Bunuri imobile

bunuri imobile, lucruri care au o aşezare fixă, stabilă şi care, aşadar, nu pot fi mutate dintr-un loc în altul, fără să-şi piardă destinaţia iniţială sau identitatea. B.i. se clasifică în: a) b.i. prin natura lor (în cazul cărora imobilitatea, fixitatea, stabilitatea reprezintă o trăsătură ce ţine de specificul existenţei lor şi nu constituie doar o ficţiune creată prin dispoziţia legii; din această categorie fac parte pământul şi toate lucrurile care, în mod natural sau artificial, sunt încorporate lui: clădiri, conducte de apă sau gaze naturale, arbori şi fructele lor necu-lese etc.); b) b.i. prin destinaţia lor (care sunt mobile prin natura lor, dar pe care legea le declară imobile atunci când, prin voinţa proprietarului, devin accesorii ale unui imobil prin natură, cum sunt animalele întrebuinţate la munca câmpului, uneltele de muncă cu utilizări specifice în agricultură, utilajele şi agregatele din societăţi industriale etc., precum şi bunurile cărora proprietarul le-a stabilit o aşezare fixă perpetuă, unindu-le atât de strâns cu un fond, încât nu pot fi desprinse de acesta fără să se deterioreze fondul respectiv, de exemplu, ornamentele prinse în ghips sau în ciment pe faţada unei clădiri); c) b.i. prin obiectul la care se aplică (în categoria cărora intră: drepturile reale imobiliare, cum este dreptul de uzufruct, de uz sau de abitaţie, de servitute, superficie sau ipotecă; drepturile de creanţă corelative obligaţiei de a da un b.i., precum şi orice acţiune în justiţie referitoare la un b.i., ca, de exemplu, acţiunea în revendicare imobiliară, acţiunea confesorie, acţiunea ipotecară, acţiunea în rezoluţiunea unei vânzări imobiliare, acţiunea în revocarea donaţiei unui imobil. Regimul juridic ce le este aplicabil prezintă următoarele particularităţi: tulburarea posesiei unui lucru imobil este sancţionată prin intermediul acţiunilor posesorii; prin dispoziţia imperativă a legii se stabileşte că înstrăinarea şi dobândirea terenurilor cu sau fără construcţii, situate în intravilan şi extravilan, indiferent de destinaţia lor sau de întinderea lor, pentru a fi valabile, trebuie făcute în forma înscrisului autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute; această dispoziţie se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care prin acte juridice între vii se constituie un drept real asupra unui teren cu sau fără construcţie; cetăţenii străini şi apatrizii, precum şi persoanele juridice străine pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în România în condiţiile prevăzute de legea specială; în privinţa drepturilor reale accesorii, ipoteca poate purta asupra unui imobil; înstrăinarea sau grevarea unui teren sau a unei construcţii bun comun al soţilor, în timpul căsătoriei, se poate face valabil de către unul dintre soţi numai cu consimţământul expres al celuilalt soţ; acţiunea în justiţie referitoare la un b.i. având un caracter real, se introduce la instanţa locului unde se află imobilul; înstrăinarea unor asemenea bunuri este supusă formelor de publicitate imobiliară; executarea silită asupra imobilului este cârmuită de reguli speciale, deosebite de acelea aplicabile mobilelor; numai imobilele pot fi ipotecate sau dobândite prin uzucapiune.

BUN IMOBIL, lucru care are o aşezare fixă, stabilă şi care deci nu poate fi mutat dintr-un loc în altul fară să-şi piardă destinaţia iniţială sau identitatea. Bunurile imobile pot fi imobile prin natura lor, prin destinaţia lor sau prin obiectul lor. Regimul juridic ce le este aplicabil prezintă următoarele particularităţi: tulburarea posesiei unui lucru imobil este sancţionată prin intermediul acţiunilor posesorii; prin dispoziţia imperativă a legii se stabileşte că înstrăinarea pentru a fi valabilă trebuie făcută în forma înscrisului autentic; înstrăinarea sau grevarea unei construcţii bun comun al soţilor, în timpul căsătoriei, se poate face valabil de către unul dintre soţi numai cu consimţământul expres al celuilalt soţ; acţiunea în justiţie referitoare la un bun imobil având un caracter real, se intentează la instanţa locului unde se află imobilul; înstrăinarea unor asemenea bunuri este supusă formelor de publicitate imobiliară (după caz: înscrieri în transcripţii sau întabulări în cartea funciară), executarea silită asupra imobilului este cârmuită de reguli speciale, deosebite de acelea aplicabile mobilelor; numai imobilele pot fi ipotecate sau uzucapate.

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Bunuri imobile




Varga Adrian 9.03.2022
Se poat vinde sau transfera un bun imobil de la sociertatea veche la cea noua fara notar ,mentionez ca terenul pe care se afla constructia apartine consililui local
Răspunde