Executarea contractului colectiv de muncă
| Comentarii |
|
executarea contractului colectiv de muncă, contractul colectiv de muncă dă naștere unor drepturi și obligații în sarcina părților contractante, care sunt obligate să ducă la îndeplinire prevederile inserate în cuprinsul contractului. Obligativitatea executării contractului colectiv de muncă este consacrată în mod expres în art. 148 alin. (1) din Legea nr. 62/2011, unde se stabilește că „executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți”.
În doctrină, în ceea ce privește executarea contractelor colective, s-au menționat următoarele: „contractele colective de muncă se execută pe principiul bunei-credințe și al înțelegerilor convenite”. În executarea contractului colectiv de muncă, părțile se află în situație de egalitate juridică, acest fapt diferențiind într-un mod fundamental contractul colectiv de muncă de cel individual, unde părțile se află pe picior de egalitate juridică doar la negocierea contractului, ulterior salariatul subordonându-se angajatorului.
În cazul în care una dintre părți nu respectă dispozițiile contractului colectiv de muncă, se va naște un conflict individual de muncă. Conflictul colectiv de muncă și, implicit, și greva nu pot fi declanșate pe durata valabilității unui contract sau acord colectiv de muncă, după cum prevede art. 164 din Legea nr. 62/2011. Această opțiune a legiuitorului de a nu permite desfășurarea grevei pe durata valabilității unei convenții colective de muncă nu se află la adăpostul criticilor, deoarece îngrădește într-un mod nejustificat declanșarea grevei de către salariați. Dreptul la grevă, ca drept fundamental al omului, de sorginte constituțională, nu trebuie restrâns decât în condiții excepționale. A nu permite salariaților să declanșeze greva nici în cazul eventualelor abuzuri ale angajatorilor, fie și în perioada valabilității unui contract colectiv de muncă, reprezintă o opțiune criticabilă.
Caracterul individual al conflictului de muncă este dat și de faptul că se declanșează printr-o singură acțiune din partea angajaților sau a angajatorilor. De regulă, răspunderea juridică în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă este patrimonială. În funcție de modul în care s-a încălcat contractul se pot stabili și alte categorii de răspundere. De exemplu, dacă s-a săvârșit o contravenție, răspunderea juridică va fi de tip contravențional, în cazul unei infracțiuni, răspundere penală, iar în cazul producerii de pagube materiale, răspundere patrimonială. Salariații pot răspunde și disciplinar în cazul încălcării anumitor dispoziții din contractele colective de muncă. Răspunderea unității pentru pagubele produse salariaților este o răspundere de drept al muncii. Evident că aceste forme ale răspunderii juridice pot fi și cumulate (de exemplu, răspunderea patrimonială cu cea penală).
În contextul neexecutării contractului colectiv de muncă, este de urmărit incidența unor instituții de drept specifice în această materie. De exemplu, nu este lipsită de interes clarificarea faptului dacă se poate invoca de către părți excepția de neexecutare a contractului. Sub acest aspect, contractele colective de muncă ar putea fi incluse formal în categoria contractelor pentru care este incidentă excepția de neexecutare a contractului, deoarece sunt contracte sinalagmatice, obligațiile părților fiind reciproce și interdependente. Cu toate acestea, exceptio non adimpleti contrac-tus nu își poate afla aplicabilitatea în cazul contractului colectiv de muncă, datorită specificității reglementărilor juridice în această materie. Aplicabilitatea excepției ar însemna că, în cazul în care una dintre părți nu își execută obligațiile contractuale, cealaltă parte să înceteze la rândul său executarea contractului. Or, salariații nu pot înceta lucrul, spre exemplu, dacă nu li se plătește salariul, ci trebuie să se adreseze instanței de judecată. Părțile pot solicita, în schimb, rezilierea contractului colectiv de muncă pentru neexecutarea obligațiilor contractuale de către cealaltă parte, putând să ceară și daune interese. Mai mult, reclamantul poate solicita instanței să oblige la executare partea adversă, astfel încât obiectivele contractului colectiv de muncă să fie îndeplinite.
Pe lângă condițiile generale de admisibilitate ale unei cereri, acțiunea va trebui să îndeplinească și anumite condiții specifice, după cum urmează:
- în primul rând, trebuie să existe un drept, determinat în mod clar, care să fi fost încălcat prin acțiunea sau inacțiunea uneia dintre părți;
- în al doilea rând, părțile trebuie să furnizeze instanței solicitări concrete survenite în urma încălcării dreptului respectiv de către cealaltă parte:
- în al treilea rând, stabilirea cu claritate a părții care se consideră vătămată, în sensul că este posibil ca să fie vătămat întreg colectivul de angajați prin nerespectarea dispozițiilor contractuale, sau doar o parte a acestora.
Instanța, după analiza cererii și a solicitărilor reclamantului, poate să dispună următoarele:
- obligarea pârâtului prin procedura executării silite la executarea obligației de a da, iar în cazul în care reclamantul a solicitat aceasta, instanța poate acorda și plata de către pârât a daune-lor-interese;
- instanța poate obliga pârâtul la executarea unei obligații de a face, din cadrul contractului colectiv, prin aplicarea unei amenzi civile;
- în cazul în care reclamantul a sesizat că pârâtul nu a îndeplinit o obligație de a nu face, instanța va putea dispune acordarea de despăgubiri de către pârât reclamantului.
O altă problemă relevantă în materia executării contractului colectiv de muncă este în legătură cu suportarea riscului contractului. Cu alte cuvinte, cine va suporta riscul în materia contractului colectiv de muncă, angajatorul sau salariații? În acest caz, similar cu situația contractului individual de muncă, riscul contractului va fi suportat de către angajator, care nu se poate sustrage obligației de a plăti salariaților drepturile lor bănești stabilite prin contractul colectiv de muncă.
În practica instanțelor judecătorești, s-a decis în mod judicios că în cazul în care o unitate are datorii financiare, nu este exonerată de respectarea clauzelor contractului colectiv de muncă. În acest sens, „instanța a dispus obligarea executării de către angajator a obligației alternative de plată a indexării de 17% a salariului individual negociat, iar nu a obligației principale a plății tiche-telor de masă, tocmai în considerarea situației societății pârâte; clauzele contractuale ce stabileau obligația principală a predării tichetelor de masă și cea alternativă a plății indexării salariului salariaților erau valabile și obligatorii, contrar susținerilor societății, câtă vreme acestea nu au fost modificate ori anulate, iar împrejurarea că societatea nu a avut posibilități financiare nu o exonerează de obligațiile pe care și le-a asumat față de salariați prin contractul colectiv de muncă încheiat (s.n.)''.
Curtea de Apel București, Secția a VIl-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 4403/R din 19 decembrie 2007, nepublicată, a decis că interpretarea clauzelor contractului colectiv de muncă privind acordarea plăților compensatorii se face în sensul aplicării sale necondiționate.
