Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de ruina edificiului
| Comentarii |
|
răspunderea pentru prejudiciile cauzate de ruina edificiului, Reglementare. Noţiunea de edificiu. Persoana răspunzătoare. Condiţiile răspunderii. Fundamentul răspunderii. Efecte. Discuţii cu privire la calificarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate de ruina edificiului.
Reglementare.
Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de mina edificiului este reglementată expres în art. 1378 Noul Cod Civil, care dispune: „Proprietarul unui edificiu sau al unei construcţii de orice fel este obligat să repare prejudiciul cauzat prin ruina lor ori prin desprinderea unor părţi din ele, dacă acestea au fost cauzate de lipsa întreţinerii sau de un viciu de construcţie”. Textul reprodus nu diferă în esenţă faţă de dispoziţia art. 1002 din vechiul Cod civil, care reglementa aceeaşi ipoteză de răspundere. Este însă regretabil că în formularea art. 1378 noul cod civil există două erori, una lingvistică şi cealaltă gramaticală. Astfel, expresia „unei construcţii de orice fel”, folosită alături de termenul de „edificiu”, ca şi cum ar avea un alt înţeles, este superfluă. De asemenea, este supărătoare greşeala de acord gramatical în formularea textului legal reprodus mai sus, deoarece este folosit pluralul „prin ruina lor ori prin desprinderea unei părţi din ele”, cu referire la „un edificiu” sau „construcţie de orice fel”.
Acest text instituie o răspundere civilă specială, în raport cu prevederea art. 1376 alin. (1) noul Cod Civil care reglementează răspunderea civilă generală, cu valoare de principiu, pentru prejudiciile cauzate de lucruri. Existenţa sa îşi are originea în dreptul roman fiind preluată în art. 1386 al Codului civil francez (1804) şi apoi de aici în art. 1002 din vechiul Cod civil român.
Afmnându-se regimul său special şi aplicând regula specialia generalibus derogant, în literatura de specialitate şi în jurisprudenţă, s-a ajuns la concluzia că, atunci când sunt îndeplinite condiţiile speciale prevăzute de dispoziţia citată (art. 1002 în vechiul C. civ.), cel prejudiciat de ruina unui edificiu îşi va putea întemeia cererea de reparare numai pe dispoziţia specială (art. 1378 C. civ.), fără a putea invoca reglementările aplicabile răspunderii generale pentru prejudiciile cauzate de lucruri [art. 1000 alin. (1), parte finală din vechiul Cod civil şi respectiv art. 1376 alin. (1) C. civ.]. Aşadar, victima nu poate opta între cele două temeiuri legale; urmează că art. 1376 alin. (1) C. civ. va putea fi invocat numai în cazul în care prejudiciul a fost cauzat de ruina unui edificiu ce este urmarea altor cauze şi împrejurări decât cele prevăzute expres în textul art. 1378 C. civ. Precizăm însă că posibilitatea de opţiune între art. 1378 şi art. 1376 alin. (1) C. civ. lipseşte doar atunci când victima pretinde reparaţia de la proprietarul edificiului. Faţă de alte persoane, cum este uzufructuarul sau locatarul, victima are dreptul să introducă acţiunea în reparaţie invocând reglementarea generală cu privire la răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucrurile ce le avem sub pază.
Noţiunea de edificiu.
Sfera de cuprindere a noţiunii de edificiu este mai restrânsă decât a noţiunii de imobil şi mai mult chiar decât aceea de imobil prin natura sa. Astfel, prin edificiu se înţelege orice construcţie realizată de om prin asamblarea trainică a unor materiale care, prin încorporarea lor în sau la sol ori la altă construcţie, devine, în mod durabil, un imobil în natura sa. Este indiferent dacă acea construcţie depăşeşte sau nu nivelul solului (casă de locuit, canal subteran, baraj, pod peste o apă curgătoare, viaduct, dig, pivniţă, conducte la suprafaţă sau subterane etc.) şi dacă are destinaţie de locuinţă sau altă destinaţie. Aşadar, încorporarea sau fixarea directă sau indirectă la sau în sol prin activitatea omului este de esenţa edificiului. De aceea, nu constituie edificiu imobilele prin natura lor care sunt rezultatul acţiunii unor factori naturali, fară intervenţia şi activitatea omului, cum ar fi: o stâncă, un arbore, o acumulare de pământ sau pietriş rezultată dintr-o alunecare de teren etc. De asemenea, nu pot fi calificate edificii construcţiile sau lucrările improvizate sau demontabile, cum este un gard mobil sau un garaj mobil.
