Dreptul de opţiune succesorală
| Comentarii |
|
dreptul de opţiune succesorală, între momentul deschiderii moştenirii şi luarea deciziei de a accepta sau repudia moştenirea există o situaţie juridică de incertitudine, când nu se ştie sigur care dintre succesibili doreşte să moştenească.
Spre deosebire de vechiul Cod civil, noul cod civil consacră legislativ ceea ce în trecut era doar o creaţie a doctrinei, respectiv noţiunea de succesibil, prevăzând cu alin. 2 al art.1100 că „prin succesibil se înţelege persoana care îndeplinişte condiţiile prevăzute de lege pentru a putea moşteni, dar care nu şi-a exercitat dreptul de opţiune succesorală”.
Dreptul de opţiune succesorală este un drept aparte, care nu este nici real (nu poartă asupra unui bun ) şi nici de creanţă (nu conferă titularului său posibilitatea de a cere altcuiva să dea, să facă sau de a putea printr-un act unilateral să dea, să facă sau să nu facă ceva), fiind definit ca o prerogativă juridică care permite titularului său de a putea, printr-un act unilateral de voinţă, să modifice o situaţie juridică incertă, după o alternativă precisă şi previzibilă”, fiind inclus în categoria specială a drepturilor potestative.
Noutatea Codului civil care va genera o schimbare a practicii existente pânlă la intrarea sa în vigoare este, în primul rând, limitarea opţiunii succesorale la acceptare sau renunţare.
Art.1100 Cod civil —„ Cel chemat la moştenire în temeiul legii sau al voinţei defunctului poate accepta sau poate renunţa la ea.’’
Din întreaga reglementare a transmisiunii moştenirii rezultă că legiuitorul a dorit ca, de la intrarea în vigoare a noului Cod civil, moştenitorul să răspundă de pasivul moştenirii numai în limita activului, adică nu mai operează confuziunea patrimoniului defunctului cu cel al moştenitorului ci, fară a mai fi necesară acceptarea sub beneficiu de inventar, cu toate formalităţile ce le presupune în prezent şi cu respectarea termenelor stricte, prin acceptare nu mai operează, de drept, confuziunea patrimonială.
Tot ca o noutate a Codului civil este şi termenul de opţiune succesorală care este acum de un an de la deschiderea moştenirii.
Art.1103 din noul Cod civil prevede, preluând doctrina şi situaţiile rezolvate în anii de aplicare a vechiului Cod civil în vigoare, respectiv alin.2 „Termenul de opţiune curge:
a) de la data naşterii celui chemat la moştenire, dacă naşterea s-a produs după deschiderea moştenirii (situaţia copilului conceput la data deschiderii moştenirii);
b) de la data înregistrării morţii în registrul de stare civilă, dacă înregistrarea se face în temeiul unei hotărâri judecătoreşti de declarare a morţii celui ce lasă moştenirea, afară numai dacă succesibilul a cunoscut faptul morţii sau hotărârea judecătorească de declarare a morţii la o dată anterioară, caz în care termenul curge de la această ultimă dată;
c) de la data la care legatarul a cunoscut sau trebuia să cunoască legatul său, dacă testamentul cuprinzând acest legat este descoperit după deschiderea moştenirii;
d) de la data la care succesibilul a cunoscut legătura de rudenie pe care se întemeiază vocaţia sa la moştenire, dacă această dată este ulterioară deschiderii moştenirii.”
Această ultimă prevedere va fi cea care va crea cele mei multe situaţii litigioase în legătura cu dezbaterea moştenirii pe cale notarială deoarece fară nicio culpă profesională după eliberarea certificatului de moştenitor datorită acestei situaţii consacrate legislativ pot solicita anularea certificatului de moştenitor, indiferent de timpul scurs, persoane care au cunoscut vocaţia şi şi-au exercitat dreptul de opţiune într-un interval de un an de la această împrejurare subiectivă care poate fi oricând după termenul de un an de la deschiderea succesiunii.
