Expertiza balistică judiciară a armelor de foc și a urmelor acestora

Examinarea tehnică generală a armelor de foc

Expertiza balistică judiciară, respectiv expertiza criminalistică a armelor de foc, este una dintre cele mai complexe examinări la care sunt supuse armele de foc, muniția și urmele acestora, precum și împrejurările legate de folosirea lor. Față de multitudinea aspectelor de clarificat, întrebările care se pot pune expertului criminalist balistician sunt foarte numeroase, ele privind probleme variate. Astfel, problemele complexe care se cer a fi clarificate vizează modelul, seria și calibrul armei, starea sa tehnică, posibilitatea de autodeclanșare, tipul de muniție folosit, existența urmelor suplimentare ale tragerii, distanța și direcția de tragere, identificarea armei cu care s-a tras, faptul dacă tuburile și proiectilele găsite la locul faptei sau în corpul victimei au fost trase cu arma suspectă, stabilirea datei când s-a tras ultima oară cu o anumită armă de foc și încă multe altele.

Totodată, în cazul săvârșirii de infracțiuni cu arme de foc, prin care se aduce atingere vieții și sănătății persoanei, în examinarea armelor de foc un rol important îl are medicul legist, care va colabora strâns cu expertul criminalist. Examinarea tehnică propriu-zisă a armelor de foc reprezintă prima etapă a cercetărilor criminalistice de laborator la care este supusă o armă de foc, acesteia adăugându-i-se și cercetarea muniției găsite în armă, a tuburilor și a proiectilelor descoperite la fața locului. Problemele principale la care este chemat să dea răspuns specialistul balis-tician, prin examenul tehnic general al armei și al muniției, sunt următoarele:

Determinarea tipului, a modelului și a calibrului armei

Determinarea tipului, a modelului și a calibrului armei este posibilă în multe dintre situațiile întâlnite în practică prin simpla studiere a inscripțiilor existente pe piesele armei. Sunt însă împrejurări în care inscripțiile lipsesc, fie din cauza vechimii armei, fie din cauza înlăturării acestora de către infractor. În cazurile de acest gen, se studiază caracteristicile de construcție ale armei, cum ar fi greutatea, lungimea țevii, lungimea totală a armei, sistemele de funcționare, de blocare, de montare a mecanismelor de tragere Datele obținute sunt confruntate cu tabele, cataloage sau fișiere în care sunt înregistrate caracteristicile armelor.

In ipoteza în care arma nu a fost găsită, este posibilă stabilirea tipului, a modelului și a calibrului pe baza datelor desprinse din examinarea tuburilor și a proiectilelor. Astfel, urmele formate pe tub de mecanismele de tragere (percutor, închizător, gheară extractoare, ejector) reflectă clar particularitățile de construcție, după cum urmele ghinturilor oglindesc, în ansamblul lor, caracteristicile țevii armei și deci ale modelului de arme.

Stabilirea stării de funcționare a unei arme

Stabilirea stării de funcționare a unei arme este necesară de multe ori în practică, mai ales în cazurile în care trebuie să se clarifice două aspecte esențiale:

- dacă o armă se putea declanșa accidental, fără apăsarea trăgaciului;

- dacă o armă deteriorată, cu piese lipsă, putea fi totuși folosită pentru tragere.

În primul rând, se determină starea tehnică a armei și modul de funcționare a pieselor componente. În continuare, este studiată fiecare piesă în parte, interesând gradul său de degradare, de uzură, care pot constitui principalele cauze ale declanșării accidentale. De obicei, această problemă se rezolvă prin constatarea existentei sau a inexistentei anumitor defecte, ținându-se seama de particularitățile construcției armei. Această chestiune prezintă importanță pentru verificarea versiunii potrivit căreia împușcătura s-ar fi produs accidental (ex.: invocarea de către suspect a cazului fortuit). Apoi trebuie verificat dacă arma respectivă este în stare de funcționare și dacă este proprie pentru tragere. Această problemă prezintă importanță pentru a stabili dacă arma respectivă a fost utilizată în săvârșirea infracțiunii. Rezolvarea ei se bazează pe examinarea stării în care se află piesele armei și pe rezultatele obținute la tragerile experimentale.

