Contractul colectiv de muncă: forma, înregistrarea și publicitatea
| Comentarii |
|
contractul colectiv de muncă: forma, înregistrarea și publicitatea, 1. Forma contractelor colective de muncă 2. Înregistrarea contractelor colective de muncă 3. publicitatea contractelor colective de munca
1. Forma contractelor colective de muncă
Contractele colective de muncă se încheie în formă scrisă ad validitatem. în acest sens, art. 143 alin. (1) din Legea nr. 62/2011 stabilește următoarele: „Contractele colective de muncă și actele adiționale la acestea se încheie în formă scrisă și se înregistrează prin grija părților”. Obligația formei scrise se întinde, așadar, în mod firesc și pentru actele adiționale încheiate la contractul colectiv de muncă. Și doctrina juridică s-a pronunțat în sensul obligativității formei scrise, ca cerință ad validitatem pentru încheierea contractelor colective de muncă. Aceasta se datorează motivelor care țin de securitatea juridică, importanței deosebite pe care o are această instituție datorită conținutului său și calității de izvor de drept al contractului colectiv de muncă.
Referitor la acest ultim aspect s-a afirmat că „de altfel, contractul colectiv de muncă este și un izvor de drept, un act normativ, ceea ce exclude de plano o altă formă decât cea scrisă”.
S-a apreciat și faptul că necesitatea formei scrise este o consecință a obligației de înregistrare a contractelor colective de muncă, înțelegerea verbală nefiind compatibilă cu obligația de înregistrare a contractelor colective. S-a susținut că „raporturile juridice de muncă, fie individuale sau colective, au caracter consensual (solo consensu), deoarece ele depind exclusiv de voința părților, manifestarea lor de voință e suficientă și determinantă în nașterea acestor raporturi". În realitate, este vorba despre contractele individuale sau colective de muncă, adică izvoarele raporturilor juridice de muncă, pe de-o parte, iar, pe de altă parte, contractele în cauză nu au caracter consensual, nici unul, nici celălalt. Sub aceste aspecte, sunt elocvente art. 16 alin. (1) C. muncii pentru contractul individual de muncă și art. 143 alin. (1) din Legea nr. 62/2011 pentru contractul colectiv de muncă. În plus, trebuie ținut seama că. potrivit art. 1174 C. civ., prin caracter consensual se înțelege caracterul contractului care „se formează prin simplul acord de voință al părților”, în timp ce o altă categorie de contracte, alături de cele reale, sunt contractele solemne. Cu alte cuvinte, faptul că manifestarea de voință este suficientă și determinantă reprezintă o caracteristică a oricărui contract, care constituie, evident, un acord de voință. Altceva este însă în discuție: clasificarea contractelor în consensuale, solemne și reale. Or, din acest punct de vedere, ambele contracte de muncă, atât cel individual cât și cel colectiv, se încheie în scris ad validitatem.
Nu se poate vorbi, așadar, despre un caracter consensual al contractului colectiv de muncă, acesta fiind un aspect valabil și pentru trecut, deoarece și înainte de Legea nr. 62/2011 contractul colectiv de muncă se încheia în aceleași condiții. Este de remarcat și faptul că legiuitorul român, în anul 2011, a instituit aceeași formă și contractului individual de muncă [începând cu intrarea în vigoare a Legii nr. 40/2011 de modificare și completare a Legii nr. 53/2003 (Codul muncii)].
2. Înregistrarea contractelor colective de muncă
Înregistrarea contractelor colective de muncă are un caracter constitutiv, deoarece, de la această dată sau de la data ulterioară înregistrării stabilită de părți, contractul colectiv de muncă produce efecte juridice. Cu privire la acest aspect, s-a afirmat că producerea efectelor contractului colectiv de muncă de la momentul înregistrării reprezintă o normă supletivă, pe când norma care permite
părților să stabilească o dată ulterioară înregistrării de la care contractul colectiv de muncă să își producă efectele are un caracter permisiv.
În practica instanțelor judecătorești s-a stabilit că un contract colectiv de muncă neînregistrat „este inaplicabil și inexistent din punct de vedere juridic" (Curtea de Apel Timișoara. Secția de conflicte de muncă și asigurări sociale, decizia nr. 8/2007). Tot în materia înregistrării contractelor colective de muncă s-au statuat următoarele: „(...) câtă vreme textul legal dispune imperativ cu privire la data aplicării și nu există nicio altă dispoziție legală de excepție, rămâne că aplicarea contractului colectiv de muncă sau a unui act adițional la acesta se face după momentul înregistrării (...)".
