Confiscarea specială
| Comentarii |
|
confiscarea specială - măsură de siguranţă cu caracter patrimonial care constă în trecerea în patrimoniul statului a anumitor lucruri enumerate generic, dar, în acelaşi timp limitativ (art. 118 C. pen.). v. şi bunuri supuse confiscării. Spre deosebire de celelalte măsuri de siguranţă, aceasta este definitivă şi irevocabilă.
confiscarea specială, este o măsură de siguranţă cu caracter patrimonial, constând în confiscarea unor bunuri determinate, aflate în legătură cu fapta comisă. Altfel spus. măsura de siguranţă constă în trecerea silită în proprietatea statului a unor bunuri proprietatea făptuitorului. Aflarea acestor bunuri în posesia făptuitorului creează o stare de pericol pentru valorile sociale ce derivă din împrejurarea că ele ar putea fi folosite pentru săvârşirea de noi infracţiuni. Ca urmare a aplicării acestei măsuri de siguranţă, are loc o transmisiune, o trecere gratuită şi silită în proprietatea statului a anumitor bunuri, a căror deţinere, datorită naturii lor ori legăturii cu săvârşirea faptei, prezintă pericolul săvârşirii de noi infracţiuni.
Confiscarea specială se întemeiază pe răspunderea personală, astfel că nu poate fi aplicată solidaritatea, care este proprie răspunderii civile delictuale, in situaţia valorificării unor bunuri, fiecare inculpat va fi obligat la plata sumei de care a beneficiat în urma vânzării bunurilor sustrase, iar nu la plata întregii sume în solidar. Paguba produsă persoanei vătămate, neconstituită parte civilă, al cărei corespondent valoric nu a intrat în patrimoniul făptuitorului, cum este prejudiciul cauzat prin degradarea unui bun al persoanei vătămate, nu poate face obiectul confiscării speciale prin obligarea făptuitorului la plata echivalentului bănesc al pagubei.
Această măsură de siguranţă are caracter patrimonial, este definitivă şi irevocabilă.
Confiscarea specială se deosebeşte de confiscarea din domeniul contravenţional reglementată prin art. 5 din O.G. nr. 2/2001. în ambele ipostaze, confiscarea este justificată de existenţa unei stări de pericol social ce decurge din natura bunurilor care sunt legate de o anumită faptă. Ceea ce le diferenţiază este faptul că la confiscarea specială bunul are legătură cu o faptă prevăzută de legea penală, iar in cazul confiscării contravenţionale fapta trebuie să constituie contravenţie.
În conţinutul art. 112 din Noul Cod Penal, legiuitorul a înţeles să enumere categoriile de bunuri care intră sub incidenţa acestei măsuri de siguranţă. Noţiunea de bun care apare în acest tex de lege trebuie să primească accepţiunea dată de Codul civil.
Din enumerarea făcută în Codul penal anterior la art. 118, precum şi din cea cu caracter generic, dar limitativ, din actualul Cod penal, concluzia care se desprinde este că această măsură de siguranţă priveşte bunurile mobile, de pildă, sume de bani. obiecte tăioase, ascuţite, arme etc. Totuşi, nimic nu îl împiedică pe judecător să dispună confiscarea şi a unui bun imobil, cum ar fi o construcţie sau un teren, dacă acestea au fost date pentru a determina făptuitorul să săvârşească infracţiunea.
Măsura de siguranţă poate fi stipulată şi într-un text legal din conţinutul unei legi speciale sau în textul de incriminare din Partea specială a Codului penal, cum ar fi art. 289 alin. (3). art. 290 alin. (5), art. 291 alin. (2), art. 292 alin. (4) C. pen.. care sunt infracţiunile de corupţie.
Din întreg conţinutul art. 112 C. pen. se mai desprinde şi ideea că nu este posibilă o confiscare specială dublă. Principiul latin non bis in idem cu privire la sancţionarea unei persoane este aplicat şi la confiscarea specială şi constă în faptul că nu se pot confisca atât bunul, cât şi echivalentul bănesc al acestuia. Mai întâi se va proceda la confiscarea în natură a bunului şi, numai dacă aceasta nu este posibilă, se va confisca o sumă ce reprezintă echivalentul bănesc al bunului respectiv.
în cazul prevăzut în art. 112 alin. (1) lit. b) şi lit. c) C. pen., dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit disproporţionată faţă de natura şi gravitatea faptei, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, ţinând seama de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce şi de contribuţia bunului la aceasta. Dacă bunurile au fost produse, modificate sau adaptate în scopul săvârşirii faptei prevăzute de legea penală, se dispune confiscarea lor în întregime.
în cazurile prevăzute în alin. (1) lit. b) şi lit. c) C. pen., dacă bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu aparţin infractorului, iar persoana căreia îi aparţin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se va confisca echivalentul în bani al acestora. Dacă bunurile supuse confiscării potrivit art. 112 alin. (1) lit. b)-e) C. pen. nu se găsesc. în locul lor se confiscă bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora.