Persoana răspunzătoare.
Spre deosebire de răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri şi de animale, care se angajează în sarcina persoanei care le are sub pază, adică a păzitorului juridic, art. 1378 C. civ., la fel ca art. 1002 din vechiul Cod civil, prevede că pentru prejudiciile cauzate de ruina edificiilor răspunde exclusiv persoana care are calitatea de proprietar al edificiului. Proprietarul edificiului răspunde chiar şi atunci când acesta se afla, la momentul producerii prejudiciului, în stăpânirea altei persoane pe temeiul unui alt drept real sau personal: uzufruct, abitaţie, fiducie, locaţiune, comodat etc.1 în schimb, această răspunderea incumbă superficiarului, deoarece el este proprietarul edificiului. De asemenea, proprietarul sau, după caz, superficiarul răspunde şi în cazul în care edificiul se află în stăpânirea unui simplu posesor, care încă nu a dobândit dreptul de proprietate prin efectul uzucapiunii.
în ipoteza în care dreptul de proprietate este afectat de o condiţie suntem în prezenţa a doi proprietari: unul sub condiţie suspensivă şi celălalt sub condiţie rezolutorie. Proprietarul sub condiţie suspensivă va răspunde numai în cazul realizării condiţiei; astfel, în eventualitatea realizării condiţiei şi având în vedere efectul său retroactiv, proprietarul va răspunde pentru prejudiciile cauzate de ruina edificiului produsă între timp; până atunci însă răspunderea va fi a proprietarului actual, adică a celui aflat sub condiţie rezolutorie, care este considerat proprietarul actual al edificiului.
Atunci când edificiul este în coproprietate sau devălmăşie coproprietarii sau codevălmaşii vor răspunde în solidar.
Condiţiile răspunderii.
Pentru obligarea proprietarului să răspundă pe temeiul art. 1378 noul Cod Civil, trebuie întrunite următoarele condiţii: existenţa prejudiciului; ruina edificiului sau desprinderea unor părţi din edificiu care este urmarea lipsei de întreţinere sau a unui viciu de construcţie; existenţa raportului de cauzalitate dintre ruina edificiului sau desprinderea unor părţi din acesta şi prejudiciul suferit de victimă.
în ce priveşte condiţia a doua se pare că redactorii textului art. 1378 noul Cod Civil au făcut deosebire între ruina edificiului şi desprinderea unor părţi din edificiu. în ce ne priveşte, apreciem că această încercare este cu totul neavenită. în realitate, prin ruina edificiului, în sensul larg al cuvântului, înţelegem dărâmarea, surparea, dezagregarea lui totală sau parţială, inclusiv desprinderea şi căderea unor elemente structurale sau componente ale acestuia. Ruina se poate produce din cauza propriei greutăţi, a greutăţii oamenilor sau lucrurilor aflate în edificiu sau sub acţiunea factorilor naturali (ploi abundente, zăpadă, îngheţ). De asemenea, aşa cum rezultă din înţelesul termenului „ruină”, nu are relevanţă dacă ruina edificiului este totală sau parţială (căderea scărilor interioare, desprinderea şi căderea balustradei, căderea acoperişului sau a unui balcon).
Dispoziţia art. 1378 noul Cod Civil nu se aplică în situaţia în care prejudiciul este cauzat de căderea sau aruncarea unui lucru dintr-un edificiu. în acest caz, potrivit art. 1379 alin. (1) noul Cod Civil, răspunderea revine persoanei care a ocupat cu titlu sau fară titlu acel imobil. Răspunderea se va angaja în condiţiile dreptului comun, adică potrivit art. 1357-1371 C. civ. De asemenea, acelaşi articol în alin. (2) prevede că atunci când sunt îndeplinite şi condiţiile răspunderii pentru lucruri, victima are un drept de opţiune între cele două temeiuri legale [art. 1357-1371 şi art. 1376 alin. (1)] în vederea reparării prejudiciului.
