Corelaţia dintre răspunderea civilă delictuală a diferitelor persoane pentru prejudiciile cauzate prin fapta altuia
| Comentarii |
|
corelaţia dintre răspunderea civilă delictuală a diferitelor persoane pentru prejudiciile cauzate prin fapta altuia, Reglementare, Corelaţia răspunderii părinţilor cu răspunderea altora persoane care au obligaţia de a supraveghea un minor. Corelaţia răspunderii comitentului cu răspunderea altor persoane în cazul în care prepusul său este un minor.
Reglementare.
Noul cod civil reglementează două ipoteze de răspundere civilă delictuală pentru prejudiciile cauzate prin fapta altuia. Domeniul lor destul de larg de aplicare creează posibilitatea ca în unele situaţii, prin săvârşirea de către un minor a unei fapte ilicite şi prejudiciabile în dauna unui terţ, să fie implicate prevederile referitoare la răspunderea diferitelor persoane cărora le poate reveni obligaţia de supraveghere, în condiţiile reglementărilor din art. 1372, ori cele privitoare la angajarea răspunderii comitenţilor, care îşi au sediul în art. 1373 C. civ. Ne vom afla, cu alte cuvinte, într-un concurs de prevederi legale, care este necesar să fie soluţionat, pentru a putea determina persoana răspunzătoare şi stabili astfel regulile care se aplică în cauză. în alţi termeni, se impune să se procedeze la o corelare a răspunderii din perspectiva persoanelor care virtual ar putea fi chemate să răspundă şi ordinea în care aceasta se angajează.
Problema corelaţiei dintre diferitele răspunderi pentru prejudiciul cauzat prin fapta altuia a constituit o preocupare a doctrinei de specialitate şi în condiţiile aplicării reglementărilor în materie din vechiul Cod civil Deşi lipseau orice prevederi legale în acest sens, problema a fost rezolvată corespunzător trebuinţelor teoretice şi practice. Nu vom enunţa soluţiile care au fost atunci propuse şi acceptate, ele fiind analizate pe larg şi argumentate judicios în lucrările unor autori specializaţi în acest domeniu1. De fapt, în perspectivă, ele nu mai sunt de actualitate.
Noul Cod civil ne oferă soluţii legislative care constituie repere pentru o cât mai clară şi corectă corelaţie între diferitele cazuri şi situaţii de răspundere pentru prejudiciile cauzate prin fapta altei persoane. Astfel, în art. 1374, intitulat marginal „Corelaţia formelor de răspundere pentru fapta altei persoane”, sunt formulate câteva reguli sintetice care se pot aplica în cazurile în care o asemenea corelaţie se impune a fi făcută în mod necesar.
Corelaţia răspunderii părinţilor cu răspunderea altora persoane care au obligaţia de a supraveghea un minor
Art. 1374 alin. (1) C. civ. prevede: „Părinţii nu răspund dacă fac dovada că sunt îndeplinite cerinţele răspunderii persoanei care avea obligaţia de supraveghere a minorului”. Deşi dispoziţia are o formulare negativă, din cuprinsul său rezultă că în situaţia în care un minor, autor al unei fapte ilicite şi prejudiciabile, are părinţi, se prezumă că lor le incumbă şi obligaţia de supraveghere, obligaţie prevăzută în art. 493, unde se dispune: „Părinţii au dreptul şi îndatorirea de supraveghere a copilului minor”. Aşadar, conform art. 1374 alin. (1), părinţii sunt prezumaţi că au obligaţia de supraveghere a copilului minor în toate cazurile în care săvârşeşte fapte prejudiciabile în dauna altora. Suntem în prezenţa unei prezumţii legale relative, pe care părinţii o pot înlătura prin proba contrară. Rezultă că răspunderea părinţilor este generală; ea se angajează cu excluderea în întregime a răspunderii altor persoane. în schimb, părinţii nu vor răspunde atunci când vor proba că, în momentul în care copilul lor minor a săvârşit fapta în cauză, obligaţia de supraveghere a acestuia aparţinea în temeiul legii, al unui contract sau al unei hotărâri a instanţei competente altei persoane, cum ar fi: asistentul matemal, cadrul didactic, persoana căreia minorul i-a fost dat în plasament familial, orice persoană care şi-a asumat misiunea de a-l instrui pe minor ori de a-i organiza timpul liber, centrele de reeducare şi unităţile penitenciare pentru minori etc.
În ipoteza în care părinţii minorului sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din drepturile părinteşti sau li s-a aplicat pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie judecătorească, dispăruţi ori declaraţi judecătoreşte morţi, obligaţia generală de supraveghere revine tutorelui, asupra căruia trec drepturile şi îndatoririle părinteşti. Pe cale de consecinţă, la fel ca părintele sau părinţii, tutorele urmează să răspundă pentru prejudiciile cauzate prin faptele ilicite ale copilului minor săvârşite cât timp se află sub tutela sa; la fel ca părinţii, el nu va răspunde atunci când face dovada că sunt întrunite condiţiile răspunderii altei persoane, care avea obligaţia de supraveghere a minorului în momentul săvârşirii acelei fapte.
