Familia în sens juridic
| Comentarii |
|
familia în sens juridic, 1. Cadrul legal privind relaţiile de familie în dreptul naţional 2. „Viaţa de familie" conform Constituţiei şi CEDO 3. Familia din perspectiva reglementărilor interne 3A. Definiția familiei în Noul cod civil 3B. Definiţii legale speciale ale familiei
1. Cadrul legal privind relaţiile de familie în dreptul naţional
Examinarea noţiunii juridice de familie presupune raportarea la actele normative care reglementează relaţiile de familie, pentru a desprinde ceea ce defineşte familia în „ochii legiuitorului”.
Abundenţa reglementărilor care privesc în mod direct sau indirect familia impune o sistematizare a acestor acte normative, în funcţiile de liniile directoare ale reglementării, pentru a circumscrie astfel sfera dreptului civil al familiei în raport cu celelalte discipline juridice.
Din perspectiva diversităţii reglementării, se poate spune că, lato sensu, dreptul familiei este, la rândul lui, ramificat. Astfel, se poate vorbi de un drept civil al familiei, de un drept social al familiei, de un drept penal al familiei (care sancţionează violenţa în familie sau încălcarea altor obligaţii familiale), de un drept fiscal al familiei.
Stricto sensu, dreptul familiei este înţeles ca un drept civil al familiei. Legea cadru care reglementează relaţiile de familie este Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009 (intrată în vigoare la 1 octombrie 2011, în Cartea a II-a „Despre familie" (art. 258-534).
Prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil [art. 230 lit. m)] a fost expres abrogat Codul familiei (Legea nr. 4/1953, intrată în vigoare la 1 februarie 1954).
2. „Viaţa de familie" conform Constituţiei şi CEDO
Raportarea la actele normative presupune atât aplicarea dreptului intern, cât şi a tratatelor internaţionale la care România este parte, a căror forţă juridică este dată de dispoziţiile art. 20 din Constituţie, care afirmă - în materia drepturilor fundamentale ale omului - preeminenţa reglementărilor internaţionale.
Atât normele la nivel constituţional (art. 26 şi art. 48 din Constituţie), cât şi cele internaţionale (art. 16 din Declaraţia universală a drepturilor omului, art. 23 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art. 8 şi art. 12 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994sl) consacră dreptul fundamental al persoanei la viaţa de familie şi la ocrotirea acesteia.
Astfel, art. 26 din Constituţie prevede în alin. (1) că autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată, iar alin. (2) statuează că persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.
Înţelesul noţiunii de viaţă de familie, potrivit art. 26 din Constituţie, urmează, aşadar, să fie determinat, în lumina art. 20 alin. (1) din aceeaşi Lege fundamentală, în corelaţie cu art. 8 din CEDO, astfel cum acesta este interpretat prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
De asemenea, potrivit art. 8 din CEDO, orice persoană are dreptul să i se respecte viaţa sa privată şi de familie, domiciliul şi corespondenţa. Nu este admis amestecul niciunei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
în materia căsătoriei, art. 12 din CEDO prevede că, începând cu vârsta stabilită de lege, bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce reglementează exercitarea acestui drept.
De asemenea, art. 9 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. semnată la 7 decembrie 2000 şi intrată în vigoare la 1 decembrie 2009, stabileşte că dreptul persoanei de a se căsători şi de a întemeia o familie sunt garantate de legile naţionale care reglementează exerciţiul acestor drepturi.
Toate aceste texte consacră, aşadar, nu un singur drept fundamental, ci două, respectiv dreptul la căsătorie şi dreptul de a întemeia o familie; chiar dacă cele două drepturi sunt strâns legate, totuşi nu sunt condiţionate unul de celălalt.
Astfel, este posibil ca „familia" să fie întemeiată pe simple legături de fapt, în lipsa încheierii unei căsătorii, cuplul aducând pe lume copii în cadrul acestei convieţuiri în fapt.
De asemenea, întemeierea unei familii se poate realiza şi prin adoptarea unui copil de către o persoană necăsătorită.
