Activităţi în penitenciar pentru reintegrarea socială a condamnaților
| Comentarii |
|
activităţi în penitenciar pentru reintegrarea socială a condamnaților, în penitenciare se desfăşoară diverse activităţi, care au ca scop reintegrarea socială a persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate. Urmând aceeaşi linie de a acorda o atenţie deosebită activităţii educative a condamnaţilor, se urmăresc trei obiective principale:
- menţinerea deţinuţilor cât mai mult timp ocupaţi;
- îmbunătăţirea calităţii vieţii în detenţie;
- obţinerea a ceva util. precum abilităţi, cunoştinţe, înţelegere, atitudini, comportamente sociale.
Activitatea socio-educativă are drept scop atenuarea influenţei negative a privării de libertate asupra personalităţii deţinuţilor, identificarea şi dezvoltarea aptitudinilor şi abilităţilor care să le permită integrarea într-o viaţă socială normală după ieşirea din penitenciar. Obiectivele acestei activităţi se referă la adaptarea la viaţa instituţio-nalizată, pregătirea şcolară şi profesională, susţinerea morală, reabilitarea comportamentală şi cultivarea respectului faţă de sine. dezvoltarea mijloacelor de exprimare şi a capacităţii de a comunica cu alţii, asistenţă şi monitorizare în vederea reintegrării socio-profesionale după punerea în libertate.
Pentru realizarea acestor obiective, în penitenciare se desfăşoară următoarele categorii de activităţi individuale şi colective:
a) cunoaşterea personalităţii deţinuţilor şi evaluarea nevoilor socio-educative ale acestora;
b) instruirea şcolară;
c) formarea profesională;
d) însuşirea regulilor de comportament în societate;
e) acţiuni cultural-educative. de educaţie fizică şi sport;
f) încurajarea şi sprijinirea legăturilor cu familia şi comunitatea;
g) educaţia moral-creştină şi asistenţă religioasă;
h) acţiuni permanente sau temporare pentru recreere şi ocuparea timpului liber.
în vederea realizării acestor activităţi, administraţia penitenciarului asigură, în
măsura posibilităţilor financiare, mijloacele, echipamentele şi personalul de specialitate adecvat.
Activităţile educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială
Activităţile educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială se organizează în fiecare penitenciar şi au ca scop reintegrarea socială a persoanelor condamnate. Activităţile menţionate se desfăşoară cu un număr corespunzător de specialişti: educatori, preoţi, agenţi tehnici, monitori sportivi, precum şi psihologi şi asistenţi sociali.
Condiţiile privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială, instruire şcolară. învăţământ universitar şi formare profesională a persoanelor condamnate se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei.
Persoanelor condamnate care prezintă dizabilitâţi li se asigură condiţii pentru participarea la activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase adecvate nevoilor şi personalităţii lor, în funcţie de opţiunile şi aptitudinile lor.
Pentru fiecare persoană condamnată, la depunerea în penitenciar, în perioada de carantină şi observare, se realizează o evaluare multidisciplinară. din perspectivă educaţională, psihologică şi socială. Pentru persoanele condamnate, în funcţie de concluziile evaluării, se întocmeşte Planul individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică, cu respectarea nevoilor prioritare de intervenţie şi consultarea persoanei condamnate. Planul individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică se completează şi se modifică ori de câte ori este necesar.
Includerea persoanelor condamnate în activităţile recomandate în Planul individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică se realizează ţinând cont de nevoile identificate, de regimul de executare a pedepsei privative de libertate şi de momentul traseului execuţional.
Instruirea şcolară şi formarea profesională
Potrivit art. 79 din Legea nr. 254/2013. dreptul la învăţământ este asigurat tuturor condamnaţilor care. dacă nu au reuşit în viaţa liberă să îşi completeze studiile, doresc să o facă pe parcursul executării pedepsei privative de libertate. Astfel persoanele condamnate pot participa. în funcţie de posibilităţile penitenciarului, la cursuri de instruire şcolară sau universitare, în condiţiile protocolului de colaborare încheiat cu Ministerul Educaţiei, ţinându-se cont de nevoile prioritare de intervenţie identificate, de starea de sănătate, de tipul regimului de executare şi de măsurile de siguranţă aplicate.
in sistemul penitenciar se organizează cursuri de şcolarizare pentru formele de învăţământ general obligatoriu şi pot fi organizate cursuri şi pentru alte forme de învăţământ prevăzute de legea educaţiei.
