Contractul de leasing
| Comentarii |
|
contractul de leasing, Definiție şi reglementare. Caracterele juridice ale contractului de leasing. Părţile contractului de leasing. Delimitarea contractului de leasing. Categoriile de leasing. Obiectul contractului de leasing. Conţinutul contractului. Efectele contractului de leasing. Încetarea contractului de leasing
Definiție şi reglementare
Contractul de leasing şi operaţiunile de leasing sunt reglementate, în principal, de O.G. nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing. Acest act normativ nu defineşte contractul de leasing, însă conţine o definiţie a operaţiu
nilor de leasing, care cuprinde suficiente elemente pe baza cărora se poate formula o definiţie a acestui contract.
Potrivit art. 1 alin. (1), prin operaţiunile de leasing, o parte denumită locator/finanţator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosinţă asupra unui bun, al cărui proprietar este, celeilalte părţi, denumită locatar/utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăţi periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing locatorul/finanţatorul se obligă să respecte dreptul de opţiune al locatarului/utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing fără a schimba natura leasingului ori de a înceta raporturile contractuale.
Faţă de reglementarea textului citat, definim contractul de leasing ca fiind contractul în temeiul căruia o parte denumită finanţator, transmite pentru o perioadă determinată de timp dreptul de folosinţă asupra unui bun al cărui proprietar este sau pe care îl va produce ori îl va achiziţiona de la un terţ furnizor, unei alte părţi, denumită utilizator, în schimbul plăţii periodice a unei sume de bani, denumită rată de leasing, cu respectarea dreptului utilizatorului de a opta pentru cumpărarea bunului, restituirea sa ori continuarea folosirii acestuia.
Caracterele juridice ale contractului de leasing
Din definiţia dată contractului de leasing se desprind şi caracterele juridice ale acestuia. Astfel, contractul de leasing este un contract sinalagmatic, cu titlu oneros, comutativ, consensual, cu executare succesivă, translativ al dreptului de folosinţă, executoriu şi intuitu personal.
a. Contractul de leasing este consensual, pentru că simpla manifestare de voinţă a părţilor contractante este suficientă pentru încheierea valabilă a convenţiei. Forma scrisă este cerută ad probationem, şi nu ad validitatem, precum şi pentru îndeplinirea altor formalităţi ale leasingului, ca de exemplu publicitatea prin Arhiva Electronică De Garanţii Reale Mobiliare, cartea funciară etc. Bunăoară, potrivit dispoziţiilor art. 21 din O.G. nr. 51/1997, contractele de leasing care au ca obiect utilizarea bunurilor imobile vor fi înscrise în cartea funciară.
b. Contractul de leasing este un contract sinalagmatic, întrucât dă naştere la obligaţii reciproce între cele două părţi contractante; finanţatorul se obligă să asi
gure utilizatorului folosinţa pentru o perioadă de timp a bunului dat în leasing, iar utilizatorul se obligă să plătească finanţatorului rata de leasing.
c. Caracterul oneros al contractului de leasing constă în aceea că ambele părţi contractante urmăresc un interes patrimonial.
d. Pentru că părţile cunosc încă din momentul încheierii contractului întinderea prestaţiilor la care s-au obligat, contractul de leasing este un contract comutativ.
e. Contractul de leasing este un contract cu executare succesivă, deoarece prestaţiile părţilor se execută pe o anumită perioadă, în timp: transmiterea folosinţei şi plata ratelor de leasing la scadenţele convenite.
f. O bună parte a literaturii de specialitate consideră că leasingul este un contract intuitu personal, pentru că finanţatorul solicită utilizatorului o serie de date şi informaţii privind bonitatea acestuia. Trebuie reţinut însă că majoritatea acestor informaţii se referă, mai degrabă, la situaţia patrimonială decât la cea personală a utilizatorului. Din aceste considerente socotim că este discutabil caracterul intuitu personae al contractului de leasing. Aceasta cu atât mai mult cu cât anumite efecte ale contractelor intuitu personae, precum revocarea, încetarea existenţei finanţatorului, moartea utilizatorului etc. nu îşi găsesc aplicare în contractul de leasing.
g. Contractul de leasing constituie titlu executoriu. Art. 8 din ordonanţă dispune: „contractele de leasing, precum şi garanţiile reale şi personale, constituite în scopul garantării obligaţiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri executorii”. Şi în reglementarea anterioară adoptării Legii nr. 287/2006 pentru modificarea O.G. nr. 51/1997, contractul de leasing avea caracterul de titlu executoriu, dar numai când utilizatorul refuza predarea bunului, nu formula opţiunea cumpărării bunului sau prelungirii contractului, precum şi în cazul rezilierii contractului din vina exclusivă a utilizatorului. Condiţionarea caracterului executoriu al contractului de leasing s-a păstrat şi în forma actuală a O.G. nr. 51/1997, dar numai când acesta poartă asupra programelor pentru calculator. în acest sens, art. 81 stipulează că contractele de leasing având ca obiect dreptul de utilizare a programelor pentru calculator constituie titlu executoriu, dacă utilizatorul nu renunţă la dreptul de utilizare, nu procedează la dezinstalarea programului şi la ştergerea copiilor de siguranţă, precum şi, după caz, la restituirea suporturilor şi documentaţiei aferente programului pentru calculator, în următoarele situaţii:
a) la sfârşitul perioadei de leasing, dacă utilizatorul nu a formulat opţiunea cumpărării bunului, respectiv opţiunea dobândirii dreptului definitiv de utilizare a programului pentru calculator sau a prelungirii contractului;
b) în cazul rezilierii contractului din vina exclusivă a utilizatorului.
