Art. 156 cod procedura civila Înfăţişări şi dezbateri Judecata
| Comentarii |
|
Capitolul III
Judecata
Secţiunea I
Înfăţişări şi dezbateri
Judecata
Secţiunea I
Înfăţişări şi dezbateri
Art. 156
(1)Instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.
(2)Când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise.
| ← Art. 155 cod procedura civila Înfăţişări şi dezbateri Judecata | Art. 157 cod procedura civila Înfăţişări şi dezbateri Judecata → |
|---|
în situaţia în care va proceda, totuşi, astfel, părţile care nu au termen în cunoştinţă vor fi citate obligatoriu.
2. Partea din text care reglementează necitarea părţilor, nu se referă la părţile care au termen în cunoştinţă, conform art. 153, pentru că ele sunt prezumate a cunoaşte termenele ulterioare, şi deci, în privinţa lor, această precizare nu-şi află rostul.
Textul se aplică părţilor care nu au depus cererea personal sau prin mandatar ori nu s-au înfăţişat la niciun termen înaintea instanţei
Citește mai mult
şi care erau legal citate pentru termenul când pricina nu se poate judeca din lipsă de timp.Dacă la termenul scurt, acordat în condiţiile menţionate, pricina se amână din nou, se va reveni la regula citării părţilor care nu au termen în cunoştinţă.
Pe de altă parte, într-o anumită etapă procesuală (primă instanţă, apel, căi extraordinare de atac) pentru lipsă de apărare, temeinic justificată, se poate acorda un singur termen, fără totuşi ca instanţa să fie obligată să acorde cel puţin un termen pentru acest motiv.
2. Dacă partea care a solicitat amânarea nu este prezentă iar instanţa a găsit că cererea dea mânare este neîntemeiată şi a respins-o, în
Citește mai mult
lipsa solicitării părţii nu poate, din oficiu, să amâne pronunţarea pentru ca partea să depună concluzii scrise.3. Textul nu prevede nici pentru câte zile poate fi dispusă amânarea de pronunţare şi nici de câte ori se poate repeta amânarea.
De aceea, în privinţa duratei, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 260 alin. (1), astfel încât amânarea poate fi dispusă pentru cel mult 7 zile.
Actualul Regulament de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr. 387/2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, nu mai prevede [în art. 110 alin. (2)], aşa cum o făcea Regulamentul aprobat prin ordinul ministrului justiţiei nr. 125/2000 [în art. 110 alin. (2)], faptul că amânarea de pronunţare poate fi dispusă o singură dată. Drept urmare, în funcţie de complexitatea speţei, amânarea de pronunţare poate fi dispusă de mai multe ori, fără însă ca judecătorul să poată dispune de acest drept în mod discreţionar, deoarece efectuarea cu întârziere a lucrărilor, din motive imputabile, constituie abatere disciplinară [art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor].
1. Prin Decizia nr. 337 din 16 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 929 din 12 octombrie 2004, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 156 alin. (2) C. proc. civ.
în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii au arătat că
modul de interpretare a dispoziţiilor art. 156 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că instanţa are posibilitatea de a dispune amânarea judecăţii o singură dată pentru lipsă de apărare, în vederea angajării unui avocat, iar nu pentru lipsa
Citește mai mult
apărătorului la termenul de judecată, este neconstituţional, încălcând dreptul la apărare al părţii al cărei avocat, angajat în prealabil, nu s-a putut prezenta în instanţă.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a reţinut că legitimitatea constituţională a interpretării legii de către judecător derivă din dispoziţiile art. 123 alin. (2), potrivit cărora „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”. Organul legislativ, emitent de norme juridice, poate să fie mai restrictiv, obligându-1 pe judecător să fie mai apropiat de lege. Acelaşi legiuitor poate însă prefera, ţinând seama de diversitatea şi complexitatea relaţiilor sociale, o redactare generală a legii, fără a intra în detalii, impunând judecătorului să determine semnificaţia concretă a normei legale în raport cu datele speţei pe care o soluţionează. în consecinţă, raportându-se la această categorie de critici, Curtea a constatat că instituirea prin lege a unei modalităţi sau a alteia de reglementare a procedurii de judecată în soluţionarea cauzelor civile este o opţiune a legiuitorului, în conformitate cu dispoziţiile art. 125 alin. (3), potrivit cărora „Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege”.