Articolul 143 alin. (1) din Legea nr. 62/2011 stabilește că autoritatea competentă pentru înregistrarea contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul unităților este inspectoratul teritorial de muncă. Contractele colective de muncă încheiate la nivelul grupurilor de unități și al sectoarelor de activitate se înregistrează la Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.
Părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă au obligația de a alcătui dosarul pentru înregistrarea contractului colectiv de muncă în conformitate cu dispozițiile legale. Acest dosar cuprinde, conform art. 143 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, următoarele:
,,a) contractul colectiv de muncă, în original, redactat în atâtea exemplare câte părți semnatare sunt, plus unul pentru depozitar, semnate de către părți;
b) dovada convocării părților îndreptățite să participe la negociere;
c) împuternicirile scrise pentru reprezentanții desemnați în vederea negocierii și semnării contractului colectiv de muncă;
d) dovezile de reprezentativitate ale părților. În cazul grupului de unități constituit numai pentru negocierea unui contract colectiv de muncă la acest nivel, dovezile de reprezentativitate pot fi cele ale membrilor părții sindicale, conform art. 134 lit. B. și art. 135 alin. (2), partea patronală făcând dovada constituirii grupului de unități, conform prevederilor art. 128 alin. (3), în vederea negocierii;
e) procesele-verbale ale negocierii, redactate în atâtea exemplare câte părți semnatare sunt, plus unul pentru depozitar, conținând poziția părților;
f) pentru contractele colective de muncă încheiate la nivel de sector de activitate, mandatele speciale prevăzute la art. 136 alin. (2)".
Conform art. 143 alin. (3), contractele colective de muncă încheiate la nivel de sector de activitate se înregistrează la acest nivel numai în situația în care numărul de angajați din unitățile membre ale organizațiilor patronale semnatare este mai mare decât jumătate din numărul total al angajaților din sectorul de activitate respectiv. Dacă nu sunt îndeplinite condițiile de mai sus, contractul colectiv de muncă se înregistrează la nivel de grup de unităti. În cazul contractelor colective de muncă încheiate la nivel de sector de activitate și la nivel de grupuri de unități, dosarul de înregistrare cuprinde în mod suplimentar și lista unităților cărora li se aplică dispozițiile contractului, împreună cu mandatele speciale prevăzute de lege în vederea împuternicirii reprezentanților părților pentru negocierea colectivă.
Articolul 146 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 stabilește că „la nivel de unitate, contractul colectiv de muncă va fi înregistrat fără semnătura tuturor părților numai în cazul în care partea semnatară care reprezintă angajații acoperă mai mult de jumătate din totalul angajaților". Este o prevedere legală care a fost criticată, datorită faptului că nu reliefează în mod corect situațiile care pot interveni în urma negocierii colective la nivel de unitate. În contextul legal actual, este imposibil ca partea semnatară care reprezintă angajații să nu acopere cel puțin jumătate din numărul total al angajaților. Un sindicat, pentru a putea fi reprezentativ și a semna contractul colectiv de muncă de la nivelul unității, trebuie să aibă în compunerea sa un număr de cel puțin jumătate plus unu din numărul salariaților din unitatea respectivă. Reprezentanții sala-riaților care pot încheia contract colectiv de muncă în lipsa unui sindicat reprezentativ sunt aleși cu votul a cel puțin jumătate din numărul angajaților, astfel încât este exclusă reprezentarea anga-jaților sub pragul de 50%.
Legea nr. 62/2011 stabilește și cazurile în care nu se vor înregistra contractele colective de muncă. Un prim caz de respingere a înregistrării contractului colectiv de muncă este atunci când dosarul depus de părți nu conține toate elementele cerute în art. 143 alin. (2) din Legea nr. 62/2011. Lipsa tuturor pieselor dosarului atrage după sine, în mod firesc, respingerea înregistrării contractului colectiv. Un al doilea caz de neînregistrare a contractului colectiv de muncă este atunci când contractele colective nu sunt semnate de organizațiile sindicale care reprezintă cel puțin jumătate din numărul angajaților de la grupul de unități sau din sectorul în care s-a încheiat contractul colectiv de muncă. Un al treilea caz de neînregistrare a contractului colectiv de muncă este atunci când reprezentantul vreunei părți nu a fost de acord cu oricare dintre clauzele contractului colectiv de muncă, inserând aceasta în procesul-verbal de negociere. Acest caz este criticabil, deoarece permite oricărei părți participante la negociere să tergiverseze aplicabilitatea contractului colectiv. Faptul că nu se poate înregistra întregul contract colectiv de muncă, doar pentru obiecțiile uneia dintre părți, fie și numai la o singură clauză, este o prevedere exagerată care nu își găsește justificarea, fiind mult mai indicat să se înregistreze contractul colectiv de muncă, făcându-se mențiune cu privire la clauzele neagreate de una dintre părți, clauze care nu se vor aplica pentru partea respec-tivă.
