Contractul de transport de bunuri

Contractul de transport de bunuri este supus regulilor generale relative la contractul de transport şi regulilor speciale prevăzute de Codul civil pentru această varietate a contractului de transport. De altfel, dintre toate varietăţile transportului, contractul de transport de bunuri beneficiază de cea mai detaliată reglementare.

O particularitate specifică transportului de bunuri o constituie întocmirea şi predarea documentelor de transport. Potrivit legii, bunurile nu pot circula dintr-un loc în altul fără anumite înscrisuri care să conţină unele menţiuni speciale cu privire la elementele de identificare a expeditorului, mijlocul de transport, mărfurile transportate, provenienţa bunurilor ce fac obiectul transportului etc. Aceste înscrisuri poartă denumirea de documente de transport.

Documentele de transport

Aşa cum precizam în cele de mai sus, bunurile circulă de la expeditor către destinatar sau către locul stabilit în contractul de transport, însoţite de documentele de transport. în principiu, documentele de transport sunt întocmite de către expeditor şi sunt predate cărăuşului odată cu predarea mărfii spre încărcare. în acest sens, art. 1.961 noul cod civil prevede că, la remiterea bunurilor pentru transport, expeditorul trebuie să predea transportatorului, în afară de documentul de transport, toate documentele suplimentare vamale, sanitare, fiscale şi altele asemenea, necesare efectuării transportului.

Potrivit legii, documentul de transport este semnat de expeditor şi trebuie să cuprindă, între altele, menţiuni privind identitatea expeditorului, a transportatorului şi a destinatarului şi, după caz, a persoanei care trebuie să plătească transportul. De asemenea, documentul de transport trebuie să prevadă locul şi data luării în primire a bunului, punctul de plecare şi cel de destinaţie, preţul şi termenul transportului, natura, cantitatea, volumul sau masa şi starea aparentă a bunului la predarea spre transport, caracterul periculos al bunului, dacă este cazul, precum şi documentele suplimentare care au fost predate şi însoţesc transportul. în temeiul libertăţii de a contracta, părţile pot conveni introducerea şi a altor menţiuni în documentul de transport. Documentul de transport, cu menţiunile mai sus arătate, se întocmeşte în cel puţin trei exemplare, câte unul pentru transportator şi expeditor şi altul care însoţeşte bunul transportat până la destinaţie.

în lipsa documentului de transport, transportatorul trebuie să elibereze expeditorului, la cererea acestuia, o recipisă de primire a bunului spre transport, care va conţine aceleaşi elemente pe care trebuie să le indice documentul de transport. Legea prevede însă că dispoziţiile privind recipisa de transport nu se aplică în cazul transportului rutier de mărfuri [art. 1.962 alin. (2) noul Cod Civil]. Aceasta înseamnă că în cazul transportului rutier, bunurile nu pot circula decât însoţite de documentele de transport, cu excluderea recipiselor sau a altor înscrisuri.

Documentul de transport sau, în lipsa acestuia, recipisa de primire dovedeşte până la proba contrară luarea în primire a bunului spre transport, natura, cantitatea şi starea aparentă a acestuia.

în cazul în care expeditorul predă pentru transport mai multe colete, transportatorul are dreptul să îi solicite acestuia câte un document de transport pentru fiecare colet în parte, dacă prin lege nu se prevede altfel (art. 1.963 noul Cod Civil).

Ca principiu, documentele de transport nu sunt negociabile. Părţile contractului pot însă conferi, printr-o clauză expresă, caracter negociabil documentelor de transport prin emiterea lor la ordin sau la purtător, apropiindu-le de titlurile de valoare. Regulile care guvernează documentele de transport negociabile sunt cuprinse în art. 1964-1965 noul Cod Civil Astfel, în acord cu textele de lege menţionate, documentul de transport nu este negociabil, cu excepţia cazului în care părţile sau legea specială dispun astfel. în cazul în care este negociabil, documentul de transport la ordin se transmite prin gir, iar cel la purtător prin remitere.

Atunci când documentul de transport este la ordin sau la purtător, proprietatea bunurilor transportate se transferă prin efectul transmiterii acestui document. Codul civil prevede că forma şi efectele girurilor, anularea şi înlocuirea documentului de transport sunt supuse dispoziţiilor privitoare la cambie şi biletul la ordin. Ultimul giratar al unui şir neîntrerupt de giruri care este posesor al titlului este considerat proprietar. Debitorul care îşi îndeplineşte obligaţia rezultând din titlu este eliberat, numai dacă nu a existat fraudă sau culpă gravă din partea sa.