Prin urmare, dreptul fundamental de a întemeia o familie nu este condiţionat de dreptul la căsătorie, ci - mai curând - de dreptul de a avea copii, deci de a procrea, precum şi de dreptul de a adopta copii.
Reciproca este, însă, valabilă: întrucât prin căsătorie se întemeiază întotdeauna o familie, chiar dacă soţii nu procreează sau nu adoptă un copil, rezultă că dreptul la căsătorie implică întotdeauna dreptul de a întemeia o familie.
Pornind de la aceste dispoziţii din CEDO. se poate vorbi de apariţia unei noţiuni extinse, „autonome şi supranaţionale” a vieţii de familie. în esenţă, pentru a beneficia de protecţie, viaţa de familie trebuie să fie efectivă şi caracterizată prin relaţii reale şi strânse între membrii săi.
Este remarcabilă evoluţia practicii Curţii europene în ceea ce priveşte noţiunea de viaţă de familie.
Astfel, dacă iniţial prin familie erau avute în vedere relaţiile dintre soţi, precum şi relaţiile între aceştia şi copiii lor minori, treptat noţiunea de „viaţă de familie” s-a extins şi asupra relaţiilor de familie de facto care nu se întemeiază pe căsătorie. Aceasta a permis aşezarea pe poziţii de egalitate a familiei tradiţionale („legitime”), bazată pe căsătoriei, şi a familiei „naturale", alcătuită din părinţi necăsătoriţi şi copii.
Pentru a determina dacă între două persoane există o viaţă de familie de facto, Curtea a arătat că se poate ţine seama de o serie de elemente, cum ar fi împrejurarea de a se şti dacă membrii cuplului trăiesc împreună şi de cât timp, respectiv dacă au copii, prin naştere sau prin adopţie, ca dovadă a angajamentului lor unul faţă de celălalt. S-a decis că deşi, ca regulă generală, coabitarea constituie o condiţie a vieţii de familie, în mod excepţional şi alţi factori pot, de asemenea, demonstra că o relaţie are suficientă constanţă pentru a crea legături de familie de facto.
Relaţiile dintre părinţi şi copii intră, de asemenea, în conţinutul noţiunii de viaţă de familie: legăturile personale dintre părinte şi copilul său, chiar dacă relaţia dintre părinţi s-a rupt, reprezintă un element esenţial al vieţii de familie. Ceea ce interesează este existenţa în fapt a unei vieţi de familie, deoarece simpla legătură biologică, fără alte elemente care să indice existenţa unor raporturi personale strânse între un părinte şi copilul său, nu este suficientă pentru a intra sub protecţia art. 8 din Convenţie.
Totodată, relaţiile dintre rude apropiate, precum cele între bunici şi nepoţi pot avea un rol considerabil, după cum - în anumite circumstanţe, dată fiind apropierea realizată în timp - cele dintre unchi şi nepot constituie o viaţă de familie în sensul art. 8 al Convenţiei.
în sfârşit, în cauza Schalk şi Kopf contra Austriei, prin Hotărârea din 24 iunie 2010, constatând că atitudinea societăţii faţă de cuplurile homosexuale a cunoscut o evoluţie rapidă în numeroase state membre ale UE, Curtea a apreciat că se impune revizuirea propriei jurisprudenţe de până atunci, conform căreia un cuplu homosexual nu intră sub protecţia vieţii de familie, ci doar în sfera „vieţii private”. în acest sens, Curtea a reţinut că, în măsura în care legislaţia naţională nu reglementează posibilitatea consacrării legale a unei asemenea uniuni, se ajunge la încălcarea art. 8 din Convenţie referitor la protecţia vieţii de familie, coroborat cu art. 14 referitor la discriminare prin raportare la cuplurile heterosexuale. Altfel spus, Curtea a reţinut că, deşi statele nu sunt obligate să reglementeze căsătoriile între persoane de acelaşi sex, totuşi cuplurile homosexuale sunt într-o situaţie com
parabilă cu cea a cuplurilor heterosexuale în ceea ce priveşte recunoaşterea juridică şi protecţia uniunii lor. Pe cale de consecinţă, uniunea între două persoane de acelaşi sex intră în sfera vieţii de familie şi beneficiază de protecţia consacrată de art. 8 din CEDO, chiar dacă art. 12 nu obligă statele membre să reglementeze căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Statele au în această privinţă o marjă mare de apreciere, în sensul că, fie permit încheierea unei căsătorii între persoane de acelaşi sex, fie reglementează diverse forme de parteneriat înregistrat, esenţial fiind să asigure protecţie juridică vieţii de familie în cadrul acestor uniuni.