Din examinarea textelor incidente tragem concluzia că, exceptând programele de calculator, cu situaţiile reglementate de lege, în toate celelalte cazuri contractul de leasing constituie titlu executoriu. Calitatea de titlu executoriu a contractului de leasing conferă finanţatorului dreptul de a purcede la executarea silită împotriva utilizatorului fără să fie necesară parcurgerea unui litigiu în acest sens. Dar aceeaşi posibilitate o are finanţatorul şi împotriva garanţilor utilizatorului, pentru că, potrivit legii, sunt titluri executorii şi contractele de garanţie, indiferent de felul acestora,
reale sau personale. Din această perspectivă contractul de leasing se aseamănă cu contractul de credit bancar, pentru că şi acesta din urmă constituie titlu executoriu în temeiul art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.
Părţile contractului de leasing
în legătură cu părţile contractului de leasing sunt necesare anumite precizări, mai ales în ce priveşte finanţatorul, pentru care reglementările legale consacră câteva reguli speciale de constituire, organizare şi exercitare a activităţii de leasing. Prevederile art. 3 din O.G. nr. 51/1997 stipulează în mod expres că părţile unei operaţiuni de leasing şi implicit ale unui contract de leasing sunt locatorul/finanţatorul şi locatarul/utilizatorul.
Finanţatorul/locatorul
Finanţatorul este partea care transmite dreptul de folosinţă asupra unui bun utilizatorului pentru o perioadă determinată de timp.
Potrivit art. 3 din O.G. nr. 51/1997, în cadrul unei operaţiuni de leasing poate avea calitatea de finanţator o societate de leasing, persoană juridică română sau străină. în completare, art. 19 prevede că societăţile de leasing, persoane juridice române, se înfiinţează şi funcţionează potrivit Legii nr. 31/1990, republicată.
O condiţie recentă ce a fost reglementată prin modificările aduse O.G. nr. 51/1997 de Legea nr. 287/2006, în sarcina societăţilor de leasing, este aceea privind calitatea de proprietar asupra bunurilor ce formează obiectul contractului de leasing. în doctrina de specialitate, sub imperiul vechii reglementări, s-a susţinut că, întrucât contractul de leasing nu transmite dreptul de proprietate, finanţatorul poate să nu fie proprietar al bunului dat în leasing. Această opinie era corectă, având în vedere şi faptul că, înainte de adoptarea Legii nr. 287/2006, O.G. nr. 51/1997 nu impunea cerinţa calităţii de proprietar a finanţatorului asupra bunurilor supuse operaţiunilor de leasing. în forma actuală însă, O.G. nr. 51/1997, când defineşte operaţiunile de leasing, dispune că prin acestea o parte, denumită finanţator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosinţă asupra unui bun, „al cărui proprietar este”, celeilalte părţi, denumită locatar/utilizator. Prin urmare, deşi s-a păstrat principiul transmiterii dreptului de folosinţă a bunurilor obiect al contractelor de leasing, s-a introdus condiţia calităţii de proprietar asupra acestora a finanţatorului.
Locatarul/utilizatorul
Este partea contractantă care dobândeşte, în temeiul contractului de leasing, dreptul de folosinţă asupra bunului, în schimbul plăţii ratei de leasing. Potrivit legislaţiei noastre, calitatea de utilizator o poate avea orice persoană fizică sau juridică română ori străină, indiferent dacă are sau nu calitatea de comerciant.
Delimitarea contractului de leasing
Operaţiunea de leasing şi contractul de leasing
Contractul de leasing nu se confundă cu operaţiunea de leasing, pentru că aceasta din urmă cuprinde toate raporturile născute în legătură cu un contract de leasing, pe câtă vreme contractul de leasing reprezintă exclusiv actul juridic încheiat între finanţator şi utilizator, astfel cum a fost mai sus definit.
Operaţiunea de leasing este mult mai complexă şi generează o multitudine de alte raporturi juridice. Astfel, dacă finanţatorul nu are bunul, el trebuie să îl cumpere de la furnizor, generând raporturi de vânzare-cumpărare sau de altă natură apte să conducă la dobândirea dreptului de proprietate a finanţatorului asupra bunului ce urmează a fi exploatat în regim de leasing. Aceasta deoarece, aşa cum rezultă din definiţia dată de legiuitor operaţiunilor de leasing, în art. 1 din O.G. nr. 51/1997, finanţatorul trebuie să fie titularul dreptului de proprietate asupra bunului pe care urmează să-l transmită în regim de leasing utilizatorului.
Potrivit reglementărilor aplicabile în domeniul leasingului, bunul transmis în leasing trebuie să fie asigurat la o societate de asigurare şi, astfel, în operaţiunile de leasing, întâlnim raporturi de asigurare.
în sfârşit, finanţatorul, în operaţiunea de a deveni titularul dreptului de proprietate asupra bunului, poate mandata pe utilizator să negocieze cu furnizorul principalele aspecte de natură tehnică, financiară etc. De asemenea, utilizatorul poate fi împuternicit să primească şi să recepţioneze bunul de la furnizor. Aceste operaţiuni generează raporturi de mandat între finanţator şi utilizator.
Delimitarea contractului de leasing de alte contracte
Contractul de leasing împrumută elemente specifice (particularităţi) de la diferite contracte şi instituţii juridice.
Unul din contractele înrudite cu leasingul este locaţiunea. De fapt, el se «clădeşte» din punct de vedere juridic pe locaţiune, pentru că presupune transmiterea dreptului de folosinţă asupra bunului exploatat în regim de leasing în schimbul unei remuneraţii periodice denumită nu chirie, ci rată de leasing. în practica judiciară s-a decis că, pe plan juridic, operaţiunea de leasing este, de regulă, o închiriere, ceea ce explică prezenţa în contract a unor elemente specifice contractului de locaţiune, combinată cu promisiunea unilaterală de vânzare.
în ceea ce priveşte interpretarea contractului de leasing şi diferenţierea lui de locaţiune, în jurisprudenţă s-a decis că, dacă din examinarea clauzelor contractuale rezultă că părţile au avut în vedere încheierea unui contract de leasing, nici faptul că au atribuit actului juridic titulatura de „contract de închiriere" şi nici absenţa, la data încheierii acestuia, a unei reglementări-cadru în materie nu pot justifica o altă calificare, în materia acordurilor patrimoniale de drept civil şi comercial fiind
aplicabile dispoziţiile art. 1.169 noul cod civil care consacră principiul libertăţii de voinţă a părţilor.