Referitor la cele două genuri de investigații sus-menționate, precizăm că una dintre metodele tehnico-științifice de cercetare, indispensabilă în anumite situații (arme improvizate, blocate, cu mecanismele oxidate ), o constituie cercetarea în radiații de tip gamma, denumită și examinarea defectoscopică, și în radiații Roentgen.

Investigarea criminalistică a muniției

Investigarea criminalistică a muniției are rolul de a stabili tipul, modelul și anul de fabricație al cartușelor, pe baza caracteristicilor, a inscripțiilor fabricilor producătoare, existente pe rozeta tubului. Prin examinarea gloanțelor și a tuburilor pot fi stabilite, așa cum am menționat anterior, apartenența de grup a armei, precum și calitatea sau locul de proveniență a muniției. Gloanțele și tuburile arse găsite la locul faptei se examinează în două etape. Întâi, li se stabilesc mărimea, forma, greutatea, numărul, lățimea și direcția răsucirii ghinturilor imprimate pe ele. De asemenea, se verifică inscripțiile existente pe rozeta tubului care furnizează informații cu privire la producător, data fabricației, calibrul exact A doua etapă a examinării gloanțelor și a tuburilor de la locul faptei se face prin compararea lor cu cele trase experimental.

Expertiza urmelor formate de armele de foc

Expertiza criminalistică a urmelor principale ale tragerii

Expertiza criminalistică a urmelor principale ale unei trageri constă în examinarea orificiilor de intrare și de ieșire, a canalelor formate atât pe corpul uman, cât și pe obiectele cu care glonțul a venit în contact. Totodată, sunt supuse examinării și urmele de ricoșare. Alături de aceste caracteristici privitoare, în primul rând, la forma orificiului - uneori ușor de confundat cu urme ale altor obiecte înțepătoare - sunt avute în vedere caracteristicile individuale, specifice factorilor secundari ai împușcării, cum ar fi urmele de funingine, arsurile, tatuajul, rupturile provocate de gaze, precum și inelele de frecare și metalizare formate, indiferent de distanta de la care s-a tras. În situația existentei mai multor orificii de intrare și de ieșire, se mai cer a fi clarificate și alte aspecte. De pildă, dacă au fost formate de același tip de gloanțe, dacă acestea au fost trase de una sau mai multe arme, dintr-o singură direcție sau din direcții diferite și dacă distanța de tragere a rămas neschimbată.

Expertiza urmelor secundare ale tragerii

Cercetarea criminalistică a acestor categorii de urme este destinată descoperirii și examinării urmelor aparținând factorilor secundari sus-menționați ai tragerii cu o armă de foc, formați în jurul sau în interiorul orificiului de intrare a proiectilului, ca și a urmelor specifice de tragere formate pe mâna persoanei care s-a folosit de armă.

Examinarea preliminară

Examinarea preliminară, respectiv prima etapă a expertizei, este destinată examinării obiectului presupus purtător de urme suplimentare de tragere, prin intermediul microscopului optic.

Examinarea chimică

Prin examinarea chimică sunt puse în evidență urmele suplimentare de împușcare existente în jurul orificiului de intrare, în țeava armei și pe mâna sau chiar umărul trăgătorului. Particulele de pulbere nearsă descoperite pe suprafața obiectului asupra căruia s-a tras conțin nitrați, nitriți, stibiu, sulfuri, săruri de bariu, potasiu, crom, plumb însă rezultatele obținute prin examinările chimice trebuie interpretate cu prudență, deoarece apariția izolată a oricăruia dintre elementele precizate se poate datora altor cauze (spre ex.: îngrășămintele chimice folosite la fertilizarea solului, în cazul descoperirii unor schelete osoase îngropate).

Examinările spectrale

Examinările spectrale, îndeosebi microanaliza spectrală și spectrofotometria de absorbție atomică, servesc la punerea în evidență a particulelor de cupru, plumb, stibiu existente în urmele suplimentare. Pe lângă acestea, în cazul spectrofotometriei de absorbție atomică se poate stabili și tipul de muniție folosită la tragere, prin compararea greutății elementelor de stibiu, cupru și plumb descoperite în urmele ridicate de la locul faptei, cu greutatea elementelor de același fel aflate în probele de comparație obținute prin tragerile experimentale.