în concluzie, jurisprudenţa C.E.D.O., creată în aplicarea art. 8 al Convenţiei, pune în lumină obligaţia statelor de a respecta „viaţa de familie", într-o concepţie largă asupra relaţiilor de familie. Nici elementul legal, nici elementul biologic nu sunt suficiente pentru a beneficia de protecţia Convenţiei, fără elementul liant, care este cel social. Se creează, aşadar, o preţioasă punte între familia în sens juridic şi familia în sens sociologic.
3. Familia din perspectiva reglementărilor interne
Determinarea noţiunii juridice a familiei presupune, pe de o parte, stabilirea conţinutului acestei noţiuni, iar, pe de altă parte, a sferei de cuprindere, respectiv, a întinderii raporturilor de familie care intră în cuprinsul noţiunii.
Noţiunea de familie este polivalentă, deoarece atât conţinutul, cât şi întinderea raporturilor de familie depind de materia reglementată şi de natura intereselor ocrotite prin norma juridică.
Sensul „de drept comun" al noţiunii de familie se determină, de regulă, potrivit Codului civil, care constituie principalul izvor de drept în materia relaţiilor de familie.
Există însă reglementări în diferite materii, care dau definiţii speciale familiei.
3A. Definiția familiei în Noul Cod Civil
în primul rând, identificarea sensului juridic al noţiunii de familie nu poate face abstracţie de principala caracteristică a familiei, identificată de sociologi, şi anume aceea de a fi un grup de persoane.
Cu toate acestea, familia nu este un subiect colectiv de drept civil, distinct de membrii săi, respectiv nu are personalitate juridică, chiar dacă poate fi provocatoare ideea de a face o asemenea analogie1
Subiect de drept în raporturile juridice de familie este întotdeauna persoana fizică, individul care are calitatea de membru al familiei, indiferent de sensul sociologic sau juridic al acestei noţiuni.
în al doilea rând, acest grup de persoane se particularizează în plan juridic prin drepturile şi obligaţiile specifice ale membrilor săi, care intră în conţinutul raporturilor juridice de familie.
Cu alte cuvinte, în abordarea juridică accentul nu mai cade pe comunitatea de viaţă, interese şi aspiraţii specifică familiei, ci pe drepturile şi obligaţiile a căror exercitare şi, respectiv, executare asigură sau ar trebui să asigure tocmai menţinerea existenţei în comun, împlinirea intereselor şi aspiraţiilor membrilor familiei.
Pornind de la aceste elemente, deşi Codul civil nu conţine o definiţie a familiei, din ansamblul reglementării rezultă că familia reprezintă grupul de persoane între care există drepturi şi obligaţii care se nasc din căsătorie, rudenie, adopţie, precum şi din alte raporturi asimilate de lege, sub anumite aspecte, raporturilor de familie.
în al treilea rând, comparând noţiunea juridică a familiei în sensul Codului civil cu noţiunea sociologică a familiei rezultă că, deşi există multiple elemente comune, pot exista situaţii în care nu se suprapun.
a) astfel, pot exista relaţii de familie în sens sociologic, fără a fi reglementate de dreptul familiei.
Este cazul concubinajului (uniune liberă), despre care se mai afirmă uneori că „este în afară de lege”. Aceasta nu înseamnă că legea îl interzice ori că aceia care aleg această formă de convieţuire pot fi sancţionaţi, după cum nu înseamnă nici că legea se dezinteresează în mod absolut de această situaţie. „în afară de lege" este doar o expresie care sugerează că raporturile juridice dintre concubini nu sunt supuse reglementărilor din Codului civil, care - în prezent - reglementează numai cuplul bazat pe căsătorie, în sensul tradiţional al noţiunii.
