Art. 258 cod procedura civila Dispoziţii generale Hotărîrile
| Comentarii |
|
Hotărîrile
Secţiunea I
Dispoziţii generale
Art. 258
(1)După ce s-a întrunit majoritatea, se va întocmi de îndată dispozitivul hotărârii care se semnează, sub sancţiunea nulităţii, de către judecători şi în care se va arăta, când este cazul, opinia separată a judecătorilor aflaţi în minoritate.
(2)El se pronunţă de preşedinte, în şedinţă, chiar în lipsa părţilor.
(3)După pronunţarea hotărârii niciun judecător nu poate reveni asupra părerii sale.
(4)Dispozitivul hotărârii se consemnează într-un registru special, ţinut de fiecare instanţă.
codul de procedură civilă actualizat prin:OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
Legea 59/1993 - pentru modificarea Codului de procedură civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi din 23 iulie 1993, Monitorul Oficial 177/1993;
| ← Art. 257 cod procedura civila Dispoziţii generale Hotărîrile | Art. 259 cod procedura civila Dispoziţii generale Hotărîrile → |
|---|
1. Neîntocmirea minutei. 1) După deliberare, se redactează în scris dispozitivul hotărârii, care este denumit „minută" şi care cuprinde, pe scurt, soluţia pronunţată în cauză. Neîntocmirea minutei atrage nulitatea hotărârii (C.A. Bacău, secţia civilă, decizia nr. 778/1997, în Jurisprudenţa 1997, p. 33). în acelaşi sens: C.A. Bucureşti, secţia a lll-a civilă, decizia nr. 406/1994, în C.P.J.C. 1993-1998, p. 243;
2) întrucât hotărârea trebuie să aibă dispozitivul identic cu cel întocmit după deliberare, iar în cauză acesta din urmă lipseşte, nu se poate efectua controlul judiciar al
Citește mai mult
hotărârii recurate, neputân-du-se verifica ce anume a hotărât instanţa, aspect ce are drept consecinţă nulitatea absolută a deciziei atacate (C.A. Piteşti, secţia civilă, decizia nr. 1326/R/2005, în B.J. 2005, p. 95);2. Nesemnarea minutei.
1) Cerinţa semnării dispozitivului este menită să garanteze neschimbarea hotărârii pronunţate şi să ofere posibilitatea de a se verifica legalitatea completului de judecată. încălcarea acestei prevederi legale prin nesemnarea dispozitivului de către judecători atrage nulitatea hotărârii (C.S.J., secţia economică, decizia nr. 357/1991, în Dreptul nr. 5-6/1993, p. 128; Trib Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1548/1981, în I.C. Mihuţă, Repertoriu IV,p. 259, nr. 90);
2) Nulitatea decurgând din nesemnarea minutei de un judecător nu poate fi acoperită prin semnarea ulterioară a minutei, deoarece nu se poate şti dacă judecătorul respectiv a participat sau nu la deliberare (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 574/1974, în I.C. Mihuţă, Repertoriu II, p. 384; decizia nr. 1486/1977, în I.C. Mihuţă, Repertoriu III, p. 303);
3) Neîndeplinirea cerinţei semnării dispozitivului de către judecători şi grefier atrage nulitateaîntregii hotărâri, chiar dacă, ulterior, după redactare, ea poartă semnăturile completului de judecată (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 544/1953, în C.D. 1952-1954, p. 352).
Notă: în actuala reglementare, art. 258 alin. (1) C. proc. civ. nu mai prevede formalitatea referitoare la semnarea minutei de către grefier;
3. Nesemnarea unei părţi din minută.
Cerinţa semnării minutei are rolul de a garanta neschimbarea hotărârii şi de a asigura posibilitatea verificării legalităţii compunerii completului de judecată. In cazul în care numai o parte din minută este semnată de judecător, nulitatea care operează nu poate fi decât totală - iar nu parţială, doar pentru partea din minută nesemnată - şi independentă de orice dovadă de vătămare (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 3267/2000);
4. Modificarea minutei. în condiţiile în care minuta hotărârii nu conţine vreo dispoziţie referitoare la obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri, o asemenea dispoziţie adăugată cu prilejul redactării hotărârii este lovită de nulitate, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ. (Trib. Bucureşti, secţia a lll-a civilă, decizia nr. 649/1994);
5. Nepronunţare în şedinţă publică.
Indiferent dacă şedinţele de judecată se dezbat public ori prin legi speciale sunt stabilite reguli ca aceste şedinţe să se dezbată în camera de consiliu, întotdeauna pronunţarea hotărârii trebuie să aibă loc, sub pedeapsa nulităţii, în şedinţă publică. întrucât pronunţarea hotărârii s-a făcut în camera de consiliu, actul de procedură este nul absolut şi va fi desfiinţat, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2/1996, C.P.J.C. 1993-1998, p. 248).