Alte tehnici de descoperire sau delimitare

Alte tehnici de descoperire sau delimitare a suprafeței în care se află factori suplimentari ai tragerii se bazează pe examinarea în radiații infraroșii.

Metode de certitudine

Microscopia electronică cu baleiaj (MEB), conjugată cu microscopia spectrală în radiații Roentgen, este efectuată cu microscopia electronică de radiații cu dispersie de energie (EDX).

Microspectrofotometria în radiații infraroșii, efectuată cu aparate de tip „Nanospec", permite analiza unor particule de pulbere cu diametrul de 20 milimicroni, stabilind cu certitudine natura lor, fără ca metoda să aibă un caracter distructiv.

Identificarea armelor de foc după urmele formate pe glonț și pe tubul cartușului

Identificarea armei cu care s-a săvârșit o infracțiune reprezintă scopul final al oricărei expertize balistice judiciare. În

esență, procesul de identificare constă în examinarea comparativă a gloanțelor, a tuburilor descoperite în corpul victimei sau la locul faptei și a gloanțelor trase experimental cu arma găsită în câmpul infracțional ori ridicată de la persoana suspect. Identificarea unei arme după urmele lăsate pe gloanțele și tuburile de cartuș ridicate de la locul faptei se face de obicei prin compararea acestor urme cu urmele de pe gloanțele și tuburile de cartuș trase în mod special cu arma găsită la locul faptei sau cu cea ridicată de la suspect. Aceste gloanțe și tuburi de cartuș poartă denumirea de gloanțe și tuburi de cartuș experimentale.

Procesul de identificare a unei arme de foc parcurge două etape: una prin care se urmărește identificarea de grup a armei respective și a doua care urmărește identificarea ei individuală. Identificarea de grup se referă la stabilirea modelului de armă, a calibrului și a altor caracteristici de categorie. Pentru această identificare se va ține seama de: calibrul, lungimea și forma proiectilelor, urmele tragerii pe aceste proiectile prin care se indică numărul, sensul de rotație și mărimea ghinturilor; forma tuburilor și direcția lor de aruncare; poziția percuției pe capsă, a urmei formate de gheara extractoare și a pragului aruncător; de urmele principale și suplimentare create de arma de foc

Identificarea individuală pornește de la urmele formate de armă, în timpul tragerii, pe proiectile și pe tuburile arse. Identificarea individuală se face după două criterii: prin cercetarea urmelor formate pe proiectile și prin cercetarea urmelor formate pe tuburile arse.

Identificarea armei după urmele formate pe glonț

Identificarea după urmele formate pe glonț presupune, în faza inițială, o delimitare a cercului armelor suspecte, prin excluderea din sfera cercetării a armelor ale căror caracteristici generale nu corespund caracteristicilor reflectate de glonț; pentru aceasta se iau în calcul numărul golurilor și al plinurilor ghinturilor, lățimea acestora, unghiul și sensul de răsucire, calibrul. Deoarece numărul, direcția, înclinația și lățimea ghinturilor sunt de obicei diferite la modele de armă deosebite, după urmele de pe glonț, asociate cu datele referitoare la calibrul, forma și materialul glonțului, se poate determina modelul de armă cu care s-a tras glonțul respectiv. În final, după urmele de pe glonț este posibilă identificarea precisă a armei, adică stabilirea faptului că glonțul a fost tras dintr-un anumit exemplar de armă, deoarece pe glonț se imprimă, în afară de ghinturi și câmpuri, și microrelieful pereților canalului țevii, a căror totalitate individualizează țeava respectivă.

În expertizele de această natură va trebui să distingem punctele permanente de identificare, striațiile (dungile) de anumite puncte accidentale pe care proiectilul le poate prezenta din cauza lovirii și care nu au nicio valoare din punct de vedere iden-tificativ. Porțiunea cuprinsă între baza proiectilului și jumătatea lui prezintă întotdeauna puncte permanente de identificare, pe când porțiunea cuprinsă între vârful proiectilului și jumătatea lui nu cuprinde decât punctele accidentale.

