Efectele contractului colectiv de muncă
| Comentarii |
|
efectele contractului colectiv de muncă, conform legisației în vigoare*: „(1) Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează: a) pentru toți angajații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel; b) pentru toți angajații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă; c) pentru toți angajații încadrați în unitățile din sectorul de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă și care fac parte din organizațiile patronale semnatare ale contractului”. (*Legea nr. 62/2011).
Efectele contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul unității se produc pentru toți salariații din unitatea respectivă. Pe de o parte, nu are relevanță dacă aceștia sunt sau nu membri ai sindicatului care a încheiat contractul colectiv de muncă. Pe de altă parte, contractul colectiv se aplică și celor care s-au angajat în unitate după momentul intrării sale în vigoare. Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității se aplică și celor care au calitatea de detașați și celor care sunt în misiune temporară, conform art. 101 C. muncii. Mai mult, contractul colectiv de muncă se aplică și celor aflați în perioada de probă, în stagiu sau ucenicilor. Contractul colectiv de muncă nu se aplică însă în cazul zilierilor. Considerăm întemeiată opinia potrivit căreia prin termenul de angajați sunt desemnați, în acest caz, doar salariații, iar nu și funcționarii publici, deoarece legea stabilește că ei încheie acorduri colective de muncă, neavând același statut juridic cu al salariaților.
Cu privire la faptul că efectele contractului colectiv de muncă se răsfrâng și asupra celor care nu au participat la negocierea lui, ci s-au încadrat ulterior în unitate, s-a ridicat problema eventualității includerii contractului colectiv de muncă în rândul contracte
lor de adeziune (în accepțiunea art. 1175 C. civ. „contractul este de adeziune atunci când clauzele sale esențiale sunt impuse ori sunt redactate de una dintre părți, pentru aceasta sau ca urmare a instrucțiunilor sale, cealaltă parte neavând decât să le accepte ca atare"). Răspunsul la această întrebare este negativ, deoarece, dacă în cazul unui contract de adeziune clauzele acestuia sunt stabilite într-un mod unilateral de către una dintre părți, cealaltă parte aderând fără a putea modifica nimic din conținutul contractului, în cazul contractului colectiv de muncă, prevederile acestuia sunt negociate de către părți. În continuarea opiniei, explicându-se raționamentul aplicării contractului colectiv de muncă și pentru cei care se angajează ulterior, s-au afirmat următoarele: „prin încadrarea în unitate (anterior, concomitent sau ulterior aprobării contractului colectiv) fiecare persoană se integrează în colectivul de muncă al unității (...), colectiv care este subiect al contractului colectiv. Astfel fiind, în ipoteza examinată, nu suntem în prezența unei aderări la contractul colectiv, ci a unei integrări în colectivul de muncă, parte a acestui contract (...)”.
Așa cum arătat, în doctrină, este admis fără rezerve faptul că, în ceea ce privește contractele colective de muncă, ne aflăm în prezența unei excepții de la principiul relativității contractului. Articolul 1280 C. civ. stabilește cu privire la efectele contractului următoarele: „contractul produce efecte numai între părți, dacă prin lege nu se prevede altfel". Caracterul de excepție de la principiul relativității contractului este dat de faptul că efectele contractului colectiv de muncă se produc și față de salariații care nu sunt membrii ai sindicatelor semnatare ori s-au angajat ulterior în unitatea în care este incident contractul colectiv de muncă respectiv. În literatura de drept civil s-a afirmat că principiul relativității efectelor contractului are o natură bivalentă: în primul rând, o latură privind obligațiile părților, care nu se poate întinde și asupra altor persoane, și o a doua latură, privind drepturile care rezultă din contract, aceasta putând fi extinsă și asupra altor persoane.
Contractele colective de muncă încheiate la nivel de grupuri de unități și la nivel de sector de activitate se aplică pentru toți angajații din grupurile de unități semnatare, respectiv toți angaja-ții din sectorul în care s-a încheiat contractul colectiv și care fac parte din organizațiile patronale semnatare. Caracterul erga omnes al contractului colectiv de muncă implică anumite discuții. În acest sens, dispozițiile art. 133 alin. (1) lit. b) și c) trebuie corelate cu dispozițiile art. 143 alin. (4) și (5) și cu art. 136 alin. (1) și (2) din Legea nr. 62/2011.
Articolul 143 alin. (4) stabilește următoarele: „Pentru contractele la nivel de sector de activitate sau grup de unități, dosarul prevăzut la alin. (2) va cuprinde suplimentar și lista unităților cărora li se aplică contractul în conformitate cu mandatele speciale prevăzute la art. 136 alin. (2)”. Din prevederile acestui articol rezultă într-un mod fără echivoc faptul că, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la nivel de grup de unități și de sector de activitate, părțile trebuie să stabilească lista unităților cărora se aplică prevederile contractului.