Efectele contractului de transport de bunuri

Contractul de transport este un contract complex, la derularea căruia sunt implicate cel puţin trei părţi, expeditorul bunurilor ce fac obiectul transportului, transportatorul şi destinatarul bunurilor transportate. Pornind de la această premisă, Codul civil reglementează efecte juridice cu privire la toţi participanţii la raporturile juridice specifice transportului. în concret, Codul civil legiferează drepturi şi obligaţii în persoana expeditorului, a cărăuşului, precum şi în persoana destinatarului bunurilor ce se transportă.

Obligaţiile transportatorului

Obligaţia de a efectua transportul

Obligaţia de a transporta bunurile predate pentru transport până la destinaţie

Principala obligaţie a transportatorului din contractul de transport este aceea de a efectua transportul. Această obligaţie este prevăzută în mod expres de art. 1.968

noul Cod Civil, potrivit căruia transportatorul are obligaţia de a transporta bunurile predate pentru transport până la destinaţie. Tot astfel, art. 1.958 alin. (3) noul Cod Civil prevede că transportatorul care îşi oferă serviciile publicului trebuie să transporte orice persoană care solicită serviciile sale şi orice bun al cărui transport este solicitat, dacă nu are un motiv întemeiat de refuz. Pasagerul, expeditorul şi destinatarul sunt obligaţi să respecte instrucţiunile transportatorului.

Transportul trebuie efectuat de către cărăuşul care s-a obligat prin contract, dar acesta are posibilitatea să-şi substituie alt transportator. Dacă transportatorul îşi substituie un alt transportator pentru executarea totală sau parţială a obligaţiei sale, acesta din urmă este considerat parte în contractul de transport (art. 1.960 noul Cod Civil).

Cărăuşul este obligat să efectueze transportul în termenul prevăzut în contractul de transport. în acest sens, art. 1.969 noul Cod Civil dispune că transportul trebuie efectuat în termenul stabilit de părţi. Dacă termenul în care trebuie făcut transportul nu a fost determinat de părţi, se ţine seama de practicile statornicite între părţi, de uzanţele aplicate la locul de plecare, iar în lipsa acestora, se stabileşte potrivit împrejurărilor.

Retragerea bunurilor şi modificarea transportului/contractului

în virtutea dreptului de dispoziţie asupra bunurilor transportate, expeditorul are dreptul, prin comunicare ulterioară scrisă, să retragă înainte de plecare bunul ce urma să fie transportat, să îl oprească în cursul transportului, să amâne predarea lui către destinatar ori să dispună înapoierea lui la locul de plecare, să schimbe persoana destinatarului ori locul de destinaţie sau să dispună o altă modificare a condiţiilor de executare a transportului (art. 1.973 noul Cod Civil).

Expeditorul care a dat o dispoziţie ulterioară este obligat să plătească transportatorului, după caz, preţul părţii efectuate din transport, taxele datorate şi cheltuielile pricinuite prin executarea dispoziţiei ulterioare, precum şi să îl despăgubească de orice pagubă suferită.

Este interzis expeditorului să dea dispoziţie ulterioară care să aibă ca efect divizarea transportului, în afară de cazul când legea dispune altfel [art. 1.973 alin. (3)

noul Cod Civil].

Potrivit art. 1.974 noul Cod Civil, dreptul expeditorului de a modifica contractul de transport se stinge de îndată ce destinatarul şi-a manifestat voinţa de a-şi valorifica drepturile ce rezultă pentru el din contractul de transport potrivit legii sau de îndată ce expeditorul a predat destinatarului duplicatul de pe documentul de transport. Din acel moment, dreptul de a modifica contractul de transport prin dispoziţie ulterioară trece asupra destinatarului.

Transportatorul, conformându-se dispoziţiilor legii speciale, poate refuza executarea dispoziţiei ulterioare, înştiinţându-l fără întârziere pe cel de la care ea emană, dacă executarea dispoziţiei ar fi de natură să tulbure în mod grav bunul mers al exploatării ori dacă, în cazul schimbării locului de destinaţie, sporul de taxe şi cheltuieli nu ar fi garantat de valoarea bunului sau în alt fel (art. 1.975 noul Cod Civil)

Suspendarea transportului şi contraordinul

Transportul se efectuează în condiţiile şi după regulile prescrise de către expeditor sau de către destinatar în funcţie de persoana care a angajat transportul. Astfel, art. 1.970 alin. (1) noul Cod Civil prevede că expeditorul poate suspenda transportul şi cere restituirea bunurilor sau predarea lor altei persoane decât aceleia menţionate în documentul de transport ori dispune cum va crede de cuviinţă, fiind obligat să plătească transportatorului cheltuielile şi contravaloarea daunelor care sunt consecinţa imediată a acestui contraordin.