2. Prin Decizia nr. 490 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 iulie 2006, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionali-tate a dispoziţiilor art. 156 C. proc. civ.
în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia a susţinut că dispoziţiile legale criticate reglementează superficial dreptul
la apărare, drept fundamental care nu poate fi lăsat la aprecierea judecătorului şi nu poate fi limitat la un singur termen pentru lipsa de apărare. Totodată, a arătat că dreptul la apărare constituie o garanţie procesuală care, alături de celelalte garanţii, contribuie la desfăşurarea unui proces echitabil, cu respectarea şi aplicarea principiului contradictorialităţii părţilor.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a reţinut că textul de lege examinat nu constituie o restrângere a dreptului la apărare şi nici nu încalcă principiile constituţionale invocate, ci reprezintă o măsură de descurajare a exercitării cu rea-credinţă a drepturilor procesuale prin cereri de amânare a procesului în scopul tergiversării acestuia şi al împiedicării înfăptuirii justiţiei.
De asemenea, facultatea instituită pentru judecător, de a nu acorda un termen pentru lipsă de apărare (caz în care se va amâna pronunţarea, la cererea părţii, pentru depunerea de concluzii scrise) sau de a acorda un singur termen în acest scop, implică responsabilitatea acestuia în înfăptuirea actului de justiţie, iar pentru eventualele abuzuri sau greşeli de judecată datorate încălcării dreptului la apărare, legea prevede remediile necesare.
Pentru aceleaşi motive, Curtea a reţinut că nu sunt încălcate nici prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.
I. Amânarea cauzei pentru lipsâ de apărare
1. Motive temeinic justificate. 1) Pe împuternicirea avocaţială dată de către reclamantă figurează „Societatea profesională de avocaţi X", menţionându-se numele a cinci avocaţi colaboratori, despre care se pretinde în apel că nu aveau capacitatea profesională necesară pentru a se reprezenta într-un dosar de o asemenea complexitate. Asupra acestor aspecte, instanţa nu putea, însă, să facă vreo apreciere şi, câtă vreme împuternicirea avocaţială a fost dată tuturor avocaţilor menţionaţi în cuprinsul acesteia, imposibilitatea de reprezentare
Citește mai mult
invocată pentru unul dintre ei nu justifica lipsa tuturor celorlalţi. în consecinţă, nu se poate reţine în sarcina primei instanţe încălcarea dispoziţiilor art. 156 C. proc. civ. şi nesocotirea dreptului la apărare (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1668/2004);2) Norma din art. 156 alin. (1) C. proc. civ. nu este formulată în termenii imperativi ai unei obligaţii a instanţei de a amâna cauza când partea pretinde că nu beneficiază de o apărare corespunzătoare, valorificarea cererii părţii depinzând de aprecierea exclusivă a instanţei, ce evaluează în concret circumstanţele formulării unei asemenea solicitări.
în speţă, cererea de amânare a cauzei a fost justificată de necesitatea angajării unui avocat, în vederea pregătirii apărării, fără a se arăta motivele pentru care reclamanţii nu au încheiat până la termenul de judecată contractul de asistenţă juridică, în condiţiile în care declanşaseră procedura controlului judiciar, prin declararea apelului, cu circa două luni şi jumătate anterior primului termen fixat în cauză (C.A. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 276/R/2006, în A.-L. Constanda, Sancţiuni, p. 223);
2. Neachitarea taxei judiciare de timbru. 1) Art. 156 C. proc. civ. prevede posibilitatea acordării de către instanţă a unui termen pentru lipsă de apărare, şi nu o obligativitate în acest sens. Pentru a putea aprecia asupra temeiniciei cererii de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare, trebuie ca instanţa să fie legal sesizată, respectiv trebuie ca cererea de
apel să fie legal timbrată (C.A. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 92/2005);
2) Cererea de amânare a soluţionării cauzei pentru lipsă de apărare, respectiv pentru angajarea unui avocat, nu îndreptăţea instanţa să acorde un nou termen de judecată, în condiţiile în care apelantul, fără nicio justificare, nu a îndeplinit obligaţia de plată a taxei de timbru, obligaţie personală, care trebuie îndeplinită anticipat - conform art. 20 alin. (1)al Legii nr. 146/1997-şi care nu are nicio legătură cu asistenţa juridică acordată de avocat (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 3137/2000);
3) Cererea pentru lipsă de apărare se impune a fi temeinic motivată, iar amânarea cauzei se apreciază de către instanţă. Dacă însă cererea de apel nu a fost timbrată, instanţa trebuie să examineze timbrajul înainte de a lua în discuţie orice altă cerere (C.A. Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, decizia nr. 6/1997, în BJ. 1997, p. 96);