Leasingul financiar se seamănă foarte mult şi cu vânzarea-cumpărarea cu plata preţului în rate, dar se deosebeşte de aceasta prin aceea că la vânzare dreptul de proprietate asupra bunului se transmite în momentul încheierii contractului, pe când la leasing proprietatea bunului exploatat în regim de leasing se transmite la încetarea raporturilor contractuale şi numai dacă utilizatorul optează în acest sens.
Categoriile de leasing
Leasing financiar şi leasing operaţional
După conţinutul ratelor se face distincţie între leasing financiar şi leasing operaţional. în forma actuală, O.G. nr. 51/1997 nu mai defineşte leasingul financiar şi nici leasingul operaţional decât în mod indirect, prin prisma ratei de leasing. Astfel, în concepţia art. 2, rata de leasing financiar reprezintă cota-parte din valoarea de intrare a bunului şi dobânda de leasing care se stabileşte pe baza ratei convenite prin acordul părţilor, iar pentru leasingul operaţional legiuitorul foloseşte noţiunea de chirie şi arată că aceasta se stabileşte prin acordul părţilor.
Leasing mobiliar şi leasing imobiliar
După obiect, leasingul se clasifică în leasing mobiliar şi leasing imobiliar. Cu excepţia brevetelor şi a drepturilor de autor, toate bunurile mobile pot constitui obiect al contractului de leasing: corporale, incorporale, prezente sau viitoare etc. în ce priveşte bunurile imobile, o particularitate a leasingului imobiliar este aceea că acesta poate avea ca obiect atât realizarea unei construcţii ori dobândirea dreptului de edificare a acesteia, cât şi construcţiile existente, adică edificate.
Leasingul poate opera şi asupra construcţiilor existente, proprietate a finanţatorului, construite pe terenul proprietatea acestuia, ori care urmează să fie achiziţionate, sau pe un teren asupra căruia finanţatorul are doar un drept de super-ficie. în acest caz, finanţatorul va transfera, în sistem de leasing, construcţiile şi, dacă este cazul, va finanţa costul terenului ce urmează a fi achiziţionat şi va avea un drept de proprietate asupra construcţiilor şi un drept de proprietate sau. după caz, de superficie, asupra terenului, în timp ce utilizatorul va avea un drept de folosinţă atât asupra construcţiilor, cât şi asupra terenului.
Forme speciale de leasing
Contractul de lease-back
Această formă de leasing se întâlneşte în cazul în care o persoană juridică vinde un bun unei societăti de leasing, pentru a-l utiliza, în sistem de leasing, cu obligaţia de răscumpărare^. Deci, în cadrul acestei forme de leasing, utilizatorul
este proprietarul bunului pe care îl transmite finanţatorului în schimbul preţului, obţinând astfel resursele financiare necesare activităţii pe care o desfăşoară, cu obligaţia de a încheia un contract de leasing cu toate consecinţele Iul. O particularitate a lease-back-u\u\ o reprezintă obligaţia utilizatorului de cumpărare a bunului la expirarea contractului de leasing.
Leasingul comun
O altă formă a leasingului este leasingul comun, care reprezintă situaţia în care bunurile ce fac obiectul contractului de leasing sunt exploatate în regim de leasing concomitent de mai multe societăţi comerciale. Leasingul comun este reglementat în mod expres de art. 23, care dispune că bunurile ce fac obiectul unui contract de leasing pot fi utilizate în sistem de leasing de mai multe societăţi comerciale, dacă între acestea şi finanţator s-a încheiat un contract în acest sens. Din reglementarea legală rezultă că leasingul comun, din perspectiva utilizatorului, este rezervat societăţilor comerciale. Cu toate acestea, nu credem că ar exista impedimente în utilizarea în regim de leasing, în acelaşi timp, de către mai mulţi utilizatori, alţii decât societăţile comerciale.
Leasingul comun există şi din punctul de vedere al finanţatorului, caz în care în calitate de finanţator stau mai multe societăţi de leasing. în acest sens, teza finală a art. 23 stipulează că sunt supuse dispoziţiilor reglementărilor operaţiunilor de leasing şi contractele de leasing încheiate de două sau mai multe societăţi de leasing, în calitate de finanţator, dacă între acestea şi utilizator s-a încheiat un contract în acest sens. Această tehnică a leasingului se înfăţişează ca o operaţiune de cofinanţare în regim de leasing.
Nu excludem nici posibilitatea combinării situaţiilor ce alcătuiesc conţinutul celor două categorii de leasing comun, respectiv încheierea contractului de leasing de două sau mai multe societăţi de leasing în calitate de finanţator (cofinanţare) şi de două sau mai multe societăţi comerciale în calitate de utilizator (exploatare comună a bunului).
Subleasingul (sublocaţiunea în regim de leasing)
în final, trebuie reţinut că ordonanţa reglementează şi sublocaţiunea în regim de leasing, «subleasingul», care se întâlneşte în situaţia în care utilizatorul unui bun care face obiectul unui contract de leasing încheie cu un alt utilizator, denumit utilizator final, un contract de leasing având ca obiect acelaşi bun. Contractul de leasing încheiat cu utilizatorul final se va încheia după obţinerea acordului prealabil scris al finanţatorului iniţial şi îndeplinirea de către utilizator a condiţiilor cerute societăţilor de leasing [art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 51/1997).
Obiectul contractului de leasing
în ceea ce priveşte obiectul derivat, contractul de leasing, ca regulă, poartă asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în circuitul civil. în acest sens, art. 1 alin. (2) dispune că operaţiunile de leasing au ca obiect bunuri imobile, prin natura lor, sau
care devin imobile prin destinaţiet precum şi bunuri mobile, aflate în circuitul civil. Prin urmare, bunurile scoase din circuitul civil nu pot constitui obiect al contractului de leasing, acestea fiind exploatate prin concesionare.