Pentru a exercita dreptul de contraordin trebuie prezentat documentul de transport semnat de transportator sau recipisa de primire, dacă un asemenea

document a fost eliberat; modificările ce decurg din contraordin trebuie înscrise în documentul de transport sau pe recipisă sub o nouă semnătură a transportatorului.

Dreptul la contraordin încetează din momentul în care destinatarul a cerut predarea bunurilor. Transportatorul răspunde pentru prejudiciile produse prin executarea contraordinelor date cu încălcarea dispoziţiilor legale [art. 1.970 alin. (3) şi (4) noul Cod Civil].

Pot exista şi diferite situaţii şi împrejurări care împiedică efectuarea transportului în condiţiile stabilite iniţial prin contract. Potrivit prevederilor art. 1.971 noul Cod Civil, în caz de împiedicare la transport, transportatorul are dreptul să îi ceară instrucţiuni expeditorului sau, în lipsa unui răspuns din partea acestuia, să transporte bunul la destinaţie, modificând itinerarul. în acest din urmă caz, dacă nu a fost o faptă ce îi este imputabilă, transportatorul are drept la preţul transportului, la taxele accesorii şi la cheltuieli, pe ruta efectiv parcursă, precum şi la modificarea, în mod corespunzător, a termenului de executare a transportului.

Dacă nu există o altă rută de transport sau dacă, din alte motive, continuarea transportului nu este posibilă, transportatorul va proceda potrivit instrucţiunilor date de expeditor prin documentul de transport pentru cazul împiedicării la transport, iar în lipsa acestora sau dacă instrucţiunile nu pot fi executate, împiedicarea va fi adusă fără întârziere la cunoştinţa expeditorului, cerându-i-se instrucţiuni.

Dacă în termen de 5 zile de la trimiterea înştiinţării expeditorul nu dă, în condiţiile legii speciale, instrucţiuni ce pot fi executate şi nici nu îi comunică denunţarea contractului, transportatorul poate să păstreze bunul în depozit sau îl poate depozita la un terţ. în cazul în care depozitarea nu este posibilă ori bunul se poate altera sau deteriora ori valoarea acestuia nu poate acoperi preţul transportului, taxele accesorii şi cheltuielile, transportatorul va valorifica bunul, potrivit dispoziţiilor legii [art. 1.972 alin. (1) noul Cod Civil]. Când bunul a fost vândut, preţul, după scăderea drepturilor băneşti ale transportatorului, trebuie să fie pus la dispoziţia expeditorului, iar dacă preţul este mai mic decât drepturile băneşti ale transportatorului, expeditorul trebuie să plătească diferenţa.

în cazul în care împiedicarea la transport a încetat înainte de sosirea instrucţiunilor expeditorului, bunul se transmite la destinaţie, fără a se mai aştepta aceste instrucţiuni, expeditorul fiind înştiinţat despre aceasta fără întârziere.

Expeditorul înştiinţat de ivirea împiedicării poate denunţa contractul plătind transportatorului numai cheltuielile făcute de acesta şi preţul transportului în proporţie cu parcursul efectuat [art. 1.971 alin. (3) noul Cod Civil].

Obligaţia de predare bunurilor transportate

O altă obligaţie a transportatorului o reprezintă predarea bunurilor către destinatar sau persoanei indicată în contractul de transport. Cu privire la obligaţia de predare, art. 1.976 noul Cod Civil stipulează că transportatorul este obligat să pună bunurile transportate la dispoziţia destinatarului sau posesorului documentului de transport la ordin ori la purtător, în locul şi termenele indicate în contract sau, în lipsă, potrivit practicilor statornicite între părţi ori uzanţelor. Posesorul documentului de transport la ordin sau la purtător este obligat să îl remită transportatorului la preluarea bunurilor transportate.

Predarea bunurilor transportate se face la domiciliul sau sediul destinatarului, dacă din contract, din practicile statornicite între părţi ori conform uzanţelor nu rezultă contrariul. Transportatorul îl înştiinţează pe destinatar cu privire la sosirea bunurilor şi la termenul pentru preluarea acestora, dacă predarea nu se face la domiciliul sau sediul acestuia [art. 1.976 alin. (3) noul Cod Civil].

