Conversiunea actului juridic civil
| Comentarii |
|
conversiunea actului juridic, prin conversiunea actului juridic se înţelege considerarea manifestării de voinţă în sensul în care reprezintă un act juridic valabil, iar nu numai în sensul în care reprezintă un act juridic lovit de nulitate. în alte cuvinte, în cazul conversiunii, manifestarea de voinţă este calificată ca echivalentă unui anumit act juridic, chiar dacă nu este valabilă ca alt act juridic. Deşi art. 1260 alin. (1) noul cod civil se referă la contractul lovit de nulitate absolută, nu excludem aplicarea conversiunii şi în cazul actului juridic afectat de o cauză de nulitate relativă. Astfel, dacă testatorul lasă prin legat cu titlu particular un anumit bun, pe care ulterior îl vinde printr-un act juridic afectat de o cauză de nulitate relativă, alta decât incapacitatea, vicierea voinţei sau lipsa discernământului testatorului (spre exemplu, nerespectarea regulilor referitoare la capacitatea civilă de exerciţiu în ceea ce îl priveşte pe cumpărător), contractul de vânzare, chiar dacă va fi anulat, valorează act de revocare a legatului, potrivit art. 1068 alin. (2) şi (3) noul Cod Civil
Principiul conversiunii beneficiază de o consacrare cu caracter general în art. 1260 noul Cod Civil, fiind reglementate şi unele aplicaţii ale acestuia.
Pentru a opera conversiunea actului juridic, trebuie întrunite cumulativ următoarele condiţii:
- să existe un element de diferenţă între actul juridic nul (actul juridic pentru care a fost emisă manifestarea de voinţă) şi actul juridic ce urmează a fi considerat valabil; acest element de diferenţă poate privi natura celor două acte juridice (spre exemplu, primul este un contract, iar cel de-al doilea un act juridic unilateral), conţinutul acestora (în sensul că drepturile şi obligaţiile ce s-ar naşte din cele două acte sunt diferite), efectele sau forma celor două acte;
- actul juridic ce urmează a fi socotit valabil să îndeplinească toate condiţiile de validitate, iar acestea să se regăsească în chiar actul juridic desfiinţat [actul juridic lovit de nulitate să cuprindă toate elementele constitutive ale actului juridic ce urmează a fi considerat valabil încheiat în temeiul conversiunii - art. 1260 alin. (1) noul Cod Civil];
- manifestarea de voinţă a părţii sau, după caz, a părţilor să fie favorabilă conversiunii, adică din această manifestare de voinţă să nu rezulte inadmisibilitatea conversiunii; în acest sens, potrivit art. 1260 alin. (2) noul Cod Civil, conversiunea nu se va aplica dacă intenţia de a exclude aplicarea conversiunii este stipulată în contractul lovit de nulitate sau reiese, în chip neîndoielnic, din scopurile urmărite de părţi la data încheierii contractului.
Unii autori adaugă şi condiţia ca în cele două acte juridice să existe identitate de părţi, adică să figureze aceleaşi părţi şi în actul nul şi în actul în care se converteşte actul nul (D. Cosma, Teoria generală a actului juridic civil, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1969, p. 341; O. Căpăţînă, op. cit., p. 238). Există însă situaţii în care această condiţie se dovedeşte a fi inexactă [spre exemplu, cazul desprins din dispoziţiile art. 1068 alin. (3) noul Cod Civil], în sensul că actul juridic lovit de nulitate este bilateral, iar actul juridic considerat valabil pe temeiul conversiunii este unilateral, aşa încât nu se mai poate vorbi de identitate de părţi.
Având în vedere aceste condiţii, rezultă că nu este vorba de conversiune în următoarele cazuri:
- unele clauze sunt anulate, iar altele menţinute (fiind deci vorba de o nulitate parţială);
- actul juridic apare ca nul datorită denumirii greşite date de părţi (într-un asemenea caz, va interveni calificarea corectă a actului juridic, în funcţie de voinţa reală a părţilor şi de natura clauzelor actului juridic, nepunându-se, deci, problema conversiunii, manifestarea de voinţă nefiind susceptibilă de a fi interpretată în două sensuri, întrucât părţile au dorit un anumit act juridic, pe care l-au încheiat valabil, dar l-au denumit greşit - errorin nomine negoţ ii)]
- dintre două acte juridice încheiate de aceleaşi părţi (concomitent sau succesiv), se desfiinţează numai unul;
- refacerea actului juridic nul (art. 1259 noul Cod Civil);
- validarea actului juridic prin confirmare, prin îndeplinirea ulterioară a cerinţei legale nerespectate la încheierea lui (în acest caz, ca şi în cel anterior, nu este îndeplinită cea de-a treia condiţie menţionată mai sus) ori prin alte moduri anume prevăzute de lege (art. 1261 noul Cod Civil);
- novaţia (care presupune existenţa unei obligaţii anterioare valabile, ceea ce nu se întâmplă în cazul conversiunii; de asemenea, novaţia este totdeauna expresă, pe când, în cazul conversiunii, cel de-al doilea act juridic se deduce din voinţa prezumată a părţii sau a părţilor).
Ca aplicaţii ale conversiunii actului juridic menţionăm:
- cazul manifestării de voinţă care este nulă ca vânzare, dar valorează antecontract de vânzare;
- cazul actului de înstrăinare lovit de nulitate, însă valabil ca act de revocare a legatului ce avea ca obiect bunul la care se referea şi actul de înstrăinare desfiinţat [art. 1068 alin. (3) noul Cod Civil] etc.
Ca aplicaţii cu totul particulare (întrucât, deşi există un element de diferenţiere, şi anume forma, nu este vorba totuşi de două acte juridice diferite) ar putea fi reţinute şi cazul testamentului autentic sau privilegiat, nul ca atare pentru vicii de formă, dar valabil ca testament olograf, în măsura în care este scris în întregime, semnat şi datat de mâna testatorului (art. 1050 noul Cod Civil), precum şi cazul înscrisului autentic nul ca atare, dar valabil ca înscris sub semnătură privată (art. 1172 noul Cod Civil din 1864) sau al înscrisului sub semnătură privată lovit de nulitate, dar valabil ca început de dovadă scrisă
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Conversiunea actului juridic civil