Este, meritoriu că, în sfârşit, după ce Codul civil în vigoare a suscitat aprinse discuţii şi păreri contradictorii, alin.3 art.1103 consacră legislativ că „Termenului prevăzut la alin. 1 i se aplică prevederile cuprinse în Cartea a-VI-a referitoare la suspendarea şi repunerea în termenul de prescriere extinctivă”, calificând astfel acest termen ca fiind un termen de prescripţie.
în vechea reglementare, deşi art.700 folosea termenul de „prescrie”, repunerea opera doar în condiţiile alin.2, respectiv în cazul când moştenitorul a fost împiedicat de a se folosi de dreptul său, din motive de forţă majoră, instanţa judecătorească, la cererea moştenitorului, poate prelungi termenul cu cel mult 6 luni de la data când a luat sfârşit împiedicarea”.
în ceea ce priveşte termenul de opţiune succesorală noul Cod civil aduce două mari inovaţii:
- Prorogarea termenului şi
- Reducerea termenului.
1. Prorogarea termenului -
Art.1104 Cod civil - în cazul în care a cerut întocmirea inventandui anterior exercitării dreptului de opţiune succesorală, termenul de opţiune nu se va împlinii mai devreme de două luni de la data când i se comunică procesul-verbal de inventariere .
Pe durata efectuării inventarului, succesibilul nu poate fi considerat moştenitor, cu excepţia cazului în care a acceptat moştenirea „ şi insistăm că nu este vorba de inventarul obligatoriu în vechea legislaţie pentru acceptarea sub beneficiul de inventar - şi
2. Reducerea termenului -Art.1113 Cod civil — pentru motive temeinice, la cererea oricărei persoane interesate, un succesibil poate fi obligat, cu aplicarea procedurii prevăzute de lege pentru ordonanţa preşedinţială să îşi exercite dreptul de opţiune succesorală înăuntrul unui termen stabilit de instanţa judecătorească, mai scurt decât cel prevăzut la art.1103 Cod civil.
Succesibilul care nu optează în termenul stabilit de instanţa judecătorească este considerat că a renunţat la moştenire”.
In legătură cu termenul de opţiune succesorală noul Cod civil reglementează şi retransmiterea dreptului de opţiune succesorală, adică ceea ce vechea reglementare prevedea la art. 692 Cod civil, situaţie în care succesibilul a decedat fără a-şi exercita drepturile de opţiune succesorală şi Codul civil ce va intra în vigoare prevede expres şi clar care sunt drepturile erezilor fără a mai da posibilitatea interpretărilor privind retransmiterea astfel:
Art.1105 Cod civil — ,Moştenitorii celui care a decedat fără a fi exercitat dreptul de opţiune succesorală îl exercită separat, fiecare pentru partea sa, în termenul aplicabil dreptului de opţiune privind moştenirea autorului lor.
In cazul prevăzut la alin.l, de partea succesibilului care renunţă profită ceilalţi moştenitori ai autorului său”.
Textul este clar, eliminând vechile interpretări cu privire la această situaţie, respectiv, fiecare moştenitor are un drept de opţiune propriu, poate accepta sau renunţa, ceea ce în prezent ducea la aceeptarea sub beneficiu de inventar (eliminată în viitoarea reglementare), iar de renunţare profită moştenitorii autorului, ceea ce este firesc si normal în cazul retransmiterii.
Tot în cadrul secţiunii consacrate dispoziţiilor generale noul Cod civil, preluând practica notarială şi doctrina, consacră legislativ ceea ce, de la înfiinţarea notariatului de Stat, notarii au aplicat în mod constant, fiind practică unitară şi anume vocaţia multiplă la moştenire.
Art. 1102- Cod civil - ,.Moştenitorul care în baza legii sau a testamentului, cumulează mai multe vocaţii la moştenire are, pentru fiecare dintre ele, un drept de opţiune distinct.
Legatarul chemat la moştenire şi ca moştenitor legal îşi va putea exercita opţiunea în oricare dintre aceste calităţi. Dacă, deşi nu a fost încălcată rezerva, din testament rezultă că defunctul a dorit să diminueze cota ce i s-ar fi cuvenit legatarului ca moştenitor legal, acesta din urmă poate opta doar ca legatar”.