Fac excepţie de la obiectul contractului de leasing înregistrările pe bandă audio şi video a pieselor de teatru, a manuscriselor, a brevetelor, a drepturilor de autor şi a bunurilor necorporale. Când leasingul are ca obiect programe pentru calculator, în art. 1 alin. (3) se prevede că dreptul de utilizare a acestora, ca drept patrimonial de autor asupra programelor pentru calculator, poate face obiectul operaţiunilor de leasing, dacă titularul dreptului de autor a autorizat această operaţiune. în acest caz, finanţatorul transmite către utilizator, pentru o perioadă determinată, dreptul de utilizare a unui program pentru calculator, asupra căruia deţine un drept definitiv de utilizare.
Conţinutul contractului
Elementele obligatorii ale contractului de leasing
Contractul de leasing trebuie să cuprindă, pe lângă părţile contractante, cel puţin următoarele elemente:
a. Clauza privind definirea contractului de leasing ca leasing financiar sau operaţional
Părţile sunt cele cărora le incumbă obligaţia de a stabili natura financiară sau operaţională a leasingului. Determinarea leasingului ca fiind financiar sau operaţional prezintă importanţă deosebită din perspectiva fixării cuantumului ratelor de leasing. Sub acest aspect, art. 2 lit. d) dispune că în cazul leasingului financiar rata de leasing reprezintă cota-parte din valoarea de intrare a bunului şi dobânda de leasing, iar în cazul leasingului operaţional, rata reprezintă doar chiria negociată de părţile contractului.
înseamnă că leasingul financiar este leasingul în temeiul căruia rata de leasing cuprinde atât valoarea de intrare a bunului (preţul de cumpărare), cât şi dobânda stabilită de părţi, iar leasingul operaţional este leasingul în care utilizatorul plăteşte doar contravaloarea folosinţei bunului, la fel ca şi în cazul contractului de locaţiune, desigur, fără a se confunda cu acesta. Aşadar, preţul leasingului este mult mai oneros pentru leasingul financiar decât pentru leasingul operaţional.
b. Denumirea bunului care face obiectul contractului de leasing şi caracteristicile de identificare ale acestuia
în practică, elaborarea acestei clauze revine utilizatorului, pentru că el este cel care ia iniţiativa încheierii contractului de leasing şi cunoaşte cel mai bine caracteristicile tehnice ale bunului pe care urmează să îl exploateze în regim de leasing. De aceea, în art. 4 se prevede că pentru efectuarea unei operaţiuni de leasing,
orice persoană fizică sau juridică formulează o cerere fermă, în care să precizeze bunul care va constitui obiectul contractului de leasing. Denumirea bunului obiect al leasingului şi descrierea amănunţită a acestuia este necesară pentru îndeplinirea exactă a obligaţiei finanţatorului de procurare a proprietăţii bunului. Aceasta mai ales dacă avem în vedere faptul că, de cele mai multe ori, bunul este livrat de către furnizor.
c. Valoarea ratelor de leasing şi termenul de plată a acestora
Valoarea ratelor de leasing reprezintă suma de bani pe care o finanţează finanţatorul, denumită şi valoare finanţată. Mai exact, valoarea ratelor de leasing reprezintă suma de bani pe care o plăteşte utilizatorul în afară de cele plătite cu titlu de avans şi valoare reziduală. întinderea valorii ratelor de leasing diferă, în principal, de natura leasingului, financiar sau operaţional, pentru că, precizam în cele de mai sus, rata de leasing diferă ca întindere tocmai din acest considerent. La aceasta se mai adaugă şi convenţia părţilor privind plata unui avans şi întinderea acestuia, a valorii reziduale, precum şi a finanţării acestora.
în ceea ce priveşte termenul de plată a ratelor de leasing, legea lasă la aprecierea părţilor acest aspect, rezumându-se la a preciza că neplata a două rate consecutive dă finanţatorului dreptul să ceară rezilierea contractului. în practică cea mai uzitată scadenţă este plata lunară a ratelor de leasing.
d. Perioada de utilizare în sistem de leasing a bunului
Până la apariţia Legii nr. 287/2006, O.G. nr. 51/1997 stipula că un contract de leasing nu se poate încheia pe un termen mai mic de un an (art. 7). în varianta actuală, legiuitorul nu mai impune o perioadă minimă contractului de leasing, fiind lăsată la înţelegerea părţilor contractante. Deci, reglementările legale nu prevăd durata minimă a leasingului, ci obligă părţile să o stabilească şi să o insereze în contract.
e. Clauza privind obligaţia asigurării bunului
în temeiul contractului de leasing - financiar sau operaţional - obligaţia de asigura bunul cade în sarcina finanţatorului, iar costurile asigurării, în sarcina utilizatorului. Art. 5 din O.G. nr. 51/1997 dispune că, prin contractul de leasing financiar sau operaţional, obligaţia de a asigura bunul revine finanţatorului, care are libertatea în privinţa alegerii asigurătorului, dacă părţile nu au convenit altfel. Această clauză are o dublă semnificaţie; pe de o parte, obligă părţile contractante să asigure bunul asupra căruia poartă operaţiunea de leasing şi, pe de altă parte, protejează utilizatorul în caz de pieire totală sau parţială a bunului, ştiut fiind faptul că una din obligaţiile instituite de lege în sarcina utilizatorului este aceea de a suporta riscul pierderii, distrugerii sau avarierii bunului utilizat, din cauze fortuite.
f. Valoarea totală a contractului de leasing
Reprezintă valoarea totală a ratelor de leasing la care se adaugă valoarea reziduală (art. 2). Prin urmare, în concepţia O.G. nr. 51/1997, avansul, când acesta se plăteşte, nu intră în conţinutul valorii totale a contractului de leasing.