Poate cel mai controversat articol în materia înregistrării contractelor colective de muncă este art. 145 alin. (1), care stabilește că autoritățile competente înregistrează contractele colective „după verificarea îndeplinirii condițiilor procedurale prevăzute de prezenta lege. Dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite, contractele colective de muncă vor fi restituite semnatarilor pentru îndeplinirea condițiilor legale". Cu privire la rolul pe care îl au organele administrative în materia înregistrării contractelor colective de muncă se pune următoarea întrebare: verificarea contractului colectiv de muncă în vederea înregistrării se face și sub aspectul elementelor de fond sau este vorba doar de o verificare a condițiilor de procedură pe care părțile semnatare trebuiau să le îndeplinească?
Cu privire la această problemă, s-a conturat o opinie conform căreia instituțiile statului nu verifică elementele de fond, acesta fiind doar apanajul instanței de judecată. În această viziune, organele administrative nu sunt îndreptățite să efectueze un control de fond asupra contractelor colective de muncă, ci ele pot doar să înregistreze sau să refuze înregistrarea contractului colectiv de muncă cu raportare la îndeplinirea condițiilor procedurale. În susținerea acestei opinii s-a afirmat că „în concluzie, nici direcția pentru muncă și protecție socială și nici Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice nu sunt chemate a efectua un control de legalitate asupra contractelor depuse spre înregistrare, administrația având doar obligația înregistrării în condițiile legii. Legalitatea sau nelegalitatea unui contract nu poate fi constatată decât de către instanța judecătorească".
În opinia contrară, se consideră că un control asupra aspectelor de fond este cu atât mai necesar, cu cât instituția publică girează contractul colectiv de muncă pe care îl înregistrează, nefiind corect nici logic și nici juridic să se permită aplicabilitatea unui contract colectiv de muncă fără să se fi analizat în prealabil îndeplinirea condițiilor legale de fond. S-a susținut și faptul că un organ al administrației publice centrale nu poate fi obligat să înregistreze un act ilegal, cu atât mai mult, cu cât este vorba despre un izvor de drept. În continuare, se arată că „optăm pentru soluția următoare: contractele colective de muncă să nu fie înregistrate dacă au, în cuprinsul lor, clauze ilegale, indiferent sub ce aspect procedural sau de fond”. Persoanele lezate în legătură cu refuzul de înregistrare al contractului colectiv de muncă se pot adresa instanței de contencios administrativ.
Pe acest fond de dispută teoretică, ne raliem punctului de vedere potrivit căruia organele administrației publice ar trebui să aibă dreptul de a verifica și îndeplinirea condițiilor de fond și nu numai a celor procedurale înainte de a înregistra un contract colectiv de muncă. Nu putem să nu ne întrebăm cum este cu putință ca instituția publică învestită cu înregistrarea să constate că, prin contractul colectiv de la nivelul unei instituții publice, a fost negociat un cuantum al salariului mai mare decât cel prevăzut de lege și să nu acționeze în acest sens, refuzând înregistrarea contractului respectiv? Un eventual refuz al instituției publice de a înregistra un contract colectiv de muncă ilegal nu echivalează cu o intruziune în sfera de competență a justiției, instanțele putând constata nulitatea unor dispoziții contractuale neconforme cu dispozițiile legii sau ale contractelor colective de muncă încheiate la nivel superior, ci reprezintă doar un refuz justificat al unei instituții publice de a-și asuma aplicabilitatea unui act nelegal. Desigur că părțile vor putea reveni cu solicitarea de înregistrare a contractului colectiv de muncă după ce vor opera modificările semnalate de autoritățile competente.
În practica instanțelor judecătorești, Înalta Curte de Casație și Justiție, în decizia nr. 619 din 1 februarie 2007, a decis că „în condițiile în care legea recunoaște părții vătămate dreptul de a ataca în fața instanțelor de contencios administrativ refuzul nejustificat de înregistrare a contractului colectiv de muncă, act administrativ asimilat, cu atât mai mult va exista un drept la acțiune în baza legii contenciosului administrativ împotriva actului de înregistrare a contractului colectiv de muncă, act administrativ tipic". După cum consfințește instanța supremă, se poate ataca nu numai un act de respingere a înregistrării, ci chiar și actul de înregistrare a unui contract colectiv de muncă, dacă prin acesta se vatămă interesele legitime ale unei persoane.