Articolul 136 alin. (1) prevede următoarele: „Contractele colective de muncă, încheiate la orice nivel, nu pot fi semnate decât de reprezentanții mandatați în acest sens ai părților care au negociat". În alin. (2) al aceluiași articol, se stabilește obligația mandatului special dat organizațiilor sindicale și patronale reprezentative pentru nivelul de sector de activitate. Este evident că prevederile contractului colectiv de muncă nu se vor aplica unităților care nu au mandatat organizațiile sindicale să negocieze contractul colectiv de muncă. Așadar, o veritabilă aplicabilitate erga omnes este doar în cazul contractelor colective de muncă încheiate la nivel de unitate. Așa cum am arătat, contractele colective de muncă încheiate la nivel de grup de unități și de sector de activitate se aplică numai pentru unitățile care fac parte din lista anexată la contract, aplicându-se pentru toți salariații din unitățile respective.
în doctrină, se apreciază că în domeniul serviciilor de utilități publice, contractul colectiv de muncă s-ar aplica ex lege tuturor angajatorilor din sectorul respectiv. Or, în realitate art. 51 alin. (1) din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice se referă la contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii serviciilor de utilități publice. Așadar, în accepțiunea H.G. nr. 1260/2011 privind sectoarele de activitate stabilite conform Legii nr. 62/2011, nefiind vizat sectorul serviciilor de utilități publice, această afirmație nu are suport legal.
Articolul 133 alin. (2) stabilește că la fiecare dintre cele 3 niveluri permise de lege se poate încheia și înregistra un singur contract colectiv de muncă. Cu privire la acest aspect s-a afirmat că „este o reglementare logică în condițiile în care, pe de o parte, legea a instituit criterii de reprezentativitate pentru organizațiile sindicale și patronale și, pe de altă parte, tot legea stabilește și obligativitatea contractelor colective de la nivel superior față de cele de la nivel inferior".
Termenul de „contract colectiv de muncă aplicabil" nu s-a regăsit nici în Legea nr. 13/1991 și nici în Legea nr. 130/1996 a contractului colectiv de muncă, fiind incident odată cu modificările legislației muncii din anul 2011. S-a afirmat că acest termen desemnează contractul colectiv de muncă aplicabil pentru contractele individuale de muncă dintr-o unitate. Interpretarea conceptului de contract colectiv de muncă aplicabil este în strânsă legătură cu natura juridică a contractului colectiv, care este un izvor de drept. După cum am arătat, relația dintre contractele colective de muncă este structurată în trepte, începând cu nivelul de unitate, continuând cu grupul de unități și terminând cu sectorul de activitate.
La nivelul unei unități, dacă este încheiat contract colectiv de muncă, acesta va fi aplicabil pentru unitatea respectivă, deci pentru contractele individuale de muncă. Dacă la nivelul unei unități nu este încheiat contract colectiv de muncă, se vor aplica dispozițiile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul grupului de unități din care face parte și unitatea în cauză. Dacă nu este încheiat contract colectiv de muncă la nivelul unității și nici la nivelul grupului de unități, contractul colectiv de muncă aplicabil va fi cel încheiat la nivelul sectorului de activitate din care face parte unitatea, dacă unitatea este integrată organizației patronale semnatare a contractului colectiv de muncă respectiv.
Cu privire la reglementarea anterioară, sub imperiul Legii nr. 130/1996, s-a afirmat că „este greu de acceptat impunerea soluțiilor stabilite la nivelurile superioare către unități, acestea fiind singurele în măsură a ști propria lor situație economică și ni se pare că s-ar crea o imixtiune nepermisă de la nivel superior la nivel inferior în treburile interne ale fiecărui organism reprezentativ în parte”. În prezent, această afirmație este valabilă numai în ceea ce privește unitățile care nu au semnat contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități sau de sector, deoarece pentru unitățile nesemnatare contractul colectiv de muncă nu este incident.
Extinderea efectelor contractelor colective de muncă
Instituția extinderii contractelor colective de muncă încheiate la nivel de sector este stabilită de legiuitor în scopul asigurării aplicabilității unui contract colectiv de muncă încheiat la acest nivel pentru toate unitățile din sectorul respectiv. Această instituție este cu atât mai relevantă, cu cât în desfășurarea regimului său juridic implică intervenția statului, care prin intermediul instituțiilor sale poate decide, la cerere, extinderea contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul unui sector de activitate. Cu toate acestea, contractul colectiv nu devine un act de drept public, ci rămâne un act de drept privat - integrat, prin obiectivele sale, ordinii publice sociale - căruia i se aplică un regim juridic special doar în ceea ce privește procedura extinderii sale.