Mai este de reţinut că pentru angajarea acestei răspunderi, ruina edificiului trebuie să fie involuntară şi să aibă drept cauză lipsa de întreţinere sau un viciu de construcţie, inclusiv un viciu al terenului pe care sau în care este amplasat durabil. Este irelevant dacă aceste împrejurări sunt sau nu imputabile proprietarului sau altei persoane. De altfel, victima nu are sarcina de a individualiza persoana sau persoanele cărora li s-ar putea imputa un viciu de construcţie sau, după caz, lipsa de întreţinere a edificiului. Aşadar, atunci când ruina edificiului este voluntară, are alte cauze sau cauze necunoscute, răspunderea pe acest temei nu se va putea angaja, ci eventual în baza art. 1376 alin. (1) C. civ.
Cele trei condiţii enunţate mai sus trebuie să fie dovedite de victima care pretinde repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat. Ele sunt condiţii obiective şi de aceea pot fi dovedite prin orice mijloc de probă.
De îndată ce aceste condiţii au fost dovedite, răspunderea se va angaja în sarcina proprietarului, care va fi obligat să repare prejudiciul suferit de victimă.
Fundamentul răspunderii.
Răspunderea pentru ruina edificiului este o răspundere directă şi obiectivă, fundamentată pe obligaţia de garanţie, ca o sarcină a proprietăţii; vinovăţia proprietarului sau a unei alte persoane nu este o condiţie a existenţei şi angajării acestei răspunderi. Doctrina juridică actuală şi jurisprudenţa împărtăşesc această orientare. Astfel, instanţa supremă, într-o soluţie de speţă recent pronunţată, a statuat că această răspundere „este o răspundere obiectivă; pentru angajarea răspunderii nu este nevoie de existenţa culpei proprietarului, fiind suficientă dovedirea prejudiciului şi a raportului de cauzalitate dintre prejudiciu şi lipsa de întreţinere sau viciul construcţiei”2. înlăturarea răspunderii poate avea loc numai dacă proprietarul edificiului dovedeşte că ruina se datorează unei cauze străine: forţei majore, faptei victimei sau faptei unui terţ (art. 1380 C. civ.). Ea nu poate fi înlăturată prin simpla dovadă a cazului fortuit.
Efecte.
Fiind întrunite condiţiile de mai sus, proprietarul edificiului va fi obligat să repare prejudiciul cauzat victimei. în eventualitatea în care ruina edificiului s-a produs din cauza lipsei de întreţinere sau unui viciu de construcţie imputabil unei alte persoane, după repararea prejudiciului cauzat victimei, proprietarul poate promova o acţiune în regres împotriva acelei persoane.
Acţiunea în regres va putea fi introdusă, după caz, împotriva:
- uzufructuarului, titularului unui alt drept real, locatarului sau comodatarului care nu a efectuat reparaţiile care cădeau în sarcina sa potrivit legii sau contractului încheiat cu proprietarul;
- prepusului care avea obligaţia, în exercitarea funcţiilor sale, să se îngrijească de întreţinerea edificiului;
- constructorului sau proiectantului vinovat de viciile de construcţie sau proiectare care au fost cauza ruinei edificiului;
- vânzătorului de la care a cumpărat imobilul, pe temeiul contractului de vânzare-cumpărare; vânzătorul are obligaţia de garanţie pentru viciile ascunse ale edificiului.
Acţiunea în regres se va întemeia, cel mai adesea, pe contractul încheiat cu pârâtul-vânzătorul edificiului, locatarul, constructorul, proiectantul, comodatarul. în lipsa unui raport contractual preexistent, acţiunea în regres va avea temei delictual şi va fi admisibilă numai în condiţiile răspunderii pentru fapta ilicită proprie prevăzute de art. 1357-1371 C. civ.
Discuţii cu privire la calificarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate de ruina edificiului.
Doctrina juridică actuală din ţara noastră, aşa cum am afirmat, este aproape în unanimitate de acord că răspunderea pe care o analizăm este o ipoteză specială de răspundere civilă delictuală obiectivă, fară vinovăţie; de asemenea, suntem în prezenţa unei răspunderi civile directe, care se angajează exclusiv în sarcina proprietarului edificiului ce a cauzat prejudiciul suferit de victimă.
