Fenomene psihosociale ale mediului privativ de libertate
| Comentarii |
|
fenomene psihosociale ale mediului privativ de libertate, cunoştinţele privind fenomenele psihosociale ce pot surveni în condiţiile mediului privativ sunt necesare, deoarece instituţia specializată în executarea sancţiunilor privative de libertate se deosebeşte, prin profilul său psihosocial, de oricare altă instituţie sau grupare organizată de oameni.
Venirea individului în penitenciar nu este urmarea unui act propriu de voinţă sau a unei obligaţii cetăţeneşti (cum este cazul internării într-un spital), ci reprezintă o formă de sancţionare aplicată de societate individului care s-a abătut de la normele ei morale şi juridice. Odată cu intrarea în penitenciar, individul resimte. într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcţie de vârstă, de structura sa psihologică, de maturizarea
socială şi de nivelul de cultură, efectul privării de libertate şi reacţionează într-un mod personal la această nouă situaţie.
Şocul depunerii în penitenciar determină frământări psihice şi psihosociale, începând cu criza de detenţie, manifestată de la închiderea în carapacea tăcerii până la comportamentele agresive şi de autoagresiune (sinucideri, autoflagelări). Contactul cu subcultura carcerală, la scurtă vreme, îl face pe deţinut să îşi formeze o nouă viziune a propriei persoane şi să îşi elaboreze o strategie de supravieţuire constând intr-un comportament de consimţire-integrare (de conformare pasivă).
în relaţiile lor, deţinuţii strecoară o undă de fatalitate pentru faptul de a fi ajuns în penitenciar.
Percepţia deţinutului asupra pedepsei şi a mediului privativ este una specifică. Acest fenomen este determinat de cele mai multe ori de modul cum a rezolvat fiecare deţinut problema ispăşirii, când pedeapsa este apreciată ca fiind măsura faptei sau pedeapsa este văzută ca fiind mai aspră decât infracţiunea comisă. Ca urmare, deţinutul va rămâne neîmpăcat, revendicativ şi ostil administraţiei locului de deţinere, dominat de sentimente de victimizare. Cu cât adaptarea la viaţa de penitenciar este mai bună. cu atât toleranţa faţă de condiţiile de mediu este mai mare. chiar dacă în această situaţie problema incompatibilităţii între deţinuţi, ca urmare a istoriilor individuale şi particularităţilor de personalitate, rămâne cronic nesoluţionată.
În interiorul penitenciarului se realizează o ierarhie între deţinuţi, care le conferă un anumit statut (o poziţie în acel grup). în cadrul mediului pnvativ, unii deţinuţi beneficiază de mici avantaje, datorită unor activităţi pe care le desfăşoară, iar în acest caz statutul lor creşte şi de fapt se creează oierarhie informată. în fruntea ierarhiei informale se află „şmecherii". Statutul acestora se obţine odată cu creşterea experienţei de penitenciar. cu creşterea valorii sumelor furate sau jefuite, cu gradul de îndrăzneală şi de inventariere implicate în actul infracţional. Statutul de şmecher poate fi dobândit şi prin protecţia unui prieten sau a rudelor aflate în penitenciar, dacă aceştia au deja o poziţie ierarhică superioară. Urmează în ierarhie indivizii care afişează şi pretind un statut ridicat, fără a fi capabili să îl menţină un timp îndelungat. în a treia linie ierarhică sunt „nepoţii", cei care îndeplinesc muncile de curăţenie şi ordine, aflaţi la discreţia celor cu rang superior. Rolurile sociale sunt însă mult mai diversificate. Personalităţile deosebite cu un statut foarte ridicat sunt numite „jupâni", iar un nume generic dat celor din zonele inferioare de ierarhie este cel de „fraier”. Există însă şi lideri informali al căror statut ridicat se datorează pregătirii lor profesionale sau intelectuale. Statutul poate evolua rapid în funcţie de avantajele de care cei din dispoziţiile superioare pot beneficia.
Subcultura de penitenciar susţine instalarea unei asemenea ierarhii. Sistemul deţinuţilor de culegere a informaţiilor se focalizează asupra celor veniţi ultimii, pentru a afla infracţiunile pentru care au fost condamnaţi, statutul social exterior, probabilitatea de a fi căutat. Deţinuţii au o ierarhie depreciativă a infracţiunilor pe care le-au săvârşit. Pe baza acesteia, unii deţinuţi dobândesc un statut de paria, fiind izolaţi şi sancţionaţi de grup. Deţinuţii consideră inacceptabile atacarea şi terorizarea copiilor, homosexualitatea. omorul sadic sau omorul părinţilor ori al bătrânilor. Cea mai evidentă reacţie ostilă este faţă de violatori, mai ales când victimele sunt minori. Reacţia ostilă merge de la izolare până la agresarea zilnică.
