Art. 98 cod procedura civila Citaţiile şi comunicarea actelor de procedură

Capitolul II
Citaţiile şi comunicarea actelor de procedură

Art. 98

Schimbarea domiciliului uneia din părţi în timpul judecăţii trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoştinţa instanţei prin petiţie la dosar, iar părţii potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar o dată cu petiţia prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea domiciliului.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 98 cod procedura civila Citaţiile şi comunicarea actelor de procedură




av. icarol 23.12.2012
1. Având în vedere finalitatea textului, considerăm că el se aplică şi părţilor persoane juridice.

2. Sancţiunea „neluării în seamă" constă în aceea că partea va fi citată, şi după schimbarea domiciliului, la vechea adresă, iar procedura de citare îndeplinită în acest mod este considerată valabilă.

Sancţiunea este aplicabilă şi în cazurile în care schimbarea domiciliului a fost determinată de motivele prevăzute de art. 94. Ca atare, partea nu poate invoca nelegala citare prin publicitate de vreme ce nu a respectat obligaţia pe care i-o impune art. 98.

3. Apreciem că pentru aplicarea sancţiunii
Citește mai mult specifice este suficient ca instanţa să nu fie înştiinţată în privinţa schimbării intervenite, pentru că numai instanţa poate lua măsuri privitoare la citare.

Cu alte cuvinte, pentru a evita aplicarea sancţiunii, nu este necesar ca noua adresă să fie comunicată atât instanţei cât şi adversarului, fiind suficientă comunicarea către instanţă.

înştiinţarea celeilalte părţi nu produce efecte asupra procedurii de citare, ci este necesară pentru ocrotirea părţii, astfel încât să nu fie şicanată prin tergiversarea judecăţii, precum şi din necesitatea ca partea să cunoască -pentru egalitate de tratament- adresa unde sunt comunicate actele de procedură pentru cealaltă parte, aspect necesar şi pentru faza executării silite.

Dacă adversarul nu a fost înştiinţat, dar a fost înştiinţată instanţa care a îndeplinit procedura de citare la noua adresă, sancţiunea pe care ar putea-o invoca această parte nu este „neluarea în seamă", de vreme ce citaţiile au fost trimise la adresa indicată prin petiţie, ci nulitatea (pentru neobservarea formelor legale prevăzute de art. 98) actelor de procedură îndeplinite după înştiinţarea instanţei, dar numai în măsura în care va face dovada vătămării pe care a suferit-o prin necomunicarea noii adrese, vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anulare.

Soluţia trebuie să fie aceeaşi dacă înştiinţarea părţii nu s-a făcut prin scrisoare recomandată, ci în alt mod.

4. Textul nu stabileşte în cât timp de la schimbarea adresei trebuie făcută înştiinţarea.

în respectarea dispoziţiilor art. 723, comunicarea noii adrese ar trebui făcută de îndată.

Dacă partea înştiinţează instanţa după mai multe termene la care, eventual, s-au încuviinţat şi administrat dovezi ori puteau fi îndeplinite anumite acte de procedură (întregirea sau modificarea cererii, depunerea întâmpinării, a cererii reconvenţionale, a cererilor de intervenţie forţată, invocarea excepţiilor procesuale relative), după depunerea petiţiei conform art. 98 nu va putea să solicite repunerea în termen pentru săvârşirea acestor acte de procedură, tocmai pentru că prin aplicarea sancţiunii instituite de art. 98 procedura de citare pentru termenele anterioare depunerii petiţiei este considerată îndeplinită legal.

5. Dispoziţiile art. 98 sunt aplicabile numai dacă, până la schimbarea domiciliului pe parcursul procesului, partea a fost legal citată, astfel încât să aibă cunoştinţă de proces.

6. Sancţiunea neluării în seamă este prevăzută şi de alte texte ale codului: art. 139, 198, 221, 265.
Răspunde
av. icarol 23.12.2012
Domicliu nou. Neînştiinţare

1. Dacă reclamantul nu a înştiinţat instanţa despre schimbarea adresei
sale, indicată în acţiune, el nu are dreptul să invoce în recurs nelegala citare, pe temeiul trimiterii citaţiei la adresa indicată în cererea de chemare în judecată. - C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2848/1999, Culegere de practică judiciară în materie civilă pe anul 1999, p. 350.

