Art. 260 cod procedura civila Dispoziţii generale Hotărîrile

Capitolul IV
Hotărîrile

Secţiunea I
Dispoziţii generale

Art. 260

(1)Dacă instanţa nu poate hotărî de îndată, pronunţarea se va amâna pentru un termen pe care preşedintele îl va anunţa şi care nu va putea fi mai mare de 7 zile.

(2)Judecătorul care a luat parte la judecată este îndreptăţit să se pronunţe, chiar dacă nu mai face parte din alcătuirea instanţei, afară de cazul când i-a încetat calitatea de magistrat sau este suspendat din funcţie. În acest caz procesul se repune pe rol, cu citarea părţilor, pentru ca acestea să pună din nou concluzii în faţa instanţei legal constituite.

codul de procedură civilă actualizat prin:

OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;

Legea 59/1993 - pentru modificarea Codului de procedură civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi din 23 iulie 1993, Monitorul Oficial 177/1993;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 260 cod procedura civila Dispoziţii generale Hotărîrile




andac 3.01.2013
Jurisprudenţă

1. Amânarea pronunţării. în cazul în care s-a amânat pronunţarea hotărârii, soluţia se va da de către aceiaşi judecători care au participat la dezbaterea pricinii. Soluţionarea cauzei de către alţi judecători decât cei care au participat la dezbaterea în fond a litigiului atrage nelegalitatea hotărârii (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 745/1994, în B.J. 1994, p. 111);

2. încheierea de amânare. 1) Dacă instanţa amână pronunţarea, dezbaterile asupra fondului sunt consemnate într-o încheiere ce face parte integrantă din hotărâre. Neîntocmirea acestei încheieri atrage nulitatea
Citește mai mult hotărârii (C.A. Bucureşti,
secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1314/1996, în C.P.J.C. 1993-1998, p. 242).

Notă: Nefiind vorba despre o nulitate expresă, ci virtuală, subliniem că vătămarea la care se referă art. 105 alin. (2) C. proc. civ. decurge din imposibilitatea exercitării controlului judiciar;

2) Lipsa încheierii de dezbateri atrage nulitatea hotărârii, care se justifică prin aceea că lipsa încheierii de dezbateri împiedică exercitarea controlului judiciar, nefiind posibil a se verifica dacă s-au respectat regulile de procedură privind legala compunere a instanţei, prezenţa părţilor, conţinutul concluziilor formulate, probele administrate, cererile de noi probe şi alte împrejurări esenţiale, referitoare la modul în care au decurs dezbaterile. Prin urmare, prin neîntocmirea încheierii de dezbateri s-a adus părţilor o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 2322/1993, în B.J. 1993, p. 148; secţia de contencios administrativ, decizia nr. 1375/1996, în B.J. 1996, p. 598. în acelaşi sens: Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 88/1973, înC.D. 1973, p. 314; decizia nr. 1102/1971, în I.C. Mihuţă, Repertoriu II, p. 387; colegiul civil, decizia nr. 2203/1956, în I.C. Mihuţă, Al. Lesviodax, Repertoriu I, p. 814);

3. Practicaua. Dacă pronunţarea nu s-a făcut la termenul la care a avut loc judecata, practicaua va cuprinde numai arătarea instanţei şi a completului de judecată, celelalte menţiuni fiind cuprinse în încheierea de şedinţă de la acel termen, care face corp comun cu hotărârea. Lipsa acestei încheieri sau nesemnarea ei de către judecători atrage nulitatea hotărârii, deoarece face imposibilă exercitarea controlului judiciar cu privire la compunere, prezenţa părţilor etc. (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 469/1967, în C.D. 1967, p. 287).
Răspunde
culai 3.07.2013
Cred ca la punctul 3. este "Daca pronuntarea s-a facut la termenul la care a avut loc judecata ..."
Răspunde