Se confiscă, de asemenea, bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea bunurilor supuse confiscării, precum şi bunurile produse de acestea, cu excepţia bunurilor prevăzute în art. 112 alin. (1) lit. b) şi lit. c) C. pen.
Codul penal nu a mai reluat limitarea instituită prin Legea nr. 27a'2006 şi inclusă în textul art. 118 alin. (6) C. pen. 1969 privind neconfiscarea bunurilor care fac parte din mijloacele de existenţă, de trebuinţă zilnică ori de exercitare a profesiei persoanei în cauză. în doctrina penală se susţine însă că această limitare se impune a fi menţinută în continuare, deoarece, aşa cum este acceptat, raţiunea introducerii unei astfel de limitări are la bază motive umanitare. întrucât pot exista cazuri în care autorul faptei să aibă o putere financiară redusă, iar confiscarea să îi afecteze existenţa cotidianăDacă este să ne raportăm la Codul de procedură civilă, constatăm că în materia executării silite sunt considerate ca fiind bunuri neurmăribile -bunurile de uz personal sau casnic indispensabile traiului debitorului şi familiei sale şi obiectele de cult, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel”.
Fac obiectul confiscării următoarele categorii de bunuri:
a) bunurile produse prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală. Este vorba de bunuri care nu existau anterior comiterii faptei sau existau într-o altă formă. Spre exemplu, moneda contrafăcută, băuturile alcoolice produse ilegal etc. Cu alte cuvinte, este nevoie să se constate îndeplinirea unor condiţii:
- să se fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. Nu este nevoie ca fapta respectivă să constituie şi infracţiune, ci este suficient ca fapta să fie nejustificată, chiar dacă operează una dintre condiţiile de neimputabilitate (art. 23-31 C. pen.);
- bunul să fie produs prin acea faptă prevăzută de legea penală. Este vorba de bunuri care nu existau anterior săvârşirii faptei, ci ele există doar după comiterea ei, de exemplu, producerea de substanţe toxice (art. 359 C. pen.), producerea de materii explozive (art. 346 C. pen.), falsificarea de alimente ori alte produse (art. 357 C. pen.), confecţionarea de monedă (art. 315 C. pen.).
O altă categorie de bunuri ce se consideră că au fost produse prin fapta prevăzută de legea penală sunt cele care au dobândit prin fapta respectivă o anumită calitate, o poziţie de fapt pe care nu puteau să o dobândească decât prin mijloace ilegale
(bunurile aduse în ţară prin contrabandă, anumite stupefiante conţinute în doze mai mari în medicamente produse pe bază de prescripţii abuzive).
Intră în această categorie şi se confiscă bunurile sustrase care au intrat în componenţa unor alte bunuri ca urmare a faptei prevăzute de legea penală, deoarece cele iniţiale şi-au pierdut individualitatea, iar lăsarea lor în circuitul civil prezintă o stare de pericol*11.
Dacă bunurile produse au fost distruse de către făptuitor până la descoperirea faptei sau au fost consumate de către el, nu se poate dispune confiscarea lor, nici obligarea lui la echivalent bănesc, deoarece aceste bunuri nu mai există şi nu mai prezintă o stare de pericol pentru societate, neexistând o probabilitate de comitere de noi infracţiuni;
b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă. aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor. Aceste dispoziţii nu se aplică în cazul faptelor săvârşite prin presă;
c) bunurile folosite, imediat după săvârşirea faptei, pentru a asigura scăparea făptuitorului sau păstrarea folosului ori a produsului obţinut, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor,
d) bunurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală sau pentru a răsplăti pe făptuitor. Se include în această categorie, spre exemplu, o sumă de bani dată unei persoane pentru a comite un omor;
e) bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia;
f) bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală. Este vorba despre bunuri a căror deţinere nu este autorizată de lege sau bunuri deţinute în alte condiţii decât cele autorizate (spre exemplu, arme, substanţe stupefiante, substanţe explozive). Prin bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală trebuie să înţelegem acele bunuri pentru care, pentru a le deţine, este nevoie să ai anumite autorizări sau aprobări, după caz.
Legea permite unei persoane fizice adulte să deţină o armă pentru autoapărare, dar acest lucru este posibil în condiţiile legii, adică prin înregistrarea la inspectoratul de poliţie judeţean, biroul arme şi muniţii. în alte condiţii nu se justifică deţinerea de arme de vânătoare, de pistoale, de materii explozive şi radioactive. De asemenea, nu se justifică deţinerea instrumentelor şi materialelor în vederea falsificării de monede sau alte valori, de substanţe toxice şi. desigur, de droguri.
în condiţiile deţinerii unor astfel de bunuri, starea de pericol este prezumată legal şi nu este necesar a se mai face probe suplimentare în acest sens.