Cursurile de şcolarizare a persoanelor condamnate se organizează şi se desfăşoară în condiţiile stabilite de Ministerul Educaţiei Naţionale. împreună cu Ministerul Justiţiei, cu personal didactic asigurat şi salarizat de inspectoratul şcolar, în condiţiile legii, prin bugetele unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială este situat penitenciarul. Cheltuielile legate de instruirea şcolară sunt suportate de către Ministerul Educaţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Persoanele condamnate pot urma programe de studii universitare la distantă sau în forma frecvenţei reduse. La programele de studii universitare în forma frecvenţei reduse pot participa numai persoanele condamnate care execută pedeapsa privativă de libertate în regimul deschis. Cheltuielile aferente accesului şi participării la programele de studii universitare sunt suportate de persoanele condamnate sau de alte persoane fizice ori juridice.
în conţinutul diplomelor nu se fac menţiuni cu privire la absolvirea cursurilor de şcolarizare în perioada executării pedepsei privative de libertate.
Formarea profesională a persoanelor condamnate se realizează, în funcţie de opţiunile şi aptitudinile lor, prin programe de iniţiere, calificare, recalificare, perfecţionare şi specializare, stabilite de administraţia penitenciarului, în colaborare cu personalul specializat al agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă, precum şi cu alţi furnizori de formare profesională acreditaţi.
în conţinutul certificatului de absolvire nu se fac menţiuni cu privire la desfăşurarea cursurilor în perioada executării pedepsei privative de libertate.
Cursurile se organizează în spaţii anume destinate din cadrul penitenciarelor sau ale furnizorilor de formare profesională acreditaţi, în condiţiile stabilite prin acorduri încheiate între administraţia penitenciarului şi fiecare furnizor. Cheltuielile legate de formarea profesională sunt suportate de Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Muncii. Familiei. Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. Administraţia Naţională a Penitenciarelor sau de alte persoane fizice ori juridice.
Persoanele condamnate care execută pedeapsa privativă de libertate în regimul deschis pot participa, în exteriorul penitenciarului, la cerere, cu aprobarea directorului penitenciarului, şi la alte tipuri de formare profesională decât cele de mai sus. Cheltuielile legate de formarea profesională în acest caz sunt suportate de persoana condamnată sau de alte persoane fizice ori juridice.
Persoanelor condamnate care prezintă dizabilităţi li se asigură condiţii pentru participarea la activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase adecvate nevoilor şi personalităţii lor. în funcţie de opţiunile şi aptitudinile lor.
Activităţile de formare profesională a persoanelor condamnate care prezintă dizabilităţi pot fi organizate de administraţia penitenciarului, în colaborare cu personalul specializat din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
în fiecare loc de deţinere se organizează o bibliotecă pentru deţinuţi, cu un număr suficient de cărţi, ţinând seama de diversitatea nivelului cultural şi de respectarea libertăţii de alegere, în raport de posibilităţi şi de solicitările deţinuţilor. Fondul de carte este asigurat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor din subvenţii bugetare, venituri proprii, precum şi din sponsorizări sau donaţii. Biblioteca poate fi dotată şi cu literatură în alte limbi.
Condamnaţii îşi pot procura, din resurse proprii, ziare, cărţi, publicaţii, reviste şi pot participa la editarea de reviste.
Penitenciarele pot colabora cu bibliotecile locale în vederea împrumutului de cărţi şi organizării unor acţiuni cultural-artistice şi literare.
Activităţi de instruire şcolară şi formare profesională se organizează obligatoriu pentru minorii şi tinerii privaţi de libertate. Este obligatorie instruirea şcolară pentru persoanele analfabete. Pedeapsa este mijloc de constrângere, dar şi de reeducare.
Noţiunea de educaţie este des întâlnită in ştiinţa penitenciară şi în politica penală, ea semnifică acţiunea de formare, creştere sau îngrijire a unei persoane de către altă persoană sau instituţie pentru a-şi însuşi trăsăturile psiho-sociale. morale şi regulile de comportare necesare integrării sau adaptării la viaţa familială, profesională şi în general la viaţa socială.
