Dreptul de şedere
| Comentarii |
|
dreptul de şedere, dreptul acordat cetăţenilor Uniunii Europene de a rămâne pe teritoriul altui stat membru, pe o perioadă de maxim trei luni fară nici o condiţie sau formalitate, cu excepţia cerinţei de a poseda o carte de identitate valabilă sau un paşaport valabil. Această dispoziţie se aplică şi membrilor de familie care posedă un paşaport valabil şi nu sunt resortisanţi ai unui stat membru şi care îl însoţesc pe cetăţeanul Uniunii ori se alătură acestuia.
DREPTUL DE ŞEDERE PERMANENTĂ, regulă generală pentru cetăţenii Uniunii Europene şi membrii familiilor lor. Cetăţenii Uniunii care au avut reşedinţa legală în statul membru gazdă pe o perioadă neîntreruptă de cinci ani au dreptul de şedere permanentă în statul respectiv. Acest drept nu face obiectul condiţiilor privind dreptul de şedere pentru o perioadă de maxim trei luni. Dreptul de şedere permanentă se aplică şi în cazul membrilor de familie care nu sunt resortisanţi ai unui stat membru şi care şi-au avut reşedinţa legală împreună cu cetăţeanul Uniunii în statul membru gazdă, pe o perioadă neîntreruptă de cinci ani. Continuitatea şederii nu este afectată de absenţe temporare care nu depăşesc un total de şase luni pe an sau de absenţe de durată mai lungă datorată serviciului militar obligatoriu ori de o absenţă de maxim douăsprezece luni consecutive determinată de motive importante, precum sarcina sau naşterea, boli grave, studiu sau formare profesională, sau mutare în interes de serviciu în alt stat membru sau într-o ţară terţă. Odată dobândit, dreptul de şedere permanentă se pierde numai în cazul unei absenţe din statul membru gazdă pe o perioadă care depăşeşte doi ani consecutivi.