Cuprinsul contractului de leasing
Potrivit legii, pe lângă menţiunile de mai sus, contractul de leasing financiar trebuie să cuprindă următoarele:
a. Valoarea de intrare a bunului
Valoarea de intrare a bunului reprezintă preţul la care a fost achiziţionat bunul de către finanţator şi care mai poartă denumirea de cost de achiziţie.
b. Valoarea reziduală a bunului convenită de părţi
Valoarea reziduală a bunului reprezintă, potrivit art. 2, valoarea la care, după achitarea de către utilizator a tuturor ratelor de leasing prevăzute în contact, precum şi a tuturor celorlalte sume datorate conform contractului, se face transferul dreptului de proprietate asupra bunului către utilizator şi este stabilită de părţile contractante. în forma iniţială a O.G. nr. 51/1997, valoarea reziduală a contractului de leasing nu putea fi mai mică de 20% din valoarea de intrare a bunului ce constituia obiectul operaţiunii de leasing. Legiuitorul a renunţat la pragul minim al valorii reziduale, lăsând la aprecierea părţilor stabilirea cuantumului acestuia.
c. Valoarea avansului
Avansul este o sumă fixă din valoarea totală a contractului de leasing pe care utilizatorul o plăteşte, de regulă, în momentul încheierii contractului. Suma ce se plăteşte cu titlu de avans nu este finanţată de locator, ci reprezintă contribuţia proprie a utilizatorului, fiind de multe ori folosită de către finanţator pentru achiziţionarea bunului. în practică, societăţile de leasing solicită utilizatorilor cu titlu de avans sume cuprinse între 10 şi 50% din preţul de achiziţie a bunului ce constituie obiect al leasingului. Valoarea avansului prezintă importanţă pentru că în funcţie de aceasta se stabileşte valoarea finanţată, cuantumul ratelor de leasing şi uneori durata contractului. De asemenea, sunt situaţii când finanţatorul condiţionează predarea bunului de achitarea avansului de către utilizator.
d. Rata de leasing
Rata de leasing este preţul pe care utilizatorul îl plăteşte finanţatorului în schimbul folosinţei bunului luat în leasing. Rata de leasing se stabileşte prin negociere de părţile contractante, iar conţinutul acesteia diferă după cum leasingul este financiar sau operaţional.
Efectele contractului de leasing
întrucât contractul de leasing este un contract sinalagmatic, acesta dă naşte la obligaţii în sarcina ambelor părţi. Principalele obligaţii ale părţilor sunt reglementate de O.G. nr. 51/1997; astfel, obligaţiile finanţatorului sunt cuprinse în art. 9, iar cele ale utilizatorului în art. 10.
Obligaţiile finanţatorului/locatorului
Respectarea dreptului utilizatorului de a-şi alege furnizorul
De cele mai multe ori, finanţatorul nu are în patrimoniu bunurile pentru care încheie contract de leasing, ci urmează să le achiziţioneze de pe piaţă, de la terţi furnizori. Obligaţia finanţatorului de a respecta dreptul utilizatorului privind alegerea furnizorului se justifică prin aceea că el cunoaşte cel mai bine caracteristicile bunurilor de care are nevoie, precum şi furnizorii care le produc sau le distribuie. Alegerea furnizorului de către utilizator se va face potrivit cu necesităţile sale familiale, profesionale, investiţionale etc., în funcţie de întrebuinţarea pe care o va da bunului.
Contractarea bunului cu furnizorul şi dobândirea dreptului definitiv de utilizare asupra programelor de calculator
Contractarea bunului este necesară când utilizatorul nu dispune de bunul ce urmează a fi dat în leasing şi atunci trebuie să îl procure de la furnizorul indicat de utilizator. înainte de modificarea O.G. nr. 51/1997 prin Legea nr. 287/2006, aceasta făcea vorbire de încheierea contractului de vânzare-cumpărare, şi nu de „contractare" ca în forma actuală. Deşi termenul este destul de general, considerăm că sunt avute în vedere contractele translative de proprietate prin care finanţatorul să devină proprietarul bunului. Aceasta pentru că, aşa cum s-a văzut în cele de mai sus, din chiar definiţia dată de legiuitor operaţiunilor de leasing rezultă că finanţatorul trebuie să fie proprietarul bunului ce îl transmite spre folosinţă, în regim de leasing, utilizatorului.
Transmiterea tuturor drepturilor asupra bunului către utilizator, cu excepţia dreptului de dispoziţie
în baza contractului de leasing, utilizatorul dobândeşte toate prerogativele dreptului de proprietate asupra bunului folosit în leasing, mai puţin dispoziţia, deşi evident nu devine proprietarul bunului decât la sfârşit, dacă îşi manifestă această opţiune.
Pe fundamentul acestor prerogative, O.G. nr. 51/1997 reglementează în favoarea utilizatorului dreptul de acţiune directă împotriva furnizorului pentru reclamaţii privind livrarea bunului, calitatea, asistenţa tehnică, service-ul necesar în perioada
de garanţie şi postgaranţie. Tot astfel, utilizatorul are exerciţiul acţiunilor posesorii împotriva terţilor. Corespunzător acestor drepturi, utilizatorul este răspunzător faţă de terţi pentru toate prejudiciile produse prin folosirea bunului.
Respectarea dreptului de opţiune al utilizatorului
La expirarea contractului de leasing, potrivit art. 9 din O.G. nr. 51/1997, utilizatorul are opţiunea prelungirii contractului de leasing, a cumpărării bunului ori a încetării raporturilor contractuale. în lipsa unor precizări exprese, utilizatorul beneficiază de cele trei opţiuni, indiferent de natura, durata sau alte elemente ale operaţiunii de leasing.
Garantarea folosinţei liniştite a bunului dat în leasing
Potrivit reglementării operaţiunilor de leasing, finanţatorul garantează utilizatorului doar folosinţa liniştită a bunului, nu şi folosinţa utilă a acestuia. Cu alte cuvinte, finanţatorul are doar obligaţia garanţiei pentru evicţiune, nu şi a garanţiei pentru vicii. Partajarea suportării celor două categorii de garanţii este făcută de chiar O.G. nr. 51/1997, care cuprinde mai multe reglementări în acest scop.