Cred că acest text este, în dorinţa de a acorda mai multă putere de dispoziţie testatorului sau autorului moştenirii, în general, împrejurare care s-ar fi realizat mai echitabil dacă rezerva succesorală era transformată în acea parte din patrimoniul defunctului la care moştenitorii au dreptul, în virtutea legii, într-un drept de creanţă prescriptibil în termenul general de prescripţie.
După cum am precizat noul Cod civil nu mai prevede acceptarea sub beneficiu de inventar, ca o formă distinctă a acceptării, cu reguli de fond şi formă sacramentale, ci, de la data intrării în vigoare, prin acceptarea moştenirii nu se mai produce confuziunea între patrimoniul acceptantului fară ca pentru acest lucru să fie nevoie de formalităţi speciale.
Art.1106 Cod civil - decât să reitereze vechea dispoziţie legală (art.686), respectiv, "Nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moşteniri ce i se cuvine”, dispoziţie legală care este clară în ceea ce o priveşte dar vom vedea în cele ce urmează, că, în anumite situaţii, chiar noua reglementare a dreptului de renunţare la moştenire o contrazice sau o face neclară. Şi după intrarea în vigoare a Codului civil este aceeaşi reglementare ca și cea veche, respectiv acceptarea poate fi expresă sau tacită fără a insista asupra acestui aspect. Ceea ce este de remarcat este că noul Cod civil, preluând doctrina şi practica judecătorească şi notarială în această materie, menţionează exhaustiv şi care pot fi fară a le limita, acte cu valoare de acceptare tacită.
Astfel, art.1110 Cod civil - "Actele de dispoziţie juridică privind o parte sau totalitatea drepturilor asupra moştenirii atrag acceptarea tacită a acesteia.
Sunt astfel de acte:
a) înstrăinarea, cu titlu gratuit sau oneros, de către succesibil a drepturilor asupra moştenirii,
b) renunţarea, chiar gratuită, în folosul unuia sau mai multor moştenitori determinaţi,
c) renunţarea la moştenire, cu titlu oneros, chiar în favoarea tuturor comoştenitorilor sau moştenitorilor subsecvenţi
Alin. 2 şi 3 sunt reproducerea textelor vechiului Cod Civil, astfel „De asemenea, pot avea valoare de acceptare tacită a moştenirii actele de dispoziţie, administrare definitivă ori folosinţă a unor bunuri din moştenire.
Actele de conservare, supraveghere şi de administrare provizorie nu valorează acceptare, dacă din împrejurările în care acestea s-au efectuat nu rezultă că succesibilul şi-a însuşit prin ele calitatea de moştenitor”.
Este foarte interesant că, în sfârşit, legiuitorul a definit ce sunt actele de administrare provizorie astfel:
Art.1110 alin. 4 „Sunt considerate a fi de administrare provizorie actele de natură urgentă a căror îndeplinire este necesară pentru normala punere în valoare, pe termen scurt, a bunurilor moştenirii”.
În ceea ce priveşte acceptarea moştenirii în mod expres, menţinându-se vechea reglementare în sensul că aceasta se poate face printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată, se menţionează în art. 1109 din Codul civil că toate înscrisurile autentice prin care se acceptă o moştenire se înscriu în Registrul Naţional Notarial, ţinut în format electronic, potrivit legii.
Este deci o obligaţie legală a notarului public care a autentificat declaraţia să o întocmească respectând toate elementele şi să o înregistreze, iar în caz contrar cred că vorbim de o răspundere penală, civilă, administrativă cum prevede Legea nr. 36/1995.
În materia acceptării, inovaţia Codului civil, în afara efectelor acestui act de opţiune succesorală, privesc:
- declaraţia de neacceptare,
- prezumţia de renunţare şi reducerea termenului, despre acestea din urmă făcând discuţii la începutul prezentării fiind firesc să o discutăm la termenul de opţiune deoarece nu este o insituţie strict aplicabilă acceptarii.
