Concludenţa probelor
| Comentarii |
|
concludenţa probelor, condiţie de admisibilitate a oricărei dovezi care constă în cerinţa ca proba să tindă la stabilirea sau clarificarea unor împrejurări de natură să ajute instanţa la soluţionarea pricinii. Presupune, pe de o parte, că, în drept, proba este admisibilă, iar pe de altă parte, o apreciere de fapt a judecătorului la speţa concretă. Instanţa este obligată ca înainte de a admite orice probă solicitată de părţi să stabilească dacă ea este concludentă sau nu, probele neconcludente fiind inadmisibile. încuviinţarea unei probe se poate face însă fără a se mai examina concludenţa, dacă ar fi primejdie ca ea să se piardă prin întârziere [v. şi admisibilitatea probelor].
concludenta probei, insuşire a unei probe de a fi edificatoare asupra faptelor şi împrejurărilor care fac obiectul probaţiunii şi de a servi în acest fel la soluţionarea cauzei. Cererea de a se administra o probă nu poate fi respinsă dacă proba este concludentă şi utilă (art. 67, alin. 2, C.p.p.).
concludenţa probei - însuşire a unei probe de a contribui la aflarea adevărului şi la soluţionarea cauzei penale. Pentru a fi admisă, o probă trebuie să fie nu numai concludentă, dar şi pertinentă şi utilă [art. 67 alin. (2) C. proc. pen.. v. şi probe.]
CONCLUDENŢA PROBELOR, condiţie de admisibilitate a oricărei dovezi constând în cerinţa ca proba să tindă la stabilirea sau clarificarea unor împrejurări de natură să ajute instanţa la soluţionarea pricinii. Presupune, pe de o parte, că în drept proba este admisibilă, iar pe de altă parte, o apreciere de fapt a judecătorului la speţa concretă. Instanţa este obligată ca înainte de a admite orice probă solicitată de părţi să stabilească dacă ea este concludentă sau nu, probele neconcludente fiind inadmisibile.