însă, chiar dacă legea se dezinteresează în ceea ce priveşte raporturile personale dintre concubini, în schimb, raporturile patrimoniale dintre ei sunt supuse dreptului civil, ca drept comun. De asemenea, în măsura în care din raporturile de concubinaj rezultă copii, filiaţia, precum şi raporturile dintre părinţi şi copiii din afara căsătoriei sunt supuse reglementărilor din Codul civil.
Semnificativ este şi faptul că, deşi Codul civil nu cuprinde nicio referire expresă la concubinaj, unele texte recunosc implicit anumite efecte ale acestuia, ignorate de reglementarea anterioară. De exemplu, art. 426 C. civ. instituie o prezumţie simplă de paternitate în cazul convieţuirii între concubini în perioada timpului legal al concepţiunii copilului, iar art. 441 C. civ. are în vedere reproducerea umană asistată medical cu un terţ donator şi în cazul unui cuplu heterosexual care nu are la bază căsătoria.
Mai mult, legislaţia specială în materia adopţiei instituie posibilitatea adopţiei unui copil care are un singur părinte, necăsătorit, în condiţiile în care acesta din urmă se află într-o relaţie stabilă şi convieţuieşte cu o persoană de sex opus, necăsătorită, care nu este rudă cu acesta până la gradul al patrulea, şi declară prin act autentic notarial că noul adoptator a participat direct şi nemijlocit la creşterea şi îngrijirea copilului pentru o perioadă neîntreruptă de cel puţin 5 ani [art. 6 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, republicată];
b) invers, pot exista situaţii în care nu există relaţii de familie, în sens sociologic, deşi acestea - din anumite raţiuni - sunt reglementate de Codul civil ca raporturi „asimilate" celor de familie (de exemplu, raporturile dintre foştii soţi în materia obligaţiei legale de întreţinere).
3B. Definiţii legale speciale ale familiei
în diferite materii, legiuitorul a prevăzut expres un sens special al noţiunii de familie.
în măsura în care există asemenea definiţii, ele se vor aplica cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant.
De exemplu:
- art. 17 din Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, prevede că din familie fac parte soţii, copiii lor minori şi majori, precum şi părinţii soţilor care locuiesc şi gospodăresc împreună. Este vorba, deci, de familia extinsă, din punct de vedere sociologic;
- Codul civil reglementează, în materia succesiunilor, categoria largă a moştenitorilor legali, care îi cuprinde pe descendenţi, ascendenţi, rudele în linie colaterală până la gradul al patrulea inclusiv şi soţul supravieţuitor;
- art. 5 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, republicată, prevede că prin membru al familiei se înţelege: ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude; soţul/soţia şi/sau fostul soţ/fosta soţie; persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc; tutorele sau altă persoană care exercită în fapt ori în drept drepturile faţă de persoana copilului; reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijeşte persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală ori han
dicap fizic, cu excepţia celor care îndeplinesc aceste atribuţii în exercitarea sarcinilor profesionale. Se remarcă în această materie o extensie semnificativă a noţiunii de familie, realizată prin Legea nr. 25/2012;
- Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările şi completările ulterioare, foloseşte în art. 4 o paletă largă de sensuri ale noţiunii, precum: familie (părinţii şi copiii acestora): familie extinsă (părinţii, copilul şi rudele acestuia până la gradul IV inclusiv), familie substitutivă (persoanele, altele decât cele care aparţin familiei extinse, care, în condiţiile legii, asigură creşterea şi îngrijirea copilului);
- Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, prevede în art. 2 că beneficiază de alocaţie familia formată din soţ, soţie şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora, care locuiesc împreună, precum şi familia formată din persoana singură şi copiii aflaţi în întreţinerea acesteia şi care locuiesc împreună cu aceasta, denumită familie monoparentală. Se consideră familie, în înţelesul acestei legi, şi bărbatul şi femeia necăsătoriţi, cu copiii lor şi ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc şi gospodăresc împreună, dacă aceasta se consemnează în ancheta socială.
