Consemnare

consemnare, 1. posibilitate oferită de lege debitorului de a depune suma datorată pentru a se libera de obligaţiile sale, în ipoteza în care creditorul refuză să primească suma sau obiectul oferit. Intr-o asemenea împrejurare suma sau obiectul datorat urmează să fie consemnat de debitor la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C.-S.A. sau, după caz, la o unitate specializată, iar recipisa se va depune la biroul executorului judecătoresc de pe lângă instanţa domiciliului creditorului; 2. obligaţia adjudecatarului de a depune de îndată preţul bunului mobil ce formează obiectul vânzării silite, în numerar sau cu ordin de plată sau orice alt instrument legal de plată; la cererea sa, încuviinţată de executor, preţul se va putea depune în cel mult 5 zile; 3. obligaţia adjudecatarului imobilului de a depune preţul la dispoziţia executorului judecătoresc, în termen de cel mult 30 de zile de la data vânzării, ţinându-se seama de cauţiunea depusă în contul preţului; 4. obligaţia grefierului de a trece în procesul-verbal de şedinţă susţinerile orale ale părţilor şi ale procurorului, măsurile dispuse de instanţă, precum şi toate împrejurările ce rezultă din desfăşurarea judecăţii; 5. obligaţia preşedintelui completului de judecată sau a unuia dintre judecători de a trece, înainte de pronunţarea hotărârii, în condica de şedinţă, soluţia dată şi toate elementele esenţiale din minută, precum şi numele redactorului; pentru cauzele amânate se vor trece termenele şi motivele ce au determinat luarea acestei măsuri [v. şi procedura ofertei reale; condica şedinţelor de judecată]. 

consemnarea declaraţiei, activitate procedurală prin care organul judiciar fixează în scris, într-o declaraţie, arătările făcute de persoana ascultată. Organul judiciar este obligat să ceară o declaraţie scrisă personal de învinuit numai cu privire la Învinuirea ce i se aduce, înainte de a fi ascultat. t:.d. trebuie să se facă cu obiectivitate şi să ţină seama de particularităţile de vorbire ale persoanei ascultate, de gradnl de pregătire culturală etc. Este interzis să se denatureze pe orice cale conţinutul arătărilor persoanei ascultate. în declaraţie nu se vor consemna concluzii sau păreri ale persoanei ascultate, cuvinte indecente sau prin care s-ar face apologia unor infracţiuni. La terminarea consemnării, declaraţia scrisă i se citeşte persoanei ascultate iar dacă cere i se dă să o citească. Dacă este de acord cu conţinutul, persoana ascultată va semna pe fiecare pagină şi la sfîrşit. Declaraţia scrisă este semnată în acelaşi mod şi de organul de cercetare care a efectuat ascultarea precum şi de interpret în cazul în care a fost folosit. Dacă persoana ascultată revine asupra vreuneia din declaraţiile sale sau cere să se facă unele completări, rectificări sau precizări la declaraţia scrisă, acestea se consemnează şi vor fi certificate prin semnătura persoanei respective. Orice alte completări, rectificări sau precizări care schimbă sensul frazei şi sînt făcute fără semnătura persoanei ascultate nu sînt valabile. 

consemnarea declaraţiilor, mijloc procedural pentru conservarea declaraţiilor învinuitului sau inculpatului. Declaraţiile învinuitului sau inculpatului în faţa organului judiciar se consemnează în scris. Declaraţia scrisă se citeşte acestuia, iar dacă cere, i se dă să o citească. Cind învinuitul sau inculpatul este de acord cu conţinutul ei, o semnează pe fiecare pagină şi la sfirşit. Cînd acesta nu poate sau refuză să semneze, se face menţiune în declaraţia scrisă. Declaraţia scrisă este semnată şi de organul de urmărire penală care a procedat la ascultarea învinuitului sau inculpatului ori de preşedintele completului de judecată şi de grefier, precum şi de interpret cînd declaraţia a fost luată prin interpret. Dacă învinuitul sau inculpatul revine asupra vreuneia din declaraţiile sale sau are de făcut completări, rectificări sau precizări, acestea se consemnează şi se semnează în condiţiile arătate (art. 73, C.p.p.).

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Consemnare