Examinarea alicelor sau a mitraliilor ridicate de la locul faptei are ca scop stabilirea asemănării sau deosebirii acestora după dimensiuni, după modul de confecționare (industrială sau de confecție artizanală) și după compoziția chimică. În scopul identificării după gloanțele trase, arma trebuie trimisă la expertiză cât mai repede, deoarece în canalul țevii se produc transformări (coroziuni). Gloanțele experimentale se obțin prin trageri, efectuate cu arma care se examinează, în ținte speciale (de vată, apă și parafină), care fac posibilă menținerea detaliilor microscopice din urmele de pe gloanțe.

Înainte de a trece la tragerile experimentale, canalul țevii armei se curăță de rugină, de reziduurile tragerilor anterioare și de resturile de unsoare de armă. Dacă arma este într-un stadiu avansat de rugină se va executa mai întâi o gammagrafie și numai după aceasta se va trece la curățarea ei. Tragerile se efectuează numai după verificarea stării tehnice a armei. Armele defecte sunt prinse într-un dispozitiv care asigură acționarea de la distanță a trăgaciului și se acoperă cu un blindaj pentru a nu pune în pericol viața expertului.

Pentru trageri se apelează la muniție cu caracteristici asemănătoare celei descoperite la fața locului. Tragerile se efectuează în dispozitive speciale, denumite captatoare de proiectile, care pot fi de mai multe tipuri: cutii sau lăzi lungi dreptunghiulare, umplute cu vată ori câlți și împărțite pe compartimente (în prezent fiind cele mai utilizate); tuburi de circa 4 m cu apă și închise cu membrană de cauciuc, cutii cu compartimente umplute cu materiale plastice, important fiind să se obțină proiectile de comparație de bună calitate.

Captatorul de proiectile din vată (bumbac) este format dintr-o cutie de lemn lungă de 2-3 m și lată de 0,5 m, acoperită cu plăci de metal și montată pe rotile pentru a amortiza o parte a șocului. Cutia are în interiorul ei montate 10 sertărașe îndesate cu vată (bumbac), având ramele exterioare din lemn, iar pereții din hârtie. Pătrunzând prin vată, datorita mișcării de rotație și neregularități! suprafeței proiectilului ce a trecut prin ghinturi, acesta se îmbracă cu un strat de vată care se mărește neîncetat, iar viteza descrește treptat până când rămâne în interiorul cutiei. Dispozitivul poate servi la captarea proiectilelor trase din pistolete și revolvere, deci numai pentru proiectile cu forță cinetică mijlocie, căci înșurubarea în vată la o viteză prea mare ar determina ștergerea urmelor lăsate de armă pe suprafața proiectilului.

Dispozitivele de captare a proiectilelor pe baza tragerilor în apă sunt de două feluri ca formă de construcție, dar se bazează pe același principiu. Aceste dispozitive pot avea forma unor tuburi metalice verticale, înalte de 2 m și late de 0,5 m, sau forma unor tuburi sau vase așezate orizontal, de aceleași dimensiuni ca cele dintâi.

Alte dispozitive de tragere se bazează pe proprietățile materiilor vâscoase, ca: glucoza, diferite materii plastice, petrolatumul Tragerile experimentale este bine să fie limitate la trei cu fiecare armă, pentru a nu crea urme noi de uzură la armele vechi la care în construcția interioară a țevii, ce se oglindește pe proiectilul tras, intră în joc și resturile metalice de pe țeavă. Cartușele folosite în tragerile experimentale trebuie să fie construite din același metal și în același an de fabricație ca și cartușul descoperit la locul faptei. Dacă aceste cartușe nu pot fi obținute, se vor căuta modele cât mai apropiate și din materiale cât mai plastice.