Condamnaţii la pedeapsa închisorii trebuie organizaţi într-un proces educativ viu şi prezent în actualitate, cu comentarii asupra faptelor şi oamenilor vieţii contemporane. Educaţia făcută în penitenciar trebuie să creeze condiţiile pentru obţinerea unui loc de muncă la momentul liberării din penitenciar, condiţii pentru reluarea legăturilor familiale, a rezolvării unor probleme de familie etc. Ea trebuie să contribuie la moralizarea şi reformarea condamnaţilor. Prin sporirea cunoştinţelor se luminează mintea şi se curăţă conştiinţa, se dobândeşte un capital minim de cunoştinţe pe care condamnatul le poate folosi în libertate.
Educaţia penitenciară constă în educaţia primară, conferinţe şi lecturi obligatorii după criteriile stabilite de lege în orele planificate sau săptămânal cu tematica de curs primar, elementar şi gimnazial. Penitenciarele pot avea propriile cadre didactice sau acestea pot veni din exterior în procesul de educare al condamnaţilor.
Elementele proprii acestui proces sunt:
- este un proces asupra unei persoane:
- este exercitat sau efectuat de anumite persoane (educatori);
- educaţia presupune o anumită relaţie între educator şi educat şi este o relaţie de durată;
- este un proces conştient, cu scop intenţionat;
- implică un anumit conţinut format din emoţii, deprinderi, convingeri;
- un om cu un minim de educaţie se poate integra mai uşor în viaţa socială, în familie.
Particularităţile privind reeducarea se referă la faptul că se desfăşoară într-un mediu special, mediul penitenciar, mediu impus, unde rolul precumpănitor este individualist, mai ales pentru recidivişti. Asupra condamnatului există aprecieri negative, de genul că este un deţinut cu educaţie negativă.
Educatorii sunt puţini şi greu de recrutat. Ei trebuie să exercite o influenţă pozitivă asupra deţinutului. Educatorul nu se identifică cu supraveghetorul. Există confuzie şi se creează dezordine dacă se identifică noţiunea de „bun supraveghetor" cu persoana care munceşte ca un educator şi un „bun educator” cu un psiholog, ceea ce dovedeşte pentru instituţie o proastă stăpânire a meseriilor necesare.
Acţiunile întreprinse în acest proces sunt convorbiri şi discuţii libere cu condamnatul, pentru a i se arăta „binele” şi „răul”. De asemenea, comentarea unor lecturi ori recenzii, a unor cărţi, realizarea unor conferinţe pe teme de comportament, cu exemple negative şi pozitive, sunt binevenite în scopul realizării reeducării condamnatului. Un rol deosebit în această activitate revine şi emisiunilor TV şi unor filme artistice special alese şi chiar a unor filme documentare.
Unele infracţiuni se comit şi din cauza ignoranţei făptuitorilor şi, de aceea, se pune accentul pe instrucţia şcolară, pe ridicarea nivelului acesteia, acolo unde există. Pentru cei care nu au împlinit 45 ani, se va asigura absolvirea învăţământului primar - gratuitate la cărţi, caiete -, iar cei cu pedepse până la şi peste 10 ani, dar cu vârsta de 25 ani, pot urma cursuri în învăţământul superior, dacă au avut note mai mari de 8 la cel mediu.
Există preocupare în penitenciar pentru ridicarea nivelului cultural prin accesul la biblioteci, săli de lectură, vizionare de programe la TV şi radio.
în sistemul penitenciar românesc s-au implementat mai multe programe educaţionale:
a) programe obligatorii:
- adaptarea instituţionalizată a persoanelor aflate în custodie penitenciară (INSTAD);
- alfabetizarea deţinuţilor (ALFAZ);
- educaţia bunului cetăţean (CEB);
- iniţierea, încurajarea, întreţinerea, dezvoltarea legăturilor cu familia şi comunitatea (DIFICIL);
- educaţia pentru sănătate (EDUCUSAN);
- educaţia juridică (EDUCOLEX);
- pregătirea pentru liberare (PROLIB);
- asistenţa specială, ajutor terapeutic şi recuperator pentru deţinutele vulnerabile (STRADAV);
- diminuarea agresivităţii deţinutelor violente (VAAD);
- diminuarea depresiei la deţinuţii expuşi la risc înalt de suicid (DERIS);
b) programe opţionale:
- formarea şi dezvoltarea profesională (PROFORD);
- educaţia pentru viaţa de familie (EDUCOFAM);
- menţinerea tonusului fizic şi psihic prin activităţi de educaţie fizică şi sport (EDUCUSPORT);
- completarea nivelului de şcolarizare (CONIS);
- educaţia în sprijinul muncii (SME);
- educaţia religioasă şi moral-creştină (EDUCOREL);
- susţinerea morală (SUM);
- combaterea ideilor iraţionale la deţinuţi (CIID);
c) programe facultative:
- activităţi de club (ACTIV CLUB):
- programul hobby.