2. Recurenta, care a fost prezentă la judecarea cauzei în primă instanţă, nu a încunoştinţat instanţa şi intimatul de schimbarea domiciliului, citarea acesteia la instanţa de apel făcându-se la
Citește mai mult domiciliul indicat în acţiune.

în absenţa notificării schimbării domiciliului, actele de procedură au fost îndeplinite în mod valabil la vechiul său domiciliu, astfel încât recursul privitor la neîndeplinirea procedurii de citare în instanţa de apel este neîntemeiat. - C.A. Iaşi, decizia civilă nr. 1144/1999, Jurisprudenţa pe anul 1999, p. 165.
Răspunde
franco blanc 20.12.2012
1. Citare la vechiul domiciliu. 1) Cum

în cererea de apel pârâtul a arătat că şi-a schimbat domiciliul şi a adus la cunoştinţă noua adresă unde să-i fie comunicate actele procedurale, citarea sa la vechiul domiciliu a fost nelegală şi a atras casarea deciziei (C.A. Craiova, secţia civilă, decizia nr. 627/1999);

2) La termenul când s-a judecat recursul, contestatorul a fost citat la adresa declarată la prima instanţă, deşi indicase noul domiciliu în faza apelului; citarea fiind astfel făcută cu încălcarea dispoziţiilor art. 88 pct. 4 C. proc. civ., există temei de admitere a contestaţiei în
Citește mai mult anulare conform art. 317 pct. 1 C. proc. civ. (C.A. Timişoara, secţia civilă, decizia nr. 543/R/2000);

2. Neaducere la cunoştinţa părţii potrivnice. Lipsa vătămării. 1) Chiar
dacă nu s-a dovedit că schimbarea sediului a fost adusă la cunoştinţa părţii potrivnice prin scrisoare recomandată, această neregularitate trebuie cercetată în raport de dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. în cauză nu s-a dovedit existenţa vătămării, condiţie impusă de textul de lege sus menţionat (C.A. Bucureşti, secţia a lll-a civilă, decizia nr. 682/A/2000);

2) Faptul ca pârâta nu a respectat întru totul dispoziţiile art. 98 C. proc. civ., în sensul că nu a adus şi la cunoştinţa reclamantului prin scrisoare recomandată această schimbare de domiciliu, nu împiedică instanţa ca, luând cunoştinţă de schimbarea domiciliului apelan-tei-pârâte, să-i comunice considerentele sentinţei la noua adresă; întrucât judecătoria a ignorat cererea pârâtei-apelante şi a comunicat motivarea sentinţei la vechea adresă, în mod legal tribunalul a considerat că pârâta este în termen să depună la dosar motivele de apel, faţă de dispoziţiile art. 288' C. proc. civ. în vigoare la acea dată (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1766/2001);

3. Necomunicarea schimbării domiciliului. Sancţiune. 1) întrucât pârâta nu a comunicat adresa noului sediu, prin coroborarea dispoziţiilor art. 92 alin. (3) C. proc. civ. cu cele ale art. 98 C. proc. civ. rezultă că actul procedural al instanţei, prin care a fost comunicată pârâtei sentinţa, a fost corect îndeplinit (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 1829/2000);

2) Schimbarea domiciliului uneia din părţi în timpul judecăţii trebuie, sub pedeapsa neluării în seamă, să fie adusă la cunoştinţa instanţei prin petiţie depusă la dosar. Partea care nu se conformează prevederilor art. 98 C. proc. civ. nu va putea exercita, ulterior, contestaţia în anulare pentru motivul prevăzut de art. 317 pct. 1 C. proc. civ. (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 1559/1994, în B.J. 1994, p. 119);

3) Faptul că, ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, reclamanta a făcut numeroase deplasări în străinătate, nefiind în ţară la termenele acordate de instanţă, care a citat-o la domiciliul indicat în acţiune, nu constituie temei de casare a hotărârii potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., partea neîndeplinin-du-şi obligaţia de a încunoştinţa instanţa
despre schimbarea temporară sau definitivă a domiciliului sau reşedinţei (C.A. Craiova, secţia civilă, decizia nr. 804/1999);