Astfel, în conformitate cu art. 10 lit. f), una din obligaţiile utilizatorului o reprezintă asumarea pentru întreaga perioadă a contractului a tuturor obligaţiilor care decurg din folosirea bunului, direct sau prin prepuşii săi, inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau avarierii bunului utilizat, din cauze fortuite. Apoi, potrivit art. 12, pentru viciile bunului, utilizatorul are acţiune directă, dar nu împotriva finanţatorului, ci împotriva furnizorului bunului, pentru toate reclamaţiile privind livrarea, calitatea, asistenţa tehnică şi service-ul necesar în perioada garanţie şi postgaranţie. în sfârşit, art. 18 prevede că finanţatorul este exonerat de orice răspundere faţă de terţi, pentru prejudiciile provocate prin folosinţa bunului.
Aşadar, în conformitate cu regulile de mai sus, în temeiul contractului de leasing, riscul pieirii totale sau parţiale a bunului contractat în leasing va fi suportat de utilizator şi nu de finanţator. Reţinem însă că regula suportării riscului pieirii totale sau parţiale a bunului este dispozitivă şi, prin urmare, această obligaţie poate fi stabilită, în baza contractului, în sarcina finanţatorului.
Încheierea unei poliţe de asigurare asupra bunul dat în leasing
Obligaţia finanţatorului de a asigura bunul dat în leasing este prevăzută şi în art. 5 din O.G. nr. 51/1997, care dispune că acesta are libertatea alegerii societăţii de asigurare pentru încheierea contractului de asigurare. Acelaşi art. 5 stipulează că primele de asigurare vor fi plătite de către utilizator, dacă prin contract părţile nu convin altfel. Părţile contractante pot stabili atât asigurătorul cu care se va încheia poliţa de asigurare a bunului, cât şi partea care va suporta costul asigurării, adică plata primelor de asigurare.
în ipoteza existenţei unei poliţe de asigurare a bunului, dacă se produce riscul asigurat, deci bunul piere total sau parţial, potrivit art. 26, indemnizaţia de asigurare poate fi încasată de finanţator şi acesta să se întoarcă împotriva utilizatorului din contractul de leasing, dacă despăgubirea nu acoperă prejudiciul produs, adică valoarea totală a contractului de leasing. Concluzia se impune pe principiile dreptului comun privind acoperirea prejudiciilor, izvorâte din pieirea parţială sau totală a bunurilor. în cazul răspunderii pentru pieirea bunurilor, în dreptul comun despăgubirile nu pot depăşi valoarea acestuia din momentul producerii prejudiciului. Altfel spus, este interzisă îmbogăţirea fără justă cauză a proprietarului, prin încasarea unor despăgubiri ce depăşesc valoarea bunului. Reglementările în domeniul leasingului nu cuprind nicio regulă derogatorie; înseamnă că, aşa cum arătam şi în cele de mai sus, finanţatorul se poate îndrepta împotriva utilizatorului doar pentru diferenţa ce nu acoperă valoarea contractului de leasing. Admiterea unei alte soluţii ar echivala cu o îmbogăţire fără justă cauză a finanţatorului, constând în, pe de o parte, încasarea indemnizaţiei de asigurare şi, pe de altă parte, a ratelor de leasing scadente, situaţie nepermisă în sistemul nostru legislativ.
Regulile ce cârmuiesc raporturile de asigurare a bunurilor contractate în leasing au caracter dispozitiv, astfel că părţile pot conveni ca utilizatorul să aibă calitatea de asigurat şi acesta să încaseze indemnizaţia de asigurare sau se poate păstra calitatea de asigurat a finanţatorului, dar se poate stipula ca utilizatorul să fie beneficiarul asigurării, calitate în care va încasa şi despăgubirile. Astfel se explică regula prevăzută în art. 26 din O.G. nr. 51/1997, potrivit căreia părţile pot conveni stingerea creanţelor reciproce prin compensare.
Obligaţiile utilizatorului
Efectuarea recepţiei şi primirea bunului
Pentru a putea întrebuinţa bunul ce constituie obiect al contractului de leasing, utilizatorul trebuie să-l recepţioneze şi să intre în posesia lui. Termenul de recepţie are semnificaţia descrierii caracteristicilor tehnice şi a stării bunului din momentul predării.
în ceea ce priveşte operaţiunea de primire a bunului de către utilizator, aceasta se realizează în temeiul unui mandat special, dat în acest sens de finanţator printr-un înscris separat, sau în temeiul unei clauze stabilite în mod expres cu furnizorul în contractul de vânzare-cumpărare a bunului. în legătură cu locul predării bunului obiect al contractului de leasing, în lipsa unei menţiuni exprese a legii, pot fi aplicate, prin analogie, regulile de la predarea lucrului obiect al contractului de vânzare-cumpărare, consacrate de art. 1.689 noul Cod Civil în conformitate cu textul de lege citat, predarea trebuie să se facă la locul unde bunul se afla la momentul încheierii contractului, dacă nu rezultă altfel din convenţia părţilor ori, în lipsa acesteia, din uzanţe.
Se înţelege că, în cazul în care finanţatorul are deja în posesie bunul ce urmează a fi contractat în leasing, recepţia şi primirea se vor realiza de acesta
împreună cu utilizatorul, deoarece finanţatorul este, practic, în această situaţie şi furnizorul bunului.
Cu prilejul recepţiei bunurilor, utilizatorul va trebui să constate şi să învedereze furnizorului eventualele vicii aparente ale bunului luat în primire. în împrejurarea în care bunul este primit fără obiecţiuni de utilizator sau nu se face recepţia lui, operează prezumţia că acesta a fost livrat în condiţiile agreate cu furnizorul şi în bună stare de funcţionare.
în cazul în care utilizatorul refuză să primească bunul la termenul convenit, finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, cu obligaţia utilizatorului la plata daunelor-interese. Aceeaşi sancţiune intervine şi în situaţia în care utilizatorul se află în stare de insolvenţă.
