizia nemotivată este susceptibilă de a fi atacată pe fond la o instanță superioară.

Pentru aceste considerente, constatând că împotriva hotărârii recurate nu se poate realiza în mod eficient controlul judiciar în temeiul art. 304 pct.7 și 312 alin. 3 și art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să admită recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.198 din 07.02.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr.-, care va fi casată în întregime și în consecință, se va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Cluj pentru a soluționa toate capetele de cerere din acțiunea reclamatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.198 din 07.02.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr.-, pe care o casează în întregime și în consecință, trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Cluj.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 9 aprilie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

--- - - - -

Red./

30.04.2008 - 3 ex.

Jud.fond.;

Președinte:Ioan Daniel Chiș
Judecători:Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Laura

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 833/2008. Curtea de Apel Cluj