Concilierea părţilor
| Comentarii |
|
concilierea părţilor, situaţie care împiedică finalizarea acţiunii civile datorită rezolvării pe cale amiabilă a litigiului dintre părţi. Concilierea se poate realiza: I) la iniţiativa părţilor; este cazul tranzacţiei sau al contractului judiciar; în situaţia în care condiţiile tranzacţiei sunt îndeplinite, instanţa va da o hotărâre prin care se consfinţeşte învoiala părţilor; 2) la iniţiativa instanţei; intervenţia instanţei în scopul concilierii se poate întemeia pe o dispoziţie generală a legii sau pe una specială. Astfel: a) potrivit art. 131 C. proc. civ., în faţa primei instanţe, judecătorii au datoria de a încerca împăcarea părţilor; în acest scop, ei pot solicita înfăţişarea personală a părţilor, chiar dacă acestea sunt reprezentate; dacă părţile se împacă, judecătorul va constata condiţiile împăcării în cuprinsul hotărârii pe care o va da;
b) în materie de divorţ, preşedintele instanţei, primind cererea de divorţ, va da reclamantului sfaturi de împăcare (art. 613 C. proc. civ.); dacă cererea de divorţ se întemeiază pe acordul părţilor, instanţa va verifica mai întâi dacă soţii „stăruie în desfacerea căsătoriei" (art. 613 C. proc. civ.); acţiunea de divorţ se va stinge prin împăcarea soţilor în orice fază a procesului, chiar în instanţa de apel sau de recurs şi chiar dacă apelul ori recursul nu sunt timbrate conform legii, instanţa închizând dosarul;
c) potrivit art. 720 C. proc. civ., în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului „prin conciliere directă cu cealaltă parte"; de asemenea, în cursul judecăţii asupra fondului procesului, instanţa va stărui pentru soluţionarea lui, în tot sau în parte, prin înţelegerea părţilor; instanţa constată înţelegerea prin hotărâre irevocabilă şi executorie [v. şi conciliere directă].