Înainte de fiecare tragere experimentală proiectilul și tubul sunt examinate pentru a nu avea zgârieturi sau urme de lovire. Fiecare cartuș tras experimental se notează prin numerotare atât pe fundul proiectilului, cât și pe peretele lateral al tubului. Lungimea și diametrul proiectilului, suprafețele dintre ghinturi, lățimea urmelor ghinturilor se măsoară în milimetri; unghiul de înclinare a ghinturilor se măsoară în grade, greutatea proiectilului se măsoară în grame, măsurarea striațiilor fine formate în lățimea urmei ghinturilor se face cu micrometrul optic al microscoapelor.

După examinarea separată a proiectilelor se trece la examinarea lor comparativă. În prezent, există numeroase metode de examinare a gloanțelor și a tuburilor de cartuș. Cea mai răspândită este metoda microscopiei comparate. Prin folosirea microscopului de comparație, gloanțele și tuburile de cartuș examinate pot fi observate într-un singur câmp vizual; acestea pot fi deplasate în vederea descoperirii coincidențelor sau a deosebirilor și fotografiate în același timp. Acest procedeu permite observarea directă a continuității sau a discontinuității liniare a striațiilor formate pe glonț de particularitățile microreliefului țevii. O altă metodă constă în aceea că gloanțele și tuburile de cartuș comparate se fotografiază la început în aceleași condiții, compa-rându-se apoi urmele de pe acestea în fotografiile obținute.

Analiza comparativă va urmări dacă urmele câmpurilor dintre ghinturi coincid sau nu ca dimensiune, configurație, intensitatea marginilor. Urmele caracteristice se vor compara prin metoda suprapunerii în transparență și prin stabilirea eventualei continuități liniare a striatilor. Elementele caracteristice ale fiecărui proiectil sunt apreciate ca un tot unitar, toate urmele de pe un anumit proiectil fiind socotite ca o urmă unică. Identificarea armei de foc după proiectilele descoperite la locul faptei se va putea face numai în urma stabilirii coincidențelor generale și particulare între elementele caracteristice oglindite în urmele proiectilelor corp delict și urmele proiectilelor trase experimental.

După efectuarea analizei comparative și a fotografiilor, proiectilele găsite la locul faptei și cele de examinare vor fi sigilate și conservate în cutii speciale, de preferință căptușite cu pluș sau vată, pentru ca striațiile și alte urme să nu se deterioreze. Această conservare are o deosebită importanță, întrucât proiectilele vor putea face obiectul unor contraexpertize sau al unor noi examinări, cerute de părțile interesate în timpul procesului penal. Pentru a compara urmele de pe proiectile cu construcția țevii care le-a creat, se vor scoate mulaje de pe suprafața interioară a țevii cu un cilindru de cositor (mai mare cu 1 mm decât diametrul țevii), cu sulf topit sau cu o masă de celuloid.

Identificarea armelor după urmele lăsate pe tubul cartușului

Stabilirea modelului, precum și identificarea armei sunt posibile și pe baza urmelor de pe tuburile de cartuș formate în cursul încărcării, împușcării și descărcării armei. Aceste urme apar ca o consecință a contactului dintre tuburile de cartuș și piesele armei. La împingerea cartușului în camera de detonare se formează striații longitudinale; tot în faza aceasta, gheara extrac-toare presează asupra marginii rozetei, încalecă proeminența acesteia și se așează în rigola din partea de jos a tubului.

A doua categorie de urme sunt cele formate în timpul tragerii, și anume: urma percutorului, urmele peretelui frontal al închizătorului și urmele camerei de detonare. Urmele celei de-a treia etape sunt cele formate de gheara extractoare, pragul aruncător (ejectorul) și, în unele cazuri, urmele ferestruicii și vârfului percutorului. Aceste urme se formează cu ocazia scoaterii tubului din camera de detonare și aruncarea lui. La revolvere nu se vor găsi astfel de urme căci tubul se scoate manual prin împingerea în afară cu un cui sau o baghetă metalică. Pe pereții săi interiori se pot găsi mici urme, zgârieturi datorate cuiului sau baghetei.

