Art. 43 Conflictul de competenţă Dispoziţii comune FELURILE COMPETENŢEI
| Comentarii |
|
FELURILE COMPETENŢEI
Secţiunea IV
Dispoziţii comune
Art. 43
Conflictul de competenţă
Când două sau mai multe instanţe se recunosc competente a judeca aceeaşi cauză ori îşi declină competenţa, conflictul pozitiv sau negativ de competenţă se soluţionează de instanţa ierarhic superioară comună.
Când conflictul de competenţă se iveşte între o instanţă civilă şi una militară, soluţionarea conflictului este de competenţa Curţii Supreme de Justiţie.
Instanţa ierarhic superioară comună este sesizată în caz de conflict pozitiv, de către instanţa care s-a declarat cea din urmă competentă, iar în caz de conflict negativ, de către instanţa care şi-a declinat cea din urmă competenţa.
În toate cazurile, sesizarea se poate face şi de procuror sau de părţi.
Până la soluţionarea conflictului pozitiv de competenţă judecata se suspendă.
Instanţa care şi-a declinat competenţa ori s-a declarat competentă cea din urmă ia măsurile şi efectuează actele ce reclamă urgenţă.
Instanţa ierarhic superioară comună hotărăşte asupra conflictului de competenţă cu citarea părţilor.
Când instanţa sesizată cu soluţionarea conflictului de competenţă constată că acea cauză este de competenţa altei instanţe decât cele între care a intervenit conflictul şi faţă de care nu este instanţă superioară comună trimite dosarul instanţei superioare comune.
Instanţa căreia i s-a trimis cauza prin hotărârea de stabilire a competenţei nu se mai poate declara necompetentă, afară de cazul în care, în urma noii situaţii de fapt ce rezultă din completarea cercetării judecătoreşti, se constată că fapta constituie o infracţiune dată prin lege în competenţa altei instanţe.
Instanţa căreia i s-a trimis cauza aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 42 alin. 2.
| ← Art. 42 Declinarea de competenţă Dispoziţii comune FELURILE... | Art. 44 Chestiuni prealabile Dispoziţii comune FELURILE... → |
|---|
Citește mai mult
consecinţa unei noi declinări a competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea unei alte instanţe (C.A. Bucureşti, s. I pen., decizia nr. 113 din 12 octombrie 2004)Hotărârea regulatoare de competenţă, fiind pronunţată de o instanţă superioară celor aflate în conflict şi fiind rezultatul unui control judiciar parţial, purtat exclusiv asupra competenţei, are caracter definitiv, nefiind supusă recursului, din prevederile art. 43 C. proc. pen. nerezultând că hotărârea prin care se soluţionează conflictul de competenţă este supusă vreunei căi de atac. Prin urmare, recursul declarat împotriva hotărârii prin care se soluţionează conflictul de competenţă este inadmisibil (C.S.J., s. pen., decizia nr. 600 din 11 martie 1997)
în cazul în care conflictul negativ de competenţă s-a ivit între două tribunale din circumscripţiile a două curţi de apel diferite, competenţa de soluţionare a conflictului negativ de competenţă revine înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă ierarhic superioară comună (C.A. Bucureşti, s. I pen., sentinţa nr. 2 din 24 ianuarie 2003)
Conflictul pozitiv de competenţă există, potrivit art. 43 alin. (1) C. proc. pen., numai atunci când două sau mai multe instanţe se recunosc competente a judeca aceeaşi cauză. Prin urmare, nu există conflict pozitiv de competenţă atunci când instanţa de recurs a admis recursul pentru cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. referitor la neres-pectarea dispoziţiilor privind competenţa după calitatea persoanei şi, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a dispus rejudecarea de către instanţa competentă, în speţă
Citește mai mult
constatând că îi aparţine competenţa de judecată în primă instanţă (I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 4368 din 6 septembrie 2004)