Conservarea urmelor infracţiunii
Comentarii |
|
conservarea urmelor infracţiunii, operaţie care are drept scop păstrarea urmelor infracţiunii sau a obiectului purtător de urme în starea în care au fost descoperite şi protejarea lor împotriva factorilor distructivi, pînă la fixarea acestora. C.u.i. se realizează, în principal, prin: incadrare (însemnarea cu cretă albă sau colorată de jur împrejurul urmei infracţiunii) ; marcare (cu ajutorul plăcuţelor indicatoare numerotate din trusa criminalistică sau în lipsa acestora cu alte obiecte improvizate de la locul faptei) ; acoperire (cu diferite obiecte - cutii de tablă sau de carton, bucăţi de placaj, coli de hîrtie, de polietilenă etc.
Dacă urma va fi exploatată prin folosirea cîinelui de serviciu se va ţine seama ca obiectul cu care este acoperită să nu aibă miros de petrol, usturoi, ardei etc. care să afecteze mirosul acesteia) ; pază (prin instalarea unuia sau a mai multor posturi de pază — pentru a asigura locul faptei).