în practică pot exista situaţii în care destinatarul nu este de găsit ori refuză preluarea bunurilor ce fac obiectul transportului. Pentru astfel de situaţii, Codul civil prevede, în art. 1.981 că, dacă destinatarul nu este găsit, refuză sau neglijează preluarea bunurilor ori dacă există neînţelegeri privind preluarea bunurilor între mai mulţi destinatari sau din orice motiv, fără culpa sa, transportatorul nu poate preda bunurile transportate, acesta va solicita imediat instrucţiuni expeditorului, care este obligat să i le transmită în maximum 15 zile, sub sancţiunea returnării bunurilor către expeditor, pe cheltuiala acestuia, sau a vânzării lor de către transportator, după caz. în caz de urgenţă sau când bunurile sunt perisabile, transportatorul va retransmite expeditorului bunurile, pe cheltuiala acestuia, sau le va vinde, potrivit legii, fără să mai solicite instrucţiuni expeditorului.

La sfârşitul perioadei de depozitare sau la expirarea termenului pentru primirea instrucţiunilor expeditorului, obligaţiile transportatorului sunt cele de la depozitul gratuit, cu obligaţia pentru expeditor de a-i rambursa integral cheltuielile de conservare şi depozitare a bunurilor. Transportatorul are dreptul la despăgubiri de la destinatar sau de la expeditor, după caz, pentru pagubele cauzate de întârzierea destinatarului în preluarea bunurilor transportate [art. 1.981 alin. (3) şi (4) noul Cod Civil].

Răspunderea transportatorului pentru prejudiciile cauzate

Răspunderea transportatorului

Cum era şi firesc, Codul civil legiferează câteva cazuri speciale de răspundere a cărăuşului pentru prejudiciile cauzate în legătură cu bunurile ce fac obiectul transportului¹. în primul rând, art. 1.984 prevede că transportatorul răspunde pentru prejudiciul cauzat prin pierderea totală ori parţială a bunurilor, prin alterarea ori deteriorarea acestora, survenită pe parcursul transportului, sub rezerva aplicării dispoziţiilor art. 1.959, precum şi prin întârzierea livrării bunurilor.

Apoi, art. 1.992 noul Cod Civil dispune că transportatorul răspunde şi pentru paguba cauzată prin neefectuarea transportului sau prin depăşirea termenului de transport.

De asemenea, transportatorul răspunde şi pentru încasarea rambursurilor şi pentru îndeplinirea formalităţilor vamale. în acest sens, art. 1.993 noul Cod Civil prevede că răspunderea transportatorului pentru încasarea rambursurilor cu care expeditorul a grevat transportul şi pentru îndeplinirea operaţiunilor vamale este reglementată de dispoziţiile privitoare la mandat.

în sfârşit, dacă nu s-a convenit altfel, transportatorul care se angajează să transporte bunurile atât pe liniile sale de exploatare, cât şi pe cele ale altui transportator răspunde pentru transportul efectuat pe celelalte linii numai ca expeditor comisionar (art. 1.998 noul Cod Civil).

Potrivit legii, transportatorul nu poate exclude sau limita răspunderea sa decât în cazurile prevăzute de lege. în conformitate cu prevederile art. 1.995 noul Cod Civil, clauza prin care se înlătură sau se restrânge răspunderea stabilită prin lege în sarcina transportatorului se consideră nescrisă. Cu toate acestea, expeditorul îşi poate asuma riscul transportului în cazul pagubelor cauzate de ambalaj sau în cazul transporturilor speciale care măresc riscul pierderii sau stricăciunii bunurilor [art. 1.995 alin. (2) noul Cod Civil].

Legea consacră şi regulile de stabilire a prejudiciilor cauzate în legătură cu bunurile transportate. Regulile privind stabilirea despăgubirilor în sarcina transportatorului sunt cuprinse în art. 1.985- 1.995 noul Cod Civil Potrivit prevederilor legale citate, în caz de pierdere a bunurilor, transportatorul trebuie să acopere valoarea reală a bunurilor pierdute sau a părţilor pierdute din bunurile transportate. în caz de alterare sau deteriorare a bunurilor, transportatorul va acoperi scăderea lor de valoare.

Pentru ambele situaţii se va avea în vedere valoarea bunurilor la locul şi momentul predării. în cazul în care valoarea bunului a fost declarată la predare, despăgubirea se calculează în raport cu acea valoare. Cu toate acestea, dacă valoarea reală a bunului de la locul şi momentul predării este mai mică, despăgubirea se calculează în raport cu această din urmă valoare (art. 1.987 noul Cod Civil).

