Executarea silită a garanţiei - sume depuse într-un cont bancar
| Comentarii |
|
executarea silită a garanţiei - sume depuse într-un cont bancar, executarea silită asupra garanţiilor reale mobiliare ce poartă asupra unor sume de bani aflate în conturi deschise la bănci se va realiza potrivit regulilor conţinute de art. 80-82 din Titlul VI al Legii nr. 99/1999.
Domeniul de aplicare al acestei proceduri speciale se limitează la situaţia în care bunul afectat garanţiei sau produsele obţinute din vânzarea lui reprezintă sume de bani aflate în conturi deschise la bănci.
Spre deosebire de art. § 9-102 (a) şi (b) UCC, care definesc termenii de cont (deposit account) şi bancă (bank), legea română nu conţine o astfel de definiţie. Cu toate acestea, prin bănci trebuie să avem în vedere instituţiile de credit ce desfăşoară activităţi bancare în sensul O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului . Atunci când garanţia reală mobiliară va purta asupra unor sume aflate în conturile deschise la astfel ele instituţii, executarea silită se va efectua după regulile aplicabile garanţiei reale mobiliare asupra unor drepturi ele creanţă.
Ipoteza legii are în vedere numai sumele de bani aflate în conturi (moneda scripturală), oricare ar fi natura acestora (depozit, cont curent, cont de cârd etc.), nu şi sumele de bani aflate în formă fizică în casetele de valori '.
în dreptul norcl-american, în sfera noţiunii de „deposit account" nu sunt incluse şi depozitele bancare reprezentate prin certificate de depozit negociabile, acestea fiind incluse în categoria instrumentelor negociabile „instruments" .
Soluţia este evidentă şi sub imperiul legislaţiei româneşti, câtă vreme depozitul bancar este reprezentat printr-un titlu negociabil (adică printr-un titlu ce poate circula liber, prin tradiţiune sau prin andosare), nu vor fi aplicabile regulile de executare silită prevăzute de art. 80-82, însă, atunci când depozitul este reprezentat prin titluri de valoare care nu au calitatea de instrumente negociabile, executarea silită se va face asupra contului, şi nu asupra titlului.
Articolul 62 alin. (1) instituie principiul general potrivit căruia executarea silită a garanţiilor reale mobiliare, fie pe calea procedurii speciale prevăzute Titlul VI al Legii nr. 99/1999, fie potrivit Codului de procedură civilă, nu se va putea realiza decât în cazul neîndeplinirii obligaţiei garantate.
Regula generală conţinută de art. 62 alin. (1) este preluată de art. 80 alin. (1), care însă foloseşte sintagma „dacă obligaţia garantată nu a fost plătită". în fapt, avem în vedere tot situaţia neîndeplinirii obligaţiei garantate, fiind şi în acest caz necesar ca obligaţia garantată să fie certă, lichidă şi exigibilă. Termenul de „plată" trebuie interpretat într-un sens mult mai larg, prin plată urmând a avea în vedere nu numai îndeplinirea în natură a obligaţiei, în sensul art. 80 alin. (1) obligaţia garantată putând fi considerată neplătită ori de câte ori obligaţia, ajunsă la scadenţă (prin ajungere la termen sau prin accelerarea scadenţei), poate fi considerată neexecutată, total sau parţial, indiferent dacă a fost executată în natură sau prin echivalent.
Procedura de executare
În cazul în care obligaţia garantată nu a fost îndeplinită, creditorul va notifica băncii intenţia sa de a-şi recupera creanţa din sumele depuse în acel cont. El va anexa la notificare o copie de pe contractul de garanţie şi va furniza băncii toate informaţiile privind suma ce urmează a fi reţinută (art. 80).
în cadrul acestei proceduri, notificarea creditorului are caracterul primului act de executare, care marchează totodată începutul executării silite.
în privinţa destinatarilor notificării, textul art. 80 este destul de elocvent, primul alineat al acestuia instituind obligaţia creditorului de a notifica numai băncii la care debitorul are depuse sumele de bani în cont intenţia sa de a-şi recupera creanţa din aceste sume.
