Cazurile de nulitate relativă a căsătoriei
| Comentarii |
|
cazurile de nulitate relativă a căsătoriei, 1. Cadru legal 2. Cazurile de nulitate relativa a căsătoriei 3. Regimul juridic al nulităţii relative a căsătoriei
1. Cadru legal
Potrivit Codului familiei, nulitatea relativă a căsătoriei intervenea în cazul viciilor de consimţământ: eroarea, dolul şi violenţa (mai puţin leziunea, care - având o determinare patrimonială predominantă - nu îşi poate găsi locul printre cauzele de anulare a căsătoriei, act juridic prin esenţa lui nepatrimonial). Aceste cauze de nulitate relativă erau expres prevăzute de art. 21 C. fam., care instituia şi unele aspecte specifice faţă de dreptul comun.
Pe lângă aceste vicii de consimţământ, Codul civil reglementează drept cauze de nulitate relativă a căsătoriei lipsa încuviinţărilor cerute de lege pentru căsătoria minorului, lipsa discernământului şi existenţa tutelei (art. 297-300), menţinând în acelaşi timp un regim juridic special al nulităţii relative a căsătoriei, reflectat în termenul de prescripţie (art. 301), caracterul personal al acţiunii (art. 302) şi acoperirea nulităţii (art. 303).
2. Cazurile de nulitate relativa a căsătoriei
Lipsa încuviinţărilor legale obligatorii
A. Justificarea reglementării. Condiţia de fond referitoare la existenţa încuviinţării părinţilor pentru căsătoria minorului de 16 ani a fost introdusă prin Legea nr. 288/2007, fără însă ca în cuprinsul acestui act normativ să existe şi prevederi speciale referitoare la sancţiunea ce intervine în cazul căsătoriei încheiate cu nesocotirea acestei cerinţe 21.
Prevederile generale ale Codului familiei în materia încheierii căsătoriei impuneau concluzia că, în absenţa încuviinţării părinţilor, sancţiunea nu poate fi decât nulitatea absolută a căsătoriei (art. 19 C. fam.).
S-a propus sancţiunea nulităţii relative, sancţiune specifică, prevăzută de dreptul comun, ce intervine în cazul încheierii de acte juridice de către minorul cu capacitate restrânsă de exerciţiu, fără să existe încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului legal, întrucât interesul proteguit de norma legală în discuţie este unul particular, iar nu general, public.
Codul civil reflectă această orientare, reglementând în art. 297 nulitatea relativă a căsătoriei încheiată de minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, fără încuviinţările sau autorizările prevăzute de art. 272 alin. (2), (4) şi (5), respectiv fără încuviinţarea părinţilor ori a părintelui care exercită autoritatea părintească sau, după caz a tutorelui ori a persoanei sau autorităţii care a fost abilitată să exercite drepturile părinteşti şi fără autorizarea instanţei de tutelă.
B. Caz special de acoperire a nulităţii. în spiritul soluţiilor anterioare, consacrate sub imperiul Codului familiei, art. 303 alin. (1) C. civ. prevede expres posibilitatea acoperirii anulabilităţii căsătoriei dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, s-au obţinut încuviinţările şi autorizarea cerute de lege.
Viciile de consimţământ
A. Eroarea. Eroarea nu constituie viciu de consimţământ la căsătorie decât dacă poartă asupra identităţii fizice a celuilalt soţ [art. 298 alin. (2) C. civ., anterior, art. 21 alin. (1) C. fam.], împrejurare aproape imposibil de întâlnit în practică, datorită condiţiilor de formă extrem de riguroase prevăzute de lege pentru încheierea căsătoriei.
B. Dolul (viclenia). Jurisprudenţa a identificat o serie de împrejurări de fapt constitutive de doi (inclusiv prin reticenţă) la încheierea căsătoriei, cum ar fi: ascunderea stării de boală cronică, gravă; ascunderea stării de graviditate de către
viitoarea soţie, determinată - evident - de relaţiile intime cu un alt bărbat decât viitorul soţ etc.,1] Elementul asupra căruia poartă dolul trebuie să fie, desigur, determinant pentru luarea deciziei privind căsătoria, în sensul că acela al cărui consimţământ a fost viciat nu ar fi încheiat-o dacă ar fi cunoscut realitatea ascunsă prin manoperele dolosive, fie ele comisive ori omisive[2).