4) Cererea formulată a întrunit cerinţele art. 112 C. proc. civ., în sensul că a fost corect indicat sediul pârâtei, fapt confirmat de cererea de amânare a cauzei, depuse la dosar de aceasta la primul termen; faptul că ulterior pârâta şi-a schimbat sediul, fără să aducă acest lucru la cunoştinţă conform art. 98 C. proc. civ., sub pedeapsa neluării lui în seamă, nu poate fi imputat reclamantului, aşa încât în mod greşit a fost sancţionat reclamantul prin anularea cererii (Trib. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2244/1996, în C.P.J. 1993-1997, p. 308, nr. 39);

5) Recurenta-reclamantă a susţinut că decizia tribunalului nu i-a fost comunicată pentru că s-a mutat la altă adresă; recurenta nu a respectat dispoziţiile art. 98 C. proc. civ. atâta timp cât nu a indicat prin petiţie la dosar schimbarea domiciliului anterior introducerii apelului; în atare situaţie, se constată că în cauză nu se poate reţine îndeplinirea cerinţelor art. 103 C. proc. civ., motiv pentru care s-a respins cererea de repunere în termenul de declarare şi motivare a recursului (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 224/2002);

6) în cazul în care instanţa a avut cunoştinţă de domiciliul real al părţii, chiar dacă schimbarea domiciliului nu a fost notificată în forma prevăzută de art. 98 C. proc. civ., citarea trebuie făcută la acest domiciliu. în speţă, pârâtul fusese evacuat de reclamant din locuinţa care forma obiectul litigiului (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 846/1955, în C. D. 1955, voi. I, p. 1 62. în acelaşi sens: Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 72/1966, în C.D. 1966, p. 285);

7) Dacă partea nu a notificat schimbarea domiciliului, actele de procedură se îndeplinesc valabil la vechiul său domiciliu, cu care s-a legat instanţa (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 512/1953, în C.D. 1952-1954, p. 320);

8) Până la judecata în fond a procesului, reclamantul nu a înştiinţat instanţa de faptul că şi-ar fi schimbat domiciliul, astfel încât în mod corect sentinţa i-a fost comunicată la adresa indicată în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Cererea de recomunicare a hotărârii, făcută după pronunţarea sentinţei, prin care s-a indicat noul domiciliu al părţii, dar care nu are dată de primire ori viza unui magistrat, nu este de natură să determine momentul de la care trebuie calculat termenul pentru exercitarea căii de atac (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 528/1996, în C.P.J.C. 1993-1998, p. 196);

9) Citarea persoanei juridice apelante şi înştiinţarea pentru plata taxei de timbru au fost corect îndeplinite, deoarece
schimbarea sediului uneia dintre părţi, în cursul procesului, trebuie să fie adusă la cunoştinţa instanţei prin cerere scrisă, sub pedeapsa de a nu fi luată în seamă, în consecinţă, în mod legal instanţa a anulat apelul ca netimbrat (C.A. Bucureşti, secţia comercială, decizia nr. 58/1994, în C.P.J.Com. 1993-1998, p. 16);

4. Schimbare de domiciliu după pronunţarea unei hotărâri irevocabile.

Dispoziţiile legale privitoare la obligaţia părţii de a încunoştinţa instanţa despre schimbarea domiciliului nu sunt aplicabile în cazul recursului extraordinar, deoarece, fiind pronunţată o hotărâre definitivă şi partea neavând cunoştinţă de exercitarea acestei căi extraordinare de atac, ea nu se află în situaţia de a şti că este obligată să comunice instanţei noul ei domiciliu (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 493/1978, în C.D. 1978, p. 261).

Notă: Deşi calea de atac a recursului extraordinar nu mai există în actuala reglementare, soluţia de principiu rămâne de actualitate, în sensul că, dacă a intervenit o hotărâre irevocabilă, partea nu trebuie să mai anunţe schimbarea de domiciliu, aşa încât, dacă adversarul introduce o cale extraordinară de atac de retractare, urmează a fi citată la noul domiciliu, iar nu la cel trecut în dosar.
Răspunde