Notă: Chiar în raport de reglementarea existentă la data pronunţării, partea finală a acestei soluţii (casarea cu trimitere) este greşită, deoarece nu este incident niciunul din cele trei cazuri în care, potrivit fostului art. 297 C. proc. civ., instanţa de apel admitea apelul, desfiinţa sentinţa atacată şi trimitea cauza spre judecare primei instanţe sau instanţei competente. Nu s-ar putea susţine că, în speţă, prima instanţă a soluţionat pricina fără a intra în cercetarea fondului. Corespunzător actualei reglementări, instanţa de apel va evoca fondul şi va judeca procesul, iar dacă ar fi vorba de un tribunal sau de o curte de apel, ca instanţă de recurs, se va admite recursul şi se va casa cu reţinere; A se vedea şi nota de la art. 258 speţa 7 - 2).
6. Procedura necontencioasă. Potrivit art. 336 alin. ultim C. proc. civ., în materie necontencioasă recursul se judecă în camera de consiliu. Chiar dacă o cerere se judecă în camera de consiliu, pronunţarea hotărârii se face întotdeauna în şedinţă publică, conform art. 258 C. proc. civ., iar această menţiune trebuie cuprinsă în hotărâre, potrivit
art. 261 C. proc. civ. Dacă în minută apare menţiunea că hotărârea s-a pronunţat în camera de consiliu, sancţiunea care intervine în cauză este nulitatea hotărârii (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 489/1998, C.P.J.C. 1993-1998, p. 285);
7. Menţiunea că pronunţarea a avut loc în şedinţă publică. 1) Din examinarea dispoziţiilor art 258 alin. (2)C. proc. civ., nu rezultă că minuta întocmită de judecător, cu ocazia deliberării, trebuie să cuprindă menţiunea potrivit căreia pronunţarea s-a făcut în şedinţă publică, ci cuprinde doar obligaţia instanţei de a pronunţa acest dispozitiv în şedinţă publică, chiar în lipsa părţilor.
Menţiunea privind faptul că pronunţarea s-a făcut în şedinţă publică este prevăzută de dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sub sancţiunea nulităţii absolute. Acest text priveşte însă hotărârea redactată ulterior întocmirii minutei la care se referă art. 258 C. proc. civ.
între cele două texte, art. 258 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 261 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., există o distincţie, fiecare referindu-se la un alt moment al procedurii judiciare.
Din examinarea dispozitivului sentinţei rezultă că aceasta menţionează că hotărârea a fost pronunţată în şedinţă publică, menţiune care lipseşte, este adevărat, din cuprinsul minutei întocmite după încheierea dezbaterilor, ceea ce însă nu este de natură să atragă consecinţa nulităţii hotărârii (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2112/2003, In B.J. - Bază de date);
Notă: în legătură cu felul nulităţii prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 8, a se vedea decizia în interesul legii, rezumată infra la pct. 19 art. 262.
2) în minuta deciziei nu s-a făcut menţiunea că pronunţarea a avut loc în şedinţă publică, aşa cum impune dispoziţia art. 258 alin. (2) C. proc. civ. Norma fiind imperativă, destinată a realiza principiul publicităţii dezbaterilor judiciare, încălcarea ei produce efectul nulităţii hotărârii (C.A. Braşov, secţia civilă, decizia nr. 826/R/1994, în C.A. Braşov, C.P.J. 1994.1998, p. 114).
Notă: Soluţia este greşită. Textul invocat în speţă prevede obligativitatea pronunţării dispozitivului în şedinţă publică, şi nu a menţionării acestui aspect în dispozitiv, care, de altfel, se întocmeşte înainte de a fi pronunţat, adică citit în şedinţă publică. Menţiunea că pronunţarea s-a făcut în şedinţă publică trebuie făcută, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 8, în cuprinsul hotărârii redactate ulterior. De aceea, credem că soluţia din speţă nu are suport legal.
în ceea ce priveşte sancţionarea situaţiei în care pronunţarea chiar nu s-a făcut în şedinţă publică, dar hotărârea a fost făcută accesibilă publicului în alt mod, a se vedea jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv cauza „Pretto şi alţii c. Italia" (în Vincent Berger, Jurisprudenţa CEDO, I.R.D.O., ed. a 5-a, p. 268);
8. Consemnarea în registru. Consemnarea greşită efectuată în registrul de şedinţă nu este de natură să atragă nulitatea hotărârii pronunţate (C.A. Timişoara, secţia civilă, decizia nr. 645/1998);
9. Contradicţie între dispozitiv şi minută. în raport de prevederile art. 258 alin. (1) C. proc. civ., minuta trebuie considerată adevărata hotărâre pronunţată de instanţă, întrucât reflectă rezultatul deliberării, fiind nelegal ca, după pronunţarea hotărârii, judecătorul să revină asupra părerii sale, în conformitate cu prevederile alin. (3) al aceleiaşi norme.
Or, pronunţarea în cauză a unei hotărâri cu conţinut diferit, respectiv a unei decizii de perimare, după ce în minuta întocmită s-a consemnat o soluţie de menţinere a măsurii suspendării judecării apelului, s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor legale anterior arătate, reprezentând o revenire a judecătorilor cauzei asupra soluţiei iniţiale.