Cu toate acestea, unii autori consideră că rolul art. 80 alin. (1) ar fi nu numai acela de a indisponibiliza sumele aflate în cont la momentul notificării, dar şi acela de a-l înştiinţa pe debitor . însă, pe de o parte, potrivit art. 80 alin. (1), creditorul nu are obligaţia de a-l notifica pe debitor, singurul destinatar al acestei notificări fiind banca, iar, pe de altă parte, pentru ca procedura de executarea să îşi poată atinge scopul, înştiinţarea debitorului trebuie să survină ulterior momentului blocării conturilor. în caz contrar, debitorul garant poate retrage sumele din cont înainte ca banca să fi terminat verificarea condiţiilor legale, lăsând pe creditor lipsit de orice garanţie materială. De aceea, obligaţia notificării debitorului despre fiecare acţiune întreprinsă în legătură cu conturile sale aparţine, potrivit art. 82 alin. (4) clin Titlul VI al Legii nr. 99/1999, băncii.
în cazul sumelor aflate în conturi bancare, procedura notificării reprezintă echivalentul luării în posesie a bunurilor corporale, prin blocarea conturilor creditorul luând controlul asupra contului, astfel încât, ca şi în cazul deposedării bunurilor corporale, nu subzistă raţiunea pentru care debitorul ar trebui să fie notificat (de către creditor). Cu toate acestea, după preluarea controlului asupra contului, debitorul, ca şi în cazul oricărei proceduri execuţionale, va trebui înştiinţat atât despre măsura blocării contului, cât şi despre fiecare acţiune întreprinsă în legătură cu contul său, această obligaţie revenind însă, după cum am mai arătat, băncii.
Potrivit dispoziţiilor art. 81 din Titlul VI al Legii nr. 99/1999, în ziua primirii notificării, banca este obligată să verifice dacă contractul de garanţie a fost înscris la arhivă, gradul de prioritate al acestuia şi conformitatea semnăturii debitorului de pe contractul de garanţie cu cea aflată
în evidentele sale.
Executarea garanţiilor reale mobiliare ce poartă asupra unor sume de bani aflate în conturi bancare se va declanşa prin intermediul notificării trimise de către creditor băncii, care în acest caz va fi cea care va efectua executarea silită propriu-zisă.
în prima etapă, după primirea notificării, banca este obligată să verifice dacă contractul a fost înscris la arhivă, precum şi „gradul de prioritate" al garanţiei respective.
Dacă, potrivit ordinii de prioritate reglementate prin Titlul VI al Legii nr. 99/1999 , un alt creditor are asupra contului o garanţie reală mobiliară cu un grad de prioritate superior creditorului care a solicitat executarea silită, banca trebuie să plătească mai întâi creditorul cu gradul de prioritate superior, chiar dacă creanţa acestuia nu a devenit exigibilă.
Ce-a de-a doua etapă o reprezintă verificarea conformităţii semnăturii debitorului de pe contractul de garanţie cu cea aflată în evidenţele băncii.
După cum se arată în literatura de specialitate, în cazul în care debitorul este o persoană juridică, în evidenţele băncii nu figurează întotdeauna semnăturile tuturor persoanelor care au dreptul să reprezinte societatea în relaţiile cu terţii. Apoi, există cazuri când contractul de garanţie reală poate fi semnat de un reprezentant convenţional (mandatar) al debitorului, caz în care semnătura acestuia nu va figura în
evidentele băncii.
Banca va trebui să facă această verificare numai dacă semnătura reprezentantului debitorului figurează în evidenţele băncii. în cazul în care semnătura de pe contractul de garanţie nu există în evidenţele băncii, aceasta nu va putea să refuze creditorului pornirea executării.
Se pune problema, astfel, în ce condiţii poate banca refuza blocarea conturilor sau în ce condiţii poate solicita creditorului dovezi cu privire la calitatea de reprezentant a debitorului sau a creditorului înainte de blocarea conturilor. în acest caz, trebuie să avem în vedere faptul că sistemul de publicitate mobiliară prevăzut de Titlul VI al Legii nr. 99/1999 este un sistem de „notice filing' (înregistrarea în arhivă făcându-se pe baza unei notificări cu privire la existenţa unei garanţii reale asupra unui bun mobil al debitorului), şi nu un sistem de „record fi ling', ce presupune ca înregistrarea în arhivă să se facă numai prin înregistrarea actului care a stat la baza naşterii garanţiei reale mobiliare şi după o minimă verificare prealabilă a valabilităţii actului (aşa cum este, spre exemplu, la noi în ţară sistemul de publicitate al cărţilor funciare) .
în cazul sistemului de „notice filing', simpla înregistrare a garanţiei reale mobiliare în arhivă este de natură a face opozabilă garanţia reală mobiliară faţă de terţi.