C. Violenţa. Pentru a fi viciu de consimţământ, violenţa trebuie să aibă un anumit grad de intensitate ori gravitate, apt să siluiască voinţa celui care consimte la căsătorie. Ca şi în dreptul comun, violenţa poate fi fizică sau morală. Datorită aceloraşi condiţii de formă ale căsătoriei, strict şi riguros reglementate de lege, violenţa fizică este, practic, aproape imposibil de întâlnit în această materie; mai probabilă poate fi existenţa unei cauze de violenţă morală, dar aceasta nu poate să constea în simpla temere reverenţiară faţă de părinţi sau, eventual, alte rude care ar putea exercita presiuni asupra viitorilor soţi pentru încheierea căsătoriei. în orice caz, în aprecierea existenţei şi impactului violenţei - indiferent de natura sa - asupra viitorilor soţi trebuie să fie avută în vedere situaţia concretă a victimei, starea sa psihică, nivelul de educaţie etc.
D. Caz special de acoperire a nulităţii. Potrivit alin. (2) al art. 303, căsătoria nu poate fi anulată dacă soţii au convieţuit timp de 6 luni de la data încetării violenţei sau de la data descoperirii dolului, a erorii ori a lipsei vremelnice a facultăţilor mintale. Altfel spus, convieţuirea soţilor are semnificaţia unei confirmări a nulităţii relative a căsătoriei din partea soţului care ar fi putut invoca o cauză de alterare a consimţământului său.
E. Titularul acţiunii. Anularea căsătoriei pentru vicii de consimţământ poate fi cerută doar de către soţul al cărui consimţământ a fost viciat.
Lipsa discernământului
Anterior Codului civil, art. 9 C. fam. interzicea căsătoria alienatului sau debilului mintal, precum şi a celui vremelnic lipsit de facultăţile mintale. în ceea ce-l priveşte pe acesta din urmă, pentru constatarea nulităţii căsătoriei se considera că trebuie să se facă dovada că la momentul încheierii căsătoriei nu avea discernământul faptelor, datorită unei boli grave - alta decât alienaţia sau debilitatea mintală -, stării de beţie, hipnoză etc.
De asemenea, art. 19 C. fam. prevedea că este nulă căsătoria încheiată cu încălcarea art. 9 C. fam.
Reglementând trimiterea fără distincţie la ambele ipoteze ale art. 9 C. fam., rezulta că nulitatea absolută intervenea atât în cazul celui care suferă de alienaţie sau debilitate mintală, cât şi în cazul celui vremelnic lipsit de facultăţile sale mintale.
în jurisprudenţă, fostul Tribunal Suprem s-a pronunţat în acest sens, deşi, ulterior, Curtea Supremă de Justiţie a considerat că, în cazul celui lipsit vremelnic de discernământ, sancţiunea este nulitatea relativă. Într-adevăr, potrivit dreptului comun, lipsa discernământului atrage doar nulitatea relativă a căsătoriei, dar faţă de regula de interpretare potrivit căreia unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, soluţia nulităţii relative era discutabilă.
Dar, chiar şi în cazul în care se admitea soluţia nulităţii absolute, se discuta dacă această nulitate poate fi acoperită ulterior de către cel care s-a aflat în această stare, ca o aplicaţie a principiului potrivit căruia în materia căsătoriei nulităţile, fie şi absolute, pot fi acoperite, în scopul salvării căsătoriei.
Cod civil a clarificat aceste aspecte, în sensul că ipoteza alienatului sau debilului mintal a fost reglementată distinct de ipoteza celui vremelnic lipsit de facultăţile sale mintale. Astfel, numai alienaţia sau debilitatea mintală constituie un impediment dirimant la încheierea căsătoriei şi se sancţionează cu nulitatea absolută (art. 293 coroborat cu art. 276 C. civ.), în timp ce discernământul este doar o condiţie de valabilitate a consimţământului, iar lipsa acestuia se sancţionează, ca şi în dreptul comun, cu nulitatea relativă a căsătoriei (art. 299 coroborat cu art. 1205
C. civ.).
Tutela
Potrivit Codului familiei, tutela constituia un impediment prohibitiv la încheierea căsătoriei, în sensul că nu avea drept consecinţă nulitatea căsătoriei. Codul civil a schimbat soluţia, consacrând expres în art. 300 că este lovită de nulitate relativă încheierea căsătoriei între tutore şi persoana minoră aflată sub tutela sa.
3. Regimul juridic al nulităţii relative a căsătoriei
Titularul acţiunii
Acţiunea în anulabilitatea căsătoriei are caracter personal. De aici decurg următoarele consecinţe:
a) acţiunea poate fi formulată, în principiu, doar de cei în persoana cărora nu au fost respectate condiţiile care conduc la anulabilitatea căsătoriei.
