Succesiunea anomală
| Comentarii |
|
succesiunea anomală, principiul unităţii transmisiunii succesorale, creat de jurisconsulţii romani (negat numai în orânduirea feudală, mai ales în privinţa bunurilor nobiliare /fiefuri/ atribuite primului născut de sex bărbătesc -privilegiul de masculinitate şi de primogenitură), guvernează şi dreptul nostru succesoral.
Pentru considerente de ordin social-economic şi de echitate, principiul unităţii transmisiunii succesorale cunoaşte însă în dreptul nostru şi unele excepţii, cunoscute sub titlul de „succesiune anomală” (de la a nomos, contrar regulii, întrucât succesiunea anomală nu se situează în afara oricăror reguli). Derogările vizează natura bunurilor şi numai în cazul darurilor de nuntă - provenienţa lor. Derogările constau în:
A) Obiectele aparţinând gospodăriei casnice, precum şi darurile de nuntă (art. 5 din Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor) revin soţului supravieţuitor atunci când, în absenţa descendenţilor, va veni la moştenire în concurs cu ceilalţi coerezi. în ce priveşte bunurile aparţinând gospodăriei casnice, precum şi darurile de nuntă, se vor aplica dispoziţiile Legii nr. 319/1944, iar referitor la celelalte bunuri succesorale, vor fi aplicabile prevederile Codului civil.
Astfel, dacă la moartea unui soţ, în lipsă de descendenţi, soţul supravieţuitor vine în concurs cu ascendenţii şi/sau colateralii defunctului, el moşteneşte (dacă defunctul nu a dispus altfel prin testament) - în afară de partea sa succesorală şi fară a suporta în privinţa acestor bunuri, concursul comoştenitorilor -mobilele şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice, precum şi darurile de nuntă.
Prin urmare, în privinţa bunurilor gospodăriei casnice şi a darurilor de nuntă, în ipoteza arătată se aplică o reglementare specială, derogatorie de la regulile generale ale devoluţiunii succesorale legale, înseamnă că legiuitorul a înlăturat, pentru o parte din bunurile lăsate de defunct, principiul unităţii transmisiunii succesorale.
B) Derogări de la caracterul unitar al transmisiunii succesorale sunt prevăzute şi în domeniul dreptului muncii în privinţa salariului, a indemnizaţiei de concediu şi a pensiei neîncasate de defunct.
Astfel, potrivit articolului 162 alin 2 din Legea nr. 53/2003 (Codul Muncii), „în cazul decesului salariatului, drepturile băneşti care i se cuvin până la data la care s-a produs decesul se plătesc soţului supravieţuitor, copiilor majori sau părinţilor lui, iar în lipsa acestora se plătesc celorlalţi moştenitori, în condiţiile dreptului comun.”
Rezultă că în privinţa salariului neîncasat de persoana decedată nu se aplică principiul unităţii moştenirii, legea specială stabilind mai multe derogări de la dreptul comun;
Soţul supravieţuitor, copiii majori sau părinţii defunctului beneficiază de aceste drepturi în altă ordine decât cele prevăzute de dreptul comun;
Soţul supravieţuitor, copiii majori sau părinţii defunctului beneficiază de aceste drepturi independent de calitatea lor de moştenitor (de exemplu, chiar dacă renunţă la moştenirea defunctului şi fară a se face verificări cu privire la acceptarea succesiunii. Pentru aceste motive, încasarea pensiei, salariului, indemnizaţiei etc... de către persoanele precizate, nu poate echivala cu acceptarea tacită a moştenirii).
Pentru încasarea drepturilor băneşti salariale, soţul supravieţuitor, copiii majori sau părinţii defunctului nu trebuie să prezinte certificatul de moştenitor. în schimb, ceilalţi „moştenitori”- care pot fi moştenitori legali sau testamentari (legatari universali, cu titlu universal sau cu titlu particular) -trebuie să dovedească calitatea lor de moştenitor, nefiind suficientă dovada rudeniei nici în cazul moştenitorilor legali. Aceşti „alţi moştenitori” (legali), nefiind moştenitori rezervatari, pot fi exheredaţi de defunct, caz în care nu mai pot dovedi calitatea lor de moştenitor.
în sfârşit, potrivit Legii nr. 19/2000 privind
sistemul public de pensii, „Sumele rămase neîncasate de către pensionarul decedat reprezentând pensia pe luna în care a avut loc decesul şi după caz, drepturile de pensie cuvenite şi neachitate până la deces se plătesc soţului supravieţuitor, copiilor sau în lipsa acestora, părinţilor celui decedat ori persoanei care dovedeşte că l-a îngrijit până la data decesului.”