Din acest punct de vedere, banca are calitatea de terţ faţă de contractul de garanţie reală mobiliară, acest contract fiindu-i opozabil cu condiţia înscrierii la arhivă. în aceste condiţii, în afara drepturilor conferite expres de lege, respectiv a dreptului de a compara conformitatea semnăturii debitorului de pe contractul de garanţie cu cea aflată în evidenţele sale, banca nu are dreptul de a pune în discuţie niciun fel de aspecte legate de încheierea contractului şi nici de a solicita creditorului documente suplimentare.
Ce-a de-a treia etapă o reprezintă etapa blocării conturilor.
După verificările prealabile, contul debitorului va fi blocat, într-un mod similar celui al instituirii popririi asupra conturilor, în sensul că banca nu va mai onora niciun ordin de plată primit după notificare, însă va continua să accepte depuneri în contul debitorului.
Ce-a de-a patra etapă o reprezintă satisfacerea creanţei cu bunul afectat garanţiei. Potrivit dispoziţiilor art. 82 alin. (1), după blocarea contului, banca va plăti datoria debitorului garantat din sumele acestui cont, potrivit cererii creditorului.
în fapt, această etapă are în vedere distribuirea sumelor potrivit ordinii de prioritate stabilite de Capitolul III din Titlul VI al Legii nr. 99/1999, pentru a se da posibilitatea creditorului ce a început executarea de a-şi satisface creanţa din valoarea bunului afectat garanţiei.
Aşadar, în acest caz, băncii îi revine obligaţia legală de a efectua distribuirea sumelor aflate în cont către creditorii garantaţi, în funcţie de rangul lor de prioritate, şi nu creditorului care a declanşat executarea silită, singurul rol al acestui creditor constând în trimiterea notificării către bancă.
Spre deosebire de executarea silită asupra bunurilor corporale, în cazul de faţă, banca are obligaţia de a distribui sumele de bani aflate în cont numai către creditorul care a început executarea silită şi creditorii având ranguri superioare (sau egale) rangului acestuia (dacă există).
în cadrul acestei proceduri de executare, legea nu le oferă creditorilor având ranguri subsecvente dreptul de a participa la executarea silită declanşată de un creditor având un rang superior de prioritate. Aceşti creditori vor putea declanşa o nouă executare silită, în măsura în care creanţa lor devine executorie.
Banca va trebui să efectueze o determinare a odinii de prioritate a tuturor creanţelor aflate în concurs cu privire la sumele aflate în contul în cauză. Verificarea pe care o efectuează banca se limitează la determinarea ordinii de prioritate potrivit înscrierilor din arhivă, aceasta neavând dreptul de a verifica existenţa şi temeinicia creanţelor creditorilor de rang superior. în calitatea sa de terţ, banca va fi obligată să respecte realitatea şi ordinea de prioritate existentă potrivit înscrierilor din arhivă, fiind obligată, în toate cazurile, să efectueze distribuirea sumelor conform regulilor de prioritate.
Distribuirea sumelor se va efectua după regulile stabilite de art. 78, dar numai până la momentul la care creanţa creditorului ce a pornit executarea este satisfăcută.
În unele cazuri, creanţele vor fi satisfăcute parţial, din lipsa disponibilului în cont. în aceste condiţii, măsura blocării contului va subzista până la data la care creanţa creditorului urmăritor va fi satisfăcută integral.
Tocmai de aceea, această formă de executare silită nu conduce la stingerea tuturor sarcinilor existente asupra sumelor din cont, ci numai a celor aferente creanţelor plătite integral. Sarcinile având rang inferior celui al garanţiei creditorului urmăritor vor supravieţui acestui proces de executare silită.
Ca şi în cazul executării silite a garanţiei constituite asupra altor bunuri, creanţele garantate pot fi chiar şi neexigibile, dar vor fi plătite în temeiul efectului de accelerare automată a scadenţei ope legis.
Banca nu răspunde pentru plăţile astfel efectuate, atâta timp cât respectă cu stricteţe dispoziţiile legale menţionate şi instrucţiunile primite de la creditor odată cu notificarea [art. 82 alin. (3)]. Totodată, potrivit art. 82 alin. (4), banca este obligată să înştiinţeze debitorul, în termen de 24 de ore, despre fiecare acţiune întreprinsă în legătură cu contul său şi va proceda la deblocarea conturilor acestuia imediat ce vor fi plătite sumele pretinse de creditor.