Sediul materiei pentru instituția extinderii efectelor contractului colectiv de muncă se află la art. 143 alin. (5) din Legea nr. 62/2011, care stabilește următoarele: „în cazul în care este îndeplinită condiția prevăzută la alin. (3), aplicarea contractului colectiv de muncă înregistrat la nivelul unui sector de activitate va fi extinsă la nivelul tuturor unităților din sector, prin ordin al ministrului muncii, familiei și protecției sociale, cu aprobarea Consiliului Național Tripartit, în baza unei cereri adresate acestuia de către semnatarii contractului colectiv de muncă la nivel sectorial". La alin. (3) al aceluiași articol, cu care se coroborează dispozițiile de mai sus, se stabilește că „în cazul contractelor negociate la nivelul sectoarelor de activitate, contractul colectiv de muncă va fi înregistrat la nivelul respectiv numai în situația în care numărul de angajați din unitățile membre ale organizațiilor patronale semnatare este mai mare decât jumătate din numărul total al angajaților din sectorul de activitate. În caz contrar, contractul va fi înregistrat drept contract la nivel de grup de unități”.
Pentru aplicabilitatea instituției extinderii se cer a fi îndeplinite următoarele condiții:
În primul rând, dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de sector să nu se aplice tuturor instituțiilor din sectorul respectiv. În acest sens, pot exista situații când, de exemplu, la nivel de sector, nu au negociat colectiv toate unitățile care fac parte din sectorul respectiv și, astfel, o serie de angajați nu beneficiază de dispozițiile contractului colectiv de muncă. Contractul colectiv de muncă nu se aplică tuturor angajaților din sector, ci unui număr de cel puțin jumătate din numărul angajaților din sector, după cum reiese din lista unităților semnatare. Este vorba despre o situație legală, datorată faptului că la negocierea contractului colectiv nu au luat parte toate organizațiile sindicale reprezentative care ar fi putut negocia contractul colectiv de muncă.
În al doilea rând, semnatarii contractului colectiv de muncă la nivel de sector trebuie să adreseze o cerere ministrului de resort, prin care să solicite extinderea efectelor contractului colectiv de muncă pentru toate unitățile și toți angajații din sectorul respectiv. Principalul motiv pentru care se înaintează cererea de extindere a contractului colectiv de muncă îl reprezintă nedistorsionarea concurentei între unitățile din sector, evitându-se astfel costurile diferențiate în materia forței de muncă1’1. Un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de sector care consemnează într-un mod echitabil relațiile de muncă nu ar dezavantaja nici angajatorii și nici angajații din acel sector odată cu extinderea efectelor sale.
Pentru extinderea prevederilor contractului încheiat la nivel de sector este necesar acordul ambelor părți semnatare, atât al organizațiilor sindicale, cât și al organizațiilor patronale. O dispoziție contrară prin care extinderea contractului colectiv de muncă ar fi posibilă doar la solicitarea uneia dintre părțile contractante ar apărea ca fiind inechitabilă, deoarece aceste decizii trebuie luate într-un mod consonant de către părțile semnatare.
În al treilea rând, după primirea cererii, ministrul de resort o înaintează către Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social, care o analizează și, în cazul în care o consideră întemeiată, o aprobă. Aprobarea cererii de către Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social este obligatorie. Așadar, în cazul în care cererea nu este aprobată, extinderea efectelor contractului colectiv de muncă nu poate avea loc, fiind vorba de un aviz conform”.
Legea nu stabilește o procedură în ceea ce privește analizarea cererii de extindere de către Consiliu, putându-se prevedea aceste dispoziții în regulamentul său de organizare și funcționare. În cazul în care este nevoie să se clarifice anumite aspecte legate de cererea de extindere, Consiliul poate să solicite informații suplimentare de la solicitanți sau de la ministrul de resort. În cazul în care procedurile sunt îndeplinite, ministrul de resort va emite ordinul care consfințește extinderea contractului colectiv de muncă, cu aprobarea Consiliului Național Tripartit. În cuprinsul ordinului trebuiesc evidențiate unitățile din sectorul pentru care va fi incident contractul colectiv de muncă. Pentru eficientizarea acestui demers legal, anexa ordinului de ministru ar trebuiesă cuprindă textul contractului colectiv de muncă.
Legea nu stabilește posibilitatea de contestare a unui eventual aviz negativ din partea Consiliului. Totuși, hotărârea Consiliului se poate ataca în instanța de contencios administrativ. S-a afirmat că tot la instanța de contencios administrativ se va putea contesta și eventualul refuz al ministrului de resort de a înainta cererea de extindere a efectelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de sector către Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social. Este normal ca tot instanța de contencios administrativ să se pronunțe cu privire la refuzul ministrului de resort de a înainta cererea de extindere a contractului colectiv de muncă, deoarece acest fapt este în legătură cu atribuțiile ministrului. Instanța de contencios administrativ are așadar rolul de a se pronunța nu numai cu privire la legalitatea avizului negativ al Consiliului, ci și la un eventual refuz al ministrului de a înainta cererea de extindere a contractului colectiv.
În urma aprobării cererii de extindere a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de sector de activitate, efectele sale se vor produce pentru toate unitățile din sectorul respectiv. În acest fel, atât angajatorii, cât și salariații din sectorul în care s-a încheiat contractul colectiv de muncă se vor putea prevala de dispozițiile sale. Nu se poate opera extinderea unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități.
