bun cert, lucru individual, determinat şi identificat prin caractere specifice care îl deosebesc de alte lucruri asemănătoare, particularizându-1 ca entitate distinctă. Caracterul de bun cert poate rezulta din chiar natura lucrului (cum este cazul oricărui unicat, fie el manuscrisul original al unei lucrări literare sau ştiinţifice, o anumită pictură sau sculptură etc.), sau din voinţa părţilor exprimată în cuprinsul unui act juridic (de ex., un radio-receptor, produs fabricat în serie, devine bun cert prin voinţa părţilor, în cadrul unui contract de comodat). Transferul dreptului de proprietate asupra unui bun cert de la o persoană la alta operează, de regulă, în chiar momentul încheierii contractului şi prin simplul efect al acestuia. Pe de altă parte, riscul pieirii fortuite a unui bun cert este suportat de creditorul obligaţiei de predare a acelui bun şi nu de debitorul obligaţiei respective, care este exonerat de obligaţia de a-l preda, afară numai dacă fusese pus în întârziere şi nu dovedeşte că lucrul ar fi pierit şi la creditor în cazul în care i l-ar fi dat.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Bun cert