Cunoaşterea deţinuţilor
Cunoaşterea deţinuţilor este o activitate necesară şi obligatorie, atât pentru planificarea individuală a executării pedepsei, cât şi pentru o intervenţie educativă adecvată, conformă cu cerinţele ce decurg din personalitatea şi evoluţia comportamentală a acestora. Cunoaşterea începe din momentul depunerii în penitenciar şi se desfăşoară pe tot parcursul executării pedepsei, fiind realizată de către un personal profesionalizat, anume desemnat.
Cunoaşterea fiecărui deţinut, condamnat definitiv, se concretizează întru-un plan de individualizare.
Planificarea individuală a executării pedepsei se referă la stabilirea. împreună cu deţinutul, pe baza cunoaşterii acestuia, a şanselor de îmbunătăţire a comportamentului, a dezvoltării cunoştinţelor culturale, şcolare şi profesionale, a condiţiilor pe care să le îndeplinească pentru a beneficia de avantajele pe care le prevede legea pentru scurtarea timpului de privare de libertate şi mai ales pentru reuşita sa după punerea în libertate.
Activitatea religioasă
Acordarea asistenţei religioase în penitenciare constituie o îndatorire pastoral-misio-nară a bisericii, întemeiată pe învăţătura, tradiţia, canoanele şi legiuirile bisericeşti: începând cu data de 1 iulie 1990, această activitate a fost reluată oficial în penitenciarele din România.
Constatând că prezenţa şi activitatea preoţilor în penitenciare răspund cerinţelor spirituale şi de îndreptare a persoanelor care execută pedepse privative de libertate, Ministerul Justiţiei a aprobat înfiinţarea unor posturi în care să fie încadraţi preoţii care acordă asistenţa religioasă. în anul 1993, a fost încheiat între Ministerul Justiţiei şi Patriarhia Română un protocol cu privire la acordarea asistenţei religioase în unităţile
subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Pe baza experienţei acumulate privind acordarea asistenţei religioase în penitenciare, în anul 1997 s-a constatat necesitatea actualizării dispoziţiilor respectivului protocol.
Ca urmare, avându-se în vedere rolul important pe care biserica l-a avut în istoria poporului nostru, precum şi faptul că ea ajută la îndreptarea celui ce a încălcat legile divine şi pe cele omeneşti, în acord cu prevederile generale ale Constituţiei României privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, între Patriarhia Română şi Ministerul Justiţiei s-a încheiat un nou protocol privind desfăşurarea acestei activităţi.
în prezent. în ţara noastră, în fiecare unitate de detenţie a fost construit sau amenajat un loc special pentru desfăşurarea activităţilor de asistenţă religioasă.
întrucât structura confesională din ţară se reflectă şi în penitenciare, aproape 90% dintre deţinuţi aparţin cultului ortodox.
Persoanele private de libertate pot să primească, să păstreze şi să folosească obiecte de cult şi publicaţii cu caracter religios.
Activitatea sportivă
Administraţia locului de deţinere asigură practicarea individuală sau în colectiv a unor jocuri şi activităţi sportive, în raport de starea de sănătate a deţinuţilor, de aptitudini. vârstă şi preferinţe, în locuri special amenajate.
Toate activităţile sportive se organizează şi se desfăşoară sub îndrumarea şi supravegherea unui personal special instruit şi autorizat (monitori de sport). Administraţia Naţională a Penitenciarelor poate autoriza organizarea unor întreceri sportive între diferite locuri de deţinere sau participarea la manifestări în cadrul unor întreceri pe plan local ori naţional.
