Bunuri comune ale soţilor
| Comentarii |
|
bunuri comune ale soţilor, bunuri dobândite în timpul căsătoriei de către oricare dintre soţi, cu excepţia acelora pe care legea le declară ca fiind bunuri proprii ale unuia dintre aceştia. Pot fi b.c.s. atât lucruri mobile, cât şi lucruri imobile, precum şi drepturi reale sau de creanţă. Comunitatea cuprinde bunurile dobândite de către soţi în orice mod, astfel încât, cu excepţiile prevăzute de (ege, este indiferent mijlocul juridic prin care lucrul sau dreptul a intrat în patrimoniul soţilor, după cum este indiferentă şi împrejurarea că în actul de dobândire ar figura ca titular numai unul dintre soţi ori s-ar menţiona în mod expres întinderea drepturilor fiecăruia dintre ei, sub forma unor cote ideale determinate. Un lucru sau un drept poate deveni b.c.s. numai dacă dobânditorul are, în momentul dobândirii lui, calitatea de soţ; bunurile dobândite înainte de încheierea căsătoriei şi cele achiziţionate după încetarea sau desfacerea căsătoriei sunt bunuri ale dobânditorului, acesta neavând calitatea de soţ. împrejurarea că, o perioadă de timp, soţii au întrerupt în fapt convieţuirea, nemaiavând relaţii de niciun fel, nu înlătură caracterul de b.c. al lucrurilor dobândite de fiecare dintre ei în perioada respectivă. în principiu, momentul dobândirii este acela în care bunul intră, potrivit dreptului comun, în patrimoniul soţilor sau al unuia dintre ei. Bunurile de folosinţă îndelungată cumpărate cu plata preţului în rate mai înainte de încheierea căsătoriei, deşi intră în patrimoniul dobânditorului pe data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, vor fi considerate bunuri proprii ale cumpărătorului numai în limita valorii avansului şi a ratelor din preţ plătite până la încheierea căsătoriei; în rest, ele devin b.c.s., indiferent care dintre soţi plăteşte ratele scadente, întrucât, pentru valoarea acestor rate, bunul se consideră a fi dobândit în timpul căsătoriei. Tot astfel, locuinţele construite sau cumpărate de către soţi în timpul căsătoriei cu credite de la stat nerambursate integral până în momentul desfacerii ori încetării căsătoriei, deşi potrivit legii trec în întregime, ca bun comun, în proprietatea soţilor la data semnării procesului-verbal de recepţie sau a contractului de vânzare-cumpărare, îşi păstrează caracterul de b.c.s. numai pentru partea din valoarea lor care este echivalentă cu valoarea ratelor achitate (ori rambursate din împrumut) în timpul căsătoriei, în timp ce pentru partea din valoarea lor echivalentă ratelor achitate ori rambursate după desfacerea căsătoriei, ele devin bunuri poprii ale aceluia dintre soţi (foştii soţi) care a achitat sau rambursat ulterior acele rate. Intră în masa bunurilor comune şi partea din valoarea unor asemenea imobile, echivalentă ratelor achitate ori rambursate numai de către unul dintre soţi, după despărţirea în fapt a soţilor, dar înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de divorţ, urmând însă a se ţine seama de această împrejurare la determinarea cotei de contribuţie a soţului respectiv la dobândirea totalităţii b.c.s. Calitatea de b.c.s. nu trebuie dovedită, fiind prezumată de lege; această prezumţie este însă relativă, ea putând fi răsturnată prin proba contrară de către acela care are interesul să facă dovada că un anumit bun este, potrivit legii, bun propriu al unuia dintre soţi. în tot timpul căsătoriei, soţii au asupra b.c. drepturi egale, pe care le exercită împreună; nici unul dintre soţi şi nici soţii împreună nu-şi pot atribui, prin convenţie, dreptul de a folosi sau de a administra de unul singur b.c. ori unele dintre ele, sau de a dispune unilateral de acestea, cu excluderea celuilalt soţ, după cum n-ar putea nici să renunţe valabil în favoarea celuilalt soţ la dreptul de a folosi şi administra împreună cu acesta b.c. ori de a dispune tot astfel de ele. Legea a instituit în privinţa b.c.s. o prezumţie (relativă) de mandat tacit reciproc între soţi, potrivit căreia exercitarea de către oricare dintre ei a actelor de administrare, folosinţă şi dispoziţie asupra acestor bunuri se consideră a fi făcută pe baza consimţământului celuilalt soţ; această prezumţie se aplică pe toată durata căsătoriei, chiar dacă soţii ar trăi o perioadă de timp despărţiţi în fapt şi chiar dacă unul dintre ei ar fi dispărut ori pus sub interdicţie, dar ea nu priveşte actele de dispoziţie cu titlu gratuit şi nici actele de dispoziţie de orice fel referitoare la imobile, pentru săvârşirea cărora este necesar consimţământul expres al ambilor soţi. B.c.s. formează obiectul unei proprietăţi comune în devălmăşie, care se transformă într-o proprietate comună pe cote-părţi în momentul încetării sau desfacerii căsătoriei, ori atunci când, pentru motive temeinice, instanţa dispune împărţirea b.c.s. în timpul căsătoriei. B.c.s. nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soţi; aceştia pot cere însă (după urmărirea bunurilor proprii ale soţului debitor) împărţirea b.c.s., în măsura necesară pentru acoperirea creanţelor lor şi apoi să se îndestuleze din partea cuvenită, ca bunuri proprii, soţului urmărit. Soţii răspund cu b.c. pentru: cheltuielile făcute cu administrarea acestor bunuri; obligaţiile pe care le-au contractat împreună; obligaţiile contractate de fiecare dintre ei pentru împlinirea nevoilor obişnuite ale căsniciei; prejudiciul cauzat prin însuşirea de către unul dintre soţi a unor bunuri proprietate de stat, dacă prin aceasta au sporit b.c.s.
BUNURI COMUNE ALE SOŢILOR, sunt bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi. Un bun este considerat comun dacă nu face parte din categoriile de bunuri pe care legea le consideră bunuri proprii. Bunurile dobândite înainte de încheierea căsătoriei şi cele dobândite după data încetării sau desfacerii căsătoriei, sunt bunuri proprii.
- Bunuri mobile:
Între soţi: prin orice mijloc de probă, respectiv în condiţiile legii pentru bunurile dobândite prin moştenire sau donaţie
Faţă de terţi: prin INVENTAR încheiat anterior încheierii căsătoriei, fie de către notarul public, fie sub semnătură privată.
În lipsa inventarului ▬►prezumţie relativă de bun comun
Sotul a cumparat un apartament in 1965 si la un an s-a casatorit. Dupa toti acesti ani, vine o vecina si acuza ca sotia omului nu este proprietara si ca apartamentul nu este bun comun al familiei respective. Dupa o perioada atat de mare a casniciei neintrerupte, cum este considetata sotia si va rog sa-mi spuneti daca apartamentul este bun comun. Va multumesc.