Referitor la această din urmă reglementare vizând o categorie specială de bunuri se impun unele precizări:
Persoana care dovedeşte - cu orice mijloc de probă admis de lege - că l-a îngrijit pe pensionarul decedat până la data decesului, dobândeşte (cu titlu particular) pensia neîncasată, indiferent că are sau nu calitatea de moştenitor (legal sau testamentar) al defunctului.
în prezenţa soţului supravieţuitor sau a copiilor, persoana care l-a îngrijit pe pensionarul decedat nu are acest drept social asupra pensiei neîncasate şi deci creanţa rezultând din îngrijire urmează să fie valorificată potrivit dreptului comun, dacă îngrijirea (întreţinerea) nu a fost prestată cu intenţie liberală sau în executarea unei obligaţii civile imperfecte (naturale).
în lipsă de soţ supravieţuitor, copii sau părinţi ori persoană care să-l fi îngrijit pe pensionarul decedat - deşi Legea nr. 19/2000 nu conţine dispoziţii în această privinţă considerăm că pensia neîncasată se dobândeşte de ceilalţi moştenitori (legali sau testamentari) ai defunctului, potrivit dreptului comun.
în concluzie, salariul ori pensia neîncasată, formează mase distincte de bunuri şi se atribuie în caz de deces după reguli diferite faţă de cele prevăzute în dreptul comun. De lege ferenda ar fi însă indicată o mai atentă corelare a textelor, unele deosebiri între cele două reglementări nefiind justificate.
C) Intervenţia unui element de extraneitate poate constitui o excepţie de la principiul unităţii transmisiunii succesorale. Natura imobiliară sau mobiliară a bunurilor succesorale va atrage aplicarea unor norme juridice distincte. Astfel, în cazul unui cetăţean român decedat ale cărui bunuri mobile există în străinătate, sau morţii unui cetăţean străin ale cărui bunuri mobile se găsesc în România, succesiunea va fi supusă legii naţionale avută de
defunct la data decesului (lex patnae); când obiectul succesiunii îl formează bunuri imobile şi fonduri de comerţ, va fi aplicabilă legea locului unde este situat imobilul sau fondul de comerţ, indiferent de cetăţenia defunctului (lex rei sitae) conform Legii nr. 105/1992. Prin voinţa sa, însă, „defunctul va putea determina o altă lege aplicabilă decât cea prevăzută de art. 66 din Legea nr. 105/1992, cu condiţia să nu înlăture dispoziţiile cu caracter imperativ.”
D) Contractele de închiriere - rurale sau pentru locuinţe, pomindu-se de la principiul potrivit căruia moartea nu reziliază închirierea, se pot atribui sau continuă să existe, pe seama altor persoane decât moştenitorii defunctului. Transmisiunea mortis causa a contractului de închiriere s-ar putea considera succesiune anomală. Astfel, potrivit art. 27 al Legii nr. 114/1996 - Legea locuinţei, prevede că, în cazul decesului titularului contractului de închiriere având ca obiect o locuinţă, contractul încetează, cu excepţia situaţiei în care există persoane care pot invoca beneficiul contractului şi anume: soţul (soţia) dacă a locuit împreună cu titularul, descendenţii sau ascendenţii, alte persoane dacă au fost cuprinse în contractul de închiriere.
Aşadar, beneficiul contractului de închiriere se transmite după alte reguli decât cele succesorale, fapt ce face ca această transmisiune să fie considerată anomală.
E) Amintirile de familie
Amintirile de familie sunt bunuri mobile care au aparţinut strămoşilor şi care au, cu privire la familie, o semnificaţie simbolică sau afectivă: bijuterii, tablouri, arme, decoraţii, documente, scrisori, albume cu fotografii, etc. „Caracteristica lor comună este aceea de a fi aparţinut membrilor familiei şi de a sta mărturie istoriei familiei”.
Ataşamentul unei persoane faţă de un bun poate fi de ordin afectiv, iar bunurile trebuie să aibă, înainte de toate, o valoare morala pentru a face parte din „amintirile de familie”.
Datorită acestui ataşament, bunurile nu au vocaţia de a se regăsi în alte patrimonii decât în cele ale membrilor familiei, constituind proprietate individuală grevată de o afectaţiune familială.
Amintirile de familie se află într-o veritabilă
coproprietate familiala care nu se inscrie in dreptul comun al indiviziunii deoarece partajul este exclus.
Noul Cod Civil, aduce câteva clarificări în privinţa amintirilor de familie. Astfel, moştenitorii pot ieşi din indiviziune cu privire la bunurile care fac parte din amintirile de familie numai prin partaj voluntar, (art. 1142 al. 1) în caz contrar, bunurile rămânând în indiviziune.
Apoi, pe durata indiviziunii, prin acordul moştenitorilor sau prin hotărârea instanţei, amintirile de familie pot fi depozitate la unul ori mai mulţi moştenitori, sau în locul convenit de ei.