3. Tergiversarea judecării cauzei.
1) Instanţa nu este obligată să acorde, în orice împrejurare, un nou termen de judecată, fiind îndreptăţită să refuze cererea, atunci când se urmăreşte numai tergiversarea cauzei; cum contestatorul a solicitat un nou termen pentru a-şi angaja avocat, deşi avusese această posibilitate la celelalte două termene anterioare, s-a apreciat că acesta nu urmărea decât tergiversarea cauzei (C.A. Craiova, secţia civilă, decizia nr. 5543/2000);
2) Instanţa nu este obligată să acorde în orice împrejurare un nou termen de judecată, acordarea constituind o simplă facultate prevăzută de lege. Ea este îndreptăţită să refuze admiterea cererii atunci când consideră că se urmăreşte doar tergiversarea judecăţii (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 840/1971, în I.G. Mihufă, Repertoriu II, p. 367, nr. 93);
4. A doua cerere. 1) Apelanţii-pârâţi au primit un termen pentru lipsă de apărare şi, în atare condiţii, în mod corect tribunalul a respins cererea formulată la termenul acordat, de amânare a cauzei pentru imposibilitatea de prezentare a avocatului angajat în cauză, amânând pronunţarea pentru ca părţile să depună concluzii scrise (C.A. Bucureşti, secfia a lll-a civilă, decizia nr. 666/2000). în acelaşi sens: C.A. Bucureşti, secfia a IV-a civilă, decizia nr. 471/2002;
2) Instanţa de apel nu a încălcat dreptul de apărare al intimaţilor - prin respingerea cererii de amânare a procesului - deoarece aceştia au cerut amânarea cauzei pentru a doua oară, pentru a angaja un avocat, care nu s-a prezentat la termenul acordat, astfel că, cererea de amânare pentru a doua oară
a procesului a reprezentat un abuz procesual (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 566/2002);
5. Cerere nemotivată. 1) Apelantului nu i s-a încălcat dreptul la apărare, întrucât cererea sa de acordare a unui termen pentru a-şi angaja un avocat nu a fost motivată, or, în baza art. 156 C. proc. civ., instanţa nu poate acorda termen decât pentru motive temeinice. De asemenea, instanţa a amânat pronunţarea în dosar, caz în care apelantul nu a fost în niciun caz prejudiciat sub aspectul lipsei unei apărări competente, deoarece avea posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 261/2003);
2) Cererea de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare, formulată de pârâtă, nu numai că nu a fost temeinic motivată, dar nu a fost motivată în niciun fel, astfel încât, în mod legal prima instanţă a respins-o, trecând la judecarea pricinii, neputându-se reţine în sarcina sa încălcarea dreptului de apărare al părţii (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 407/A/2000);
3) Cererea de amânare pentru angajarea unui apărător este neîntemeiată dacă partea a formulat-o fără a o motiva, deşi a primit citaţia cu peste două luni înainte de termenul de judecată (C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 3139/1998, în B.J. - Bază de date);
II. Amânarea pronunţării pentru concluzii scrise
6. Necesitatea formulării unei cereri.
In ceea ce priveşte amânarea pronunţării pentru depunerea de concluzii scrise, conform art. 156 alin. (2) C. proc. civ., instanţa dispune această măsură la cererea părţii (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 407/A/2000);
7. Neamânarea pronunţării. întrucât cererea de amânare a judecăţii era temeinic motivată, deoarece consilierul juridic al părţii se afla, la data judecăţii, în concediu medical, refuzul instanţei de a acorda un nou termen, ca şi neamânarea pronunţării, au condus la încălcarea dreptului la apărare (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 3371/1999, în B.J. -Bază de date).