în toate cazurile, despăgubirea nu poate depăşi cuantumul stabilit prin legea specială. Dacă transportatorul a acţionat cu intenţie sau culpă gravă, acesta datorează despăgubiri, fără limitările sau exonerarea de răspundere prevăzute la regulile de mai sus (art. 1.989 şi 1.990 noul Cod Civil).

în caz de pierdere sau de alterare a bunurilor, pe lângă contravaloarea acestora, transportatorul trebuie să restituie, de asemenea, preţul transportului, al serviciilor accesorii şi cheltuielile transportului, proporţional, după caz, cu valoarea bunurilor pierdute sau cu diminuarea valorii cauzate de alterarea ori deteriorarea acestora (art. 1986 noul Cod Civil).

Cu toate acestea, în cazul în care cel îndreptăţit primeşte bunurile fără a face rezerve, nu se mai pot formula împotriva transportatorului pretenţiile izvorâte din pierderea parţială sau alterarea ori deteriorarea bunurilor transportate ori din nerespectarea termenului de transport (art. 1.994 noul Cod Civil). Potrivit aceluiaşi art. 1.994 alin. (2) noul Cod Civil, în cazul în care pierderea parţială sau alterarea ori deteriorarea nu putea fi descoperită la primirea bunului, cel îndreptăţit poate pretinde transportatorului daune-interese, chiar dacă bunul transportat a fost primit fără rezerve. Daunele-interese pot fi cerute numai dacă cel îndreptăţit a adus la cunoştinţa transportatorului pieirea sau alterarea ori deteriorarea de îndată ce a descoperit-o, însă nu mai târziu de 5 zile de la primirea bunului, iar pentru bunurile perisabile sau animalele vii, nu mai târziu de 6 ore de la primirea acestora. în caz de intenţie sau culpă gravă a transportatorului, dispoziţiile de mai sus privitoare la stingerea pretenţiilor celui îndreptăţit, precum şi cele privitoare la termenul de înştiinţare nu sunt aplicabile.

Se impune precizarea că potrivit dispoziţiilor art. 1.988 noul Cod Civil, transportatorul nu este ţinut să transporte documente, sume de bani în numerar, titluri de valoare, bijuterii sau alte bunuri de mare valoare. Dacă acceptă transportul unor astfel de bunuri, transportatorul trebuie să acopere, în caz de pierdere, deteriorare sau alterare, numai valoarea declarată a acestora. în situaţia în care s-a declarat o natură diferită a bunurilor ori o valoare mai mare, transportatorul este exonerat de orice răspundere.

Cauze speciale de exonerare de răspundere

Legea reglementează şi câteva cauze speciale de exonerare de răspundere a cărăuşului. Astfel, art. 1.959 alin. (2) noul Cod Civil prevede că transportatorul răspunde pentru prejudiciile cauzate prin întârzierea ajungerii la destinaţie, cu excepţia cazului fortuit şi a forţei majore. Prin urmare, cazul fortuit şi forţa majoră exonerează transportatorul de pagubele cauzate ca urmare a întârzierii ajungerii mărfurilor la destinaţie.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 1.991 noul Cod Civil, transportatorul nu răspunde dacă pierderea totală ori parţială sau, după caz, alterarea ori deteriorarea s-a produs din cauza:

a) unor fapte în legătură cu încărcarea sau descărcarea bunului, dacă această operaţiune s-a efectuat de către expeditor sau destinatar;

b) lipsei ori defectuozităţii ambalajului, dacă după aspectul exterior nu putea fi observată la primirea bunului pentru transport;

c) expedierii sub o denumire necorespunzătoare, inexactă ori incompletă a unor bunuri excluse de la transport sau admise la transport numai sub anumite condiţii, precum şi a nerespectării de către expeditor a măsurilor de siguranţă prevăzute pentru acestea din urmă;

d) unor evenimente naturale inerente transportului în vehicule deschise, dacă, potrivit dispoziţiilor legii speciale sau contractului, bunul trebuie transportat astfel;

e) naturii bunului transportat, dacă aceasta îl expune pierderii sau stricăciunii prin sfărâmare, spargere, ruginire, alterare interioară spontană şi altele asemenea;

f) pierderii de greutate, oricare ar fi distanţa parcursă, dacă şi în măsura în care bunul transportat este dintre acelea care prin natura lor suferă, obişnuit, prin simplul fapt al transportului, o asemenea pierdere;

g) pericolului inerent al transportului de animale vii;

h) faptului că prepusul expeditorului, care însoţeşte bunul în cursul transportului, nu a luat măsurile necesare pentru a asigura conservarea bunului;

i) oricărei alte împrejurări prevăzute prin lege specială.