Atare nelegalitate impune anularea celei de-a doua hotărâri, a cărei pronunţare a produs recurentelor o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului de procedură nelegal, în aplicarea şi a dispoziţiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., cu consecinţa menţinerii măsurii de suspendare a judecăţii apelului (C.A. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 514/R/2006, în A.-L. Constanda, Sancţiuni, p. 297).
II. Constituţionalitate
10. Accesul liber la justiţie. înfăptuirea justiţiei. Dispoziţiile art. 258 alin. (3) C. proc. civ. au fost supuse controlului de constituţionalitate, susţinân-du-se că, în situaţia în care, conform reglementărilor de procedură conţinute în Legea nr. 219/2005, calea de atac a recursului va fi soluţionată de aceeaşi instanţă care s-a pronunţat deja în apel, art. 258 din Codul de procedură civilă îl va constrânge pe judecător să îşi păstreze soluţia, el neputându-şi schimba opinia, ceea ce face iluzoriu controlul ierarhic al hotărârilor judecătoreşti.
Curtea Constituţională a constatat că această susţinere este neîntemeiată. Astfel, pe de o parte, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (2), legiuitorul are competenţa de a stabili atât căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, cât şi procedura de exercitare a acestora. Cu toate că, prin efectul Legii nr. 219/2005, aceeaşi instanţă urmează să soluţioneze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, această soluţie legislativă nu relevă niciun fine de neconstituţionalitate. Soluţionarea aparţine unor complete cu o compunere diferită, iar părţile beneficiază de toate drepturile şi garanţiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil.
Pe de altă parte, critica de neconstituţionalitate cu privire la art. 258 C. proc. civ. se întemeiază pe o interpretare greşită a acestuia. Principiul potrivit
căruia, după pronunţarea hotărârii, judecătorii nu mai pot reveni asupra deciziei luate nu numai că nu încalcă prevederile Constituţiei, ci, dimpotrivă, reprezintă o componentă esenţială a ideii de justiţie, a asigurării autorităţii de lucru judecat şi a ocrotirii drepturilor procesuale ale părţilor, ca element fundamental al statului de drept.
Principiul autorităţii lucrului judecat (res judicata) se coroborează cu regula că, odată pronunţată hotărârea definitivă, misiunea judecătorului care a participat la judecată se încheie (lata sententia, judex desinitesse judex). Ca efect juridic al acestei reguli, care ţine de ordinea publică, pronunţarea hotărârii are şi efect de desistare a instanţei, iar judecătorul care s-a pronunţat nu poate reveni asupra părerii sale în respectiva cauză, cu menţiunea că părţii nemulţumite îi rămâne însă posibilitatea de a cere îndreptarea greşelilor materiale care s-ar strecura în hotărâre.
De altfel, acest principiu fundamental al procedurii civile, recunoscut în numeroase ţări de drept romano-ger-manic, este consacrat şi în dreptul anglo-saxon sub numele de functus officio, adagiu din care decurge faptul că, după pronunţarea unei hotărâri definitive, instanţele nu mai pot reveni asupra acesteia, singura posibilitate de schimbare sau corectare a soluţiei rămânând exercitarea căilor de atac recunoscute de lege (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea Curţii de Apel a Angliei In re St. Nazaire Co. din 1879, sau jurisprudenţa mai recentă a Curţii de Apel Federale a Canadei, spre
exemplu în Speţa A-463-90 din 1991) (C.C., Decizia nr. 478/2006, M. Of. nr. 630 din 21 iulie 2006).
Conform dispoziţiilor art.258 alin.1 Cod proc. civilă, după ce s-a întrunit majoritatea, se va întocmi de îndată dispozitivul hotărârii care se semnează, sub sancţiunea nulităţii, de către judecători şi în care se va arăta, când este cazul, opinia separată a judecătorilor aflaţi în minoritate. Dispoziţiile articolului menţionat mai sus se coroborează cu dispoziţiile art.260 alin.1 şi alin.1 Cod proc. civilă, potrivit cărora dacă instanţa nu poate hotărî de îndată, pronunţarea se va amâna pentru un termen pe
Citește mai mult
care preşedintele îl va anunţa şi care nu va putea fi mai mare de 7 zile. Judecătorul care a luat parte la judecată este îndreptăţit să se pronunţe, chiar dacă nu mai face parte din alcătuirea instanţei, afară de cazul când i-a încetat calitatea de magistrat sau este suspendat din funcţie. în acest ultim caz procesul se repune pe rol, cu citarea părţilor, pentru ca acestea să pună din nou concluzii în faţa instanţei legal constituite. Din interpretarea sistematică, logico-juridică dispoziţiilor legale suscitate, rezultă că nesemnarea încheierii de dezbateri - încheiere ce face parte integrantă din hotărârea judecătorească - se sancţionează cu nulitatea absolută a sentinţei pronunţate de instanţa de fond, nulitate ce'nu poate fi acoperită în nici un mod.