Notă: Soluţia este corectă sub rezerva ca partea să fi cerut amânarea pronunţării pentru depunerea de concluzii scrise;
8. Contestaţie în anulare.
1) Chiar dacă, în cazuri temeinic justificate, instanţa ar fi trebuit să admită cererea privind acordarea unui termen pentru lipsă de apărare, această situaţie nu constituie motiv pentru introducerea unei contestaţii în anulare (C.S.J., secfia de contencios administrativ, decizia nr. 1067/1995, în B.J. 1995, p. 621).
2) în cazul contestaţiei împotriva unei decizii pronunţate în recurs, pe motiv că a fost dată cu neobservarea formelor legale de chemare a părţilor [art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.], împrejurarea invocată de contestator, că a depus o cerere de amânare pentru imposibilitatea de a se prezenta, nu poate constitui un motiv care să ducă la anularea deciziei, deoarece instanţa este îndreptăţită să acorde un termen pentru lipsă de apărare numai dacă această cerere este motivată temeinic. Or, din cuprinsul cererii şi din actul anexat la ea rezultă o situaţie contrară celei afirmate, contestatorul aflându-se în concediu de odihnă şi nefiind plecat din localitate. De altfel, în cazul contestaţiei, a solicitat mai multe termene invocând diverse situaţii, unele nemotivate (Trib. Bucureşti, secfia a lll-a civilă, decizia nr. 170/1991, în C.P.J. 1991, p. 171).
Notă: Necercetând problema admisibilităţii contestaţiei în anulare, instanţa admite implicit că partea interesată poate valorifica faptul că nu i s-a acordat amânarea cerută, pe calea contestaţiei în anulare. Această soluţie este însă greşită, deoarece art. 317 pct. 1 C. proc. civ. se referă numai la citarea nelegală a părţii pentru termenul când a avut loc judecata, or, prin ipoteză, în speţă partea era legal citată. Nu s-ar putea introduce nici o cerere de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 8 C. proc. civ., deoarece, prin definiţie, instanţa s-a pronunţat deja asupra împrejurării invocate de parte ca fiind mai presus de voinţa ei, neputându-se concepe ca aceeaşi instanţă să revină asupra propriei soluţii cu privire la această problemă.
III. Constituţionalitate
9. Dreptul la apărare. Dreptul la un proces echitabil. 1) Dispoziţiile art. 156 alin. (2)C. proc. civ. sunt constituţionale prin raportare la art. 24 din Constituţia României, republicată, potrivit căruia dreptul la apărare este garantat. Legitimitatea constituţională a interpretării legii de către judecător derivă din dispoziţiile art. 124 alin. (3), potrivit cărora „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii". Organul legislativ, emitent de norme juridice, poate să fie mai restrictiv, obligându-l pe judecător să fie mai apropiat de lege. Acelaşi legiuitor poate însă prefera, ţinând seama de diversitatea şi complexitatea relaţiilor sociale, o redactare generală a legii, fără a intra în detalii, impunând judecătorului să determine semnificaţia concretă a normei legale în raport cu datele speţei pe care o soluţionează. în consecinţă, raportându-se la această categorie de critici, Curtea a constatat că instituirea prin lege a unei modalităţi sau a alteia de reglementare a procedurii de judecată în soluţionarea cauzelor civile este o opţiune a legiuitorului, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2), potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege" (C.C., Decizia nr. 337/2004, M. Of. nr. 929 din 7 2 octombrie 2004). în acelaşi sens: Decizia nr. 530/2005, M. Of. nr. 1040 din 23 noiembrie 2005; Decizia nr. 490/2006, M. Of. nr. 587 din 6 iulie 2006);
2) Textul art. 156 C. proc. civ. nu constituie o restrângere a dreptului la apărare, ci reprezintă o măsură de descurajare a exercitării cu rea-credinţă a drepturilor procesule prin cereri de amânare a procesului în scopul tergiversării acestuia şi al împiedicării înfăptuirii justiţiei.