Dacă se constată că pierderea sau deteriorarea ori alterarea a putut surveni din una dintre cauzele de mai sus, legea prezumă că paguba a fost produsă din acea cauză.

Transportatorul este, de asemenea, exonerat de răspundere, dacă dovedeşte că pierderea totală sau parţială ori alterarea sau deteriorarea s-a produs din cauza:

a) unei alte fapte decât cele prevăzute de lege, săvârşită cu intenţie ori din culpă de către expeditor sau destinatar, ori a instrucţiunilor date de către unul dintre aceştia;

b) forţei majore sau faptei unui terţ pentru care transportatorul nu este ţinut să răspundă [art. 1.991 alin. (3) noul Cod Civil].

Răspunderea în cazul transportului succesiv sau combinat

în sfârşit, legea reglementează regimul juridic al răspunderii în cazul transportului succesiv sau combinat. Potrivit art. 1.999 noul Cod Civil, dacă prin lege nu se prevede altfel, în cazul transportului succesiv sau combinat, acţiunea în răspundere se poate exercita împotriva transportatorului care a încheiat contractul de transport sau împotriva ultimului transportator.

Regulile după care operează răspunderea pentru transportul succesiv sau combinat sunt consacrate de art. 2.000-2.001 noul Cod Civil Astfel, în conformitate cu normele legale menţionate, în raporturile dintre ei, fiecare transportator contribuie la despăgubiri proporţional cu partea ce i se cuvine din preţul transportului. Dacă însă paguba este produsă cu intenţie sau din culpa gravă a unuia dintre transportatori, întreaga despăgubire incumbă acestuia. Atunci când unul dintre transportatori dovedeşte că faptul păgubitor nu s-a produs pe durata transportului său, acesta nu este ţinut să contribuie la despăgubire. Se prezumă că bunurile au fost predate în stare bună de la un transportator la altul dacă aceştia nu solicită menţionarea în documentul de transport a stării în care au fost preluate bunurile.

Art. 2.001 noul Cod Civil legiferează instituţia reprezentării în transportul succesiv sau combinat. Textul de lege citat prevede că, în transportul succesiv sau combinat, cel din urmă transportator îi reprezintă pe ceilalţi în ceea ce priveşte încasarea sumelor ce li se cuvin în temeiul contractului de transport, precum şi cu privire la exercitarea drepturilor prevăzute de lege. Transportatorul care nu îşi îndeplineşte obligaţiile prevăzute de lege răspunde faţă de transportatorii precedenţi pentru sumele ce li se cuvin acestora.

Obligaţiile expeditorului

Contractul de transport dă naştere la obligaţii şi în sarcina expeditorului mărfurilor. Principalele obligaţii ale expeditorului în temeiul contractului de transport de bunuri sunt: predarea bunurilor ce urmează a fi transportate şi a documentelor de transport, ambalarea/ambalajul bunurilor transportate, plata preţului transportului şi despăgubirea transportatorului pentru prejudiciile cauzate de bunurile ce fac obiectul transportului.

Predarea bunurilor şi a documentelor de transport

Cu valoare de principiu, art. 1.967 noul Cod Civil prevede că expeditorul trebuie să predea bunurile la locul şi în condiţiile convenite prin clauzele contractului sau, în lipsa acestora, potrivit practicilor statornicite între părţi ori uzanţelor, să completeze şi să predea documentul de transport, fiind răspunzător pentru prejudiciile cauzate prin întârziere

Aşa cum am precizat şi în cele de mai sus, documentul de transport este semnat de expeditor şi trebuie să cuprindă, între altele, menţiuni privind identitatea expeditorului, a transportatorului şi a destinatarului şi, după caz, a persoanei care trebuie să plătească transportul. Documentul de transport menţionează, de asemenea, locul şi data luării în primire a bunului, punctul de plecare şi cel de destinaţie, preţul şi termenul transportului, natura, cantitatea, volumul sau masa şi starea aparentă a bunului la predarea spre transport, caracterul periculos al bunului, dacă este cazul, precum şi documentele suplimentare care au fost predate şi însoţesc transportul. Părţile pot conveni să introducă şi alte menţiuni în documentul de transport. Potrivit legii, documentul de transport se întocmeşte în cel puţin

3 exemplare, câte unul pentru transportator şi expeditor şi altul care însoţeşte bunul transportat până la destinaţie.