În același sens s-a pronunțat și Curtea de Apel Timișoara, stabilind că „împrejurarea că Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie a înregistrat contractul colectiv de muncă, încheiat cu nerespectarea art. 14 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 130/1996, nu este de natură a asana nulitatea absolută a acestui contract pentru încălcarea acestor dispoziții legale și nu înlătură dreptul oricărei persoane, ce consideră că înregistrarea este nelegală, să se adreseze instanței de drept comun în materia litigiilor de muncă și asigurări sociale cu o acțiune în constatarea nulității absolute a unui asemenea contract, instanța fiind obligată să analizeze legalitatea contractului colectiv de muncă dedus judecății”.
Cu toate acestea, verificarea contractelor colective de muncă și sub aspectul condițiilor de fond de către instituțiile care au competență în materia înregistrării se poate materializa doar după schimbarea legislației de către legiuitor, deoarece în prezent se stabilește în mod clar competența instituțiilor publice numai în ceea ce privește verificarea îndeplinirii condițiilor procedurale.
3. Publicitatea contractelor colective de munca
Publicitatea contractelor colective de muncă se realizează prin publicarea contractelor încheiate la nivel de sector de activitate sau grupuri de unități în Monitorul Oficial al României, Partea a V-a. Obligația de publicare în Monitorul Oficial vizează și actele adiționale la contractele colective de muncă încheiate la aceste niveluri.
Legea nu stabilește un anumit termen în care contractele colective de muncă se vor publica în Monitorul Oficial și nici nu impune vreunei părți obligația de publicitate, ci lasă aceste formalități în „grija părților semnatare". Contractele colective de muncă
Încheiate la nivel de unitate se aduc la cunoștința angajaților prin afișare. Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice are obligația de a publica pe pagina de internet contractele colective încheiate la nivel de sector de activitate și de grupuri de unități.
Publicitatea în Monitorul Oficial se realizează în scopul de a conferi o eficiență sporită contractelor colective de muncă, având în vedere și calitatea de izvor de drept a acestora. Faptul că se publică în Monitorul Oficial al României numai contractele colective de muncă încheiate la nivel de sector de activitate și de grupuri de unități nu implică o diminuare a rolului contractelor colective de muncă încheiate la nivel de unitate, care își păstrează caracterul normativ, fiind și acestea veritabile izvoare de drept.
Producerea efectelor contractelor colective de muncă de la momentul înregistrării și nu de la publicarea în Monitorul Oficial a dus la o controversă doctrinară cu privire la justețea opțiunii legiuitorului. Într-o opinie, s-a considerat că prevederile legale referitoare la momentul producerii efectelor juridice de către contractele colective de muncă, respectiv de la data înregistrării lor, sunt ilegale, chiar neconstituționale. În fundamentarea acestei opinii, s-au avut în vedere prevederile generale constituționale în materie care stabilesc că un act normativ intră în vigoare după 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, dacă părțile nu au stabilit de comun acord un alt termen.
În cea de-a doua opinie, judicioasă, s-a apreciat că legiuitorul a procedat corect reglementând producerea efectelor contractelor colective de muncă de la momentul înregistrării lor. Argumentele folosite în acest sens s-au bazat în special pe următoarele considerente:
În primul rând, nu se poate pune semnul egalității între contractul colectiv de muncă și lege. Deși contractul colectiv de muncă are o natură juridică bivalentă, respectiv normativă și contractuală, nu are același regim juridic cu legea, care, într-adevăr, intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial sau de la o dată ulterioară agreată de părți. Dispozițiile constituționale vizează neretroactivitatea legii, pe când contractul colectiv de muncă are un caracter predominant convențional, nefiind emis de o autoritate statală cu atribuții în materia legiferării, ci este negociat și încheiat între partenerii sociali.
În al doilea rând, se consideră că intrarea în vigoare a contractului colectiv de muncă înainte de publicarea în Monitorul Oficial se justifică datorită conferirii unui nivel superior de drepturi salariaților. În al treilea rând, se apreciază că publicarea contractelor colective are doar un caracter de opozabilitate, contractul produ-cându-și efectele oricum în funcție de voința părților, datorită caracterului convențional al acestuia. În concluzie, prevederile legale cu privire la producerea efectelor contractelor colective de muncă de la momentul înregistrării lor și nu de la publicarea în Monitorul Oficial sunt constitutionale.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Contractul colectiv de muncă: forma, înregistrarea și publicitatea
