Art. 63 Probele şi aprecierea lor DISPOZIŢII GENERALE
| Comentarii |
|
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
DISPOZIŢII GENERALE
Art. 63
Probele şi aprecierea lor
Constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei.
Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Codul de procedură penală actualizat prin:Legea 281/2003 - privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale din 24 iunie 2003, Monitorul Oficial 468/2003;
| ← Art. 62 Lămurirea cauzei prin probe DISPOZIŢII GENERALE | Art. 64 Mijloacele de probă DISPOZIŢII GENERALE → |
|---|
Instanţele trebuie să examineze toate probele administrate pentru a stabili care dintre acestea şi în ce fază procesuală se coroborează între ele.
C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 123/A/1998
Notă:
Citește mai mult
"Neexistând o ordine de preferinţă, referitor la forţa probantă, între declaraţiile date de inculpaţi la urmărirea penală şi cele făcute de ei în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa de judecată este îndrituită -în cazul constatării unor nepotriviri sau contradicţii - să aprecieze fiecare declaraţie în contextul tuturor probelor administrate, cu care este necesar să se coroboreze şi, deci, să reţină motivat, ca reprezentând adevărul, numai unele dintre acestea. Prin urmare, în cazul unor declaraţii succesive, retractarea totală sau parţială ori modificarea declaraţiei anterioare - indiferent în ce fază procesuală a fost dată şi chiar dacă a fost făcută în cursul aceleiaşi faze - nu este de natură, prin ea însăşi, să înlăture acea declaraţie, deoarece altfel ar însemna a lipsi de eficienţă probe administrate în mod legal şi a se ajunge la încălcarea principiului de bază al procesului penal, acela al stabilirii adevărului. Desigur, instanţa de judecată este îndrituită să înlăture total sau parţial o declaraţie anterioară, asupra căreia inculpatul a revenit, dar numai în măsura în care retractarea este temeinic motivată cu date, elemente şi împrejurări de natură să formeze convingerea că exprimă adevărul şi că, deci, relatările anterioare nu exprima realitatea" (TS, sp., dec. nr. 63/1980, RRD nr. 3/1981, p. 65). în acelaşi sens, v.: TS, sp., dec. nr. 2317/1973, RRD nr. 2/1974, p. 166; TS, sp., dec. nr. 1090/1977, R. 2, p. 323; TS, sp., dec. nr. 2940/ 1974, CD, p. 519; TS, sp., dec. 2287/1973, CD, p. 288; C. Apel Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 120/1994, CulegereV, p. 136; Tj. Neamţ, dec. pen. nr. 197/1982. RRD nr. 12/1982, p. 104; Tj. Timiş, dec. pen. nr. 1275/1981, R. 3, p. 232.C. Apel Bucureşti, s. Il-a pen., dec. nr. 511/1996
b) în conformitate cu dispoziţiile art 346 alin. 2 C. proc. pen., când achitarea s-a pronunţat în baza art. 10
Citește mai mult
lit. d) C. proc. pen., pentru că lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, instanţa poate obliga la repararea pagubei, potrivit legii civile.Atâta vreme cât în speţă, prima instanţă şi instanţa de apel nu s-au preocupat de latura civilă a cauzei - deşi victima infracţiunu de vătămare corporală din culpă era minor iar inculpatul a fost achitat în baza art. 10 lit d) C. proc. pen. - ambele hotărâri sunt casabile în această limită, în recursul declarat de procuror, pentru cazul de casare prevăzut în art. 385^9 pct. 10 C. proc. pen.
C. Apel Bucureşti, s. Il-a pen., dec. nr. 495/1996
NOTĂ. în ceea ce priveşte aspectul de la liL a), v., în acelaşi sens, TS, sp., dec. nr. 686/1977, CD, p. 352.
Simplele retractări ale declaraţiilor anterioare, de către inculpaţi şi partea vătămată, nu justifică, prin ea însăşi, concluzia că acele declaraţii nu exprimă adevărul.
împrejurarea că modificările, în conţinutul declaraţiilor, au intervenit în cursul cercetării judecătoreşti şi că în această fază se statuează cu caracter definitiv asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului nu conferă, aprioric, un mai
Citește mai mult
mare credit revenirii, în raport cu primele declaraţii.C. Apel Bucureşti, s. ll-a pen., dec. nr. 458/1996
NOTĂ. în sensul că nu există nici un temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile succesive ale inculpatului, instanţa de judecată având dreptul, atunci când aceste declaraţii sunt contradictorii, să reţină, ca fiind expresia adevărului, numai una dintre ele, cu obligaţia de a motiva înlăturarea celorlalte.
în ceea ce priveşte puterea probantă a declaraţiilor învinuitului sau inculpatului şi creditul ce urmează a fi acordat recunoaşterilor făcute într-o anumită fază a urmăririi penale sau a judecăţii, v. I. Doltu, Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului - mijloc de apărare în procesul penal, RDP nr. 2/1995, p. 38-39.
Drept consecinţă, instanţa de judecată este îndrituită, în cazul constatării unor nepotriviri sau contradicţii, să aprecieze fiecare probă în contextul tuturor celorlalte probe administrate cu care este necesar să le coroboreze şi,
Citește mai mult
deci, să reţină, motivaL ca reprezentând adevărul, numai unele dintre acestea, indiferent în ce stadiu al procesului penal au fost efectuate.C. Apel Bucureşti, s. II-a pen., dec. nr. 154/A/1996
Citește mai mult
unele să confirme concluzia că inculpatul este autorul faptei, restul probelor putând fi nerelevante sau neconvingătoare (I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 6798 din 15 decembrie 2004)Citește mai mult
sesizării instanţei de judecată. Principiul liberei aprecieri a probelor, prevăzut în art. 63 alin. (2) C. proc. pen., lasă instanţei de judecată libertatea să aprecieze concludenţa tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, iar principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 C. proc. pen., impune instanţei de judecată să dea valoare acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul (I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 1975 din 23 martie 2005)Citește mai mult
preferinţă între declaraţiile succesive ale inculpaţilor şi ale victimei, instanţa fiind îndreptăţită a reţine numai pe acelea pe care le consideră că exprimă adevărul şi care se coroborează cu alte mijloace de probă. Simpla retractare de către inculpaţi a unor declaraţii nu poate produce efectul de a înlătura declaraţia retractată, mai ales atunci când situaţia de fapt arătată în cuprinsul ei rezultă şi din alte probe ale dosarului (C.A. Bucureşti, s. I pen., decizia nr. 99/A/1997)Potrivit art. 62 C. proc. pen., mijloacele de probă pot fi administrate în toate fazele procesului penal, legea nefăcând nicio deosebire în ceea ce priveşte forţa lor probantă, în raport cu împrejurarea că au fost administrate în cursul urmăririi penale sau al cercetării judecătoreşti. Neexistând niciun temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile succesive ale inculpatului sau ale martorilor, instanţa poate să constate, atunci când declaraţiile lor sunt contradictorii, că numai unele dintre ele exprimă adevărul, având obligaţia de a le înlătura
Citește mai mult
motivat pe celelalte. într-o astfel de situaţie, instanţa va reţine că sunt expresia adevărului acele declaraţii care se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză (C.S.J., s. pen., decizia nr. 1634 din 28 aprilie 1999)