în c ceea ce priveşte momentul predării-primirii bunului ce constituie obiect derivat al contractului de leasing, în lipsă de stipulaţie în contract, în doctrina juridică s-a afirmat în mod întemeiat că preluarea se va face potrivit principiilor generale, imediat după realizarea acordului de voinţă sau la cererea utilizatorului.
Exploatarea bunul potrivit instrucţiunilor furnizorului
Bunul primit în leasing va trebui exploatat de către utilizator conform instrucţiunilor furnizorului şi destinaţiei bunului. Instrucţiunile de folosire sunt elaborate de furnizor, pentru că de cele mai multe ori, fiind şi producătorul bunului, cunoaşte cel mai bine condiţiile tehnice şi parametrii de exploatare a bunurilor.
Dacă utilizatorul nu respectă instrucţiunile de exploatare elaborate de furnizor, acesta pierde drepturile corelative ale obligaţiei transmiţătorului proprietăţii unui bun din dreptul comun. Mai precis, pierde drepturile izvorâte din obligaţia furnizorului de asigurare a folosinţei utile a bunului. în concret, utilizatorul pierde beneficiul termenului de garanţie, a duratei medii de utilizare, inclusiv dreptul de înlocuire a bunului şi de a pretinde despăgubiri în cazul existenţei unor vicii ascunse, care fac imposibilă exploatarea bunului dat în leasing.
Interdicţia grevării bunului cu sarcini
Operaţiunea grevării de sarcini a bunurilor presupune prerogativa dispoziţiei asupra acestora. Or, este ştiut faptul că utilizatorul nu are dispoziţia asupra bunului pe care îl foloseşte şi, drept consecinţă, nu poate greva cu sarcini aceste bunuri. Bunul întrebuinţat în leasing nu este indisponibilizat, fiind în circuitul civil, se pot institui sarcini asupra lui, însă pentru aceasta este necesar acordul finanţatorului, pentru că el păstrează prerogativa dispoziţiei, în virtutea calităţii sale de proprietar al bunului.
Plata ratelor de leasing şi a costurilor accesorii acestora
Principala obligaţie a utilizatorului, izvorâtă din contractul de leasing, constă în plata ratelor de leasing cu titlu de preţ al folosinţei bunului. Am văzut în cele de mai sus şi nu mai revenim asupra ei, componenţa ratei de leasing şi consecinţele neplăţii acesteia, care constau în rezilierea contractului, cu plata daunelor-interese, reprezentând contravaloarea ratelor scadente.
Reţinem însă că plata ratelor de leasing nu este singura obligaţie pecuniară a utilizatorului. Acesta trebuie să suporte şi alte cheltuieli auxiliare operaţiunii de leasing. Astfel, potrivit art. 10 şi al celorlalte reglementări ale ordonanţei, mai cad în sarcina utilizatorului şi costurile asigurării, adică sumele plătite cu titlu de prime de asigurare în temeiul poliţelor de asigurare asupra bunului, impozite, taxe, precum taxele de administrare a contractului de leasing, taxe vamale, accize etc.
Sancţiunea neplăţii ratelor de leasing este rezilierea contractului. în acest sens, art. 15 din ordonanţă stipulează în mod expres că, dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care utilizatorul nu execută obligaţia de plată integrală a ratelor de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadenţa prevăzută în contractul de leasing, finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar utilizatorul este obligat să restituie bunul şi să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing. Merită menţionat faptul că sancţiunea rezilierii contractului de leasing operează, potrivit legii, doar pentru neplata sumelor datorate cu titlu de rată de leasing, nu şi pentru neplata accesoriilor, precum: primele de asigurare, taxe, impozite, accize etc.
Suportarea cheltuielilor de întreţinere şi o riscului pieirii bunului
Utilizatorul are obligaţia exploatării bunului şi a menţinerii acestuia în stare de funcţionare, potrivit cu destinaţia sa şi a instrucţiunilor elaborate de furnizor. în acest sens, art. 10 lit. i) interzice utilizatorului să aducă modificări bunului şi să schimbe locul declarat în contract fără acordul finanţatorului. Legea instituie în sarcina utilizatorului obligaţia de a suporta toate cheltuielile reclamate de menţinerea bunului în bună stare de funcţionare.
Corelativ obligaţiei utilizatorului de întreţinere şi exploatare a bunului în bune condiţiuni, este şi dreptul finanţatorului de verificare periodică a stării şi a modului de exploatare a bunului care face obiectul contractului de leasing. Potrivit art. 10 lit. g), utilizatorul are obligaţia să permită finanţatorului exercitarea acestui drept, de verificare a stării şi a modului de exploatare a bunului.
De asemenea, aşa cum s-a mai arătat, deşi nu este titularul dreptului de proprietate asupra bunului, utilizatorul suportă, în exclusivitate, riscul pieirii totale sau parţiale a bunului. Mai precis, art. 10 lit. f) dispune că utilizatorul trebuie să-şi asume, pentru întreaga perioadă a contractului, în lipsa unei stipulaţii contrare, totalitatea obligaţiilor care decurg din folosirea bunului, direct sau prin prepuşii săi, inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau avarierii bunului utilizat, din cauze fortuite, şi continuitatea plăţilor cu titlu de rată de leasing, până la achitarea integrală a valorii contractului de leasing.
Trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 18, potrivit cărora, din momentul încheierii contractului de leasing şi până la expirarea acestuia şi reintrarea în posesia bunului, finanţatorul este exonerat de orice răspundere faţă de terţi pentru prejudiciile provocate prin folosinţa bunului, fapta sau omisiunea utilizatorului. Aşadar, în temeiul textelor de lege, pe lângă suportarea riscului pieirii bunului, cade în sarcina utilizatorului şi obligaţia reparării tuturor prejudiciilor cauzate de întrebuinţarea
bunului. în concret, se tranşează cu exactitate titularul răspunderii pentru lucruri.
