Creanţă certă
| Comentarii |
|
creanţă certă, creanţa a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta (art. 379 C.proc.civ.).
creanţă certă, sintagmă ce desemnează creanţa ce are o existenţă neîndoielnică, în sensul că asupra ei nu există niciun litigiu. Certitudinea creanţei reprezintă o condiţie pentru promovarea următoarelor demersuri procedurale: formularea unei cereri de executare silită a creanţei; aplicarea compensaţiei legale; promovarea de către creditor atât a acţiunii oblice, cât şi a acţiunii pauliene [v. şi creanţă].
CREANŢĂ CERTĂ, creanţă ce are o existenţă neîndoielnică şi asupra căreia nu există nici un litigiu. Numai creanţele certe pot fi realizate prin executare silită sau stinse prin aplicarea compensaţiei legale; caracterul cert al unei creanţe reprezintă o condiţie pentru introducerea acţiunii oblice sau acţiunii pauliene.