în lipsa documentului de transport, transportatorul trebuie să elibereze expeditorului, la cererea acestuia, o recipisă de primire a bunului spre transport care va cuprinde menţiunile pe care, potrivit legii, trebuie să le cuprindă documentul de transport. Se impune a fi reţinut că documentul de transport nu poate fi înlocuit cu recipisa de primire în cazul transportului rutier de mărfuri [art. 1.962 alin. (2) noul Cod Civil].

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 1.961 noul Cod Civil, la remiterea bunurilor pentru transport, expeditorul trebuie să predea transportatorului, în afară de documentul de transport, toate documentele suplimentare vamale, sanitare, fiscale şi altele asemenea, necesare efectuării transportului, potrivit legii.

Ambalajul bunurilor transportate

O altă obligaţie a expeditorului, prevăzută de normele legale aplicabile în materie o constituie ambalarea bunurilor ce urmează a fi transportate. în acest sens, art. 1.966 noul Cod Civil stipulează că expeditorul are obligaţia să ambaleze bunurile corespunzător naturii acestora şi modului de transport. Expeditorul răspunde faţă de transportator pentru prejudiciile cauzate acestuia de ambalajul necorespunzător sau de ambalarea defectuoasă a bunurilor predate spre transport. Dacă transportatorul este obligat la acoperirea prejudiciilor cauzate terţelor persoane datorită lipsei ambalajului sau a ambalajului necorespunzător al bunurilor transportate, acesta are acţiune de regres împotriva expeditorului. Soluţia este consacrată în mod expres de art. 1.966 alin. (2) teza a doua noul Cod Civil, potrivit căruia transportatorul rămâne răspunzător faţă de terţi pentru pagubele cauzate astfel, cu drept de regres contra expeditorului.

Plata preţului, a cheltuielilor privind transportul şi despăgubirea transportatorului

Expeditorul datorează transportatorului preţul transportului şi contravaloarea cheltuielilor făcute de către transportator în legătură cu bunurile transportate, precum şi pagubele suferite. Plata preţului transportului şi a cheltuielilor generate de bunurile transportate este consacrată de art. 1.978 noul Cod Civil Potrivit textului de lege citat, preţul transportului şi al serviciilor accesorii prestate de transportator sunt datorate de expeditor şi se plătesc la predarea bunurilor pentru transport, dacă nu se prevede altfel prin contract sau legea specială, după caz. Dacă bunurile nu sunt de aceeaşi natură cu cele descrise în documentul de transport sau valoarea lor este superioară, transportatorul are dreptul la preţul pe care l-ar fi cerut dacă ar fi cunoscut aceste împrejurări, dispoziţiile legii speciale fiind aplicabile. în cazul în care în contract se prevede că preţul se plăteşte la destinaţie, transportatorul va preda bunurile contra plăţii acestuia de către destinatar.

în ceea ce priveşte plata despăgubirilor pentru prejudiciile suferite de către transportator, art. 1.997 noul Cod Civil dispune că expeditorul va despăgubi transportatorul pentru orice pagube cauzate de natura sau viciul bunurilor predate pentru transport. De asemenea, art. 1.961 alin. (3) noul Cod Civil prevede că expeditorul răspunde faţă de transportator pentru prejudiciile cauzate de un viciu propriu al bunului sau de orice omisiune, insuficienţă ori inexactitate a menţiunilor din documentul de transport sau, dacă este cazul, din documentele suplimentare. în sfârşit, potrivit

legii, expeditorul care predă pentru transport bunuri periculoase, fără să informeze transportatorul în prealabil, îl va despăgubi pe acesta pentru orice pagube cauzate de natura periculoasă a transportului. Transportatorul rămâne răspunzător faţă de terţi pentru prejudiciile rezultate dintr-o astfel de cauză, având drept de regres împotriva expeditorului.

Pentru sumele de bani pe care le datorează expeditorul cu titlu de preţ, cheltuieli aferente transportului sau cu titlu de despăgubiri, cărăuşul beneficiază de o garanţie specială prevăzută de lege. Astfel, potrivit prevederilor art. 1.982 noul Cod Civil, pentru garantarea creanţelor sale izvorâte din contractul de transport, transportatorul se bucură, cu privire la bunul transportat, de drepturile unui creditor gajist cât timp deţine acel bun. Transportatorul poate exercita drepturile prevăzute de lege şi după predarea către destinatar a bunului transportat, dar numai timp de 24 de ore de la predare şi doar dacă destinatarul mai deţine bunul.