Moştenitorul desemnat ca depozitar, poate revendica bunurile care constituie amintiri de familie, de la cel care le deţine, pe nedrept, dar nu le poate înstrăina, împrumuta sau da în locaţiune, fară acordul unanim al coindivizarilor (art. 1142 al. 2, 3, 4).
Textul de lege invocat (art. 1142 NCC) referindu-se la regimul juridic al amintirilor de familie este totuşi confuz şi insufuicient, incomplet. Astfel, textul se referă la drepturile „moştenitorilor” asupra amintirilor de familie, ceea ce poate sugera inclusiv existenţa unor moştenitori testamentari, sau numai a moştenitorilor testamentari, care, prin ipoteză, s-ar putea să nu aibă nici o legătură de rudenie cu familia. Spre exemplu, de cujus lasă prin testament întreaga sa avere concubinei sale. în lipsa moştenitorilor rezervatari, concubina defunctului devine unica moştenitoare a întregului patrimoniu succesoral, inclusiv a amintirilor de familie, deşi defunctul s-ar putea să aibă moştenitori legali nerezervatari (fraţi, surori etc.).
Este oare moral ca amintirile de familie să fie preluate de concubina defunctului şi nu de fraţii şi surorile acestuia?
De lege ferenda, s-ar impune ca amintirile de familie să rămână familiei (celor mai apropiate rude în grad succesibil ale defunctului), în situaţia în care moştenitorii testamentari nu sunt şi rude cu defunctul şi, ca urmare, nu fac parte din „familia” (în sens larg) acestuia.
F) Locurile de veci
În esenţă, pe lângă faptul că reglementarea locurilor de veci ar trebui să fie unitară (cel puţin cadrul juridic general), aceste bunuri imobile au, ca şi
amintirile de familie, o afectaţiune specială, familială, fiind scoase în afara comerţului.
Suntem în deplin acord cu opinia prof. Cornelia Munteanu, conform căreia, „mormintele nu sunt supuse regulilor ordinare ale transmisiunii succesorale. Credem că soţul supravieţuitor şi membrii cei mai apropiaţi ai familiei au dreptul la locul de veci chiar dacă ei nu succed la patrimoniu.
G) Dreptul de succesiune al eparhiilor şi mănăstirilor
Sediul materiei în acest tip de succesiune îl regăsim în art. 192 al Statutului BOR adoptat prin HG nr. 53/28, publicat în MO nr. 50/22 ian 2008, Statut elaborat şi adoptat în temeiul art.49 din L nr. 489/2007 publicată în MO nr. 11/8 ian 2007, lege privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.
Potrivit art. 192 din Statutul BOR, „eparhiile au vocaţie asupra tuturor bunurilor succesorale ale ierarhilor lor.”
Acest tip de succesiune creează drepturi succesorale unei persoane juridice, alta decât Statul, în sfera moştenirii legale.
Eparhia dobândeşte capacitate succesorală în cadrul moştenirii legale asupra tuturor bunurilor ierarhilor, membrii ale acelei eparhii.
Sintagma „asupra tuturor bunurilor” trebuie interpretată în sensul în care cuprindem doar bunurile ierarhilor aduse cu dânşii la intrarea în monahism, sau cele dobândite în orice mod în timpul vieţii monahale (prin interpretarea logică a art. 192 şi 193 din Statutul BOR. în acelaşi sens, L. M. Harosa, op.cit., p.69).
„Asupra acestor bunuri, Eparhia - pentru Ierarhi şi mănăstirea - pentru monahi şi monahii - au vocaţie atât în cadrul moştenirii ab intestat, cât şi în a celei testamentare, cu excluderea totală a oricăror clase de moştenitori legali şi cu aneantizarea oricărei rezerve succesorale prevăzute de Codul civil”... „Prin urmare, un legat instituit de defunctul Ierarh sau călugăr având ca beneficiar o terţă persoană decât Eparhia sau mănăstirea, va fi valabil, fiind însă golit de conţinut, prin aplicarea dreptului special al acestor persoane juridice la moştenire. Legatarul ar putea culege bunurile doar în cazul renunţării la succesiune a Eparhieie sau mănăstirii. în acest caz, moştenirea va fi declarată vacantă şi va fi culeasă de către Stat,
potrivit art.680 C. civ.”
Prin urmare, (adaugăm noi) în cazul renunţării la moştenire, atât a Eparhiei cât şi a mănăstirii, moştenirea nu va fi declarată vacantă, ci va fi culeasă de legatar. Doar în lipsa moştenitorilor legali sau testamentari, moştenirea va deveni vacantă şi va fi
culeasă de Stat, în baza art.680 C. civ. sau conform art. 1138 NCC, moştenirea va reveni comunei, oraşului sau, după caz, municipiului în a cărei rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii succesiunii şi intră în domeniul lor privat.