Acest gen de identificare se desfășoară în aceleași condiții și faze ca și identificarea după urmele formate pe glonț. Captarea tuburilor de comparație se realizează mai ușor, prin folosirea, de pildă, a unor săculețe ori sertărașe prinse în dreptul ferestrei de aruncare a tubului. Cercetarea întreprinsă în scopul stabilirii din ce tip sau model de armă s-a tras glonțul și tubul de cartuș începe de obicei cu stabilirea sistemului de cartuș întrebuințat și pe baza particularităților construcției gloanțelor și a tuburilor de cartuș, studiindu-se apoi urmele de pe glonț și de pe tuburile de cartuș.

Apartenența tubului la un anumit tip de cartuș se stabilește după diametrul interior al gâtului tubului de cartuș, după lungimea, forma, materialul, semnele de marcație și după alte caracteristici ale acestuia. Apartenența glonțului se stabilește după construcție, calibru, lungime, forma vârfului, după materialul din care este confecționat, precum și după alte caracteristici. Pentru a stabili dacă tubul de cartuș a fost tras din acel exemplar de armă, adică pentru identificare, este necesar ca în urmele lăsate de piesele armei pe tubul de cartuș să se găsească particularitățile individuale ale acelui exemplar de armă. Acestea sunt particularități ale microreliefului suprafețelor acestor piese.

Principalele urme incluse în sfera cercetării de identificare sunt cele formate pe rozeta tubului de către percutor, peretele frontal al închizătorului, gheara extractoare, pragul aruncător, pereții camerei cartușului. Pentru examinarea urmelor de pe tuburi se mai folosesc: discurile lui Metzger care servesc la măsurarea unghiului format de urma percutorului cu urma ghearei extractoare; dispozitivul de fotografiere „Dolegal" ce permite fotografierea simultană a 12 tuburi. Mijlocul tehnic de bază în examinare îl reprezintă microscopul comparator, căruia i se poate adăuga compararea de microfotograme executate separat pentru tubul în litigiu și cel tras experimental.

Sisteme informatice de identificare a armelor de foc

Tehnicile de calcul sunt aplicate astăzi și identificării balistice, prioritatea în materie având-o serviciile nord-americane. Astfel:

- identificarea după urmele formate pe gloanțe (proiectil), se realizează prin sistemul IBIS, pus la punct de Biroul de Alcool, Tutun și Arme de foc al SUA și firma canadiană Forensic Technology.

- identificarea după urmele formate pe tubul cartușului este efectuată prin sistemul DRUG-FIRE, pus la punct de FBI împreună cu firma americană Mnemonics System.

Institutul de Criminalistică și formațiunile criminalistice colaborează permanent, prin schimb operativ de date, cu structurile teritoriale de arme și Registrul Național al Armelor. Evidențele centrale din cadrul Institutului de Criminalistică sunt exploatate și gestionate prin intermediul unui sistem informatizat de identificare balistică (IBIS - acronimul din limba engleză), ce funcționează la nivel central.

Evidențele și baza de date centrală IBIS, realizate la nivelul Institutului de Criminalistică, au ca obiect:

- baza de date cu elemente de muniție rezultate în urma tragerii experimentale cu arme de foc letale deținute legal;

- baza de date cu elemente de muniție rezultate în urma tragerii experimentale cu arme de foc letale provenite de la fapte comise cu arme de foc neidentificate;

- baza de date cu elemente de muniție rezultate în urma tragerii experimentale cu arme de foc letale deținute ilegal sau găsite/abandonate pe teritoriul României.

Configurația și componentele de bază ale sistemului sunt:

- stația de achiziții de date, dotată cu microscop, având capacitatea de obținere a imaginilor digitale (LDAS);

- stația de introducere de date și efectuare de examinări comparative (IBIS) și stația de achiziție la distanță (RADS);

- stația complet automată de prelucrare a imaginilor tridimensionale a suprafețelor gloanțelor (vezi urmele lăsate pe glonț de ghinturi, denumită BULLETRAX-3D);

- stația de analiză și interogare la distanță a bazelor de date IBIS, care permite consultarea datelor din serverul central și efectuarea examinărilor comparative.

Sistemul IBIS se constituie la nivel European (EUROIBIS) cu extensie în Statele Unite și în alte țări care utilizează acest sistem și sunt afiliate INTERPOLULUI.