Pe lângă suportarea pieirii totale sau parţiale a bunului, utilizatorul este obligat şi la plata tuturor ratelor de leasing până la achitarea integrală a valorii contractului. Din acest punct de vedere, situaţia este extrem de oneroasă din perspectiva utilizatorului. Este chiar mai agravată comparativ cu situaţia neplăţii ratelor de leasing. Gravitatea situaţiei constă în aceea că, dacă pentru neplata ratelor de leasing utilizatorul datorează doar sumele scadente până în momentul restituirii bunului, în cazul pieirii acestuia, utilizatorul plăteşte toate ratele până la achitarea integrală a valorii contractului.
Încunoştinţarea finanţatorului despre orice tulburare a dreptului de proprietate asupra bunului
Finanţatorul transmite utilizatorului doar dreptul de folosinţă, păstrând proprietatea bunului dat în leasing. Această tehnică juridică îl obligă pe utilizator să îl informeze pe finanţator ori de câte ori dreptul de proprietate este perturbat. în caz contrar, utilizatorul răspunde pentru uzurpare în cadrul unui proces împotriva terţului uzurpant. împotriva tulburărilor de fapt utilizatorul se apără singur prin exercitarea acţiunilor posesorii.
Restituirea bunului
Această obligaţie este operabilă în situaţia în care la expirarea contractului de leasing utilizatorul nu manifestă opţiunea de prelungire sau reînnoire a contractului ori de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunului. în virtutea principiului libertăţii contractuale, părţile contractante pot prevedea încă de la început, prin inserarea unei clauze în contract, că, la expirarea duratei contractului, utilizatorul va restitui bunul exploatat în regim de leasing. Cu alte cuvinte, se poate stabili în contract excluderea dreptului de opţiune a utilizatorului la sfârşitul leasingului prin obligarea acestuia la restituirea bunului.
Bunul se va restitui nu în starea în care a fost primit, ci în condiţiile în care se prezintă el după expirarea perioadei de leasing. Prin urmare, riscul uzurii prin folosinţă a bunului este suportat de către finanţator.
Încetarea contractului de leasing
Reglementările din materia leasingului cuprind mai multe cazuri de încetare a contractului de leasing.
Expirarea duratei contractului
Un caz de încetare a contractului de leasing îl reprezintă expirarea duratei de leasing, când utilizatorul poate să-şi manifeste cele trei opţiuni prevăzute de lege.
Rezilierea contractului
Refuzul utilizatorului de a primi bunul
Un alt caz de încetare a contractului de leasing îl reprezintă refuzul utilizatorului de a primi bunul de la furnizor (art. 14 din ordonanţă). Cu toate că ordonanţa are în vedere doar refuzul de primire a bunului de la furnizor, considerăm că leasingul încetează şi când utilizatorul refuză să primească bunul de la finanţator. în această situaţie, contractul încetează prin reziliere.
Insolvenţă sau dizolvarea şi lichidarea unei părţi
Tot prin reziliere încetează contractul de leasing şi în împrejurarea în care utilizatorul se află în stare de insolvenţă. în dezvoltare, art. 13 din O.G. nr. 51/1997 consacră principiul potrivit căruia drepturile finanţatorului asupra bunului utilizat în baza unui contract de leasing sunt opozabile judecătorului-sindic în situaţia în care utilizatorul se află în insolvenţă şi sunt opozabile lichidatorului când societatea se află în procedura de dizolvare şi lichidare reglementată de Legea nr. 31/1990.
Aceleaşi drepturi sunt aplicabile şi opozabile judecătorului-sindic şi, respectiv, lichidatorului şi pentru cazul în care finanţatorul se află în stare de insolvenţă sau de dizolvare şi lichidare în temeiul Legii nr. 31/1990. Pentru această din urmă situaţie, în care finanţatorul se află în insolvenţă sau în procedura de dizolvare şi lichidare în temeiul Legii nr. 31/1990, art. 13 alin. (5) prevede dreptul utilizatorului de a urmări bunul aflat în proprietatea oricărui dobânditor al acestuia, în condiţiile în care au fost respectate întocmai drepturile finanţatorului. Cu alte cuvinte, schimbarea titularului dreptului de proprietate asupra bunului contractat în leasing, ca urmare a insolvenţei sau a dizolvării şi lichidării finanţatorului, nu poate produce şi modificarea condiţiilor şi elementelor esenţiale ale contractului de leasing.
Pieirea, pierderea sau dispariţia bunului
Un alt caz de încetare a contractului de leasing îl reprezintă pieirea totală sau parţială, precum şi pierderea sau dispariţia inclusiv prin furt a bunului.
Desfiinţarea titlului asupra bunului
Contractul de leasing încetează şi ca urmare a desfiinţării titlului asupra bunului. Deşi desfiinţarea titlului constituie cauză expresă de încetare a contractului de leasing, doar pentru situaţia în care utilizatorul iniţial încheie, la rândul lui, un contract de leasing cu un alt utilizator, denumit utilizatorul final, totuşi, apreciem că desfiinţarea titlului finanţatorului asupra bunului conduce şi la desfiinţarea contractului de leasing iniţial. Aceasta întrucât, ca urmare a desfiinţării titlului, se realizează concomitent revendicarea bunului sau, după caz, repunerea părţilor în situa
ţia anterioară, împrejurare în care este necesară încheierea unui alt contract de leasing cu noul deţinător al titlului asupra bunului.
O situaţie expresă de desfiinţare a titlului asupra bunului o poate constitui desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare în baza căruia finanţatorul a devenit proprietarul bunului obiect al contractului de leasing.
Neplata integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive
în sfârşit, o altă cauză de încetare a contractului de leasing, tot prin reziliere, o reprezintă neplata integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive. Merită a fi reţinut că moartea sau incapacitatea locatarului/utilizator nu constituie cauze de încetare a contractului de leasing. Această constatare ne-a determinat, printre altele, să avem rezerve în ce priveşte caracterul intuita personae al contractului de leasing.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Contractul de leasing