Astfel, în cazul în care au lipsit încuviinţările cerute de lege, potrivit alin. (2) al art. 297, nulitatea relativă poate fi invocată numai de către cel a cărui încuviinţare era necesară, iar în cazul în care a lipsit autorizarea instanţei de tutelă, devin aplicabile prevederile art. 46 alin. (4), potrivit cărora aceasta va sesiza procurorul în vederea exercitării acţiunii în anulare.
în cazul viciilor de consimţământ, anularea căsătoriei poate fi cerută numai de soţul al cărui consimţământ a fost viciat. Aceeaşi era soluţia dedusă din cuprinsul art. 21 alin. (2) C. fam.
Nulitatea relativă pentru lipsa discernământului poate fi cerută doar de soţul care a încheiat căsătoria în lipsa vremelnică a facultăţilor sale mintale.
Tot astfel, în cazul tutelei, anulabilitatea căsătoriei poate fi invocată doar de soţul care se afla sub tutelă la data încheierii căsătoriei cu tutorele său.
în ciuda caracterului ei strict personal, Ministerul Public (procurorul) poate formula, în condiţiile art. 92 NCPC (anterior, art. 45 alin. (1) C. proc. civ.], acţiunea în anularea căsătoriei, dacă unul dintre soţi este pus sub interdicţie sau este dispărut. Cât priveşte judecătorul, acesta nu poate invoca din oficiu nulitatea relativă a căsătoriei, dar poate pune în discuţia părţilor eventuala cauză de nulitate de acest fel pe care o sesizează;
b) potrivit art. 302 C. civ., caracterul personal al acţiunii în anularea căsătoriei are drept consecinţă imposibilitatea transmiterii acesteia moştenitorilor. Cu toate acestea, dacă acţiunea a fost pornită de unul dintre soţi, ea poate fi continuată de oricare dintre moştenitorii săi.
Prescriptibilitatea acţiunii
Articolul 301 C. civ. cuprinde o suită de norme speciale, derogatorii de la dreptul comun în ceea ce priveşte termenul de prescripţie a acţiunii în anularea căsătoriei.
A. Termenul de prescripţie. Alineatul (1) al art. 301 C. civ. instituie un termen special de prescripţie de 6 luni, derogatoriu atât de la regula potrivit căreia acţiunea privind apărarea unui drept nepatrimonial este imprescriptibilă (art. 2502 C. civ.), cât şi de la termenul general de prescripţie de 3 ani (art. 2517 C. civ.).
B. Data de la care începe să curgă termenul de prescripţie. Termenul de prescripţie de 6 luni începe să curgă, potrivit distincţiilor făcute de alin. (2)-(4) ale art. 301 C. civ., după cum urmează:
- în cazul lipsei încuviinţării sau autorizării cerute de lege, termenul începe să curgă de la data la care cei a căror încuviinţare sau autorizare era necesară pentru încheierea căsătoriei au luat cunoştinţă de aceasta;
- în cazul viciilor de consimţământ, termenul începe să curgă de la data încetării violenţei sau, după caz, de la data la care cel interesat a cunoscut dolul sau eroarea. Aceeaşi soluţie era consacrată de art. 21 alin. (2) C. fam.;
- în cazul lipsei discernământului, termenul începe să curgă de la data la care cel interesat a cunoscut lipsa vremelnică a discernământului;
- în cazul tutelei, termenul începe să curgă de la data încheierii căsătoriei.
C. Confirmarea nulităţii. Ca orice nulitate relativă - şi cu atât mai mult în materia căsătoriei, unde se poate trece şi peste unele cauze de nulitate absolută, în interesul menţinerii familiei şi al ocrotirii copiilor -, şi nulitatea relativă a căsătoriei poate
fi confirmată expres, prin declaraţia în acest sens a soţului îndrituit să o invoce, sau tacit, prin neintroducerea acţiunii în anulare în termenul legal de prescripţie.
D. Acoperirea nulităţii relative. în afara cazurilor speciale de acoperire a nulităţii relative a căsătoriei, art. 303 alin. (3) prevede că, în toate cazurile, nulitatea căsătoriei se acoperă dacă, între timp, ambii soţi au împlinit vârsta de 18 ani sau dacă soţia a născut ori a rămas însărcinată.
în sensul textului, expresia „între timp” se referă la intervalul de timp până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti prin care s-ar anula căsătoria.
Cauzele de acoperire a nulităţii relative sunt aceleaşi cu cele prevăzute la art. 294 C. civ., drept cauze de acoperire a nulităţii absolute pentru lipsa vârstei matrimoniale.
