Cerere reconvenţională la cererea de arbitrare
| Comentarii |
|
cerere reconvenţională la cererea de arbitrare, act de procedură prin care pârâtul dintr-o procedură arbitrală poate invoca pretenţii proprii împotriva reclamantului, derivând din acelaşi raport juridic. Cererea reconvenţională trebuie formulată în cadrul termenului pentru depunerea întâmpinării sau cel mai târziu până la prima zi de înfăţişare şi trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca şi cererea principală. Ea se soluţionează odată cu cererea principală. Când însă numai cererea principală este în stare de a fi soluţionată, cererea reconvenţională poate fi disjunsă şi soluţionată separat (art. 357 C.proc.civ. şi art. 45 din Regulamentul C.C.I.R.).
cerere reconvenţională în litigiul arbitral, varietate a cererii de arbitrare prin care pârâtul dintr-un litigiu pendinte formulează pretenţii proprii împotriva reclamantului. Potrivit legii, pârâtul poate face c.r. dacă are pretenţii împotriva reclamantului, derivând din acelaşi raport juridic. C.r. va fi introdusă în cadrul termenului pentru depunerea întâmpinării (30 de zile de la primirea copiei de pe cererea de arbitrare) sau, cel mai târziu, până la primul termen de înfăţişare; ea trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii - de fond şi de formă - ca şi cererea principală; în acest sens, cererea trebuie să cuprindă: identificarea părţilor, obiectul cererii, temeiurile de fapt şi de drept ale acestei pretenţii, indicarea mijloacelor de probă, semnătura. Potrivit Regulilor de procedură arbitrală, în arbitrajul comercial organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României, pârâtul poate face c.r. dacă are pretenţii împotriva reclamantului derivând din acelaşi raport juridic. C.r. va fi introdusă în cadrul termenului pentru depunerea întâmpinării (20 de zile de la primirea cererii de arbitrare) sau cel mai târziu până la prima zi de înfăţişare şi trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca şi cererea principală. Ea se soluţionează odată cu cererea principală. Când însă numai cererea principală este în stare de a fi soluţionată, c.r. poate fi soluţionată separat. Soluţionarea c.r. este dată în competenţa instanţei de arbitraj care a fost învestită cu examinarea acţiunii principale; pârâtul îşi poate valorifica astfel pretenţiile proprii faţă de reclamant în faţa organului de jurisdicţie sesizat de reclamant în vederea valorificării pretenţiilor sale. Competenţa instanţei arbitrale sesizate cu cererea principală, de a soluţiona şi c.r. este însă condiţionată de două cerinţe minimale, şi anume: sesizarea organului arbitrai făcută de reclamant să fie valabilă; atât cererea de arbitrare, cât şi c.r. să decurgă din acelaşi raport juridic (ex pari causa), simpla conexitate dintre ele nefiind suficientă. Dacă reclamantul îşi retrage cererea, c.r. nu mai poate fi soluţionată de către organul arbitrai, deoarece dispare raţiunea care a legitimat introducerea ei; tot astfel, în cazul respingerii acţiunii principale ca prescrisă, este exclus ipso iure dreptul instanţei arbitrale de a examina în continuare c.r. cu care a fost învestită în litigiul respectiv.