Dacă în ceea ce priveşte declaraţia de neacceptare utilitatea acestei instituţii este evidentă deoarece se prevede clar că se aplică doar atunci când art. 1111 Cod civil „Succesibilul care intenţionează să îndeplinească un act ce poate avea semnificaţia acceptării moştenirii, dar care doreşte ca prin aceasta să nu fie considerat acceptant, trebuie să dea în acest sens, anterior îndeplinirii actului, o declaraţie autentică notarială”, art. 1112 Cod Civil, ce are ca denumire marginală - PREZUMŢIA DE RENUNŢARE, este, din punctul meu de vedere, un articol care va crea cele mai mari şi vii discuţii. Până la lămurire, din nefericire pentru noi, va crea nu numai discuţii dar şi litigii.
Art. 1112 Cod civil - „Este prezumat, până la proba contrară, că a renunţat la moştenire, succesibilul care, deşi cunoştea deschiderea moştenirii şi calitatea lui de succesibil ca urmare a notificării sale, în condiţiile legii, nu acceptă moştenirea în termenul prevăzut la art. 1103” (1 an de la deschiderea moştenirii).
Prima nedumerire este aceea a locului în care îşi găseşte consacrarea legislativă- Secţiunea a-2- a -Acceptarea moştenirii din Titlul IV - Cap. I, ori, dacă discutăm de acceptare nu văd rostul prezumţiei de renunţare.
De altfel, am încercat să văd dacă şi-ar putea găsi un loc firesc în secţiunea intitulată „Renunţarea la moştenire” şi după ce am citit art. 1120 alin. 1-„Renunţarea la moştenire nu se presupune ”, nesiguranţa mea a devenit copleşitoare.
Ce sunt prezumţiile ? Prezumţiile erau reglementate în vechiul Cod civil la art. 1199 care le definea ca fiind „consecinţele pe care legea sau magistratul le trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut”.
Aşa fiind, prezumţiile nu se bazează pe declaraţiile părţilor sau ale terţelor persoane ci pe unele procedee logice cum sunt inducţia şi deducţia. Codul civil tratează prezumţiile ca mijloace de dovadă.
Revenim la prezumţia de renunţare sau altfel spus la presupunerea de renunţare care este reglementată în art. 1112 Cod civil dar interzisă în art. 1120 Cod civil, reglementată la acceptare şi interzisă la renunţare.
Potrivit noului Cod civil, prezumţia de renunţare este valabilă până la proba contrarie adică este o prezumţie legală relativă.
Dacă ar fi fost calificată ca o prezumţie legală absolută ar mai fi avut sens, deoarece nu ar mai fi fost permisă proba contrarie decât prin mărturisire. Ar fi fost de înţeles dacă ar fi fost încadrată în categoria mixtă de prezumţii legale care se caracterizează că pot fi combătute prin proba contrară, dar numai prin anumite mijloace de probă, numai în anumite condiţii şi numai de către anumite persoane; dar fiind prezumţii legale relative, mă îndoiesc, că în această lume în care conflictele sunt mai dese decât disputele, un notar ar aplica o prezumţie relativă care ulterior, în cadrul unui proces având ca obiect anularea certificatului de moştenitor în care a fost declarat un renunţător prin aplicarea acestui art. 1112 Cod civil ar putea atrage discuţii şi chiar sancţiuni.
Reformulez o veche dilemă şi o adaptez „A fi sau a nu fii prezumat renunţător?”
Nu pot trage o concluzie, dar pot formula întrebări şi propun modificarea textului, în sensul că este calificată o prezumţie legală absolută.
Referitor la efectele acceptării, pe lângă cele speciale privind termenul în care se poate exercita acţiunea în anulare a actului de opţiune succesorală, putându-se aplica dispoziţiile generale în materie.
Ca o concluzie, pot spune că în noul Cod civil îşi găsesc consacrarea legislativă soluţiile doctrinei şi practicii judiciare şi notariale în materie, unele reglementări, deja existente în Legea nr. 36/1995 dar şi instituţiile noi care, sperăm că prin mici modificări, vor aduce schimbări semnificative în această materie, în sens constructiv.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Dreptul de opţiune succesorală