Obligaţiile destinatarului

Contractul de transport produce anumite efecte juridice şi faţă de destinatarul bunurilor transportate-. în virtutea principiului libertăţii contractuale, părţile contractului de transport pot stipula anumite drepturi şi obligaţii în sarcina destinatarului (ca de exemplu plata preţului transportului) iar legea consacră şi ea anumite efecte juridice în persoana destinatarului mărfurilor ce fac obiectul transportului (constatarea stării bunurilor transportate). Indiferent de stipulaţiile contractului de transport, art. 1.977 noul Cod Civil prevede că destinatarul dobândeşte drepturile şi obligaţiile decurgând din contractul de transport prin acceptarea acestuia sau a bunurilor transportate.

Constatarea stării bunului

Potrivit prevederilor art. 1.979 noul Cod Civil, la primirea bunurilor transportate, destinatarul are dreptul să ceară să se constate, pe cheltuiala sa, identitatea, cantitatea şi starea bunurilor transportate.

Dacă se constată existenţa unor vicii, cheltuielile făcute sunt în sarcina transportatorului. în lipsa convenţiei contrare, viciile vor fi verificate potrivit dispoziţiilor prevăzute de art. 1.979 alin. (4)-(8) noul Cod Civil Astfel, în caz de neînţelegere asupra calităţii sau stării unei mărfi, instanţa, la cererea uneia dintre părţi, poate dispune, cu procedura prevăzută de lege pentru ordonanţa preşedinţială, constatarea stării acesteia de unul sau mai mulţi experţi numiţi din oficiu. Prin aceeaşi hotărâre se poate dispune sechestrarea mărfii sau depunerea ei într-un depozit public sau, în lipsă, într-un alt loc ce se va determina. Dacă păstrarea mărfii ar putea aduce mari pagube sau ar ocaziona cheltuieli însemnate, se va putea dispune chiar vânzarea ei pe cheltuiala celui căruia îi aparţine, în condiţiile care se vor determina prin hotărâre.

Hotărârea de vânzare va trebui comunicată, înainte de punerea ei în executare, celeilalte părţi sau reprezentantului său, dacă unul dintre aceştia se află în localitate; în caz contrar, hotărârea va fi comunicată în termen de 3 zile de la executarea ei. Partea care nu s-a prevalat de regulile de mai sus trebuie, în caz de contestaţie, să stabilească atât identitatea mărfii, cât şi viciile ei.

Plata sumelor datorate transportatorului

Am precizat în cele de mai sus că, potrivit legii, plata preţului privind transportul cade în sarcina expeditorului, dacă nu se prevede altfel în contractul de transport. Părţile pot conveni însă ca preţul transportului să fie suportat de către destinatarul bunurilor transportate. Dacă s-a convenit astfel, art. 1.980 noul Cod Civil dispune că destinatarul nu poate intra în posesia bunurilor transportate decât dacă plăteşte transportatorului sumele datorate potrivit contractului şi eventualele rambursuri cu care transportul a fost grevat, în condiţiile prevăzute de lege. în caz de neînţelegere asupra sumei datorate, destinatarul poate prelua bunurile transportate dacă plăteşte transportatorului suma pe care susţine că o datorează acestuia din urmă şi consemnează diferenţa reclamată de transportator la o instituţie de credit.

Transportatorul care predă bunurile transportate fără ca destinatarul să plătească preţul şi celelalte cheltuieli privind transportul pierde dreptului de regres. în acest sens, art. 1.983 noul Cod Civil prevede că transportatorul care predă bunurile transportate fără a încasa de la destinatar sumele ce i se datorează lui, transportatorilor anteriori sau expeditorului ori fără a pretinde destinatarului consemnarea sumei asupra căreia există neînţelegeri, pierde dreptul de regres şi răspunde faţă de expeditor şi transportatorii anteriori pentru toate sumele ce li se cuveneau.

în toate cazurile însă, transportatorul are acţiune împotriva destinatarului, chiar dacă acesta a ridicat bunurile transportate. De asemenea, potrivit legii, preţul serviciilor accesorii şi al cheltuielilor efectuate pe parcursul transportului este datorat de destinatar, dacă prin contract sau legea specială nu se prevede altfel.

Comentarii despre Contractul de transport de bunuri

ionela 27.04.2021

Art. 23 (3) din Convenția CMR plafonează răspunderea transportatorului pentru pierderea mărfii. De ce credeți că a fost instituită o astfel de limitare?

Răspunde