Alte probleme rezolvate de expertiza balistică criminalistică a armelor de foc

Refacerea inscripțiilor ștanțate pe arme

De cele mai multe ori, autorii îndepărtează prin răzuire inscripțiile ștanțate de pe armele de foc pentru ca acestea să nu fie identificate. Refacerea seriilor și a tuturor inscripțiilor înlăturate de pe armele de foc este necesară pentru stabilirea locului de proveniență a armei, a modelului, a anului de fabricație Această refacere este posibilă datorită modificărilor structurale de adâncime suferite de metal sub locurile de ștanțare și comportării diferite a acestor locuri față de acțiunile chimice, electrolitice sau magnetice. Operațiunea de ștanțare (comprimare) modifică structura metalului până la o adâncime de aproximativ două ori mai mare decât adâncimea seriei armei. Metode curente de refacere sunt următoarele:

Metoda chimică

Metoda chimică este bazată pe reacția diferită a părților metalice cu densitate mai mare, sub acțiunea unui reactiv. Pentru aplicarea metodei chimice, porțiunea de metal unde urmează să se refacă inscripția răzuită se netezește până la luciul de oglindă, apoi se degresează cu eter sau amoniac, se îngrădește cu un parapet de plastilină și se toarnă reactivul. Imaginea apare în întregime sau parțial în mod succesiv, ea trebuind fotografiată imediat, pentru că nu poate fi refăcută a doua oară.

Metoda feromagnetică

Metoda feromagnetică se bazează pe proprietatea părților care au fost ștanțate de a reține diferit magnetizarea, față de restul metalului obiectului cercetat. Particulele metalice vor adera mai mult la zonele ștanțate. Relevarea inscripțiilor îndepărtate se face prin sedimentarea unor microparticule magnetice pe suprafața care în prealabil a fost magnetizată.

Metoda electrochimică (electrolitică)

Metoda electrochimică (electrolitică) este considerată mai rapidă, sigură și cu posibilități de repetare. Aceasta metodă se bazează pe faptul că părțile care au suferit o deformare plastică prin ștanțare se dizolvă mai ușor în procesul de coroziune electrochimică. Dintre variantele acestei metode, cea mai fiabilă este considerată varianta bazată pe aparatul denumit „Electronoser-pil”.

Examinări „acustice"

Investigațiile denumite „acustice" presupun examinarea urmelor sonore ale împușcăturii, încărcării și percuției. Controversată în practică, dar socotită de unii specialiști ca servind atât la stabilirea tipului și modelului armei, cât și la identificarea propriu-zisă, examinarea se face cu ajutorul unui aparat de tip sonograf. Prin comparație, se analizează sonograma în litigiu cu sonograma obținută prin trageri experimentale.

Alte genuri de examinări balistice

Examinarea armelor de foc atipice și a armelor de fabricație artizanală

Examinarea armelor de foc atipice și a armelor de fabricație artizanală trebuie să stabilească materialele din care sunt confecționate, mijloacele folosite și schema constructivă, modul de funcționare, felul muniției utilizate și particularitățile balistice generale, efectul reculului asupra mecanismelor de percuție și dacă rezistă la presiunea gazelor rezultate din arderea încărcăturii explozive.

Examinarea urmelor lăsate de pistoalele de implantat bolțuri

Un alt tip de examinare balistică este cea a urmelor lăsate de pistoalele de implantat bolțuri care, deși nu sunt incluse în categoria armelor de foc, sunt apte să producă leziuni mortale, în practică întâlnindu-se asemenea cazuri datorate neglijenței. Identificarea de gen și individuală a pistoalelor de implantat bolțuri este posibilă prin examinarea tubului de cartuș, pe care rămân urmele percutorului.

Examinarea armelor de alarmă și de apărare

Examinarea armelor de alarmă și de apărare, pe lângă aspectele tehnice propriu-zise, specifice oricărei cercetări tehnice criminalistice, urmărește stabilirea tipului de țeavă, de regulă obturată, destinată numai gazelor. O atenție specială este acordată muniției, identificării tipului de gaze, a modului și a locului de fabricație.