Componentele unui cartuș (muniția armelor de foc)
| Comentarii |
|
Muniția armelor de foc este definită de lege ca fiind ansamblul format din tub cartuș, încărcătură de azvârlire, capsă de aprindere și, după caz, proiectil. Studiul datelor privind muniția armelor de foc și-a dovedit utilitatea în practica organelor judiciare, deoarece însăși simpla examinare a caracteristicilor generale ale unui glonț poate conduce la stabilirea tipului de armă folosit de infractor, căruia i se adaugă identificarea ca atare a armelor.
Elementele componente principale
Elementele componente principale din care este format un cartuș, indiferent de destinație și de modul de fabricație, sunt următoarele:
Proiectilul
Proiectilul se prezintă sub forma gloanțelor, a alicelor sau a mitraliilor. Gloanțele folosite la armele ghintuite au o importanță deosebită pentru identificare datorită reflectării caracteristicilor reliefului țevii. Ele pot fi obișnuite sau speciale. Ca să poată atinge distanțe și viteze mari, gloanțele trebuie să aibă o greutate mare în comparație cu volumul lor.
Gloanțele destinate armelor de foc cu ghinturi se clasifică după construcție în:
- gloanțe cămășuite, care se compun din cămașă (alamă, fier ș.a.) și din inimă (miez) - confecționată dintr-un aliaj de plumb sau oțel, presată în cămașă;
- gloanțe semi-cămășuite, la care cămașa nu acoperă vârful glonțului;
- gloanțe necămășuite - gloanțe masive, confecționate din același metal.
Majoritatea proiectilelor pentru armele cu ghinturi sunt cămășuite și au diametrul mai mare decât cel al calibrului țevii (aproximativ cu 0,30 mm), pentru a asigura o înșurubare mai bună în forma elicoidală a ghinturilor, aderând perfect la pereții interior ai armei. Astfel, se reduc pierderile de gaze, în favoarea forței cinetice. La unele proiectile cu miezul din oțel cămășuirea se face cu anumite lacuri rezistente la temperatura din interiorul țevii armei.
Ca părți componente ale unui proiectil deosebim: partea anterioară a proiectilului, cuprinzând vârful acestuia, care asigură caracteristicile zborului. Această parte nu se angajează în ghin-turile armei și se deformează cea dintâi la contactul proiectilului cu un obiect dur; porțiunea de ghidaj, formată din zona cilindrică a proiectilului care se înșurubează în ghinturile armei, asigurând prin mișcarea giratorie păstrarea direcției acestuia; porțiunea codată și fundul proiectilului, subțiată la unele proiectile pentru a mări proprietățile balistice ale zborului, prin diminuarea vârtejurilor de aer și asigurarea stabilității direcției. Proiectilele cu regiune codală se numesc „aerodinamice" și le întâlnim la armele militare și la cele intermediare.
Gloanțele speciale sunt de următoarele tipuri: perforante, trasoare, incendiare, perforant-incendiare, perforant-incendiare-tra-soare, explozive și incendiare de reglaj. După forma lor, gloanțele pot fi ascuțite, alungite, rotunjite și teșite (retezate). Viteza și distanța de zbor variază în funcție de aceste forme. În afara gloanțelor propriu-zise, mai sunt alicele, de formă sferică, confecționate din oțel sau dintr-un aliaj de plumb amestecat cu arsenic și antimoniu, cu o greutate până la 0,8 grame, cu diametrul între 2-5 mm; sunt întâlnite la muniția de vânătoare, dar și cu altă destinație. Mitraliile sunt alice de dimensiuni mari, cu un diametru de peste 5,5 mm.
Tubul cartușului
Tubul cartușului poate fi în formă de butelie sau de cilindru. Este confecționat din metal (fier, alamă), material plastic sau carton (la armele de vânătoare), dar a cărui bază (rozetă) este întotdeauna metalică. El conține încărcătura de pulbere, capsa și proiectilul. La partea exterioară a rozetei, într-o adâncitură specială a acesteia, se fixează capsa. Tubul servește la asamblarea părților componente ale cartușului, iar în timpul tragerii oprește dirijarea gazelor de explozie spre închizător.
În interiorul tubului de cartuș se află încărcătură sub formă de pulbere. În gâtul tubului de cartuș se fixează proiectilul (glonțul). În partea inferioară este prevăzut cu o margine sau un „șanț inelar de prindere" ce servește la extragerea tubului din camera de ardere. La cartușele armelor de vânătoare, între praful de pușcă și alice (mitralii) se așază „bura interioară" de formă cilindrică, confecționată de obicei din pâslă. Alicele (mitraliile) se acoperă cu bura exterioară (capac, garnitură, rondelă), ce reprezintă un disc de carton.
Capsa
Capsa este dispozitivul pentru producerea flamei necesare aprinderii prafului de pușcă (încărcăturii). Este formată dintr-un înveliș metalic care conține explozivi puternici cu o mare sensibilitate la acțiunile mecanice, termice sau electrice (de ex.: ful-minatul de mercur sau stibiatul de plumb). Aprinderea are loc în momentul lovirii capsei de către percutor, urmată de spargerea acesteia pe o piesă interioară, denumită nicovală. Această primă explozie mai este denumită „de inițiere".
Încărcătura de pulbere
Încărcătura de pulbere a unui cartuș se compune din substanțe explozive „de azvârlire", a căror combustie foarte rapidă este însoțită de degajarea unei cantități mari de gaze, capabilă să propulseze proiectilul cu o anumită viteză. Această încărcătură se poate prezenta sub două forme: pulbere coloidalâ (fără fum) și pulbere neagră (cu fum).
Pulberea fără fum este formată din nitroceluloză (de obicei, scame de bumbac tratate cu acid azotic și acid sulfuric) sau din nitroglicerină piroxilată. Prin aprindere, pulberea albă fără fum se transformă aproape în întregime în gaze. Pulberea neagră cu fum este un amestec de azotat de potasiu (salpetru), cărbune de lemn și sulf. În timpul împușcării cu pulbere neagră, se degajă mult fum, iar pe canalul țevii se depune un strat de reziduuri solide rezultate în urma arderii pulberii (funingine aderentă).
De obicei, cartușele pentru armele cu țeava ghintuită se încarcă cu pulbere fără fum, iar cele pentru armele de vânătoare cu țeava lisă pot fi încărcate atât cu pulbere albă (fără fum), cât și cu pulbere neagră cu fum. În prezent, pulberea neagră este aproape în întregime înlocuită cu pulberea albă, fără fum.
Elemente imediate de identificare
Elemente imediate de identificare sunt oferite de poansona-rea cartușului respectiv sau de cifrele bătute pe suprafața exterioară a proiectilului și, mai ales, pe rozeta cartușului. Inscripțiile respective conțin informații despre proveniența și locul de fabricație a muniției.