Relativ recent, în doctrina de specialitate s-a exprimat o nouă viziune în ce priveşte calificarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate de ruina edificiului1. Astfel, s-a afirmat că în realitate este o răspundere pentru prejudiciile cauzate prin fapta omului, faptă care constă fie în lipsa de întreţinere a edificiului, fie într-un viciu de construcţie care a fost cauza ruinei acestuia. Această răspundere, în cazul de faţă, poate fi, în funcţie de împrejurări, o răspundere pentru fapta proprie ori o răspundere pentru fapta altuia. Atunci când edificiul este construit de către proprietarul său şi tot el are şi sarcina directă şi nemijlocită de a-1 întreţine, răspunderea pentru prejudiciul cauzat de ruina acelui edificiu este pentru fapta proprie'. în toate celelalte cazuri, tot mai frecvente în zilele noastre, când edificiul este construit şi întreţinut de către alte persoane, unele în calitate de profesionişti, răspunderea proprietarului pentru prejudiciul cauzat de ruina edificiului, în realitate, este o răspundere pentru fapta altuia (proiectantului, constructorului, chiriaşului, uzufructuarului, prepusului etc.). Tot astfel se întâmplă când edificiul în cauză este dobândit de proprietarul actual de la altă persoană în temeiul unui contract translativ de proprietate, iar ruina lui se datorează unui viciu de construcţie ori lipsei de întreţinere din perioada în care acesta se afla în proprietatea înstrăinătorului. Autorul în cauză învederează utilitatea practică şi avantajele care, în opinia sa, decurg din calificarea acestei răspunderi ca fiind o ipoteză de răspundere pentru fapta altuia.
In ce ne priveşte, faţă de textele legale în vigoare, art. 1378 C. civ., coroborat cu art. 1380 C. civ., apreciem că răspunderea pentru ruina edificiului este o ipoteză specială de răspundere pentru lucruri şi nicidecum o răspundere pentru fapta altuia. Pentru angajarea ei, victima nu trebuie să dovedească fapta unei persoane individualizate, nici a proprietarului edificiului; este suficient să facă proba că ruina edificiului se datorează unui viciu de construcţie sau lipsei de întreţinere, fără a dovedi cărei persoane îi este imputabil sau, după caz, imputabilă acea cauză a ruinei edificiului.
Mai este de reţinut că în spaţiul ştiinţei dreptului civil din Franţa, utilitatea acestei ipoteze de răspundere pentru prejudiciile cauzate de lucruri a fost şi este serios pusă în cauză de autori prestigioşi1. S-a ajuns chiar să se întrebe, deloc retoric, dacă nu ar fi oportună abrogarea prevederii art. 1386 noul Cod Civil francez, pentru a se aplica şi în acest caz principiul răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri în general, principiu consacrat în art. 1384 alin. (1), teza I, noul Cod Civil francez.
Noua viziune asupra acestei răspunderi nu a avut ecou în activitatea de redactare a textelor noului nostru Cod civil. Această situaţie nu a constituit un obstacol pentru autoarea unui studiu consacrat reglementării răspunderii în discuţie în noul Cod civil să susţină inutilitatea menţinerii în vigoare a prevederii speciale din art. 1378, deoarece această ipoteză de răspundere este, de fapt, o răspundere pentru lucruri, întrebându-se, la fel ca unii autori francezi, cât timp trebuie să treacă până la dispariţia acestei ipoteze de răspundere4. Cu toate acestea, într-un recent proiect de reformă a dreptului răspunderii civile realizat în Franţa, aparţinând unor autori de mare autoritate, sub coordonarea profesorului Franţois Terre, s-a propus menţinerea în aproape aceeaşi formulare a reglementării speciale a răspunderii pentru prejudiciile cauzate de ruina edificiului. Art. 22 din textele propuse pentru a reglementa răspunderea delictuală are următoarea formulare: „La proprietaire d’un bâtiment est responsable du dommage cause par sa ruine, lorsqu’elle est arrivee par une suite du defaut d’entretien ou par le vice de ca construction” (Proprietarul unei clădiri este răspunzător de prejudiciul cauzat prin ruina sa atunci când ea este urmarea lipsei de întreţinere sau viciului său de construcţie). Aşadar, există premise ca această ipoteză de răspundere civilă specială pentru ruina edificiului să continue a fi menţinută în dreptul francez şi după preconizata reformă legislativă a răspunderii civile delictuale.