De asemenea, facultatea instituită pentru judecător, de a nu acorda un termen pentru lipsă de apărare (caz în care se va amâna pronunţarea, la cererea părţii, pentru depunerea de concluzii scrise) sau de a acorda un singur termen în acest scop, implică responsabilitatea acestuia în înfăptuirea actului de justiţie, iar pentru eventualele abuzuri sau greşeli de judecată datorate încălcării dreptului la apărare, legea prevede remediile necesare (C.C., Decizia nr. 490/2006, M. Of. nr. 587din 6 iulie 2006. în acelaşi sens: Decizia nr. 727/2006, M. Of. nr. 1009 din 19 decembrie 2006).
1. Cererea de amânare pentru angajarea unui apărător este neîntemeiată dacă partea care a formulat-o nu şi-a motivat calea de atac deşi a primit citaţia cu peste două luni înainte de termenul de judecată. - Curtea Supremă de Justiţie, Secţia comercială, decizia nr. 3139/1998, B.J./1998, p. 266.
2. Neexistând obligaţia acordării termenului în orice împrejurare, admiterea cererii pentru amânarea procesului presupune aprecierea instanţei în raport cu natura litigiului, complexitatea lui şi împrejurările specifice în care cererea a fost înregistrată. - C.A. Iaşi, decizia civilă
Citește mai mult
nr. 1175/1999, Jurisprudenţa pe anul 1999, p. 165.3. Amânarea judecăţii la cererea părţii are un caracter de excepţie, iar instanţa are facultatea de a admite cererea o singură dată. Instanţa poate aprecia, în cazul cererilor repetate formulate de reprezentantul părţii pentru amânarea unei cauze dacă acestea sunt expresia exercitării abuzive a drepturilor procedurale, fără a fi încălcat dreptul la apărare. - C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1132/2000, Culegere de practică judiciară în materie civilă pe anul 2000, p. 90.
Amânarea obligatorie a judecăţii
Acordarea unui termen pentru lipsă de apărare devine obligatorie când la dosar nu există motivele de
apel, deşi se face dovada că acestea fuseseră înregistrate. - C.A. Cluj, Secţia civilă, decizia nr. 99/1999, B. J./1999, p. 234.
Dreptul la apărare
Lăsarea admiterii cererii la voia instanţei, nu circumscrie ideea existenţei unei puteri discreţionare de vreme ce dreptul la apărare este garantat constituţional [art. 24 alin.
(1)] iar, faţă de anumite împrejurări, asistenţa avocatului se impune imperios. Asemenea împrejurări pot fi: domiciliul în străinătate şi absenţa părţii din ţară, importanţa şi complexitatea cererii precum şi asigurarea egalităţii în faţa justiţiei atunci când adversarul părţii care cere amânarea este reprezentat procesual printr-un avocat ales. -Curtea Supremă de Justiţie, Secţia civilă, decizia nr. 4390/2001, nepublicată, apud P. Perju, Probleme de drept civil şi drept procesual civil din practica secţiei civile a Curţii Supreme de Justiţie pe anul 2001, Dreptul nr. 3/2002, p. 135.
Taxa judiciară de timbru. Plata anticipată
1. Admiterea cererii de amânare a judecăţii pentru lipsă de apărare este condiţionată de îndeplinirea, în prealabil, a obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, obligaţie personală a părţii, ce nu are legătură cu asistenţa juridică acordată de avocaţi. - C.A. Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, decizia nr. 3000/1999, Culegere de practică judiciară în materie civilă pe anul 1999, p. 388.
2. Având în vedere că în condiţiile art. 20alin. (1) din Legeanr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru acestea se plătesc anticipat, o cerere de amânare a judecăţii pentru lipsă de apărare nu poate fi primită în condiţiile în care partea, fără nicio justificare, nu a îndeplinit obligaţia de plată a taxei de timbru, obligaţie personală ce nu are legătură cu existenţa juridică. - C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 3137/2000, Culegere de practică judiciară în materie civilă pe anul2000, p. 378.
3. întrucât recurentul nu a satisfăcut obligaţia de a-şi timbra recursul la primul termen, obligaţie care are prioritate faţă de orice alte cereri ce s-ar putea formula în cauză, inclusiv pentru lipsă de apărare, în mod corect Curtea a anulat recursul acestuia ca netimbrat. - C.A. Ploieşti, decizia nr. 228/1995, B.J./1993-1997, p. 600.