Dispoziţia art. 1374 alin. (1) se referă doar la cazul în care este vorba de răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un minor. Este ignorată situaţia în care autorul faptei prejudiciabile este un interzis judecătoresc. Aşa fiind, se pune problema corelaţiei dintre răspunderea diferitelor persoane care ar putea fi chemate de lege să repare prejudiciul cauzat de acesta. Dacă interzisul judecătoresc este un minor cu vârsta între 14-18 ani şi are părinţi, el se află şi rămâne sub ocrotirea părinţilor, care au obligaţia generală de a-1 supraveghea1; ei vor răspunde pentru prejudiciile cauzate, cu excepţia cazului în care fac dovada că în momentul săvârşirii faptei ilicite o altă persoană avea obligaţia de a-1 supraveghea.
în lipsa unei reglementări exprese, problema devine mai dificil de rezolvat atunci când minorul aflat sub interdicţie ajunge la vârsta majoratului şi rămâne mai departe în aceeaşi situaţie juridică ori în cazul în care punerea sub interdicţie vizează o persoană ajunsă deja la vârsta majoratului, ipoteze în care instanţa de tutelă trebuie să-i numească un tutore. Faţă de tăcerea legii, credem că se va aplica, mutatis mutandis, aceeaşi regulă ca în cazul răspunderii pentru prejudiciul cauzat de un minor. Aşadar, obligaţia de supraveghere şi răspunderea generală vor reveni tutorelui interzisului; el nu va răspunde doar atunci când va putea face dovada că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii altei persoane, care avea obligaţia de a-1 supraveghea pe interzisul judecătoresc în momentul în care a săvârşit fapta ilicită şi a cauzat prejudiciul injust suferit de victimă.
Corelaţia răspunderii comitentului cu răspunderea altor persoane în cazul în care prepusul său este un minor.
Corelaţia trebuie rezolvată numai în cazul în care prepusul care a săvârşit fapta prejudiciabilă este un minor. Este ştiut că, de regulă, deşi nu exclusiv, raportul de prepuşenie se naşte dintr-un contract de muncă, iar minorul dobândeşte capacitate de a încheia un asemenea contract la împlinirea vârstei de 16 ani; mai mult, şi minorul care a împlinit vârsta de 15 ani poate încheia un contract de muncă, cu acordul părinţilor sau al altor reprezentanţi legali, pentru activităţi potrivite cu dezvoltarea fizică, aptitudinile şi cunoştinţele sale, dacă astfel nu îi sunt periclitate sănătatea, dezvoltarea şi pregătirea profesională [art. 13 alin. (2) şi (3) din Codul muncii care trebuie coroborat cu art. 42 noul Cod Civil]. într-o atare ipoteză, minorul se află sub supravegherea părinţilor sau altor persoane care au această obligaţie şi, în acelaşi timp, în exercitarea funcţiei care i-a fost încredinţată de comitent, sub autoritatea şi controlul comitentului.
Ce se întâmplă în cazul în care prepusul este minor şi săvârşeşte o faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu în cadrul raportului de prepuşenie şi în legătură cu atribuţiile şi scopul funcţiilor încredinţate? Cine va răspunde pentru acel prejudiciu? Comitentul sau persoana care are obligaţia de a-1 supraveghea pe minorul în cauză? Răspunsul a fost corect formulat de multă vreme. Astfel, literatura de specialitate şi practica judiciară au considerat că ori de câte ori sunt prezente condiţiile răspunderii comitentului se va angaja în mod obligatoriu răspunderea acestuia; într-o atare ipoteză, răspunderea părinţilor este exclusă indiferent dacă minorul-prepus cauzează un prejudiciu unei terţe persoane sau comitentului însuşi. De la regula aceasta s-a admis o singură excepţie care intervine în împrejurarea în care părinţele are şi calitatea de comitent în raport cu copilul său minor, când victima poate opta pentru una dintre cele două cazuri de răspundere [art. 1000 alin. (2) sau 1000 alin. (3) din vechiul noul Cod Civil].
Această soluţie a fost preluată integral în textele noului Cod civil, cu precizarea expresă că este aplicabilă corelaţiei dintre răspunderea comitentului şi răspunderea oricărei persoane care are obligaţia de supraveghere a unui minor, care săvârşeşte fapta prejudiciabilă în calitate de prepus şi în exercitarea funcţiilor ce-i sunt încredinţate. Astfel art. 1374 alin. (2) noul Cod Civil dispune cu claritate: „Nicio altă persoană, în afara comitentului, nu răspunde pentru fapta prejudiciabilă săvârşită de minorul care avea calitatea de prepus. Cu toate acestea, în cazul în care comitentul este părintele minorului care a săvârşit fapta ilicită, victima are dreptul de a opta asupra temeiului răspunderii”. Deşi formularea primei fraze a textului se referă la corelaţia dintre răspunderea oricărei persoane care are obligaţia de a supraveghea pe un minor şi răspunderea comitentului, este regretabil că în fraza a doua se referă doar la ipoteza în care comitentul este părintele minorului, dându-i posibilitatea victimei de a opta între răspunderea pe temeiul art. 1372 şi răspunderea pe temeiul art. 1373 noul Cod Civil Lipsa de consecvenţă şi coordonare este uşor sesizabilă. Aceasta însă nu ne pune în imposibilitate de a da textului o interpretare extensivă; astfel credem că el urmează să se aplice în toate situaţiile în care părintele sau oricare altă persoană are obligaţia de a supraveghea pe minorul care a săvârşit fapta ilicită este, în acelaşi timp, şi comitentul minorului în cauză; în toate situaţiile de acest fel, în opinia noastră, victima va avea dreptul de a opta între cele două temeiuri ale răspunderii civile delictuale pentru prejudiciile cauzate prin fapta altuia (art. 1372 şi art. 1373 noul Cod Civil).
